ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2013

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 193/2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor Ș.N.M. și Ș.S. în contradictoriu cu pârâții L.M., P.E., C.A.M. și C.V. privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XX/2009 și nr. YY/2009 la B.N.P. S.C.E.. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esența, ca prețul stabilit pentru imobilul obiect al contractului de vânzare-cumpărare este serios, chiar dacă este inferior unei valori generice de piață, fiind acceptat de părți și în considerația calității lor de rude, frate-surori.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului vânzătorului. Împotriva sentinței reclamantele au declarat apel, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 1303 și art. 1295 C. civ., care presupun seriozitatea prețului într-un contract de vânzare-cumpărare, condiție nerealizată în speță unde valoarea de piață este de 5 ori mai mare decât prețul convenit de părți. Au mai arătat reclamantele că vânzătorul trebuia să fie asistat Ia încheierea actului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000. Cu privire la cel de-al doilea contract, s-a susținut că și acesta este nul, fiind subsecvent primului. Prin decizia civilă nr, 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele Ș.N.M.

și Ș.S.. În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XX/2009, defunctul Ș.C., care este tatăl reclamantei Ș.S., respectiv soțul reclamantei Ș.N.M., a înstrăinat imobilul situat în orașul B., sat P., județ Brașov compus din teren în suprafață de 770 mp și casă de locuit, către surorile sale pârâtele L.M. și P.E.. Prețul stabilit de părți a fost de 15.000 euro și achitat integral de cumpărătoare, conform mențiunilor din actul de vânzare-cumpărare. S-a reținut că potrivit expertizei de evaluare a imobilului (dosar fond) valoarea de circulație a acestuia este de 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât prețul convenit de părți. Chiar și în aceste condiții de dezechilibru valoric, critica reclamantelor vizând neseriozitatea prețului a fost înlăturată, întrucât convenirea prețului constituie rezultatul unei negocieri a părților în care elementul obiectiv al valorii sale este important, dar nu decisiv.

Aceasta întrucât, elementul subiectiv s-a apreciat a fi la fel de important și că poate determina o micșorare sau o majorare a prețului de la cel al unei evaluări oficiale, în funcție de raporturile dintre părți, trecute, prezente ori viitoare. S-a constatat că vânzătorul era fratele cumpărătoarelor, iar pentru vânzător acest aspect era atât de important, încât a ținut să insereze expres acest fapt în cuprinsul actului: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele". În acest context, s-a apreciat că prețul poate fi calificat drept serios, fiind rezultatul concurent al unor considerații obiective și subiective pe care părțile le-au acceptat de comun acord. În ceea ce privește invocarea lipsei consimțământului vânzătorului, instanța a constatat că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că vânzătorul ar fi avut afecțiuni medicale de natură psihiatrică, afecțiuni ce ar fi putut altera intenția sa de a vinde în condițiile contractului defăimat.

Cât privește asistarea persoanei vârstnice la încheierea unor acte juridice în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr, 17/2000, instanța de apel a reținut că lipsa asistenței poate fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinței sate juridice nu s-ar fi realizat liber. Or, în cauză, persoana vârstnică s-a exprimat liber și neviciat în fața notarului public, iar un eventual prejudiciu nu a putut fi reținut prețul tranzacției fiind stabilit de părți și/sau mai ales în considerația calității lor de rude. S-a reținut că art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condițiile în care prin el însuși nu prevede nicio sancțiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale, și nici nu este aplicabil în speță, acesta referindu-se explicit la situația înstrăinărilor grevate de obligații de întreținere din partea cumpărătorilor.

În consecință, în raport de toate considerentele reținute, instanța de apel a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. XX/2009 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și, ca o consecință și actul subsecvent este valid din punctul de vedere al legalității sale, singura critică de nelegalitate a sa formulată de apelante vizând tocmai faptul că ar fi subsecvent unui act nul. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantele Ș.N.M. și Ș.S., au declarat recurs, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurentele își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de apel a respins criticile vizând neseriozitatea prețului stipulat în contract. Astfel, arată reclamantele, instanța de apel a reținut că pentru vânzător prețul era important încât a inserat în cuprinsul actului următoarea clauză: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele". În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind serios prețul de 15.000 euro, deși, precizează recurentele-reclamante, în conformitate cu expertiza de evaluare efectuată în cauză valoarea de circulație a fost stabilita la 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât prețul convenit. În raport de această împrejurare, în opinia recurentelor, actul juridic, în cuprinsul căruia a fost menționat în mod expres prețul ca fiind de 15.000 euro, a fost interpretat greșit de instanța care i-a schimbat înțelesul vădit și lămurit.

