ÎCCJ, decizie (scj.ro #85003)

Funcționari publici. Sindicat. Obligație izvorâtă din încheierea unui acord cadru. Refuzul instituției publice de a-și îndeplini obligația. Act administrativ asimilat. Legea nr . 188/1999, art . 61 alin. (1) Legea nr . 554/2004, art . 2 alin. (1) lit . h) Potrivit art . 61 alin. (1) din Legea nr . 188/1999, republicată, autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă măsuri referitoare exclusiv la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională și protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Respectarea obligațiilor asumate prin aceste acorduri nu este condiționată de încheierea subsecventă a unor acorduri detaliate, astfel încât refuzul autorității pârâte de a acorda organizației sindicale drepturile prevăzute în acordul cadru, are caracter nejustificat în sensul art . 2 alin (1) lit . h) din Legea nr . 554/2004. Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 520 din 26 ianuarie 2007 Prin sentința nr.1335/7 iunie 2006, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național “PL” în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, ca neîntemeiat.

Cererea de chemare în judecată a avut drept obiect: 1. obligarea Autorității Naționale a Vămilor de a emite act administrativ de constituire a Comisiei de disciplină având în competență și membrii desemnați de reclamant prin adresa nr.1598/10.11.2005, înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor sub nr.2156/11.01.2006; 2. obligarea Autorității Naționale a Vămilor de a emite act administrativ de constituire a Comisiei paritare având în competență și membri desemnați de reclamantul în calitate de organizație sindicală reprezentativă; 3. obligarea Autorității Naționale a Vămilor de a-i acorda drepturile aferente reprezentativității organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici; a) să pună la dispoziție, cu titlu gratuit, un spațiu cu dotările corespunzătoare desfășurării activității sindicatului; b) să acorde drepturile prevăzute la art.69 din Acordul cadru încheiat între Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România și Ministerul Administrației și Internelor; - asigurarea accesului la echipamentul de birotică al unității, precum computer, telefon, fax, copiator; - asigurarea utilizării mijloacelor de transport ale unității vamale; 4. obligarea Autorității Naționale a Vămilor de a constitui comisiile de concurs,

respectiv comisiile de soluționare a contestațiilor pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din cadrul autorității vamale, având în componență un membru desemnat de către Sindicatul Național „PL” în calitate de organizație sindicală reprezentativă a funcționarilor publici din cadrul Autorității Naționale a Vămilor. În considerentele sentinței, instanța a reținut că acordul cadru la nivel național privind raporturile de serviciu dintre autoritățile și instituțiile publice și funcționarii publici are rolul de a stabili procedurile pentru încheierea de acorduri între sindicate și autoritățile sau instituțiile publice, dar nu rezultă dacă între părțile în litigiu a fost încheiat un acord în sensul art.76 din acordul cadru, în baza căruia sindicatul reclamant să solicite acordarea drepturilor prevăzute la art.69 din acordul – cadru.

Instanța de fond a mai reținut că și celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate pentru că reprezentantivitatea constatată prin sentința civilă nr.22/3.08.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București se referă numai la condițiile necesare pentru încheierea contractului colectiv de muncă, potrivit prevederilor art.17 alin.(1) lit.c ), art.17 alin. (2) lit.b ) și art.18 alin.(3) din Legea nr.130/1996, care nu pot fi extinse în domeniul funcției publice, reglementate de Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și de alte acte normative speciale.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs în termenul legal, de către reclamant, care a invocat motive pe care le-a încadrat în prevederile art.304 pct.9 C. proc.civ . În motivarea cererii de recurs, recurentul –reclamant a arătat că instanța de fond a apreciat eronat, fără temei legal, că organizația sindicală nu are reprezentativitate decât pentru negocierea contractului de muncă, neobservând că dispozitivul sentinței nr.22/03.08.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București a fost lămurit prin încheierea din data de 14.09.2005, în sensul că Sindicatul Național „PL” are reprezentativitate la nivelul Autorității Naționale a Vămilor pentru funcționarii publici.

În ceea ce privește considerentul potrivit căruia acordul – cadru are rolul de a stabili procedurile pentru încheierea de acorduri între sindicate și autoritățile și instituțiile publice, recurentul-reclamant a arătat că nicio prevedere din acord nu justifică o astfel de interpretare; dimpotrivă, acordul – cadru reglementează în detaliu drepturile organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că sentința atacată este legală și temeinică, în perfectă concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în speță. Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că Legea nr.130/1997 reglementează doar condițiile de reprezentativitate necesare pentru încheierea contractului colectiv de muncă și că în temeiul art.67 alin. (2) din Legea nr.188/1999 și al art.5 alin.(3) din H.G.

