ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1808/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului,

din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 193/2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă

ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor Ș.N.M. și Ș.S. în contradictoriu cu pârâții

L.M., P.E., C.A.M. și C.V. privind constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XX/2009 și nr. YY/2009 la B.N.P. S.C.E..

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esența, ca prețul stabilit pentru imobilul

obiect al contractului de vânzare-cumpărare este serios, chiar dacă este inferior

unei valori generice de piață, fiind acceptat de părți și în considerația calității

lor de rude, frate-surori.

Totodată, s-a

constatat că, în cauză, nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului vânzătorului.

Împotriva sentinței

reclamantele au declarat apel, arătând că au fost încălcate dispozițiile art. 1303

și art. 1295 C. civ., care presupun seriozitatea prețului într-un contract de vânzare-cumpărare,

condiție nerealizată în speță unde valoarea de piață este de 5 ori mai mare decât

prețul convenit de părți.

Au mai arătat

reclamantele că vânzătorul trebuia să fie asistat Ia încheierea actului, conform

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000.

Cu privire la

cel de-al doilea contract, s-a susținut că și acesta este nul, fiind subsecvent

primului.

Prin decizia civilă

nr, 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele Ș.N.M. și Ș.S..

În motivarea hotărârii,

instanța de apel a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. XX/2009, defunctul Ș.C., care este tatăl reclamantei Ș.S., respectiv soțul reclamantei

Ș.N.M., a înstrăinat imobilul situat în orașul B., sat P., județ Brașov compus din

teren în suprafață de 770 mp și casă de locuit, către surorile sale pârâtele L.M.

și P.E..

Prețul stabilit

de părți a fost de 15.000 euro și achitat integral de cumpărătoare, conform mențiunilor

din actul de vânzare-cumpărare.

S-a reținut că

potrivit expertizei de evaluare a imobilului (dosar fond) valoarea de circulație

a acestuia este de 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât prețul convenit de

părți.

Chiar și în aceste

condiții de dezechilibru valoric, critica reclamantelor vizând neseriozitatea prețului

a fost înlăturată, întrucât convenirea prețului constituie rezultatul unei negocieri

a părților în care elementul obiectiv al valorii sale este important, dar nu decisiv.

Aceasta întrucât,

elementul subiectiv s-a apreciat a fi la fel de important și că poate determina

o micșorare sau o majorare a prețului de la cel al unei evaluări oficiale, în funcție

de raporturile dintre părți, trecute, prezente ori viitoare.

S-a constatat

că vânzătorul era fratele cumpărătoarelor, iar pentru vânzător acest aspect era

atât de important, încât a ținut să insereze expres acest fapt în cuprinsul actului:

„vând cumpărătoarelor care sunt surorile mele".

În acest context,

s-a apreciat că prețul poate fi calificat drept serios, fiind rezultatul concurent

al unor considerații obiective și subiective pe care părțile le-au acceptat de comun

acord.

În ceea ce privește

invocarea lipsei consimțământului vânzătorului, instanța a constatat că, în cauză,

nu s-a făcut dovada faptului că vânzătorul ar fi avut afecțiuni medicale de natură

psihiatrică, afecțiuni ce ar fi putut altera intenția sa de a vinde în condițiile

contractului defăimat.

Cât privește asistarea

persoanei vârstnice la încheierea unor acte juridice în condițiile art. 30

alin. (2) din Legea nr, 17/2000, instanța de apel a reținut că lipsa asistenței

poate fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică ar fi fost prejudiciată

sau că exprimarea voinței sate juridice nu s-ar fi realizat liber.

Or, în cauză,

persoana vârstnică s-a exprimat liber și neviciat în fața notarului public, iar

un eventual prejudiciu nu a putut fi reținut prețul tranzacției fiind stabilit de

părți și/sau mai ales în considerația calității lor de rude.

S-a reținut că

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi o altă interpretare, în condițiile

în care prin el însuși nu prevede nicio sancțiune civilă sau de altă natură, în

cazul nerespectării sale, și nici nu este aplicabil în speță, acesta referindu-se

explicit la situația înstrăinărilor grevate de obligații de întreținere din partea

cumpărătorilor.

