ÎCCJ, decizie (scj.ro #83789)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83789) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Preluarea urmăririi penale . Competență Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Preluarea procedurii penale Indice alfabetic : Drept procesual penal - preluarea urmăririi penale Legea nr. 302/2004, art. 128 În conformitate cu dispozițiile art. 128 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată, cererea de preluare a urmăririi penale adresată de un stat străin se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. În consecință, în cazul în care curtea de apel a fost sesizată cu o cerere de preluare a urmăririi penale, aceasta dispune trimiterea cererii, spre soluționare, parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2404 din 11 iulie 2012 La 17 februarie 2011, numitul C.N. a fost depistat conducând un autoturism în localitatea Pince din Slovenia și, în urma verificărilor efectuate de Poliția Slovenă, s-a constatat că autoturismul figura în baza de date Schengen ca fiind furat din Italia din anul 2010. Audiat fiind de polițistul sloven, numitul C.N. a declarat că a cumpărat autoturismul împreună cu C.P., în luna septembrie sau noiembrie 2010, de la Societatea A. din București, cu prețul de 11.000 euro, predând în plus și un autoturism uzat. Autoritățile judiciare slovene le-au întocmit dosar penal numiților C.N. și C.P. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută în art. 217 alin. (3) coroborat cu alin. (2) și alin. (1) C. pen.
sloven, coroborat cu art. 20 alin. (2) C. pen. sloven. Prin rechizitoriul nr. Kt 472/10-1-JR-ss din 4 mai 2011 al Parchetului Districtual de Stat din Murska Sobota s-a solicitat emiterea unui ordin de pedepsire împotriva numiților C.N. și C.P., ordin care, potrivit legislației slovene, se emite de judecător, fără ca activitatea respectivă să se desfășoare în ședință de judecată. Prin sentința nr. II K 2280/2011 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Regional din Lendava, aceștia au fost găsiți vinovați și au fost condamnați la câte 3 luni de închisoare, cu suspendare condiționată. Numiții C.N. și C.P. au declarat apel împotriva acestei sentințe. Prin încheierea nr. II K 22880/2011 din 19 septembrie 2011 a Tribunalului Regional din Lendava, pronunțată de același judecător, s-a desființat sentința de condamnare.
După pronunțarea acestei încheieri, Tribunalul Regional din Lendava a solicitat Parchetului Districtual de Stat din Murska Sobota să precizeze dacă mai insistă în acuzare, întrucât a hotărât transferul procedurilor către autoritățile judiciare române. Parchetului Districtual de Stat din Murska Sobota a comunicat că „consimte la transferul dosarului penal în vederea urmăririi penale și judecății.” La data de 25 octombrie 2011, Tribunalul Districtual din Murska Sobota - Republica Slovenia a formulat o cerere de asistență judiciară internațională prin care a solicitat ca „organul de stat al urmăririi penale din România” să preia urmărirea penală începută împotriva numiților C.N.
și C.P., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută în Codul penal sloven, în art. 217 alin. (3) coroborat cu alin. (2) și alin. (1), precum și cu art. 20 alin. (2) din același cod penal, reținându-se că au cumpărat, în complicitate, cu 11.000 euro și o mașină uzată, în luna septembrie sau noiembrie 2010, de la Societatea A. din București, un bun mobil de o valoare mare (autoturismul în valoare de aproximativ 30.000 euro, care în cursul anului 2010 i-a fost sustras numitului E.B. în Italia), despre care trebuiau și puteau să știe că a fost dobândit prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Cererea a fost transmisă de către Ministerul Justiției din Republica Slovenia Ministerului Justiției din România - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, care, la rândul său, a transmis-o Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe, în vederea preluării urmăririi penale. Din corespondența parțial atașată la dosar, purtată între Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, rezultă că cererea de transfer de proceduri a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, spre competentă soluționare.