Sub aspectul instituit de prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentele susțin, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1303 C. civ., conform cărora prețul trebuie să fie serios, seriozitatea prețului reprezentând o condiție esențială pentru valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Se susține că dezechilibrul valoric echivalează cu lipsa prețului și, pe cale de consecință, actul este lovit de nulitate. În cauză, consideră recurentele, prețul înscris în contract, raportat la expertiza de specialitate și la recunoașterea intimatei-pârâte C.A.M. în declarația de avere, este derizoriu, iar dispozițiile art, 1303 C. civ. au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

În ceea ce privește consimțământul vânzătorului Ș.C. la momentul încheierii contractului, în opinia recurentelor, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2006. Consideră că aceste dispoziții legale au caracter imperativ, iar încălcarea acestora este sancționată cu nulitatea absolută chiar dacă nu este prevăzută în lege, în mod expres, o sancțiune civilă. Intimații-pârâți L.M., P.E., C.A.M. și C.V. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității recursului. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2013, recurentele au depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul aferent căii de atac exercitate, motiv pentru care, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului invocată de intimați prin întâmpinările aflate la dosar.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de pârâții L.M., P.E., C.A.M. și C.V., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat Ia art, 302 1 lit. c) și art. 308 C. proc. civ., va respinge excepția, întrucât criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în textele de lege invocate de recurente, respectiv art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticiie formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Recurentele sunt în eroare asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, or sub acest aspect soluția este dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale, instanța promumțându-se asupra cererii de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. XX/2009 și asupra actului subsecvent acestuia, respectiv a contractului autentificat sub nr. YY/2009. Totodată, intenția vânzătorului de a vinde surorilor sale a fost expres și liber exprimată în cuprinsul actului juridic încheiat, meputând fi imputată instanței de apel împrejurarea vreunei interpretări ori schimbări a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic: „vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele". Art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantele critică, în realitate, aplicarea greșită a legii, respectiv prețul pretins neserios ia încheierea contractului de vânzare-cumpărare. În cauză, nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor pct. 9 ai art. 304 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală „când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Recurentele-reclamante se prevalează de aplicarea greșită a prevederilor art. 1303 C. civ., invocând, pe parcursul litigiului, ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. XX/2009, printre altele, și motivul că prețul stipulat ar fi unu!

neserios. Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit, în prezenta cauză, faptul că prețul poate fi calificat drept serios, fiind rezultatul concurent al unor considerații obiective și subiective pe care părțile le-au acceptat de comun acord. În înțelesul legii, prețul fiind o condiție de valabilitate a unei vânzări-cumpărări, trebuie să fie determinat în înscris într-o cifră care nu se apreciază în funcție de factori extrinseci voinței părților contractante, cum ar fi cursul pieței, valoarea de circulație etc, prețul fiind neserios numai in ipoteza în care ei este exprimat, astfel încât nu mai poate fi considerat ca existent. Prin urmare, prețul mai mic, în speță 15.000 euro, care nu reprezintă echivalentul valoric al imobilului nu afectează validitatea convenției, acesta neputând fi considerat neserios, fiind practicabil în situații ca cea din speță, când există raporturi apropiate între părți: frate-surori.

În atare împrejurare, nu se poate reține vreo aplicare sau interpretare greșită a prevederilor art. 1303 C. civ., în sensul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile recurentelor formulate sub acest aspect vor fi înlăturate. Cât privește susținerile vizând aplicarea greșită a prevederilor art, 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 conform cărora: "persoana vârstnică va fi asistată la încheierea unui act juridic de un reprezentant al autorității tutelare", este de reținut că judecătorul este obligat să interpreteze și să aplice legea în spiritul ei, ținând seama de textul legal, potrivit regulii: unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Cum în mod corect a reținut și instanța de apel, ipoteza asistării din oficiu, poate fi acceptată ca o formă de garanție pentru persoana vârstnică la încheierea unor acte juridice, lipsa asistenței putând fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinței sale juridice nu s-ar fi realizat liber, împrejurări ce nu pot fi reținute în cauza pendinte. Contrar susținerilor recurentelor-reclamante, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condițiile în care prin el însuși, textul legal menționat nu prevede nicio sancțiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale, aspect reținut cu justețe de instanța de control judiciar.

De altfel, acest text legal vizează în mod expres situația înstrăinărilor grevate de obligații de întreținere din partea cumpărătorilor, ceea ce nu este cazul în speță. Sunt lipsite de fundament juridic criticile vizând lipsa consimțământului invocată ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care instanța de apel suverană în aprecierea și interpretarea probelor, în aplicarea prevederilor art. 1189 C. civ., a reținut cu justețe că nu s-a făcut dovada vreunei afecțiuni medicale de natură psihiatrică, care ar fi putut altera intenția vânzătorului la încheierea contractului în discuție. În condițiile în care coroborarea probelor administrate excede competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc.

civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate. Schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în recurs, ceea ce tind să obțină recurentele-reclamante în dezvoltarea motivelor de recurs, inclusiv atunci când aduc în discuție raționamentul ior cu privire la „vârsta vânzătorului, decesul acestuia ia numai câteva zile după perfectarea actului, scutirea de autopsie solicitată de intimata P.E.", acestea fiind simple alegații lipsite de orice fundament legal. În consecință, s-a constatat în mod corect că actul de vânzare-cumpărare nr. XX/2003 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și, ca o consecință și actul subsecvent este valid din punctul de vedere al legalității sale, hotărârea recurată fiind Ia adăpost de orice critică.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele Ș.N.M. și Ș.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de reclamantele Ș.N.M. și Ș.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2013.