ÎCCJ, decizie (scj.ro #82926)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82926) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Dezmembrăminte ale

dreptului de proprietate care au ca obiect utilitatea publică. Caracterul

legal al acestora. Acțiune în constatare. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial.

Drepturi reale

Index alfabetic: acțiune în constatare

-

drept de uz

-

servitute legală

-

capacitate

energetică

Legea nr. 13/2007, art.

16, art. 19

Din economia

art. 16 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 reiese faptul că drepturile de uz

și de servitute care au ca obiect utilitatea publică au caracter

legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 din

același act normativ și se exercită pe toată durata

existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia

retehnologizării unei capacități în funcțiune,

reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de

avarie.

Astfel, având în vedere caracterul legal al acestor drepturi, instanța nu

poate să îl transforme într-un caracter judiciar și să-l

stabilească prin hotărâre judecătorească,

înlăturându-i astfel, atributul de a opera direct, de drept, în puterea

legii, iar nu mediat printr-o hotărâre judecătorească

supusă căilor de atac.

Secția a II-a civilă, Decizia nr.

3136 din 12 iunie 2012

Notă

: Legea nr.

13/2007, legea energiei electrice a fost abrogată la data de 6 octombrie

2012 prin Legea nr. 160/2012

Prin sentința nr. 345 din 15 aprilie 2011, Tribunalul Prahova, Secția

comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC I.M. Prahova SA, astfel cum a fost precizată,

în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E. E.D. Muntenia Nord SA, ca

neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtă și a constatat existența unei servituți legale de

trecere, cu piciorul și mijloace de transport, cu titlu gratuit, în

favoarea pârâtei, precum și a unui drept de uz, cu titlu gratuit, asupra

construcțiilor aferente posturilor de transformare în favoarea pârâtei,

obligând reclamanta să permită exercitarea acestora în limitele

necesare desfășurării normale a activității, pe durata

de existență a capacităților energetice.

Judecătorul fondului a reținut că construcțiile la care

referă reclamanta sunt anterioare Legii nr. 13/2007 și chiar

dobândirii imobilelor de către reclamantă, iar prevederea art. 16

alin. (5) din Legea nr. 13/2007 a căror aplicare se solicită

referă la capacități energetice care se vor realiza după

intrarea în vigoare a legii, motiv pentru care a apreciat cererea ca

neîntemeiată.

În ce privește cererea reconvențională, judecătorul

fondului a reținut că drepturile pe care aceasta le solicită

există

ope legis

, conform art. 16 alin. (2) din lege, necontestate

nici de reclamant, considerent în temeiul căruia această cerere a

fost admisă în sensul mai sus arătat.

Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat.

Critica apelantei cu privire la greșita interpretare a prevederilor art.

16 din Legea nr. 13/2007 a fost înlăturată de instanța de apel

cu motivarea că prin dispozițiile Legii energiei se face o

distincție netă între capacitățile energetice în

funcție de momentul edificării acestora: existente la data

intrării în vigoare a legii: 23 februarie 2007, cazul în speță,

incident fiind art. 41 din lege, și cele realizate după intrarea în

vigoare a legii, pentru care art. 16 alin. (5) și (6) prevede

posibilitatea încheierii unei convenții cadru, sens în care a dispus

și Curtea Constituțională prin decizia nr. 829 din 19 mai 2010.

Nici critica cu privire la acordarea despăgubirilor nu a fost

primită, deoarece potrivit art. 16 alin. (8), (9) și (1)0 din Legea

nr. 13/2007 se pot acorda despăgubiri proprietarilor de terenuri aflate în

vecinătatea capacității energetice, doar și numai atunci

când titularul autorizației de înființare și de

licență execută lucrări de retehnologizare, reparații,

revizii, remedieri de avarii ce au drept consecință prejudicierea

acestora, apelanta-reclamantă nefăcând dovada faptului că a fost

prejudiciată de executarea vreunor lucrări de natura celor

menționate.

Cât privește soluția primei instanțe de constatare a unui drept

de servitute legală și a unui drept de uz legal cu titlu gratuit,

aceasta se bazează pe dispozițiile art. 16 alin. (1) – (4) și

art. 19 din Legea nr. 13/2007 în acest sens fiind și decizia nr. 805/2009

a Curții Constituționale.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința

admiterii cererii introductive de instanță și respingerii

cererii reconvenționale.

