ÎCCJ, decizie (scj.ro #145119)

Întreruperea cursului justiției. Declinarea de competență

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

întreruperea cursului justiției

-

declinarea de competență

C. proc. pen.,

art. 40 alin. (4), art. 50

Dacă judecătoria își declină competența de soluționare a unei cauze în favoarea tribunalului, tribunalul în favoarea curții de apel, iar curtea de apel în favoarea judecătoriei, nu există un caz de întrerupere a cursului justiției, întrucât curtea de apel a desemnat instanța competentă prin hotărârea de declinare.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 434 din 24 iulie 2018

Prin sentința penală nr. 517 din 27 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50 raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contopirea pedepselor formulată de A. în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală din 6 octombrie 2016 a Tribunalului Provincial 5 din Barcelona petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Conform Deciziei nr. 1/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cererea de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțată de o instanță străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanțele române și deducerii duratei executate în străinătate, este o cerere incidentală de competența instanței învestite cu soluționarea cererii de contopire.

Potrivit art. 585 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În cauză, s-a constatat că locul de deținere de la data formulării cererii este Penitenciarul Rahova, iar ultima hotărâre de condamnare rămasă definitivă este o hotărâre prin care petentul a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de droguri, astfel că, față de dispozițiile menționate, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalul București, ca instanță corespunzătoare în grad instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Prin sentința nr. 870 din 2 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția penală.

Tribunalul a apreciat că recunoașterea pe cale principală a hotărârii de condamnare aplicată de un stat străin este de competența Curții de Apel București, Secția penală, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 302/2004.

Obținând recunoașterea pe cale principală a hotărârii de condamnare din Spania, petentul își va putea deduce perioada de arest efectuată în Spania.

S-a apreciat că soluția se impune cu atât mai mult cu cât faptele pentru care a fost condamnat petentul la Judecătoria Sectorului 6 București și faptele pentru care petentul a fost condamnat în Spania nu sunt concurente, astfel că obiectul prezentei cereri nu este o contopire de pedepse, contopire care ar atrage competența Tribunalului București.

Prin sentința nr. 114/F din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 47 alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

S-a constatat întreruperea cursului justiției și, în baza art. 40 alin. (4) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării cazului de întrerupere a cursului justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că nu este competentă material după niciunul dintre criteriile prevăzute în art. 140

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004. În cazul în care cererea de recunoaștere are caracter principal, competența aparține judecătoriei de la domiciliul petentului; ca atare, este greșit raționamentul tribunalului, care a arătat că în privința recunoașterii hotărârilor penale străine este întotdeauna competentă curtea de apel.

Totodată, curtea de apel nu este competentă material să soluționeze în cauză contestații la executare ori cereri de contopire a pedepselor, ținând seama de prevederile art. 38 C. proc. pen.; pe cale de consecință, curtea de apel nu poate soluționa nici cereri incidentale privind recunoașterea unor hotărâri penale străine.

Ca atare, competența materială de a soluționa prezenta cauză aparține judecătoriei sau tribunalului, în niciun caz curții de apel.

Analizând situația juridică în speță, curtea de apel a apreciat că este competentă material să soluționeze cauza judecătoria, iar nu tribunalul.

Astfel, s-a arătat că prin Decizia nr. 1/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit aspectul dacă, în situația juridică amintită anterior, cererea de recunoaștere are caracter principal, astfel încât este competentă curtea de apel potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 ori, dimpotrivă, are caracter incidental, fiind de competența instanței de executare ori corespunzătoare în grad, învestită cu o cerere de contopire; după cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că o astfel de cerere are caracter incidental, fiind competentă material instanța învestită cu o cerere de contopire.

Totodată, dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., ce reglementează competența materială de soluționare a cererilor de contopire, sunt pe deplin aplicabile atunci când se solicită contopirea a două pedepse aplicate prin hotărâri penale distincte, hotărâri ce sunt executabile pe teritoriul României. Astfel, spre exemplu, competența materială se poate stabili potrivit dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen. atunci când se solicită contopirea a două pedepse aplicate de instanțe române și, suplimentar, se solicită recunoașterea unei hotărâri străine și contopirea pedepsei aplicate de aceasta, în vederea deducerii perioadei executate ori atunci când se solicită contopirea unei pedepse aplicate de instanța română cu o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre penală străină, recunoscută deja pe cale principală de curtea de apel.

În cauza de față, sentința penală din 6 octombrie 2016 a Tribunalului Provincial 5 din Barcelona nu este recunoscută, potrivit legii, pe teritoriul României, astfel încât aceasta nu poate produce niciun efect juridic în dreptul intern, nici în privința stabilirii competenței materiale a instanțelor; mai mult, aceasta nu se execută și nu este executabilă la acest moment pe teritoriul României.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cererii formulate de petent, în circumstanțele cauzei, independent de calificarea juridică a acesteia (contestație la executare ori cerere de contopire), se stabilește în funcție de dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen. sau art. 597 alin. (1), (6) C. proc. pen., respectiv instanța de executare sau instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cum singura hotărâre ce se execută în cauză este sentința penală nr. 65 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia nr. 1601 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, Secția I penală, rezultă că orice cerere în materia executării hotărârii penale formulată de petentul A. este de competența judecătoriei.

