ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3718/2011

Ședința publică de la 18 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 4924 din 14 iunie 2010, Tribunalul București, secția a VI a comercială,

a respins ca neîntemeiate cererea principală formulată de reclamanta SC C.S.

SRL prin administrator judiciar M.R.L. București SPRL, precum și cererea reconvențională

formulată de pârâta SC L.D. SRL prin lichidator judiciar T. și Asociații, așa

cum a fost modificată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 171 din 25 ianuarie 2007, reclamanta-pârâtă SC C.S. SRL a

vândut pârâtei-reclamante SC L.D. SRL imobilul situat în intravilanul comunei

Joița, sat Săbăreni, parcela 309/1, nr. cadastral (228 – 459), compus din teren

în suprafață de 3.300 mp. și două construcții edificate pe acesta, iar prețul

vânzării a fost stabilit la suma de 900.000 lei plus TVA. Reclamanta a fost de

acord ca parte din preț, respectiv suma de 550.000 lei să reprezinte avans și

să fie achitat de către pârâtă sub formă de mărfuri. Acestea au și fost livrate

reclamantei potrivit facturii proforma nr. 1 din 20 iulie 2006.

S-a mai reținut că,

părțile au convenit ca diferența de preț de 350.000 lei să fie achitată în

termen de 30 de zile de la autentificarea contractului, în caz contrar actul

urma să fie desființat de plin drept.

Instanța, având în

vedere acest pact comisoriu a apreciat că părțile nu au dorit sub nicio formă

intervenția instanței.

În ce privește

solicitarea pârâtei-reclamante referitor la constatarea nulității absolute a

pactului comisoriu de gradul IV, instanța a reținut că, atâta vreme cât pârâta

nu a achitat diferența de preț în termen de 30 de zile de la autentificarea

actului ea nu-și poate invoca propria culpă iar pretinsa fraudă nu a fost

demonstrată și oricum acțiunea revocatorie ale cărei caracteristici le

reprezintă cererea reconvențională nu poate fi la îndemâna pârâtei-cumpărătoare

ci numai a creditorilor săi potrivit art. 975 C. civ.

Prin decizia nr. 38

din 2 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă SC L.D.

SRL prin lichidator împotriva încheierii din 6 iunie 2008 ca tardiv introdus și

s-a respins apelul declarat împotriva sentinței. S-a admis apelul declarat de

reclamanta-pârâtă SC C.S. SRL, a schimbat în parte sentința și a constatat

rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 171 din 25

ianuarie 2007 și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că la termenul de judecată din 13 ianuarie

2011, s-a admis excepția tardivității apelului declarat de pârâta-reclamantă

împotriva încheierii pronunțate la 6 iunie 2008, întrucât, potrivit art. 282 alin.

(2) C. proc. civ., încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu

fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

În ce privește

criticile formulate în apel de către reclamantă s-au constatat a fi întemeiate

deoarece, prin derogare de la prevederile art. 1021 C. civ. care consacră

caracterul juridic al rezoluțiunii, părțile pot înscrie în convenția lor clauza

expresă privind rezoluțiunea contractului în situația neexecutării obligației

asumate, situație în care instanța nu poate decât să constate rezoluțiunea.

Aceasta, deoarece pactul comisoriu se impune părților care l-au asumat ca și

legea, potrivit art. 969 C. civ.

Referitor la cererea

reconvențională formulată de pârâta-reclamantă s-a reținut că, în raport de

contractul de livrare mărfuri apelanta SC L.D. SRL este creditor pentru suma de

550.000 lei, iar apelanta SC C.S. SRL, în raport de al doilea contract este

creditor pentru suma de 900.000 lei. Deasemenea s-a reținut că pentru suma de

550.000 lei a intervenit o confuziune de patrimoniu care s-a desfăcut prin

constatarea rezoluțiunii celui de-al doilea contract, astfel că pârâta poate

solicita separat în baza primului contract contravaloarea sumei de 550.000 lei,

contract cu care nu a fost sesizată instanța în prezenta cauză.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta-reclamantă, criticând

încălcarea dispozițiilor art. 293 C. proc. civ. atunci când s-a respins ca

tardiv apelul împotriva încheierii din 6 iunie 2008, fără a se avea în vedere

instituția aderării la apel.

