ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2948/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată la 21 martie 2006 la Curtea de Apel București, reclamantul O.A. a chemat în judecată A.S.B. pentru că nu i-a

răspuns unui memoriu adresat, inițial, în decembrie 2005 și, ulterior, la 30

ianuarie 2006, prin care solicita eliberarea unei dispoziții de părăsire a

teritoriului României din inițiativa și pe cheltuiala sa, fără instituirea

interdicției de intrare.

La termenul din 31 mai 2006 la

dosar a fost conexat Dosarul nr. 3853/2/2006 aflat pe rolul Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect

contestația formulată de același reclamant împotriva dispoziției de părăsire a

teritoriului României emisă la 3 aprilie 2006 de A.S.B., ca urmare a

solicitării reclamantului din 12 decembrie 2005, la care a revenit la 31

ianuarie 2006.

Se arată în contestație că, după

căsătorie, a solicitat și a obținut viză de căsătorie în baza căreia a avut o

ședere legală în România până la 16 mai 2000, dar că începând cu anul 2000

starea sa de sănătate s-a agravat și a fost în imposibilitate de a se prezenta la A.S.B. în scopul prelungirii formalităților de ședere.

A solicitat să i se permită

plecarea din România pentru că mama sa era grav bolnavă în Turcia, dar emiterea

dispoziției de părăsire să se facă fără instituirea interdicției de intrare în

România și chiar acordarea statutului de persoană tolerată pentru a-și putea

continua tratamentele pentru bolile de care suferă.

S-a solicitat menținerea

dispoziției de părăsire cu obligarea autorităților de a reanaliza și suspenda

interdicția de intrare.

Prin sentința civilă nr. 1606

din 28 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au fost respinse acțiunile conexe ca

neîntemeiate.

Pentru a motiva

această soluție, Instanța de Fond a reținut că prin Dispoziția de părăsire a

teritoriului României nr. 102798 din 3 aprilie 2006, A.S.B., în conformitate cu art. 80 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, a dispus

obligarea reclamantului să părăsească teritoriul României, în termen de 3 zile,

întrucât dreptul de ședere a expirat la 16 mai 2000.

Potrivit art. 80 alin. (1) lit.

a) din ordonanță, dispoziția de părăsire a teritoriului României, constituie

decizia A.S.B. care obligă un străin să părăsească teritoriul României, într-un

termen stabilit, în cazul când i s-a anulat sau revocat viza, precum și cei a

căror ședere a devenit ilegală.

Cum, în speță, reclamantului i-a

expirat dreptul de ședere legală pe teritoriul României din data de 16 mai

2000, fapt recunoscut și necontestat de acesta, în mod legal pârâta a dispus

măsura de părăsire a teritoriului României, cu interdicție de intrare pe o

perioadă de 2 ani și 6 luni de la data ieșirii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul O.A., solicitând casarea sentinței recurate și să

se dispună emiterea unei noi dispoziții de părăsire fără interdicție de

intrare.

Este criticată soluția Instanței

de Fond pentru că nu s-a făcut nici o referire la dosarul ce a avut ca obiect

refuzul A.S.B. de a-i comunica până în luna aprilie 2006 un răspuns la

solicitarea sa, deși trebuia să i se răspundă în termen de 30 de zile.

Instanța de Fond a ținut seama

numai de probele administrate de A.S. dar nu și de înscrisurile depuse de

reclamant.

Se invocă faptul că este

căsătorit cu o româncă și nu este uman să fie exilat pe o perioadă de 2 ani și

6 luni de lângă familia sa, deși este foarte bolnav și nu va putea să-și

continue tratamentul.

Examinând probele aflate la

dosar, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, recursul

declarat va fi respins pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a conexat două cereri ale

reclamantului, una în care solicita anularea dispoziției de părăsire a

teritoriului României și cealaltă care avea ca obiect emiterea unei dispoziții

de părăsire a teritoriului României, fără interdicție de intrare, la inițiativa

acestuia.

Prin sentința civilă nr. 1606

din 28 iunie 2006, atacată cu recurs, Instanța de Fond s-a pronunțat asupra

ambelor cereri, iar motivele de recurs se referă atât la prima cerere cât și la

cea conexată.

Este adevărat că potrivit

prevederilor art. 82 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în

România, dispoziția de părăsire se atacă la Curtea de Apel competentă teritorial, iar hotărârea acesteia este irevocabilă, numai că, în condițiile în care

sentința atacată privește și cererea referitoare la obligarea A.S.B. la

emiterea dispoziției de părăsire a teritoriului, fără interdicție de intrare,

recursul nu poate fi respins ca inadmisibil decât în măsura în care criticile

vizează dispoziția de părăsire a teritoriului.

Prin urmare nu vor putea fi

analizate motivele de recurs care vizează modul de soluționare de către Instanța

de Fond a capătului de cerere privind anularea dispoziției pentru că, în

această privință, hotărârea Instanței de Fond este irevocabilă și nu pot fi

atacate cu recurs hotărârile irevocabile.

Motivele de recurs care vizează

emiterea unei dispoziții de părăsire a teritoriului României, fără restricție

de intrare la inițiativa reclamantului, vor fi respinse ca nefondate.

Reclamantul a solicitat A.S.B.,

printr-un memoriu, emiterea unei dispoziții de părăsire a teritoriului

României, fără interdicție de intrare.

A.S.B. a emis această decizie,

având în vedere că dreptul de ședere al reclamantului a expirat la 16 mai 2000.

Potrivit dispozițiilor art. 102 alin.

(1) din O.U.G. nr. 194/2002 împotriva străinilor care au intrat legal în

România, dar a căror ședere a devenit ilegală, durata interdicției va fi de 5

ani, în cazul unei șederi ilegale de peste 3 ani, așa cum a fost cazul

reclamantului.

În alin. (2) al aceluiași

articol, actul normativ a indicat faptul că dacă returnarea este voluntară,

limitele interdicției se reduc la jumătate, exact cum s-a procedat și în cazul

reclamantului, perioada de interdicție stabilită fiind de 2 ani și jumătate.

Cele solicitate de reclamant,

adică, emiterea dispoziției de părăsire, fără interdicție de intrare, la

solicitarea străinului, nu putea fi rezolvată pentru că legea are alte

prevederi, respectiv reducerea la jumătate a perioadei, dacă se emite la

cerere, dar nu se poate înlătura interdicția de intrare.

Prin urmare, soluția Instanței

de Fond în privința acestui capăt de cerere este legală și temeinică, iar

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.A.

împotriva sentinței civile nr. 1606 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2007