În condițiile în care la data formulării cererii petentul era privat de libertate la Penitenciarul Rahova, rezultă că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, ca și instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție este deținut petentul.

De asemenea, curtea de apel a constatat întreruperea cursului justiției, deoarece Judecătoria Sectorului 5 București și-a declinat competența materială către Tribunalul București, acesta la rândul său a declinat competența materială către curtea de apel, iar curtea a declinat competența materială către judecătorie.

Într-o astfel de situație nu sunt aplicabile regulile prevăzute în art. 51 alin. (1) C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile conflictului negativ de competență. De asemenea, curtea nu este învestită pentru a pronunța un regulator de competență.

Ca atare, ținând seama că trei instanțe s-au declarat necompetente material să soluționeze cauza, fără a exista declinări reciproce de competență, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite cerințele de existență a unui caz de întrerupere a cursului justiției, de competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiției.

Fiind învestită cu soluționarea sesizării Curții de Apel București, Secția a II-a penală privind existența unui caz de întrerupere a cursului justiției, conform art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 3 ianuarie 2018, petentul A. a solicitat deducerea perioadei executate în străinătate, computarea pedepselor și a măsurilor preventive executate.

Prin sentința penală nr. 65 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia nr. 1601 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, Secția I penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.  1987 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin neapelare la data de 5 decembrie 2005 și executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată prin sentința pronunțată, inculpatul executând în final o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus reținerea de la 27 august 2008, de la 15 martie 2005 - 16 martie 2005 și de la 24 martie 2005 la 25 martie 2005.

În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din 17 noiembrie 2009 de Judecătoria Sectorului 6 București.

La data de 30 octombrie 2014, a fost emis mandatul european de arestare nr. 11, petentul fiind arestat la 26 aprilie 2015 în Barcelona, în vederea executării acestui mandat.

Ulterior, autoritățile judiciare din Spania au hotărât predarea acestuia după executarea unei pedepse cu închisoarea pentru fapte săvârșite pe teritoriul acelui stat.

Prin adresa din 26 aprilie 2017, emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, comunicată Judecătoriei Sectorului 6 București, a fost transmis formularul cu privire la perioadele în care petentul A. a fost arestat pe teritoriul Spaniei în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din România, respectiv 27 aprilie 2015 - 28 mai 2015, 8 februarie 2017 - 2 martie 2017 și 11 aprilie 2017 - 25 aprilie 2017.

Potrivit adresei din 28 aprilie 2017, emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, numitul A. a fost preluat din aeroportul național din Barcelona la data de 25 aprilie 2017 și predat unei escorte din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova.

Conform evidenței Administrației Naționale a Penitenciarelor, la data de 25 aprilie 2017, petentul A. a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova în baza mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 136 din 17 noiembrie 2009 emis de Judecătoria Sectorului 6 București.

Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat condamnatului A. să precizeze dacă prin contestația formulată solicită deducerea perioadei de arest executate în baza mandatului european de arestare emis de Judecătoria Sectorului 6 București sau deducerea perioadei executate ca urmare a hotărârii pronunțate de tribunalul din Spania, acesta arătând că solicită deducerea ambelor perioade executate.

Prin urmare, obiectul cauzei îl prezintă atât o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportate la cele ale art. 15 din Legea nr. 302/2004, cât și o cerere de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 C. proc. pen., ambele soluționându-se conform art. 597 C. proc. pen., iar instanța competentă este cea în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Pe de altă parte, cum judecătoria și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, acesta și-a declinat competența în favoarea curții de apel, iar această din urmă instanță și-a declinat competența în favoarea judecătoriei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există un caz de întrerupere a cursului justiției, în condițiile în care Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 5 București nu și-au declinat competența reciproc.

În doctrina juridică s-a menționat că întreruperea cursului justiției este o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal; de exemplu, o astfel de situație excepțională se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunțarea unei soluții legale și fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (când o instanță pronunță o hotărâre de declinare de competență, fără să indice în mod corect instanța căreia îi revine competența, cursul justiției va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei).

Întreruperea cursului justiției presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală.

Or, Curtea de Apel București a apreciat greșit că, în cauză, cursul justiției a fost întrerupt, în condițiile în care, declinându-și competența, în favoarea altei instanțe decât cea care a sesizat-o (Tribunalul București), se impunea ca, în aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) C. proc. pen., să trimită, de îndată, dosarul instanței de judecată desemnate ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu este întrerupt cursul justiției și a trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 5 București cauza privind pe condamnatul A.