nr.1210/2003 în alcătuirea comisiei de disciplină intră un număr egal de reprezentanți desemnați de conducătorul instituției publice și de sindicatul reprezentant al funcționarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, reprezentanții urmează să fie desemnați prin votul majorității funcționarilor publici din autoritatea publică. Reguli asemănătoare se aplică și în cazul comisiilor paritare , potrivit art.62 alin.(1) din Legea nr.188/1999 precum și în cazul comisiilor de concurs, conform art.13 din H.G. nr.1209/2003. În ceea ce privește acordul – cadru încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și Agenția Funcționarilor Publici, pe de o parte și Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România, pe de altă parte intimata-pârâtă a arătat că nu a fost parte semnatară a acordului, astfel încât în sarcina sa nu pot fi stabilite obligații.

Examinând cauza Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art.61 alin.(1) din Legea nr.188/1999, republicată (în forma în vigoare la data acordului – cadru supus analizei în cauza de față), autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă măsuri referitoare la: a)constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

În temeiul acestor prevederi legale, a fost încheiat acordul –cadru la nivel național privind raporturile de serviciu dintre Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România, înregistrat sub nr.2703/EMG/11.08.2004, la Ministerul Administrației și Internelor, nr.359981/11.08.2004 la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și nr.628/11.08.2004 la Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România. Conform art.9 din acord, acest act „face parte integrantă din legislația ce reglementează raporturile dintre funcționarul public și autoritățile și instituțiile publice”, având deci caracter obligatoriu.

În temeiul art.69 alin.(1) din acordul – cadru, autoritățile și instituțiile publice vor asigura, în incinta lor, gratuit, pentru desfășurarea activității organizațiilor sindicale reprezentative, următoarele: spațiul și mobilierul necesar; accesul la echipamentul de birotică al unității, precum computer, telefon, fax, copiator și altele, cu caracter administrativ; utilizarea mijloacelor de transport, panoul informativ (avizier) al Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici din România, care să fie destinat exclusiv comunicării informațiilor sindicale. Din niciuna dintre prevederile legii sau din clauzele acordului-cadru nu rezultă că îndeplinirea acestor obligații generale și minimale ale autorităților sau instituțiilor publice ar fi condiționată de încheierea unor alte acorduri, de detaliu.

Art.69 alin. (2) din acordul – cadru stipulează doar că prin acorduri la nivelul autorităților și instituțiilor publice se vor stabili și „alte prevederi” cu privire la obligațiile părților, iar în temeiul art.76, instituțiile și autoritățile publice „pot încheia” acorduri cu organizațiile sindicale reprezentative, în conformitate cu prevederile legale și ale acordului – cadru, dar nu există o obligație de încheiere a unor astfel de acorduri în vederea aducerii la îndeplinire a acordului – cadru. Sindicatul „PL” are reprezentativitate pentru funcționarii publici la nivelul Autorității Naționale a Vămilor conform sentinței civile nr.22/03.08.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea pronunțată la data de 14.09.2005 în dosarul nr.158/PJ/2005 al aceleiași instanțe.

Din perspectiva celor arătate, refuzul autorității pârâte de a pune la dispoziția organizației sindicale reclamante un spațiu cu dotările corespunzătoare desfășurării activității și de a-i acorda drepturile prevăzute la art.69 din acordul – cadru are caracter nejustificat în sensul art.2 alin.(1) lit.h ) din Legea nr.554/2004. Nu se poate însă reține refuzul nejustificat și în ceea ce privește cererile referitoare la includerea membrilor sindicatului reclamant în comisia de disciplină, comisia paritare și comisiile de concurs și de soluționare a contestațiilor pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice vacante.

Sub acest aspect, apărările intimatei – pârâte, în sensul desemnării reprezentanților funcționarilor publici în comisii prin votul majorității funcționarilor publici sunt întemeiate, date fiind numărul membrilor fiecărora dintre organizațiile sindicale constituite în cadrul Autorității Naționale a Vămilor și ponderea mare a funcționarilor publici care nu sunt înscriși în sindicate, conform actelor depuse la dosarul de fond. Așa cum a reținut și prima instanță efectele hotărârilor judecătorești de constatare a reprezentativității organizațiilor sindicale, pronunțate în temeiul Legii nr.130/1996 privind contractul coletiv de muncă nu pot fi atinse automat și în domeniul raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în exercitarea dreptului de apreciere urmând a se ține seama de specificul acestor raporturi și de limitele impuse de legea care le reglementează.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul și în temeiul art.312 alin. (1), (2) și (3) C.proc.civ . a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să pună la dispoziția reclamantului, cu titlu gratuit, un spațiu cu dotările necesare desfășurării activității sindicatului și să-i acorde drepturile prevăzute de art.69 alin. (1) din acordul – cadru, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.