Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83305)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83305) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligație de plată Penalități de întârziere aferente unei creanțe nebugetare , solicitate în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile Existența hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu, intrată în puterea lucrului judecat nu leagă instanța în ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere al căror cuantum a fost determinat prin raportare la actele normative în vigoare incidente creanțelor bugetare. Creanța pretinsă de reclamantă nu constituie o obligație bugetară pentru ca reclamanta să fie îndreptățită a solicita majorări de întârziere. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr . 2990 din 21 octombrie 2008) Prin sentința civilă nr.3610/COM/2007 Tribunalul Constanța – Secția Comercială a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U.M.C.

în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F.R. CFR SA. Prima instanță a reținut că modul de calcul al penalităților s-a raportat la procentul legal stabilit prin hotărârea de guvern ce reglementează cota majorărilor de întârziere a obligațiilor bugetare, iar creanța pretinsă nu constituie o obligație bugetară. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate . Prin decizia civilă nr.42/COM /10 martie 2008 Curtea de Apel Constanța – Secția Comercială, Maritimă Fluvială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că existența hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu, intrată în puterea lucrului judecat nu leagă prezenta instanță în ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere al căror cuantum a fost determinat prin raportare la actele normative în vigoare incidente creanțelor bugetare.

Faptul că, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești – ce ulterior a devenit titlul său executoriu – reclamanta a avut o atitudine pasivă, lipsită de diligență în ceea ce privește recuperarea debitului nu conferă caracter întemeiat pretențiilor sale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta U.M.C. invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la 379.402,46 lei reprezentând penalități de întârziere la debitul neachitat . Recursul ca nefondat . Pretențiile reclamantei reprezintă penalități de întârziere calculate de la data pronunțării deciziei civile nr.5493/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la procentul legal stabilit prin hotărâri de guvern, acte normative care reglementează cota majorărilor de întârziere a obligațiilor bugetare.

În mod întemeiat instanța de apel a reținut că existența hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu, intrată în puterea lucrului judecat nu legă instanța în ceea ce privește acordarea penalităților de întârziere al căror cuantum a fost determinat prin raportare la actele normative în vigoare incidente creanțelor bugetare. Creanța pretinsă de reclamantă nu constituie o obligație bugetară pentru ca reclamanta să fie îndreptățită a solicita majorări de întârziere, nefăcând parte din categoria creditorilor așa cum stipulează H.G. nr.1043/2001, H.G. nr.874/2001, H.G. nr.564/2000, H.G. nr.1513/2002, H.G. nr.67/2004, H.G. nr.784/2005, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea ca nefondată .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2990/2008
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3610/Com/2007 Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U.M. X. C
ÎCCJ 2008-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 359/MF din 20 decembrie 2000, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta CN A.
ÎCCJ 2010-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2010
întârziere solicitate de reclamantă sunt nedatorate. Astfel a reținut că înscrierea lor pe facturile emise fără o negociere între părți, în mod unilateral, nu poate constitui temei al obligației de plată și apoi, chiar dacă clauza penală ar
ÎCCJ 2009-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1077/2009
restituire cu cele de plată. Or, instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că decizia de impunere, ca act administrativ fiscal, precum și actele care au stat la baza acesteia, pot și trebuie contestate în procedura recursul
ÎCCJ 2008-05-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1725/2008
brat, de Secția a VI-a a Curții de Apel București, prin decizia nr. 333, pronunțată la data de 21 iunie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel, analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de reclamant, a r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă