ÎCCJ, decizie (scj.ro #82926)

Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate care au ca obiect utilitatea publică. Caracterul legal al acestora. Acțiune în constatare. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Drepturi reale Index alfabetic: acțiune în constatare - drept de uz - servitute legală - capacitate energetică Legea nr. 13/2007, art. 16, art. 19 Din economia art. 16 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 reiese faptul că drepturile de uz și de servitute care au ca obiect utilitatea publică au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 din același act normativ și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.

Astfel, având în vedere caracterul legal al acestor drepturi, instanța nu poate să îl transforme într-un caracter judiciar și să-l stabilească prin hotărâre judecătorească, înlăturându-i astfel, atributul de a opera direct, de drept, în puterea legii, iar nu mediat printr-o hotărâre judecătorească supusă căilor de atac. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3136 din 12 iunie 2012 Notă : Legea nr. 13/2007, legea energiei electrice a fost abrogată la data de 6 octombrie 2012 prin Legea nr. 160/2012 Prin sentința nr. 345 din 15 aprilie 2011, Tribunalul Prahova, Secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.M. Prahova SA, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E.

E.D. Muntenia Nord SA, ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtă și a constatat existența unei servituți legale de trecere, cu piciorul și mijloace de transport, cu titlu gratuit, în favoarea pârâtei, precum și a unui drept de uz, cu titlu gratuit, asupra construcțiilor aferente posturilor de transformare în favoarea pârâtei, obligând reclamanta să permită exercitarea acestora în limitele necesare desfășurării normale a activității, pe durata de existență a capacităților energetice. Judecătorul fondului a reținut că construcțiile la care referă reclamanta sunt anterioare Legii nr. 13/2007 și chiar dobândirii imobilelor de către reclamantă, iar prevederea art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 a căror aplicare se solicită referă la capacități energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii, motiv pentru care a apreciat cererea ca neîntemeiată.

În ce privește cererea reconvențională, judecătorul fondului a reținut că drepturile pe care aceasta le solicită există ope legis , conform art. 16 alin. (2) din lege, necontestate nici de reclamant, considerent în temeiul căruia această cerere a fost admisă în sensul mai sus arătat. Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Critica apelantei cu privire la greșita interpretare a prevederilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 a fost înlăturată de instanța de apel cu motivarea că prin dispozițiile Legii energiei se face o distincție netă între capacitățile energetice în funcție de momentul edificării acestora: existente la data intrării în vigoare a legii: 23 februarie 2007, cazul în speță, incident fiind art. 41 din lege, și cele realizate după intrarea în vigoare a legii, pentru care art. 16 alin. (5) și (6) prevede posibilitatea încheierii unei convenții cadru, sens în care a dispus și Curtea Constituțională prin decizia nr. 829 din 19 mai 2010. Nici critica cu privire la acordarea despăgubirilor nu a fost primită, deoarece potrivit art. 16 alin. (8), (9) și (1)0 din Legea nr. 13/2007 se pot acorda despăgubiri proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacității energetice, doar și numai atunci când titularul autorizației de înființare și de licență execută lucrări de retehnologizare, reparații, revizii, remedieri de avarii ce au drept consecință prejudicierea acestora, apelanta-reclamantă nefăcând dovada faptului că a fost prejudiciată de executarea vreunor lucrări de natura celor menționate.

Cât privește soluția primei instanțe de constatare a unui drept de servitute legală și a unui drept de uz legal cu titlu gratuit, aceasta se bazează pe dispozițiile art. 16 alin. (1) – (4) și art. 19 din Legea nr. 13/2007 în acest sens fiind și decizia nr. 805/2009 a Curții Constituționale. În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii introductive de instanță și respingerii cererii reconvenționale. Recurenta invocă situațiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

prin raportare la prevederile art. 16 și 41 din Legea nr. 13/2007 a căror aplicare greșită o critică: - art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 nu are incidență în cauză deoarece conform practicii instanței supreme ele referă exclusiv la terenurile care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, ori terenurile în speță se aflau la acea dată în proprietatea reclamantei; - legiuitorul a înțeles să facă distincție netă între terenurile și construcțiile afectate de dezmembrămintele dreptului de proprietate consacrate de dispozițiile art. 16 alin. (2), obligativitatea încheierii unei convenții cadru numai pentru construcțiile afectate de capacități energetice conform art. 16 alin. (5) din lege care nu exclude posibilitatea încheierii unei convenții cadru la solicitarea proprietarului construcției afectate realizată anterior adoptării legii și nu suprimă expres dreptul de indemnizare a acestuia; - o interpretare în raport de data intrării în vigoare a legii ar conduce la o încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, legiuitorul neînțelegând prin dispozițiile art. 16 alin. (5) să anihileze dreptul de indemnizare al proprietarului unei construcții afectate de o capacitate energetică, iar cu privire la terenuri textul de lege se referă fără distincție la orice proprietar de teren afectat; - pentru pârâtă,

legiuitorul recunoaște drepturile prevăzute de art. 16 alin. (2), limitări cu respectarea cărora recurentul se considera îndreptățit la încheierea convenției cadru, iar în ce privește art. 16 alin. (9), acesta, fără distincție, consacră dreptul proprietarilor de terenuri la despăgubire; - prin admiterea cererii reconvenționale s-a nesocotit flagrant prevederea art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 conform căreia exercitarea drepturilor de uz și servitute se realizează cu titlu gratuit pe durata existenței capacității energetice numai când aceasta afectează dreptul de proprietate al statului sau al unităților administrativ teritoriale or, în speță, acestea sunt pe proprietatea reclamantei. Intimata SC F.D.E.E.E.