În consecință,

în raport de toate considerentele reținute, instanța de apel a apreciat că actul

de vânzare-cumpărare nr. XX/2009 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale

și, ca o consecință și actul subsecvent este valid din punctul de vedere al legalității

sale, singura critică de nelegalitate a sa formulată de apelante vizând tocmai faptul

că ar fi subsecvent unui act nul.

În termen legal,

împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, reclamantele Ș.N.M. și Ș.S., au declarat recurs,

invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului reglementat de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentele

își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de apel a respins criticile

vizând neseriozitatea prețului stipulat în contract.

Astfel, arată

reclamantele, instanța de apel a reținut că pentru vânzător prețul era important

încât a inserat în cuprinsul actului următoarea clauză: „vând cumpărătoarelor care

sunt surorile mele".

În aceste condiții,

s-a apreciat ca fiind serios prețul de 15.000 euro, deși, precizează recurentele-reclamante,

în conformitate cu expertiza de evaluare efectuată în cauză valoarea de circulație

a fost stabilita la 75.705 euro, de circa 5 ori mai mare decât prețul convenit.

În raport de această

împrejurare, în opinia recurentelor, actul juridic, în cuprinsul căruia a fost menționat

în mod expres prețul ca fiind de 15.000 euro, a fost interpretat greșit de instanța

care i-a schimbat înțelesul vădit și lămurit.

Sub aspectul instituit

de prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentele susțin, în esență,

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1303 C. civ., conform cărora prețul trebuie

să fie serios, seriozitatea prețului reprezentând o condiție esențială pentru valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare.

Se susține că

dezechilibrul valoric echivalează cu lipsa prețului și, pe cale de consecință, actul

este lovit de nulitate.

În cauză, consideră

recurentele, prețul înscris în contract, raportat la expertiza de specialitate și

la recunoașterea intimatei-pârâte C.A.M. în declarația de avere, este derizoriu,

iar dispozițiile art, 1303 C. civ. au fost aplicate greșit de către instanța de

apel.

În ceea ce privește

consimțământul vânzătorului Ș.C. la momentul încheierii contractului, în opinia

recurentelor, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 30 alin. (2) din

Legea nr. 17/2006. Consideră că aceste dispoziții legale au caracter imperativ,

iar încălcarea acestora este sancționată cu nulitatea absolută chiar dacă nu este

prevăzută în lege, în mod expres, o sancțiune civilă.

Intimații-pârâți

L.M., P.E., C.A.M. și C.V. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția

netimbrării recursului și excepția nulității recursului. Pe fondul cauzei, au solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de

judecată din data de 24 aprilie 2013, recurentele au depus dovada achitării taxei

de timbru în cuantumul aferent căii de atac exercitate, motiv pentru care,

Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului invocată de intimați prin

întâmpinările aflate la dosar.

Examinând cu prioritate

excepția nulității recursului invocată de pârâții L.M., P.E., C.A.M. și C.V.,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat Ia art, 302

1

lit. c) și art. 308 C. proc. civ., va respinge excepția, întrucât criticile formulate

fac posibilă încadrarea lor în textele de lege invocate de recurente, respectiv

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticiie formulate

și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia".

Recurentele sunt

în eroare asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, or

sub acest aspect soluția este dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale,

instanța promumțându-se asupra cererii de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare

nr. XX/2009 și asupra actului subsecvent acestuia, respectiv a contractului autentificat

sub nr. YY/2009.

Totodată, intenția

vânzătorului de a vinde surorilor sale a fost expres și liber exprimată în cuprinsul

actului juridic încheiat, meputând fi imputată instanței de apel împrejurarea vreunei

interpretări ori schimbări a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic: „vând cumpărătoarelor

care sunt surorile mele".

Art. 304 pct.