O altă critică

invocată este nemotivarea hotărârii instanței cu privire la respingerea cererii

privind restituirea sumei de 550.000 lei ce reprezintă parte din prețul achitat

în contul contractului de vânzare-cumpărare nr. 171 din 25 ianuarie 2007.

Încălcarea

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind suspendarea de drept a

acțiunii judiciare sau nejudiciare la data deschiderii procedurii insolvenței

reprezintă un alt motiv de recurs.

O altă critică

vizează aplicarea greșită a prevederilor legale privind invocarea propriei

culpe în materia acțiunilor în nulitate absolută și unul din efectele nulității

fiind restituirea prestațiilor.

Recursul este fondat.

În aplicarea

dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cu care împotriva

încheierilor premergătoare se poate face apel odată cu fondul. Ori

recurenta-pârâtă a formulat apel împotriva hotărârii fondului la 2 august 2010

și a depus motivele la 28 octombrie 2010, când a arătat că declară apel și

împotriva încheierii din 6 iunie 2008.

Susținerea încălcării

de către instanța de apel a instituției aderării la apel prevăzută de art. 293 C.

proc. civ. este neîntemeiată atâta vreme cât pârâta a avut atât calitatea de

apelantă dar și de intimată în raport de apelul reclamantei și nu a formulat o cerere

distinctă de aderare la apelul reclamantei pentru ca instanța să se poată

pronunța.

În raport de

considerentele reținute în soluționarea motivului de recurs privind

tardivitatea apelului declarat împotriva încheierii din 6 iunie 2008, urmează

să se constate că nu se mai impune a fi analizat motivul de recurs ce vizează

încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Referitor la motivele

de recurs ce vizează restituirea părții prețului achitat de pârâtă se constată

că acesta este întemeiat în raport de modul de soluționare a apelului declarat

de reclamantă, prin constatarea rezoluțiunii de drept a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 171 din 25 ianuarie 2007.

Astfel, prin

contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat (filele 8 – 15 dosar fond),

reclamanta a vândut pârâtei imobilul situat în intravilanul comunei Joița, sat

Săbăreni stabilind prețul vânzării la suma de 900.000 lei.

Așa cum se specifică

la pct. 3 din contract reclamanta recunoaște că suma de 550.000 lei

(contravaloare marfă livrată de către pârâtă reclamantei), reprezintă parte din

prețul total al vânzării.

Contrar recunoașterii

reclamantei și susținerilor recurentei pârâte instanța de apel ignorându-le,

face aprecieri străine de natura actului, înțelesul acestuia, atunci când vorbește

de două contracte și două creanțe și de o confuziune de patrimoniu în raport de

acestea.

Contractul și voința

părților în sensul că suma de 550.000 lei (contravaloare marfă mai demult

livrată de pârâta-reclamantă și neachitată de reclamantă), reprezintă parte a

prețului ce a fost astfel plătit de pârât care, conform aceluiași contract mai

avea un rest cu titlu de preț de 350.000 lei.

Unul dintre efectele

constatării rezoluțiunii de drept al contractului de vânzare-cumpărare, îl

reprezintă restituirea prestațiilor efectuate în baza unui contract nul sau

anulat.

Cum instanța de apel

a admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă, a schimbat sentința în sensul că

a constatat rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 171

din 25 ianuarie 2007, instanța de apel trebuia să procedeze și la soluționarea

cererii reconvenționale formulată de pârâta-reclamantă, în sensul restituirii

prestațiilor respectiv de restituire a părții din prețul convenit de părți și

plătit de cumpărătoarea pârâtă-reclamantă, respectiv a sumei de 550.000 lei.

Constatându-se

incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

urmează ca în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ. să se admită recursul declarat

de recurenta pârâtă-reclamantă, să se modifice decizia atacată în sensul

admiterii cererii reconvenționale formulată de aceasta.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC L.D.

SRL prin lichidator judiciar T. ȘI ASOCIAȚII SPRL BUCUREȘTI împotriva deciziei

comerciale nr. 38 din 2 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, și în consecință

Modifică decizia atacată în sensul că admite

cererea reconvențională formulată de SC L.D. SRL și obligă reclamanta-pârâtă la

550.000 lei cu titlu de rest preț.

Menține restul dispozițiilor deciziei

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.