E.D. Muntenia Nord SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat . Intimata a arătat că dreptul de proprietate se exercită conform art. 480 C. civ. în limitele prevăzute de lege, iar în speță sunt incidente prevederile de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 cu privire la terenuri. Cu privire la capacitățile energetice sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (5) și (6) din lege care nu sunt incidente în cauză, deoarece capacitățile energetice existau la data intrării în vigoare a legii. Referitor la critica regimurilor juridice diferite aplicabile proprietarilor funcție de data intrării în vigoare a legii prin raportare la prevederile constituționale, intimata face trimitere la deciziile Curții Constituționale care privesc și dreptul la indemnizare cu concluzia neretroactivității legii.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unei convenții conform Legii nr. 13/2007 și obligarea pârâtei la plata chiriei în valoare de 303,11 euro pe lună pentru clădiri și terenuri motivând că societatea pârâtă beneficiază de un drept de servitute conform art. 16 alin. (2) din lege asupra terenului și clădirilor proprietatea sa, fiind astfel incident art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 13/2007, legea energiei. Criticile din apel la sentința prin care instanța de fond a respins acțiunea reclamantei au vizat numai aspecte de interpretare a dispozițiilor legii speciale, ale Legii nr. 13/2007 nu și critici cu privire la incidența normelor de drept comun.

În ce privește aplicarea art. 16 alin. (5) și (6) din lege care reglementează posibilitatea pentru proprietarii de construcții și terenuri de a încheia cu titularii de licențe și autorizații a unor convenții cadru în baza cărora aceștia să primească și despăgubiri, se constată că instanțele au dat o soluție corectă reținând incidența prevederilor legale menționate numai pentru proprietățile private afectate de capacitățile energetice care se realizează după intrarea în vigoare a legii, ipoteză care nu se verifică în speță, proprietățile reclamantei fiind afectate de capacități energetice realizate anterior intrării în vigoare a legii.

În ce privește motivarea în drept prin raportare la prevederile art. 44 din Constituție, la care se referă și recurenta, aceasta constă în considerentele deciziilor Curții Constituționale prin care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 13/2007, considerente obligatorii erga omnes inclusiv pentru instanțele de judecată. Astfel, Curtea Constituțională prin decizia nr. 324/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 329/19 mai 2010 a statuat cu caracter obligatoriu: ”Dispozițiile art. 16 alin. (5) și (6) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 prevăd posibilitatea ca, urmare încheierii unor convenții, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații, datorită capacităților energetice realizate după intrarea în vigoare a legii criticate, să primească indemnizații și despăgubiri….

Totodată, Curtea reține, că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată, și anume cei pe ale căror termeni existau deja capacități energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacități energetice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacități energetice, în raport de data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la indemnizații și la despăgubiri”. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că ” De altfel, pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri, potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, constatând că recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 13/2007 în temeiul căreia a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cadru în baza căruia să fie indemnizat, că motivele de apel au criticat modul de aplicare a acestor dispoziții speciale, și că soluțiile instanțelor sunt conforme cu interpretarea acestor dispoziții legale din considerentele mai sus citate ale deciziei Curții Constituționale care se integrează prezentei, Înalta Curte apreciază că motivele de nelegalitate cu privire la aplicarea prevederilor art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 13/2007, nu sunt fondate, constatând, totodată ca neavenită trimiterea deciziei din apel la alte dispoziții din lege pe care decizia Curții Constituționale citată nu a considerat necesar să le invoce.

În ce privește însă motivele de nelegalitate care privesc admiterea cererii reconvenționale, acestea se constată a fi fondate. Prin cererea reconvențională intimata-pârâtă a solicitat stabilirea unei servituți legale de trecere cu titlu gratuit asupra terenului proprietatea reclamantei și a unui drept de uz gratuit asupra construcției pe durata de existență a capacităților energetice, cerere care a fost admisă prin sentință și menținută prin decizia instanței de apel cu motivarea că drepturile solicitate, există ope legis , fiind stabilite expres de lege, în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007”, prevederi la care decizia din apel adaugă art. 16 alin. (1)-(4) și art. 19 din Legea nr. 13/2007.

Într-adevăr, potrivit art. 16 alin. (3) din lege: ”Drepturile de uz și servitute au ca obiect utilitatea publică , au caracter legal , iar conținutul acestora este prevăzut de la art. 19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie” Exercițiul drepturilor menționate cu caracter legal este reglementat distinct, după cum proprietatea afectată este a statului și ale unităților administrativ teritoriale sau privată prin alineatele subsecvente : (4) și (5). Prin urmare, sub acest aspect decizia din apel care confirmă soluția admiterii cererii reconvenționale este greșită și în contradicție cu motivarea.

Aceasta, deoarece, reținând caracterul legal al drepturilor de uz și servitute a căror stabilire se solicită, aceste drepturi având ca obiect utilitatea publică, instanțele nu puteau să-l transforme într-un caracter judiciar și să-l stabilească prin hotărâre judecătorească, înlăturându-i atributul de a opera direct, de drept, în puterea legii, iar nu mediat printr-o hotărâre judecătorească supusă căilor de atac. Așa fiind, Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia și, schimbând în parte sentința, a respins cererea reconvențională, menținând dispozițiile acesteia cu privire la acțiune.