Recurenta invocă situațiile de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 16 și 41 din

Legea nr. 13/2007 a căror aplicare greșită o critică:

- art. 41 alin. (4) din

Legea nr. 13/2007 nu are incidență în cauză deoarece conform

practicii instanței supreme ele referă exclusiv la terenurile care se

aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr.

13/2007, ori terenurile în speță se aflau la acea dată în

proprietatea reclamantei;

- legiuitorul a

înțeles să facă distincție netă între terenurile

și construcțiile afectate de dezmembrămintele dreptului de

proprietate consacrate de dispozițiile art. 16 alin. (2), obligativitatea

încheierii unei convenții cadru numai pentru construcțiile afectate

de capacități energetice conform art. 16 alin. (5) din lege care nu

exclude posibilitatea încheierii unei convenții cadru la solicitarea

proprietarului construcției afectate realizată anterior

adoptării legii și nu suprimă expres dreptul de indemnizare a

acestuia;

- o interpretare în

raport de data intrării în vigoare a legii ar conduce la o încălcare

a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, legiuitorul

neînțelegând prin dispozițiile art. 16 alin. (5) să anihileze

dreptul de indemnizare al proprietarului unei construcții afectate de o

capacitate energetică, iar cu privire la terenuri textul de lege se

referă fără distincție la orice proprietar de teren

afectat;

- pentru pârâtă,

legiuitorul recunoaște drepturile prevăzute de art. 16 alin. (2),

limitări cu respectarea cărora recurentul se considera

îndreptățit la încheierea convenției cadru, iar în ce

privește art. 16 alin. (9), acesta, fără distincție,

consacră dreptul proprietarilor de terenuri la despăgubire;

- prin admiterea cererii

reconvenționale s-a nesocotit flagrant prevederea art. 16 alin. (4) din

Legea nr. 13/2007 conform căreia exercitarea drepturilor de uz și

servitute se realizează cu titlu gratuit pe durata existenței

capacității energetice numai când aceasta afectează dreptul de

proprietate al statului sau al unităților administrativ teritoriale

or, în speță, acestea sunt pe proprietatea reclamantei.

Intimata SC F.D.E.E.E.

E.D. Muntenia Nord SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat

.

Intimata a arătat

că dreptul de proprietate se exercită  conform art. 480 C. civ.

în limitele prevăzute de lege, iar în speță sunt incidente

prevederile de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 cu privire la terenuri.

Cu privire la capacitățile energetice sunt aplicabile prevederile

art. 16 alin. (5) și (6) din lege care nu sunt incidente în cauză,

deoarece capacitățile energetice existau la data intrării în

vigoare a legii.

Referitor la critica

regimurilor juridice diferite aplicabile proprietarilor funcție de data

intrării în vigoare a legii prin raportare la prevederile

constituționale, intimata face trimitere la deciziile Curții Constituționale

care privesc și dreptul la indemnizare cu concluzia

neretroactivității legii.

Recursul este

fondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat

obligarea pârâtei la încheierea unei convenții conform Legii nr. 13/2007

și obligarea pârâtei la plata chiriei în valoare de 303,11 euro pe

lună pentru clădiri și terenuri motivând că societatea

pârâtă beneficiază de un drept de servitute conform art. 16 alin. (2)

din lege asupra terenului și clădirilor proprietatea sa, fiind astfel

incident art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 13/2007, legea energiei.

Criticile din apel la

sentința prin care instanța de fond a respins acțiunea

reclamantei au vizat numai aspecte de interpretare a dispozițiilor legii

speciale, ale Legii nr. 13/2007 nu și critici cu privire la incidența

normelor de drept comun.

În ce privește

aplicarea art. 16 alin. (5) și (6) din lege care reglementează

posibilitatea pentru proprietarii de construcții și terenuri de a

încheia cu titularii de licențe și autorizații a unor

convenții cadru în baza cărora aceștia să primească

și despăgubiri, se constată că instanțele au dat o

soluție corectă reținând incidența prevederilor legale

menționate numai pentru proprietățile private afectate de

capacitățile energetice care se realizează după intrarea în

vigoare a legii, ipoteză care nu se verifică în speță,

proprietățile reclamantei fiind afectate de capacități energetice

realizate anterior intrării în vigoare a legii.

