ÎCCJ, decizie (scj.ro #140174)

A.Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru.Reexaminare.Puterea lucrului judecat. B.Legalitatea căilor de atac.Principiu constituțional.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: taxă de timbru

-căi de atac

- legalitate

Legea nr. 146/1997, art. 18

C.proc.civ. din 1865 art. 377 alin. 2

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 para. 1

A. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. 2 din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici o dată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

B.O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la dublul grad de jurisdicție.

Secția a II-a, Decizia nr. 367 din 2 martie 2017

Notă

: Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată de Ordonanța de urgență nr. 80/2013 la data de 29 iunie 2013

Prin cererea arbitrală înregistrată în data de 19.11.2010 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta Agenția Domeniilor Statului solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.487.128 lei reprezentând profit nerealizat, a sumei de 400.000 lei reprezentând diferență de despăgubiri și a sumei de 300.000 lei reprezentând  contravaloarea a 4 puțuri de apă, rețea de alimentare cu apă și rețea electrică, aflate pe terenurile concesionate și retrocedate, cu cheltuieli de arbitrare.

Prin sentința arbitrală nr.156 pronunțată la 30.06.2011 în dosarul nr.x/2010 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 8.633.777 lei cu titlu de daune, și a sumei de 301.539 lei cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat acțiune în anulare.

Prin sentința civilă nr.150 pronunțată la 03.11.2011 în dosarul nr.x/2/2011 Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă a respins acțiunea în anulare, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe civile Agenția Domeniilor Statului a formulat recurs. Prin decizia nr.2991 pronunțată la 01.06.2012 în dosarul nr.x/2/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat sentința atacată, a admis acțiunea în anulare, a anulat sentința arbitrală nr.156/30.06.2011 și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București. Cererea de revizuire și contestația în anulare formulate împotriva acestei decizii au fost respinse.

În continuare, prin sentința civilă nr.6431 pronunțată la 01.11.2013 în dosarul nr.x/3/2012, Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca netimbrată.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Potrivit art.20 alin.1 și 2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În același sens este și prevederea art.36 alin.2 din Norme,  potrivit căreia dacă acțiunile sau cererile nu cuprind datele sau documentația necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acestora, instanțele judecătorești stabilesc termenul de judecată și comunică părților, o dată cu citarea, și obligațiile în legătură cu taxa judiciară de timbru ce trebuie îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancțiunea anulării cererii sau acțiunii.

Reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita: taxa de timbru în cuantum de 86448,77 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 5 din dosar, însă, la termenul acordat în acest sens nu s-a conformat dispoziției instanței.

Împotriva acestei sentințe civile reclamanta a formulat apel.

Prin decizia civilă nr.678 pronunțată la 29.09.2014 în dosarul nr.x/3/2012, Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă a admis apelul, în contradictoriu cu intimatele Agenția Domeniilor Statului, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Administrația Fondului Pentru Mediu, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Împotriva acestei decizii civile Agenția Domeniilor Statului a formulat recurs. Prin decizia nr.947 pronunțată la 26.03.2015 în dosarul nr.x/3/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, prin decizia civilă nr.1151 A, pronunțată la data de 03 septembrie 2015, în dosarul nr.x/3/2012*, a admis excepția inadmisibilității și a respins apelul formulat de apelanta S.C. A.  SRL împotriva sentinței civile nr. 6431 din 1.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Civilă, în dosarul nr.x/3/2012, în contradictoriu cu intimatele Agenția Domeniilor Statului București, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și Administrația Fondului pentru Mediu București, ca inadmisibil.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

La

rejudecarea

apelului instanța, în raport de considerentele deciziei de casare menționată, a invocat excepția inadmisibilității apelului, cu privire la care, analizând actele dosarului, a reținut următoarele:

În urma înregistrării cauzei la Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în raport cu dispozițiile deciziei nr.2991/01.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, potrivit rezoluției de primire instanța a stabilit pentru reclamantă obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în sumă de 86.448,77 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei pentru judecata cererii.

