ÎCCJ, decizie (scj.ro #82830)

Delegarea

atribuțiilor de reprezentare către sucursala unei

societăți. Acțiune în justiție formulată de

sucursală. Capacitatea procesuală de folosință

Cuprins pe materii: Drept procesual

civil. Judecata

Index alfabetic: acțiune în

pretenții

- regională

- excepția lipsei capacității procesuale de folosință

- excepția lipsei capacității de exercițiu

-  delegarea atribuțiilor

C. proc.

civ., art. 41, art. 42, art. 67-68

Legea

nr. 31/1990, art. 43

În

conformitate cu dispozițiile art. 43 din Legea nr. 31/1990 sucursalele

sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale

societăților comerciale înregistrate în condițiile legii,

acestea putând sta în judecată, potrivit art. 41 C. proc. civ., dacă

sunt autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc

capacitatea sau organizarea lor.

Astfel,

în cazul în care atribuțiile de reprezentare ale unei societăți

au fost delegate unei sucursale aceasta poate sta în judecată pentru

societatea mamă, având capacitatea procesuală de folosință,

respectiv capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 2413 din 18 iunie 2013

Prin

sentința nr. 18078 din 18 octombrie 2011, Tribunalul București,

Secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a reclamantei și a

respins cererea formulată de reclamanta Compania Națională de

Căi Ferate „CFR” SA București – sucursala „Centru Regional de

Exploatare, Întreținere și Reparații CF” București, în

contradictoriu cu pârâta SC A.E. SRL ca fiind introdusă de o persoana

fără capacitate procesuală de folosință.

Instanța de fond a reținut că a fost învestită cu

soluționarea unei cereri de chemare în judecată formulată în

calitate reclamantă de către o regională, Regionala

București a Companiei Naționale C.F. CFR SA.

Reținând

că regionala este un dezmembrământ fără personalitate

juridică conform  art. 43 din Legea nr. 31/1990, fiind doar o

sucursală a societății mamă care nu poate sta în

judecată conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ. ca reclamantă

ci doar ca pârâtă, apreciind ca fiind fără relevanță

mandatul de reprezentare acordat directorului sucursalei, acțiunea fiind

promovată nu în calitate de mandatar al societății mamă, ci

în nume personal de către sucursală, acțiunea a fost astfel

respinsă de  instanța de fond.

Curtea

de Apel București, Secția a VI-a comercială, prin decizia nr.

109 din 6 martie 2012, a respins apelul declarat de apelantă.

Criticile

apelantei cu privire la ignorarea probatoriului administrat, a deciziei nr. 65

din 29.11.2003 și a prevederilor art. 20 alin. (1) și alin. (2) din

actul constitutiv și Statutul CN CF CFR SA  cât și  a

jurisprudenței în materie au fost înlăturate de instanța de apel

cu motivarea că normativele interne nu pot influența aplicarea

dispoziției procesuale și nici dispozițiile art. 43 din Legea

nr. 31/1990.

Confirmând

raționamentul instanței de fond cu privire la mandatul de

reprezentare acordat directorului sucursalei, instanța de apel a respins

apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta pentru motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 raportat la art. 41, 42 C. proc.

civ. invocând soluționarea cauzei cu  aplicarea greșită a

acestor prevederi și cu ignorarea dispozițiilor art. 20 alin. (1)

și (2) din actul constitutiv și statutul CN CF CFR SA  și a

dispoziției de reprezentare. A criticat, de asemenea, ignorarea puterii de

lucru judecat a deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, nr. 440/12.09.2009 care a statuat asupra faptului că

regionala stă în judecată pentru companie în baza delegării de

atribuții conform acelorași documente pe care le invocă și

în cauza de față.

