ÎCCJ, decizie (scj.ro #85028)

Cetățean străin. Săvârșirea unei

infracțiuni. Prescripția răspunderii penale. Consecințe

asupra măsurii interdicției de intrare în România.

O.U.G.

nr.194/2002, art. 8, art. 101 și art. 102

În temeiul art.

101 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, împotriva cetățenilor

străini care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul

României, autoritatea competentă poate dispune măsura interzicerii

intrării în România pe o perioadă determinată.

Prescripția

răspunderii penale nu împiedică luarea acestei măsuri. Concluzia

se impune cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamantul acceptând

beneficiul prescripției răspunderii pentru infracțiunile

săvârșite, deși avea potrivit art. 13 din Codul de

procedură penală posibilitatea să ceară continuarea

procesului penal, a recunoscut implicit săvârșirea

infracțiunilor pentru a căror comitere autoritatea competentă

dispusese împotriva sa măsura interdicției de intrare pe teritoriul

României.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr. 2575 din 17 mai 2007

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 22. 04. 2004,

reclamantul ST a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea pentru

Străini, anularea măsurilor luate de această autoritate

publică și suspendarea executării actului administrativ

până la soluționarea pe fond a cauzei.

Curtea de Apel București

– Secția a VIII-a contencios administrativ  și fiscal, prin

sentința civilă nr. 1384 din 31 mai 2004 a respins acțiunea

formulată de reclamant.

Instanța de fond a

reținut că suspendarea executării măsurii de returnare cu

interdicție de intrare în România  pe o perioadă de 10 ani, este

inadmisibilă  în raport cu dispozițiile  art. 82 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002 și nefondată față  de dispozițiile art. 9

din Legea  nr. 29/1990, în vigoare la acea dată.

Instanța a mai

reținut că deși, a intervenit prescripția răspunderii

penale pentru faptele reclamantului, măsura de siguranță a

expulzării, aplicată prin sentința penală nr. 998 din  30

iulie 2001 a Judecătoriei Sector 6 București, nu este supusă

acestei prescripții.

Pe cale de

consecință instanța a apreciat că măsura

interdicției de intrare în România este legală întrucât

dispozițiile art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată,

în 2004, nu prevede  posibilitatea diminuării duratei în raport cu

vinovăția făptuitorului sau gradul de pericol social, or

modalitatea de  executare, ci stabilește numai o interdicție

egală cu pedeapsa pronunțată, dar nu mai  mică de 10 ani,

pentru străini care au comis  fapte penale.

Cum de altfel împotriva

reclamantului a fost dispusă, prin sentința civilă nr. 982  din

4.05. 2004 a Curții de Apel București – Secția  contencios

administrativ  și măsura luării în custodie publică, în vederea

expulzării, instanța a apreciat și în acest context netemeinicia

acțiunii reclamantului, având în vedere că prin adresa

contestată s-a luat o măsură  mult mai blândă decât cea

aplicată  prin hotărârile judecătorești menționate.

În raport cu aceste

considerente instanța de fond a apreciat  că reclamantului îi sunt

aplicabile dispozițiilor art. 90 raportat la art. 134 alin. (1) din O.U.G.

nr. 194/2002, republicată în 2004, privind regimul străinilor în

România și nu prevederile Legii nr. 46/1991 referitoare la statutul și

regimul refugiaților.

Reclamantul a declarat recurs,

susținând că instanța de fond a ignorat faptul că este de

origine palestiniană, iar returnarea sa îi pune viața în pericol,

fiind incidente astfel dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. e) din O.U.G.

nr. 194/2002.

Mai susține că, prin

adresa nr. 12684/TDA/2 din 02.12.2005 emisă de Autoritatea pentru

Străini, i s-a comunicat că beneficiază de statutul de tolerat,

fiind scos din Centrul de cazare Otopeni, unde fusese plasat ca urmare a

luării măsurii de punere sub custodie.

În ceea ce privește

măsura expulzării, luată împotriva sa ca măsură de

siguranță, recurentul – reclamant precizează că prin

decizia penală nr. 1923 din 28 noiembrie 2005 pronunțată la

Curtea de Apel București, i s-a admis contestația la executare

și a fost înlăturată executarea măsurii expulzării ce

fusese luată prin sentința penală nr. 998 30.07.2001 a

Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia

sentinței nr. 2143/5 .11. 2002 a Curții de Apel București.

Instanța de fond a

reținut în mod corect că obiectul acțiunii cu care fusese

investită l-a constituit cererea de anulare a actului administrativ prin

care Autoritatea pentru Străini a luat împotriva recurentului

cetățean străin ele două măsuri: măsura

returnării și măsura interdicției de intrare în România

pentru o perioadă de 10 ani, ca urmare a faptului că acesta locuia

ilegal și comisese infracțiuni pe teritoriul României.

În ceea ce privește

măsura returnării, soluția Curții de apel este

irevocabilă, astfel că recursul este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor

art. 86

1

din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în

România, republicată, introdus prin art. I pct. 38 din Legea nr. 482/2004,

„Decizia de returnare poate fi atacată de străinul împotriva

căruia s-a dispus, în termen de trei zile  de la data comunicării, la

Curtea de apel competentă teritorial. Instanța se va pronunța în

termen de trei zile de la data primirii cererii. Hotărârea este

definitivă și irevocabilă”.

Este adevărat că,

ulterior, prin art. I pct. 74 din Legea nr. 56/2007 publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 .03.2007, art. 86

1

din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, a fost abrogat, dar conținutul

textului abrogat se regăsește integral la art. 82 alin. (1) și

(2) din O.U.G. nr. 194 /2002, republicată, așa cum a fost

modificată și completată prin Legea nr. 56/2007.

Or, potrivit art.II alin. (2)

din Legea nr. 56/2007, toate situațiile aflate în curs de rezolvare la

data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate potrivit

prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și

completate prin prezenta lege.

Deci, în privința

măsurii returnării recurentului – reclamant, soluția Curții

de apel rămâne irevocabilă, iar recursul este inadmisibil, fiind

incidente prevederile art. 82 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată,

modificată și completată prin Legea nr. 56/2007.

În ceea ce privește

măsura interdicției de intrare în România pentru o perioadă de

10 ani, recursul este neîntemeiat.

Astfel, este necontestat

că recurentul – reclamant a comis pe teritoriul României mai multe

infracțiuni pentru care  a fost condamnat, iar prin decizia  penală

nr. 243/5.11.2002  a Curții de Apel București s-a constatat că, între

timp, intervenise prescripția răspunderii penale.

Or, potrivit prevederilor art.

102 alin. (4

1

) și art. 101 alin. (2) cu referire la art. 8

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 194/ 2002, republicată,

modificată și completată prin Legea nr. 56/2007, împotriva

cetățenilor străini care au săvârșit infracțiuni

pe teritoriul României, Autoritatea competentă poate dispune măsura

interzicerii intrării în România pe o perioadă determinată.

Împrejurarea că, în cazul

recurentului – reclamant, a intervenit prescripția răspunderii penale

pentru săvârșirea infracțiunilor respective, nu împiedică

incidența prevederilor legale citate mai sus, acesta necerând continuarea

procesului penal potrivit art. 13 Cod proc.pen. acceptând beneficiul  prescripției

și recunoscând, o dată în plus, săvârșirea

infracțiunilor pentru comiterea cărora fusese inițial condamnat.

În concluzie, hotărârea

recurată fiind legală și temeinică,  recursul a fost

respins.