În raport cu aceasta, reclamanta avea de urmat calea prevăzută de Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, fie calea prevăzută de OUG nr.51/2008 pentru acordarea de ajutor public judiciar. Reclamanta nu a înțeles să formuleze o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, ci a ales să formuleze  cerere de ajutor public judiciar, dar această cerere i-a fost respinsă, prin încheierea de la 01.03.2013, fiindu-i respinsă și cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri, prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 19.04.2013 care, fiind irevocabilă, implică inadmisibilitatea atacării ei sau a sentinței civile nr.6431/01.11.2013 pe calea apelului, în privința aspectului timbrajului.

Calea de atac a apelului, a reținut instanța de prim control judiciar, în privința aspectului timbrajului este inadmisibilă și în raport cu faptul că reclamanta nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare cu privire la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, în temeiul Legii nr.146/1997.

Sub acest aspect, s-a reținut, potrivit art.18 alin.2 și următoarele din legea menționată,că singura cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru este cererea de reexaminare, iar nu apelul, ținând seama de principiul legal al unicității căii de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, față de considerentele reținute, Curtea, apreciind că excepția inadmisibilității apelului este întemeiată, a admis-o și, în consecință, a respins apelul, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs

, în termen, reclamanta S.C. A.  S.R.L., solicitând admiterea recursului și, totodată, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei în vederea soluționării apelului său Curții de Apel București; totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct.9 al art.304 C. proc. civ., recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. a criticat hotărârea recurată ca fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, invocând, în esență, următoarele motive:

Prin apelul formulat, a învederat instanței de apel faptul că, judecătorul fondului în mod greșit a dispus anularea cererii introductive ca netimbrată, raportat la faptul că, în realitate, taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă a fost achitată odată cu formularea acțiunii arbitrale.

Or, în atare condiții, recurenta- reclamantă solicită instanței de control judiciar să constate că, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București în mod corect a reținut faptul că prin obligarea sa la plata unei noi taxe judiciare de timbru se încalcă dreptul fundamental la un proces echitabil, apreciind în mod just faptul că această taxă, odată plătită, este suficientă pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Față de cele anterior menționate, solicită instanței de control judiciar să observe că, instanța de apel, interpretând și aplicând în mod eronat dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, a admis excepția inadmisibilității apelului formulat de reclamantă, considerând în esență faptul că, referitor la timbraj, singura cale de atac este reprezentată de cererea de reexaminare.

Însă, mai arată recurenta- reclamantă, ce nu a observat instanța de apel în soluționarea acestei excepții este faptul că, aceasta, în realitate, a contestat necesitatea achitării celei de-a doua taxe judiciare de timbru, arătând că, prin impunerea de două ori pentru soluționarea aceleiași cauze a unei taxe judiciare de timbru, ce nici pe departe nu poate fi considerată ca fiind accesibilă, se încalcă liberul acces la justiție, expunând, totodată, și faptul că dispozițiile art. 18 din actul normativ anterior menționat privesc în mod strict numai posibilitatea reclamantului de a formula anumite critici privind modalitatea de stabilire a taxei, iar nu privind legalitatea impunerii obligației de a plăti o nouă taxă.

Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 18 anterior evocate, prevăd posibilitatea reclamantului de a formula critici numai cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru și modalitatea în care acest cuantum a fost stabilit, și nicidecum cu privire la legalitatea impunerii unei noi obligații, constând în achitarea unei a doua taxe judiciare de timbru pentru soluționarea aceleiași acțiuni în pretenții.

De altfel, a susținut recurenta-reclamantă, ar fi absurd a se considera faptul că, în cadrul unei proceduri necontencioase, cum este cea prevăzută de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-ar putea analiza legalitatea impunerii unei alte taxe judiciare de timbru, în condițiile în care deja aceasta a fost achitată în fața tribunalului arbitral, având în vedere în acest sens și jurisprudența europeană ce în mod vădit și notoriu interzice limitarea accesului liber la justiție prin impunerea achitării anterioare a unor sume de bani, cu încălcarea limitelor proporționalității.

Și din această perspectivă, susține recurenta- reclamantă, trebuie observat faptul că, deși este în mod unanim acceptat că dreptul de acces la justiție nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, accesul la instanța de judecată putând fi condiționat de plata unei taxe de timbru necesară pentru acoperirea cheltuielilor de judecată, totuși aceste taxe trebuie să prezinte un caracter rezonabil și proporțional cu scopul urmărit.