Recursul

este fondat pentru motivele care urmează:

Este

adevărat că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 sucursalele sunt

dezmembrăminte fără personalitate juridică ale

societăților comerciale înregistrate în condițiile legii și

că, potrivit art. 41 C. proc. civ., orice persoană care are

folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Pornind

de la premiza că acțiunea a fost promovată chiar de

sucursală,

proprio nomine

, instanța de fond dând

eficiență textelor de mai sus a admis excepția pe care a

invocat-o din oficiu cu privire la lipsa capacității procesuale de

folosință / în realitate, față de conținutul ei, cu

privire la lipsa capacității de exercițiu al drepturilor

procedurale, și, astfel, a respins acțiunea.

Chiar

și acceptând această premisă, concluzia silogismului, respectiv

soluția este nelegală. Pe de o parte, pentru încălcarea

flagrantă a dispozițiilor art. 161 C. proc. civ., deoarece

soluția pe care o reglementează acest text de lege pentru

situația când instanța constată lipsa capacității de

exercițiu al drepturilor procedurale este anularea cererii de chemare în

judecată, iar nu respingerea ei, această din urmă soluție

venind în contradicție cu chiar obiectul excepției, iar, pe de

altă parte, rezolvarea acestei excepții este nelegală pentru

că nu face aplicarea prevederilor de excepție pe care le conține

art. 42 C. proc. civ. în conformitate cu care, chiar și

entitățile fără personalitate juridică pot sta în

judecată dacă sunt „autorizate în chipul arătat în legile sau

statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor”.

Ambele

hotărâri pronunțate în cauză, decizia din apel confirmând în

întregime sentința, sunt nelegale prin încălcarea dispozițiilor

privind reprezentarea părților în judecată, ale art. 67-68 C.

proc. civ. raportat la dispozițiile din actele constitutive ale Companiei

C.N.C.F. CFR cu privire la reprezentarea sa în justiție.

La o

primă examinare a cererii de chemare în judecată se poate observa

că reclamanta, în această calitate, își evocă un număr

de

înmatriculare în registrul comerțului, de drept al unei

societăți comerciale cu personalitate juridică, sucursalele

fiind numai înregistrate, precum cea în speță, (f. 116 dos. fond,

certificat ONRC de înregistrare) și un număr de înregistrare

fiscală, date de identificare obligatorii conform art. 720

3

alin.

(1) C. proc. civ., și pe care dispozitivul sentinței trebuia și

el să le cuprindă, și care nu aparțin sucursalei, fiind

diferite de cele cuprinse în antetul cererii, ele aparținând chiar Companiei

Naționale CFR SA, aspect de natură să clarifice identitatea

titularului cererii de chemare în judecată.

Distinct

de aceasta, este de observat că ambele instanțe au ignorat, deși

trebuia să-i acorde eficiență juridică, decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 440/12.09.2009,

opozabilă ambelor părți, prin care, irevocabil, s-a tranșat

problema reprezentării Companiei CFR, a societății mamă de

către sucursala - regionala CFR București, după cum

urmează: „..Regionala București stă în judecată pentru

C.N.C.F. C.F.R. în baza delegării atribuțiilor de reprezentare de

către directorul general al C.N.C.F. CFR SA către directorul

Regionalei, astfel că instanța de apel corect a reținut că

nu se poate pune în discuție excepția lipsei capacității de

folosință a reclamantei” (…).

Ca

atare, Înalta Curte constată că instanțele au făcut o

aplicare greșită și  în abstract a prevederilor art. 41 C.

proc. civ., cât și a prevederilor art. 43 din Legea nr. 31/1990,

fără plasarea lor în contextul normativ al dispozițiilor

incidente din Codul de procedură civilă raportat la conținutul

documentelor relevante de la dosar.

Drept

urmare, Înalta Curte a admis recursul ale cărui critici de nelegalitate se

încadrează atât  în prevederile art. 304 pct. 9 cât și în

prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind soluționată pe

excepția lipsei capacității procesuale de

folosință/capacității de exercițiu al drepturilor

procedurale,

eo ipso,

cu încălcarea normelor procedurale, a casat

ambele hotărâri pronunțate în cauză și a trimis cauza

pentru soluționare la prima instanță.