ÎCCJ, decizie (scj.ro #84564)

Recunoașterea hotărârilor penale străine. Recunoaștere pe cale principală. Modificare legislativă Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Recunoașterea hotărârilor penale străine Indice alfabetic : Drept procesual penal - Recunoașterea hotărârilor penale străine Legea nr. 302/2004 , art. 120 Recunoașterea unei hotărâri penale, în afara unui proces penal în curs, nu poate fi făcută decât pe cale principală. Cerea de contopire a unor pedepse nu formează obiectul unui proces penal în sensul legii și, ca atare, în acest cadru nu se poate cere recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri străine. În urma abrogării art. 519-521 C. proc. pen. prin Legea nr. 302/2004, competența de a judeca cererile de recunoaștere pe cale principală a hotărârilor penale străine revine curții de apel.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6417 din 2 decembrie 2004 Petentul S.A., domiciliat în Iași, a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași o cerere prin care a solicitat deschiderea procedurii de recunoaștere pe cale principală a hotărârii judecătorești pronunțată la 15 mai 1998 de Curtea Supremă de Statului New York – Districtul Queens, urmând ca ulterior să adreseze instanței de judecată o cerere de contopire a pedepsei ce i-a fost aplicată prin această hotărâre cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 257 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului Iași. După efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a întocmit concluzii și a sesizat instanța competentă, respectiv Judecătoria Iași.

Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 3382 din 15 iulie 2004, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași, cu motivarea că petentul condamnat a declarat că solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine în cadrul judecării cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărârea străină și sentința penală a Tribunalului Iași. Prin sentința penală nr. 160 din 25 februarie 2004, Tribunalul Iași a respins cererile formulate de condamnat, iar apelul acestuia a fost admis prin decizia penală nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași care a recunoscut hotărârea penală pronunțată de Curtea Supremă a Statului New York –Districtul Queen, a admis cererea de contopire și, în baza art. 36 alin. (1) și (4) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind că pedeapsa de executat este de 9 ani închisoare.

Recursul declarat de procuror este fondat. Potrivit art. 519 și 521 C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării hotărârilor atacate, recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine se poate face fie pe cale principală - de către judecătoria în a cărui rază teritorială se află condamnatul, sesizată în acest scop de către procuror, fie pe cale incidentală - atunci când, în cursul desfășurării unui proces penal, se invocă existența unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar efectuat în străinătate și se arată efectele juridice penale pe care le-ar putea produce. Pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs recunoașterea se poate face de către procuror în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată în fața căreia cauza este pendinte.

Procesul penal este definit ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, de părți și de celelalte persoane care participă într-o cauză penală, în vederea constatării la timp a faptelor care constituie infracțiuni și a pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăției lor. În consecință, procesul penal se realizează într-o cauză penală, iar ceea ce determină desfășurarea procesului penal este împrejurarea că organul judiciar este sesizat de existența săvârșirii unei infracțiuni. Nici un proces penal nu se poate realiza pe o altă bază. Cum s-a arătat, prin sesizarea făcută de procuror s-a solicitat Judecătoriei Iași să recunoască pe cale principală hotărârea judecătorească străină prin care petentul a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

Este adevărat că în fața judecătoriei condamnatul a declarat că modifică temeiul cererii în dispozițiile art. 519 alin. (2) C. proc. pen. care se referă la procedura recunoașterii incidentale și că prin apărător a stăruit ca judecarea acestei cereri să fie făcută în conformitate cu acest text de lege, în cadrul cererii prin care a solicitat contopirea pedepselor din hotărârea străină cu cele din sentința penală a Tribunalului Iași. Împrejurarea că intimatul condamnat a cerut recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine nu putea lega însă instanța în ce privește corecta calificare juridică a cererii de recunoaștere, instanța fiind în drept, în exercițiul rolului ei activ, să dea cererii cuvenita calificare juridică, alta decât aceea dată de condamnat prin cererea sa.

În realitate, judecarea cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive nu constituie cauză penală și, ca atare, nu formează obiect al unui proces penal. Drept urmare, temeiul juridic al recunoașterii hotărârii străine nu-l poate constitui art. 519 alin. (2) C. proc. pen. privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii străine, care este aplicabil numai în caz de existență a unui proces penal în curs, ci art. 519 alin. (3) din același cod, care prevede recunoașterea hotărârii străine pe cale principală, ca în situația de față. În această situație, fiind aplicabile dispozițiile art. 521 alin. (1) C. proc. pen., judecătoria era competentă să judece cererea de recunoaștere, iar nu tribunalul, în fața căruia contopirea era pendinte, cum eronat s-a procedat, cu motivarea greșită că este vorba de o recunoaștere incidentală în cadrul unui proces penal în curs, prevăzută în art. 519 alin. (2) C. proc.

pen. Așa fiind, judecătoria, considerându-se necompetentă din punct de vedere material și declinându-și pe acest temei competența în favoarea tribunalului, iar această din urmă instanță și curtea de apel, considerându-se bine investite și rezolvând în fond, respectiv în apel, cererea de recunoaștere, au încălcat dispozițiile privind competența după materie, încălcare sancționată cu nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. constituind cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct.1 din același cod. De asemenea este întemeiată și critica din recurs, în sensul că, în această fază procesuală, cererea de contopire formulată de condamnat trebuia respinsă. Este adevărat că art.36 C. pen.

prevede că dispozițiile art. 34 și 35 sunt aplicabile și în condițiile existenței unor condamnări definitive pronunțate separat pentru o parte sau pentru totalitatea infracțiunilor concurente; de asemenea, este adevărat că, în speță, faptele săvârșite pe teritoriul statului străin sunt concurente. Regulile de mai sus privesc însă infracțiunile concurente care se comit pe teritoriul țării. Extinderea acestor reguli și cu privire la condamnări pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul altui stat nu s-ar putea face decât dacă hotărârea definitivă pronunțată de o instanță penală străină ar fi recunoscută de instanța română, în scopul producerii de efecte juridice pe teritoriul țării noastre. În speță, după cum s-a arătat, hotărârea străină nu a fost recunoscută în România de către instanța de judecată competentă.

O nouă cerere de contopire va putea fi promovată după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța română competentă a recunoscut hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină. În consecință, recursul este întemeiat pentru motivele arătate și urmează a se admite, casându-se hotărârile atacate în sensul respingerii cererii de contopire a pedepselor și trimiterea spre rejudecare a cererii privitoare la recunoașterea hotărârii penale străine. Întrucât, prin art. 188 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, art. 519-521 C. proc. pen.

au fost abrogate, iar potrivit art. 120 din aceeași lege „autoritățile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripția căreia, după caz, domiciliază, își are reședința sau a fost identificat condamnatul și, respectiv, parchetul de pe lângă aceasta”, competența de judecare a cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești formulată de condamnat revine Curții de Apel Iași, căreia i s-a trimis cauza pentru rejudecare.