ÎCCJ, decizie (scj.ro #84564)

Recunoașterea hotărârilor penale străine.

Recunoaștere pe cale principală. Modificare legislativă

Cuprins pe materii

: Drept procesual

penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor penale străine

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

- Recunoașterea

hotărârilor penale străine

Legea nr. 302/2004

, art. 120

Recunoașterea unei hotărâri penale, în afara unui proces penal în curs, nu

poate fi făcută decât pe cale principală. Cerea de contopire a unor pedepse nu

formează obiectul unui proces penal în sensul legii și, ca atare, în acest

cadru nu se poate cere recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri

străine.

În urma abrogării art. 519-521 C. proc. pen. prin Legea nr. 302/2004,

competența de a judeca cererile de recunoaștere pe cale principală a

hotărârilor penale străine revine curții de apel.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

6417 din 2 decembrie 2004

Petentul S.A., domiciliat în Iași, a adresat Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași o cerere prin care a solicitat deschiderea procedurii de

recunoaștere pe cale principală a hotărârii judecătorești pronunțată la 15 mai

1998 de Curtea Supremă de Statului New York – Districtul Queens, urmând ca

ulterior să adreseze instanței de judecată o cerere de contopire a pedepsei ce

i-a fost aplicată prin această hotărâre cu pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 257 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului Iași.

După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a întocmit

concluzii și a sesizat instanța competentă, respectiv Judecătoria Iași.

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 3382 din 15 iulie 2004, și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Iași, cu motivarea că petentul

condamnat a declarat că solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii

penale străine în cadrul judecării cererii de contopire a pedepselor aplicate

prin hotărârea străină și sentința penală   a Tribunalului Iași.

Prin sentința penală nr. 160 din 25 februarie 2004, Tribunalul Iași a respins

cererile formulate de condamnat, iar apelul acestuia a fost admis prin decizia

penală nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași care   a

recunoscut hotărârea penală pronunțată de Curtea Supremă a Statului New York

–Districtul Queen, a  admis cererea de contopire și, în baza art. 36 alin.

(1) și (4) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind că pedeapsa de

executat este de 9 ani închisoare.

Recursul declarat de procuror este fondat.

Potrivit art. 519 și 521 C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării

hotărârilor atacate, recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice

străine se poate face fie pe cale principală - de către judecătoria în a cărui

rază teritorială se află condamnatul, sesizată în acest scop de către procuror,

fie pe cale incidentală - atunci când, în cursul desfășurării unui proces

penal, se invocă existența unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar

efectuat în străinătate și se arată efectele juridice penale pe care le-ar

putea produce.

Pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs recunoașterea se poate

face de către procuror în faza de urmărire penală, sau de către instanța de

judecată în fața căreia cauza este pendinte.

Procesul penal este definit ca fiind activitatea reglementată de lege,

desfășurată de organele judiciare, de părți și de celelalte persoane care

participă într-o cauză penală, în vederea constatării la timp a faptelor care

constituie infracțiuni și a pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăției lor.

În consecință, procesul penal se realizează într-o cauză penală, iar ceea ce

determină desfășurarea  procesului penal este împrejurarea că organul

judiciar este sesizat de existența săvârșirii unei infracțiuni. Nici un proces

penal nu se poate realiza pe o altă bază.

Cum s-a arătat, prin sesizarea făcută de procuror s-a solicitat

Judecătoriei Iași să recunoască pe cale principală hotărârea judecătorească

străină prin care petentul a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor

infracțiuni.

Este adevărat că în fața judecătoriei condamnatul a declarat că modifică

temeiul cererii în dispozițiile art. 519 alin. (2) C. proc. pen. care se referă

la procedura recunoașterii incidentale și că prin apărător a stăruit ca

judecarea acestei cereri să fie făcută în conformitate cu acest text de lege,

în cadrul cererii prin care a solicitat contopirea pedepselor din hotărârea

străină cu cele din sentința penală a Tribunalului

Iași.

Împrejurarea că intimatul condamnat

a cerut recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine nu putea lega

însă instanța în ce privește corecta calificare juridică a cererii de

recunoaștere, instanța fiind în drept, în exercițiul rolului ei activ, să dea

cererii cuvenita calificare juridică,  alta decât aceea dată de condamnat

prin cererea sa.

În realitate, judecarea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri

definitive nu constituie cauză penală și, ca atare, nu formează obiect al unui

proces penal.

Drept urmare, temeiul juridic al recunoașterii hotărârii străine nu-l poate

constitui art. 519 alin. (2) C. proc. pen. privind recunoașterea pe cale

incidentală a hotărârii străine, care este aplicabil numai în caz de existență

a unui proces penal în curs, ci art. 519 alin. (3) din același cod, care

prevede recunoașterea hotărârii străine pe cale principală, ca în situația de

față.

În această situație, fiind aplicabile dispozițiile art. 521 alin. (1) C. proc.

pen., judecătoria era competentă să judece cererea de recunoaștere, iar nu

tribunalul, în fața căruia contopirea era pendinte, cum eronat s-a procedat, cu

motivarea greșită că este vorba de o recunoaștere incidentală  în cadrul

unui proces penal în curs, prevăzută în art. 519 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, judecătoria, considerându-se necompetentă din punct de vedere

material și declinându-și pe acest temei competența în favoarea tribunalului,

iar această din urmă instanță și curtea de apel, considerându-se bine investite

și rezolvând în fond, respectiv în apel, cererea de recunoaștere, au încălcat

dispozițiile privind competența după materie, încălcare sancționată cu

nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. constituind

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct.1 din același

cod.

De asemenea este întemeiată și critica din recurs, în sensul că, în această

fază procesuală, cererea de contopire formulată de condamnat trebuia respinsă.

Este adevărat că  art.36 C. pen. prevede că dispozițiile art. 34 și

35   sunt aplicabile și în condițiile existenței unor condamnări

definitive pronunțate separat pentru o parte sau pentru totalitatea

infracțiunilor concurente; de asemenea, este adevărat că, în speță, faptele

săvârșite pe teritoriul statului străin sunt concurente.

Regulile de mai sus privesc  însă infracțiunile concurente care se comit

pe teritoriul țării. Extinderea acestor reguli și cu privire la condamnări

pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul altui stat nu s-ar putea face decât

dacă hotărârea definitivă pronunțată de o instanță penală străină ar fi

recunoscută de instanța română, în scopul producerii de efecte juridice pe

teritoriul țării noastre.

În speță, după cum s-a arătat, hotărârea străină nu a fost recunoscută în

România de către instanța de judecată competentă.

O nouă cerere de contopire va putea fi promovată după rămânerea

definitivă a hotărârii prin care instanța română competentă a recunoscut

hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină.

În consecință, recursul este întemeiat pentru motivele arătate și urmează a se

admite, casându-se hotărârile atacate în sensul respingerii cererii de

contopire a pedepselor și  trimiterea spre rejudecare a cererii privitoare

la recunoașterea hotărârii penale străine.

Întrucât, prin art. 188 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate,

iar potrivit art. 120 din aceeași lege „autoritățile judiciare române

competente sunt curtea de apel în circumscripția căreia, după caz, domiciliază,

își are reședința sau a fost identificat condamnatul și, respectiv, parchetul

de pe lângă aceasta”, competența de judecare a cererii de recunoaștere a

hotărârii judecătorești formulată de condamnat revine Curții de Apel Iași,

căreia i s-a trimis cauza pentru rejudecare.