Prin adresa nr. 754/II/5/2012 înregistrată la această instanță sub nr. 524/44/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat Curții de Apel Galați cererea de asistență judiciară internațională în materie penală formulată de autoritățile judiciare din Republica Slovenia, având ca obiect preluarea urmăririi penale, împreună cu dosarul cauzei și traducerea certificată în limba română privind pe numiții C.P. și C.N. Parchetul a susținut că, deși autoritățile judiciare slovene nu au arătat motivele pentru care au solicitat preluarea procedurilor, cererea de asistență judiciară vizează preluarea judecății și nu a urmăririi penale, atât timp cât numiților C.N. și C.P. li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută în art. 217 alin. (3) coroborat cu alin. (2) și alin. (1) C. pen.
sloven, coroborat cu art. 20 alin. (2) C. pen. sloven, au fost trimiși în judecată și au fost condamnați de instanța de fond, hotărârea acesteia fiind desființată în calea de atac promovată de C.N. și C.P. prin apărător. Curtea de Apel Galați, Secția p enală și pentru cauze cu minori, prin sentința nr. 85/F din 23 mai 2012, în baza art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în referire la art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, a respins, ca inadmisibilă, cererea de preluare a judecății formulată de autoritățile judiciare slovene, în cauza privind pe numiții C.N. și C.P.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 128 alin. (2) teza l din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită.
Apreciind, însă, că cererea vizează preluarea judecății, deși nu a fost sesizat de Ministerul Justiției conform art. 128 alin. (4) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată, ci de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deși prin desființarea sentinței nr. II K 2280/2011 din 1 iunie 2011 a Tribunalului Regional din Lendava, procedura a rămas doar în faza unei urmăriri penale nefinalizate, astfel explicându-se și acceptul dat de Parchetul Districtual de Stat din Murska Sobota cu privire la „transferul dosarului penal în vederea urmăririi penale și judecății”, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a sesizat curtea de apel cu cererea de transfer de proceduri, propunând preluarea judecății cauzei.
Potrivit art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, odată învestită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii. Cum legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca judecătorul să se pronunțe asupra propunerii procurorului general, în acest sens fiind decizia penală nr. 248 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși în cauza de față este fără dubiu că autoritățile judiciare slovene au solicitat preluarea urmăririi penale, aceasta nefiind finalizată, curtea de apel va proceda la analiza admisibilității cererii de preluare a judecății.
Din actele dosarului înaintat de autoritățile judiciare slovene rezultă că autoturismul în discuție, proprietatea unei firme de închiriere a mașinilor din Veneția, a fost sustras în Italia (după ce în prealabil a fost închiriat), de un cetățean italian - B.M., împotrivă căruia T.D., patroana firmei păgubite a formulat plângere la Poliția din Veneția, plângerea acesteia vizând și „celelalte persoane care sunt în orice fel implicate în eveniment”, situație în care se află și numiții C.N. și C.P., având în vedere că sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de tăinuire cu privire la bunul sustras.
Având în vedere că infracțiunea s-a consumat în Italia, autoritățile polițienești italiene fiind sesizate cu privire la toate persoanele care ar fi fost implicate în activitatea infracțională alături de numitului B.M.; Văzând și dispozițiile art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, potrivit cărora statul solicitat poate refuza acceptarea cererii dacă fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant; Reținând că fapta presupus comisă de învinuiții C.N. și C.P. s-a consumat în afara teritoriului statului sloven, curtea de apel a constatat că cererea de preluare a judecății formulată de autoritățile judiciare slovene este inadmisibilă, reținând ca temei dispozițiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată) în referire la art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală.
Împotriva acestei sentințe Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a declarat, în termen legal, prezentul recurs, prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța prin încheiere motivată cu privire la admisibilitatea cererii autorităților judiciare slovene și apoi, prin hotărâre, cu privire la admiterea cererii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.
pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Analizând actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit adresei nr. II Ks 22880/2011-24 din 25 octombrie 2011 emisă de Republica Slovenia - Tribunalul Districtual din Murska Sobota, adresă înaintată către „organul de stat al urmăririi penale din Românie”, s-a solicitat să fie preluată urmărirea penală împotriva învinuiților C.N. și C.P. Totodată, potrivit adresei nr. 1676/142/AJI/2012 din 8 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, „spre competentă soluționare”, cererea de transfer de proceduri în materie penală nr. II Ks 22880/2011-24 formulată de autoritățile judiciare slovene privind pe C.N.
și C.P. Este, de asemenea, de observat că Parchetul Districtual de Stat din Murska Sobota a comunicat că „consimte la transferul dosarului penal în vederea urmăririi penale și judecății.” Potrivit art. 128 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței nr. 85/F din 23 mai 2012 a Curții de Apel Galați, Secția penală și pentru cauze cu minori, a casat sentința și a trimis cererea de preluare a urmăririi penale privind pe intimații C.N.
și C.P. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, parchet în a cărui rază teritorială se află domiciliul intimaților.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.