ÎCCJ, decizie (scj.ro #83498)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83498) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de locațiune. Termenul locațiunii
Dispozițiile
art
. 1436
C.civ
.
prevăd pentru contractele prin care s-a stabilit termenul locațiunii, că
acestea încetează de drept prin trecerea termenului, fără a mai fi
necesară înștiințarea prealabilă. În speță, anunțând intenția de a nu mai
prelungi efectele contractului încheiat între părți, prin notificare, locatorul
a înlăturat posibilitatea prelungirii tacite a contractului, situație față de
care instanța de fond a reținut în mod corect existența unui
nou raport juridic între părți.
(Secția comercială, decizia nr.1948 din 22 martie
2005)
Reclamantul Consiliul Local
Oradea
,
Direcția Imobiliară, a chemat în judecată pe pârâta
S.C
.
O.C
.
SRL
Oradea
, solicitând obligarea acesteia la plata chiriei
restante și penalități de întârziere .
Tribunalul Bihor, prin sentința civilă 137/LC din 5 aprilie 1999 a admis
acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata despăgubirilor.
Instanța de fond a reținut că pârâta, după expirarea contractului de
închiriere, a continuat să folosească spațiul chiar și după somațiile pentru
predarea acestuia.
Curtea de Apel
Oradea
, soluționând apelul declarat de
pârâtă, prin decizia nr.270/C din 24 mai 2001, a anulat sentința atacată și a
reținut cauza spre
rejudecare
, considerând că
procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu această parte..
Reluând judecata fondului, prin decizia 460/A/C din 4 octombrie 2001, curtea de
apel a respins acțiunea, reținând că între părți a existat un contract de
închiriere care a expirat la 1 octombrie 1997.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, susținând că
instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății când a stabilit
că pârâta nu a folosit spațiul închiriat nici anterior expirării contractului,
cât timp prin procesul verbal din 11 ianuarie 2000 pârâta a fost evacuată
din spațiul în litigiu.
Recursul este fondat.
Contractul de locațiune obligă una dintre părți să asigure
celeilalte folosința temporară a unui lucru în schimbul unei sume de bani,
numită chirie.
Efectele principale produse în sarcina locatarului sunt acelea de a întrebuința
lucrul conform destinației, de plată a chiriei și de restituire după încetarea
locațiunii.
Dispozițiile art.1436
C.civ
. prevăd,
pentru contractele prin care s-a stabilit termenul locațiunii, că ele încetează
de drept prin simpla trecere a termenului, fără să fie nevoie de
înștiințare prealabilă. Anunțând intenția de a nu prelungi efectele
contractului încheiat, prin notificarea din 4 decembrie 1998, reclamanta a
înlăturat posibilitatea prelungirii tacite a contractului, situație față de
care instanța de fond a caracterizat judicios noul raport juridic născut între
părți.
Prevederile art.1438 C.
civ
. stabilesc dreptul
locatorului de a cere restituirea lucrului și daune interese iar cele ale
art.1433 C.
civ
. obligația locatarului de a apăra
lucrul închiriat contra uzurpărilor.
Considerentele deciziei atacate sunt infirmate de dispoziția de evacuare pe
cale administrativă a pârâtei, din data de 6 octombrie 1999 și de procesul
verbal din 11 ianuarie 2000, dar și de dispozițiile art.1431 C.
civ
., prin care se stabilește obligația locatarului de a
restitui lucrul în starea în care l-a primit.
Evocarea sentinței civile 1787/1996 pronunțată de Judecătoria
Oradea
, irevocabilă prin decizia civilă 22/C din 1997 a
Curții de Apel
Oradea
, este
nepertinentă
.
Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 1994 s-a solicitat obligarea pârâtei
la plata chiriei restante din octombrie 1992, iar la acea dată instanțele au
reținut că pârâta nu a folosit spațiul din litigiu, deși, pe parcursul
derulării contractului aceasta nu a invocat rezilierea întemeiată pe excepția
de
neexecutare
a obligației corelative.
Pe de altă parte, la expirarea contractului, locatarul avea obligația
restituirii lucrului, iar locatorul era îndreptățit la plata daunelor interese
reprezentând lipsa de folosință.
În mod greșit instanța de apel a apreciat că o altă societate comercială este
debitoarea obligației de plată, câtă vreme datoria pârâtei era de a apăra
lucrul contra uzurpării.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 C.
proc.civ
.,
ICCJ
a admis recursul și a modificat decizia atacată
în sensul respingerii apelului pârâtei.