ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 18078 dtn 18 octombrie

2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a reclamantei și a respins cererea formulată de reclamanta

Compania Naționala de Căi Ferate „CFR" SA București - Sucursala „Centru

Regional de exploatare, întreținere și „Reparatii CF" București, în contradictoriu

cu pârâta SC A.E. SRL ca fiind introdusă de o persoana fără capacitate procesuală

de folosința.

Instanța de fond

a reținut că a fost învestită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată

formulată în calitate reclamantă de către o regională, Regionala București a Companiei

Naționale CF. CFR SA.

Reținând că regionala

este un dezmembrământ fără personalitate juridică conform art. 43 din Legea nr.

31/1990, fiind doar o sucursală a societății mamă care nu poate sta în judecată

conform art. 41 alin. (2) C. proc. civ. ca reclamantă ci doar ca pârâtă, apreciind

ca fiind fără relevanță mandatul de reprezentare acordat directorului sucursalei,

acțiunea fiind promovată nu în calitate de mandatar al societății marnă, ci în nume

personal de către sucursală, acțiunea a fost astfel respinsă de instanța de

fond.

Curtea de Apel

București, secția a

VI-

a comercială, prin decizia nr.

109 din 6 martie 2012, a respins apelul declarat de apelantă.

Criticile apelantei

cu privire ia ignorarea probatoriului administrat, a deciziei nr. 65 din 29

noiembrie 2003 și a prevederilor art. 20 alin. (1) și alin. (2) din actul constitutiv

și Statutul CN CF CFR SA cât și a jurisprudenței în materie au fost înlăturate de

instanța de apel cu motivarea că normativele interne nu pot influența aplicarea

dispoziției procesuale și nici dispozițiile art. 43 din Legea nr. 31/1990.

Confirmând raționamentului

instanței de fond cu privire la mandatul de reprezentare acordat directorului sucursalei,

instanța de apel a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta pentru motivul de nelegalitate reglementat

de art. 304 pct. 9 raportat art. 41, 42 C. proc. civ. invocând soluționarea cauzei

cu aplicarea greșită a acestor prevederi și cu ignorarea dispozițiilor art. 20

alin. (1) și alin. (2) din actul constitutiv și statutul CN CF CFR SA și a dispoziției

de reprezentare. Critică, de asemenea ignorarea puterii de lucru judecat a deciziei

I.C.C.J. nr. 440 din 12 septembrie 2009 care a statuat asupra faptului că regionala

stâ în judecată pentru companie în baza dezlegării de atribuții conform acelorași

documenta pe care le invocă și în cauza de față.

Recursul este

fondat pentru motivele care urmează:

Este adevărat

că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără

personalitate juridică ale societăților comerciale înregistrate în condițiile

legii și că, potrivit art. 41 C. proc. civ. orice persoană care are folosința

drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Pornind de la

premiza că acțiunea a fost promovată chiar de sucursală, propio nomine,

instanța de fond dând eficiență textelor de mai sus a admis excepția pe care a

invocat-o din oficiu cu privire la lipsa capacitații procesuale de folosință /

în realitate, față de conținutul ei, cu privire la lipsa capacității de

exercițiu al drepturilor procedurale și astfel, a respins acțiunea.

Chiar și acceptând

această premisă, concluzia silogismului, respectiv soluția este nelegală. Pe de

o parte, pentru încălcarea flagrantă a disp. art. 161 C. proc. civ., deoarece

soluția pe care o reglementează acest text de lege pentru situația când

instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale

este anularea cererii de chemare în judecată iar nu respingerea ei, aceasta din

urmă soluție venind în contradicție cu chiar obiectul excepției, iar pe de altă

parte, rezolvarea acestei excepții este nelegală pentru ca nu face aplicarea

prevederilor de exceptie pe care le conține art. 42 C. proc. civ. În

conformitate cu care, chiar si entitățile fără personalitate juridică pot sta

în judecată daca sunt „autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care

rînduiesc capacitatea sau organizarea lor.”

Ambele hotărâri

pronunțate în cauză, decizia din apel confirmând în întregime sentința, sunt nelegale

prin încălcarea dispozițiilor privind reprezentarea părților în judecată, ale art.

67 si art. 68 C. proc. civ. raportat la dispozițiile din actele constitutive ale

Companiei C.N.C.F. CFR cu privire Ia reprezentarea sa în justiție.

La o primă examinare

a cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta, în această calitate,

își evocă un număr de înmatriculare în registrul comerțului, de drept al unei societăți

comerciale cu personalitate juridică, sucursalele fiind numai înregistrate, precum

cea în speță, (certificat ONRC de înregistrare) și un număr de înregistrare fiscală,

date de identificare obligatorii conform art. 720

3

alin. (1) C.

proc. civ., și pe care dispozitivul sentinței trebuia și el să le cuprindă, și care

nu aparțin sucursalei, fiind diferite de cele cuprinse în antetul cererii, ele aparținând

chiar Companiei Naționale CFR SA, aspect de natură să clarifice identitatea titularului

cererii de chemare în judecată.

Distinct de aceasta,

este de observat că ambele instanțe au ignorat, deși trebuia să-i acorde eficiență

juridică, decizia I.C.C.J., nr. 440 din 12 septembrie 2009, opozabilă ambelor, părți,

prin care, irevocabil, s-a tranșat problema reprezentării Companiei CFR, a societății

mamă de către sucursala - regionala CFR București, după cum urmează: „Regionala

București stă în judecată pentru C.N.C.F. C.F.R., în baza delegării atribuțiilor

de reprezentare, de către directorul general al C.N.C.F. CFR SA, către directorul

Regionalei, astfel că instanța de apel corect a reținut că nu se poate pune în discuție

excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei".

Ca atare,

Înalta Curte constată că instanțele au făcut o aplicare greșită și în abstract a

prevederilor art. 41 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 43 din Legea nr.

31/1990, fără plasarea lor în contextul normativ al dispozițiilor incidente din

C. proc. civ. raportat la conținutul documentelor relevante de Ia dosar.

Drept urmare,

Înalta Curte ca admite recursul ale cărui critici de nelegalitate se încadrează

atât în prevederile art. 304 pct. 9 cât și în prevederile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., cauza fiind soluționată pe excepția lipsei capacității procesuale de

folosință / capacității de exercițiu al drepturilor procedurale, eo îpso cu încălcarea

normelor procedurale, va casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și va trimite

cauza pentru soluționare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Compania

Naționala de Căi Ferate „CFR" SA - sucursala „Centru Regional de

Exploatare, Întreținere și „Reparatii CF" București împotriva deciziei

civile nr. 109 din 6 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI –a civila, in Dosarul nr. 56437/3/2010.

Casează și trimite cauza la

Tribunalul București, pentru soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 18 iunie 2013.