În ce privește motivarea în drept prin raportare la prevederile art. 44

din Constituție, la care se referă și recurenta, aceasta

constă în considerentele deciziilor Curții Constituționale prin

care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra

constituționalității prevederilor art. 16 alin. (5) și (6)

din Legea nr. 13/2007, considerente obligatorii

erga omnes

inclusiv

pentru instanțele de judecată.

Astfel, Curtea Constituțională prin decizia nr. 324/2010,

publicată în Monitorul Oficial nr. 329/19 mai 2010 a statuat cu caracter

obligatoriu:

”Dispozițiile art. 16 alin. (5) și (6) din Legea

energiei electrice nr. 13/2007 prevăd posibilitatea ca, urmare încheierii

unor convenții, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor

de uz și de servitute de către titularii de licențe și

autorizații, datorită capacităților energetice realizate

după intrarea în vigoare a legii criticate, să primească

indemnizații și despăgubiri…. Totodată, Curtea reține,

că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate

privată, și anume cei pe ale căror termeni existau deja

capacități energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri

urmează să se realizeze capacități energetice, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, se diferențiază prin

momentul obiectiv al realizării acelor capacități energetice, în

raport de data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul

la indemnizații și la despăgubiri”.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că ”

De

altfel, pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate

privată afectate de capacități energetice, proprietarii

terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de

despăgubiri, potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, constatând că recurenta-reclamantă și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 13/2007 în temeiul căreia a

solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cadru în baza

căruia să fie indemnizat, că motivele de apel au criticat modul

de aplicare a acestor dispoziții speciale, și că soluțiile

instanțelor sunt conforme cu interpretarea acestor dispoziții legale

din considerentele mai sus citate ale deciziei Curții Constituționale

care se integrează prezentei, Înalta Curte apreciază că motivele

de nelegalitate cu privire la aplicarea prevederilor art. 16 alin. (5) și

(6) din Legea nr. 13/2007, nu sunt fondate, constatând, totodată ca

neavenită trimiterea deciziei din apel la alte dispoziții din lege pe

care decizia Curții Constituționale citată nu a considerat

necesar să le invoce.

În ce privește însă motivele de nelegalitate care privesc admiterea

cererii reconvenționale, acestea se constată a fi fondate.

Prin cererea reconvențională intimata-pârâtă a solicitat

stabilirea unei servituți legale de trecere cu titlu gratuit asupra

terenului proprietatea reclamantei și a unui drept de uz gratuit asupra

construcției pe durata de existență a capacităților

energetice, cerere care a fost admisă prin sentință și

menținută prin decizia instanței de apel cu motivarea că

drepturile solicitate, există

ope legis

, fiind stabilite expres de

lege, în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007”, prevederi la

care decizia din apel adaugă art. 16 alin. (1)-(4) și art. 19 din

Legea nr. 13/2007.

Într-adevăr, potrivit art. 16 alin. (3) din lege:

”Drepturile de uz

și servitute au ca obiect utilitatea publică

, au caracter legal

,

iar conținutul acestora este prevăzut de la art. 19 și se

exercită pe toată durata existenței capacității

energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei

capacități în funcțiune, reparației, reviziei,

lucrărilor de intervenție în caz de avarie”

Exercițiul drepturilor menționate cu caracter legal este reglementat

distinct, după cum proprietatea afectată este a statului și ale

unităților administrativ teritoriale sau privată prin alineatele

subsecvente : (4) și (5).

Prin  urmare, sub acest aspect decizia din apel care confirmă

soluția admiterii cererii reconvenționale este greșită

și în contradicție cu motivarea. Aceasta, deoarece, reținând

caracterul legal al drepturilor de uz și servitute a căror stabilire

se solicită, aceste drepturi având ca obiect utilitatea publică,

instanțele nu puteau să-l transforme într-un caracter judiciar

și să-l stabilească prin  hotărâre

judecătorească, înlăturându-i atributul de a opera direct, de

drept, în puterea legii, iar nu mediat printr-o hotărâre

judecătorească supusă căilor de atac.

Așa fiind, Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia și, schimbând în parte

sentința, a respins cererea reconvențională, menținând

dispozițiile acesteia cu privire la acțiune.