Or, din această perspectivă, se arată, trebuie constatat că, în cauza de față, este pe deplin aplicabil principiului înlăturării oricărui element ce ar constitui îngrădirea liberului acces la justiție, principiu ce prevalează și ghidează modalitatea de interpretare și aplicare a legislației naționale, oricare ar fi natura acesteia, inclusiv cea privind regimul juridic al taxelor judiciare de timbru.

În temeiul art. 11 alin.(1) și (2), coroborat cu art. 20 din Constituția României, republicată, legea fundamentală obligă la aplicarea și interpretarea legilor interne prin raportare directă la tratatele internaționale în materia drepturilor omului, printre care și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În baza acestei norme constituționale, astfel de tratate trebuie aplicate cu prioritate față de normele interne. În plus, în ceea ce privește Convenția, nu numai dispozițiile acesteia sunt obligatorii în virtutea art. 11 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 20 din Constituție, dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ("C.E.D.O."), care reprezintă interpretarea oficială a Convenției, cum se prevede în art. 32 parag.(1), coroborat cu art. 19 și art. 46 parag.(1) din Convenție.

Art. 20 din Constituție obligă toate autoritățile naționale, în special instanțele de judecată, să aplice și să interpreteze orice normă juridică de drept intern prin raportare la Convenție. Mai mult decât atât, dispozițiile Convenției trebuie aplicate cu prioritate față de orice altă normă juridică internă. În caz de incompatibilitate între norma internă și Convenție, judecătorul național este obligat să judece

contra legem

, înlăturând textul de lege care vine în contradicție cu Convenția și să aplice cu prioritate dispozițiile Convenției și jurisprudența CEDO.

Prin urmare, recurenta-reclamantă solicită instanței de control judiciar să constate că dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997 nu împiedică formularea căii de atac împotriva unei hotărâri de respingere a acțiunii introductive ca urmare a netimbrării acesteia, ci împiedică doar formularea acestei căi de atac împotriva modalității de stabilire a acestei taxe judiciare.

Or, în prezenta cauză, a arătat recurenta, suntem evident în prima dintre ipotezele menționate, calea de atac a apelului vizând faptul că această taxă judiciară a fost achitată în fața tribunalului arbitral, obligarea sa la a o achita și a doua oară fiind excesivă, dincolo de limitele proporționalității astfel cum acestea au fost stabilite și interpretate prin jurisprudența Curții Europene.

În condițiile date, în mod evident, consideră recurenta- reclamantă, nu se poate susține inadmisibilitatea căii de atac formulate ca urmare a vreunei pretinse încălcări a principiului unicității căii de atac, având în vedere faptul că exercitarea căii de atac s-a realizat tocmai având în vedere caracterul devolutiv al apelului, solicitându-se constatarea faptului că, odată achitată această taxă judiciară de timbru, chiar și în fața tribunalului arbitral, se poate proceda în continuare la soluționarea pe fond a cauzei.

Legal citate, intimatele-pârâte Agenția Domeniilor Statului București,  Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și Administrația Fondului pentru Mediu București

nu

au formulat

întâmpinare

în recurs.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și a fost respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin recursul promovat, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. își subsumează criticile formulate prevederilor art.304 pct.9 C. proc. civ., întregul său demers judiciar grevându-se pe aspecte referitoare la necesitatea achitării celei de-a doua taxe judiciare de timbru, pe prevederile art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, taxa nefiind datorată, susține recurenta, dispoziții care privesc în mod strict numai posibilitatea reclamantei de a formula anumite critici privind modalitatea de stabilire a taxei, iar nu privind legalitatea impunerii obligației de a plăti o nouă taxă, recurenta invocând, totodată, și interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, ori a art.11 alin.1 și 2, coroborat cu art.20 și art.21 alin.1 și 2 din Constituția României.

Asemenea critici nu pot fi primite, fiind nefondate.

Potrivit art.18 alin.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.195/2004, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, alineatul 2 al aceluiași articol 18 prevăzând, imperativ, că, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face doar cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa judiciară de timbru sau de la data comunicării sumei datorate, această cerere de reexaminare urmând să se soluționeze în conformitate cu prevederile art.18 alin.3 și 4 din aceeași lege, respectiv, de un complet din cadrul aceleiași instanțe, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.

