ÎCCJ, decizie (scj.ro #82329)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82329) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Persoană juridică în dizolvare. Capacitate de
folosință și de exercițiu. Calitate procesuală
Cuprins pe materii
: Drept civil. Drept
procesual civil. Reglementări prin Decretul nr. 31/1954 referitoare la
persoanele juridice. Societate comercială în dizolvare. Capacitatea de
folosință și de exercițiu. Calitatea procesuală
Index alfabetic
: Persoane fizice și
juridice
-
persoană
juridică (în dizolvare)
-
capacitate
de folosință și de exercițiu (cazul persoanei juridice în dizolvare)
-
calitate
procesuală (cazul societății comerciale în dizolvare)
Decretul nr. 31/1954
, art. 40, art. 51
Legea nr. 31/1990
, art. 252 alin. (3)
Persoană juridică – în speță o societate comercială – încetează a avea
ființă prin dizolvare, conform art. 40 din Decretul nr. 31/1954, dar, în
vederea realizării activului și a plății pasivului, la care se referă art. 51
din același decret, se poate acționa, însă prin lichidator, iar nu în nume
propriu, caz din urmă în care societatea comercială nu are calitate
procesuală.
I.C.C.J., secția civilă și de proprietate
intelectuală,
decizia nr. 5302 din 16 iunie 2005
La 23 mai 2003, reclamanta Societatea Comercială Deuro Impex SRL a
chemat în judecată pe pârâtul P.D. pentru a fi obligat să-i predea un înscris
original necesar întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate
asupra unui imobil, situat în Otopeni, județul Ilfov.
Prin sentința civilă nr. 2171 din 4 septembrie 2003 Judecătoria
Buftea a respins acțiunea ca fiind introdusă de către o persoană lipsită de
capacitate procesuală activă, constatând că reclamanta a fost dizolvată prin
sentința civilă nr. 3725 din 14 martie 2002 pronunțată de Tribunalul București.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin
decizia civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă.
Reclamanta a declarat recurs susținând că excepția în temeiul
căreia a fost soluționată cauza nu a fost invocată de partea adversă sau de
către instanță din oficiu și nici nu a fost pusă în discuția părților, ceea ce
atrage incidența cazurilor de casare invocate, întrucât au fost încălcate
dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă referitoare la principiul
contradictorialității procesului civil, iar hotărârea dată în apel conține
astfel motive contradictorii, față de natura pricinii, dat fiind că lipsa
capacității de folosință sau de exercițiu nu duce la lipsa capacității procesuale
active.
Recursul nu este întemeiat.
Dizolvarea constituie un mod de încetare a persoanei juridice
potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954 având ca efect intrarea în lichidare
potrivit art. 51 din același act normativ.
Așadar, efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei
juridice, la finalizarea căreia persoana juridică respectivă a încetat, moment
în care încetează atât capacitatea de folosință, cât și capacitatea de
exercițiu; însă, pe durata lichidării, persoana juridică are o capacitate de
folosință limitată la aptitudinea de a avea drepturile și obligațiile necesare
realizării activului și plății pasivului, iar capacitatea de exercițiu, a
persoanei juridice aflată în lichidare, se realizează prin intermediul
lichidatorilor.
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei
de a avea drepturi și obligații în plan procesual, încetând la data încetării
persoanei juridice însăși.
Capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea persoanei
juridice de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini
singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată.
În raport cu cele arătate, rezultă că, la data introducerii
acțiunii, reclamanta, dizolvată judiciar, era lipsită de capacitate procesuală
de exercițiu, neputând sta în judecată în nume propriu.
Ca urmare, instanțele au rezolvat corect problema capacității
procesuale a reclamantei, respingând acțiunea pe cale de excepție.
Excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu poate fi
invocată în orice stare a pricinii, inclusiv din oficiu de către instanța de
judecată, cu obligația de a fi pusă în discuția părților, ceea ce s-a și
întâmplat în cauză, din practicaua sentinței de primă instanță rezultând că
tribunalul a pus în discuția părților excepția arătată, iar reclamanta, prin
avocat, a pus atât concluzii orale cât și concluzii scrise asupra
acesteia.
Astfel
fiind, recursul a fost respins.