- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Decizia nr. 5109/2003 — ÎCCJ, Secția civilă — Restituirea unei construcții edificată pe un teren proprietatea statului
Restituirea unei construcții edificată pe un teren proprietatea statului. Inaplicabilitatea Legii nr.10/2001 Calea rezolvării litigiului este a dreptului comun, cea care decurge din prevederile art.494 alin.2-3 Cod civil, referitoare la regimul juridic al construcțiilor edificate pe terenul altuia, iar nu dispozițiile Legii nr.10/2001. Secția civilă, decizia nr.5109 din 2 decembrie 2003 Reclamantul I.D. a chemat în judecată pe pârâta SC „P.” SA, solicitând, în temeiul Legii nr.10/2001 ca prin hotarârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i restituie un atelier electric, preluat în mod abuziv de fosta I.J.P.I.P.S. Suceava. Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 52/5.02.2002, a respins acțiunea, iar Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 41/13 august 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul susținând că deși atelierul electric, proprietatea sa, a fost luat abuziv de către I.J.P.I.S. Suceava în cursul anului1989 instanțele în mod greșit au considerat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi. În speță, imobilul – atelie electric – a fost construit de către reclamant fără autorizație și fără proiect pe un teren proprietatea statului și face parte din activul societății pârâte – SC „P” SA Suceava, dobândit prin cumpărare de active de la F.P.S.
Potrivit prevederilor art 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv, se înțeleg imobilele preluate prin una din modalitățile reglementate de art. 2 lit a – h, în care nu se încadrează imobilul în litigiu. Calea rezolvării litigiului dintre părți este calea dreptului comun, cea care decurge din prevederile art 494 din alin. 2și 3 C.civ. referitoare la regimul juridic al construcțiilor edificate pe terenul altuia. Această cale a fost folosită de reclamant, însă acțiunea i-a fost respinsă ca prescrisă – sentința civilă nr. 3712/2.08.1991 a Judecătoriei Suceava. Faptul că reclamantului i s-a respins acțiunea, ca prescrisă , nu-l îndreptățește să uzeze de prevederile art 48 din Legea 10/2001.
Pentru aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.