Prin urmare, împotriva dispoziției unei instanțe de judecată, prin care s-a stabilit obligarea unei părți de a plăti o anumită taxă judiciară de timbru, singura cale legală de atac este aceea a reexaminării, în condițiile și în termenul prevăzute de art.18 din Legea nr.146/1997, modificată prin Legea nr.195/2004.

Se reține, astfel, că în mod legal și corect instanța de apel a apreciat că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorată în cauză de reclamanta S.C. A. S.R.L.- recurentă- reclamantă,

s.n.

- nu mai poate fi discutat direct în apel, câtă vreme partea nu a înțeles să formuleze o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997.

Și aceasta, față de dispozițiile art.18 alin.2, 3 și 4 din Legea nr.146/1997 care prevăd o procedură specială, de reexaminare, de care în speță recurenta nu a uzat, taxa astfel stabilită rămânând definitivă („Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate- art.18 alin.2).

Dezlegările instanței cu privire la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare față de care ele nu mai pot forma obiectul examenului de legalitate în calea de atac de control judiciar a apelului.

Așa fiind, raționamentul pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere, ca inadmisibil, a apelului formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței de fond, prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca netimbrată, este conform cu legea, hotărârea recurată fiind legală și corectă, și se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, în raport de situația de fapt temeinic stabilită.

Dezlegările instanței cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru, chiar și a doua oară, cum susține recurenta-reclamantă, au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare față de care ele nu mai puteau forma obiectul examenului de legalitate în calea de atac ordinară a apelului, deoarece, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să nu se recunoască și să se încalce dispozițiile art.18 alin.2 ori ale art.21 alin.1 din Legea nr.146/1997, ceea ce este inadmisibil.

În atari condiții, corect și legal Curtea de Apel București a apreciat că, sentința instanței de fond nu era susceptibilă de a face obiectul unui apel, astfel că, sub acest aspect, în mod corect s-a reținut inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de reclamanta-recurentă, căci, altfel, se încalcă principiul legalității căii de atac, ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

Mai mult, prin

decizia

nr.7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Completul competent să judece

Recursul în interesul legii

al Înaltei Curți de Casație și Justiție

, s-a statuat că, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.18 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru

poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare

, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului”.

Așa cum rezultă în mod explicit din conținutul deciziei, calea de atac prevăzută de art.18 alin.3 și 4 din Legea nr. 146/1997 nu vizează doar modul de calcul al taxei judiciare de timbru, cum în mod greșit susține recurenta- reclamantă, ci însăși existența sau nu a obligației de plată.

Astfel, așa cum s-a reținut și în cuprinsul acestei decizii:

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. 2 din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Limitarea posibilității părții în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părții în sarcina căreia s-a impus obligația de timbrare să supună contestația sa unei instanțe imparțiale și independente, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

De altfel, problema pretinsei contrarietăți a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu principiul accesului liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, a fost deja examinată de Curtea Constituțională, care a statuat în mod consecvent, prin numeroase decizii, că aceste prevederi legale nu sunt afectate de viciul neconstituționalității.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că, în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art.16 din Constituția României.

Față de acestea, corect reținându-se că, pe calea apelului, nu mai poate fi criticat cuantumul taxei de timbru ori obligația stabilită în sarcina părții de plată a taxei judiciare de timbru, deoarece, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să nu se recunoască și să se încalce dispozițiile art.18 din Legea nr.146/1997, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte constată că legal Curtea de Apel a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii apelului dedus judecății, ca inadmisibil.

De altfel, este vorba de o chestiune de drept dezlegată de instanța de recurs prin decizia nr.947 din 26.03.2015, pronunțată în dosarul nr.x/3/2012, și care este obligatorie conform art.315 C.proc.civ. pentru instanța de apel, și care se impune a fi respectată chiar și de către instanța de față.

Nefiind vorba, așadar, de vreo interpretare sau aplicare greșită a legii de către  instanța de apel, Înalta Curte a constatat că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, și, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă a fost respins.