8 C. proc. civ. vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea

unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele

fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantele

critică, în realitate, aplicarea greșită a legii, respectiv prețul pretins neserios

ia încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În cauză, nu poate

fi reținută nici incidența dispozițiilor pct. 9 ai art. 304 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârea este nelegală „când este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Recurentele-reclamante

se prevalează de aplicarea greșită a prevederilor art. 1303 C. civ., invocând, pe

parcursul litigiului, ca motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare

nr. XX/2009, printre altele, și motivul că prețul stipulat ar fi unu! neserios.

Înalta Curte constată

că în mod corect s-a stabilit, în prezenta cauză, faptul că prețul poate fi calificat

drept serios, fiind rezultatul concurent al unor considerații obiective și subiective

pe care părțile le-au acceptat de comun acord.

În înțelesul legii,

prețul fiind o condiție de valabilitate a unei vânzări-cumpărări, trebuie să fie

determinat în înscris într-o cifră care nu se apreciază în funcție de factori extrinseci

voinței părților contractante, cum ar fi cursul pieței, valoarea de circulație etc,

prețul fiind neserios numai in ipoteza în care ei este exprimat, astfel încât nu

mai poate fi considerat ca existent.

Prin urmare, prețul

mai mic, în speță 15.000 euro, care nu reprezintă echivalentul valoric al imobilului

nu afectează validitatea convenției, acesta neputând fi considerat neserios, fiind

practicabil în situații ca cea din speță, când există raporturi apropiate între

părți: frate-surori.

În atare împrejurare,

nu se poate reține vreo aplicare sau interpretare greșită a prevederilor art. 1303

C. civ., în sensul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile

recurentelor formulate sub acest aspect vor fi înlăturate.

Cât privește susținerile

vizând aplicarea greșită a prevederilor art, 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000

conform cărora: "persoana vârstnică va fi asistată la încheierea unui act juridic

de un reprezentant al autorității tutelare", este de reținut că judecătorul

este obligat să interpreteze și să aplice legea în spiritul ei, ținând seama de

textul legal, potrivit regulii: unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie

să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Cum în mod corect

a reținut și instanța de apel, ipoteza asistării din oficiu, poate fi acceptată

ca o formă de garanție pentru persoana vârstnică la încheierea unor acte juridice,

lipsa asistenței putând fi invocată atunci când există indicii că persoana vârstnică

ar fi fost prejudiciată sau că exprimarea voinței sale juridice nu s-ar fi realizat

liber, împrejurări ce nu pot fi reținute în cauza pendinte.

Contrar susținerilor

recurentelor-reclamante, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 nu poate primi

o altă interpretare, în condițiile în care prin el însuși, textul legal menționat

nu prevede nicio sancțiune civilă sau de altă natură, în cazul nerespectării sale,

aspect reținut cu justețe de instanța de control judiciar.

De altfel, acest

text legal vizează în mod expres situația înstrăinărilor grevate de obligații de

întreținere din partea cumpărătorilor, ceea ce nu este cazul în speță.

Sunt lipsite de

fundament juridic criticile vizând lipsa consimțământului invocată ca motiv de nulitate

a contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care instanța de apel suverană

în aprecierea și interpretarea probelor, în aplicarea prevederilor art. 1189 C.

civ., a reținut cu justețe că nu s-a făcut dovada vreunei afecțiuni medicale de

natură psihiatrică, care ar fi putut altera intenția vânzătorului la încheierea

contractului în discuție.

În condițiile

în care coroborarea probelor administrate excede competenței instanței de recurs,

se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac exigențele

impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care

instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Schimbarea situației

de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în recurs, ceea ce tind să obțină

recurentele-reclamante în dezvoltarea motivelor de recurs, inclusiv atunci când

aduc în discuție raționamentul ior cu privire la „vârsta vânzătorului, decesul acestuia

ia numai câteva zile după perfectarea actului, scutirea de autopsie solicitată de

intimata P.E.", acestea fiind simple alegații lipsite de orice fundament legal.

În consecință,

s-a constatat în mod corect că actul de vânzare-cumpărare nr. XX/2003 a fost încheiat

cu respectarea dispozițiilor legale și, ca o consecință și actul subsecvent este

valid din punctul de vedere al legalității sale, hotărârea recurată fiind Ia adăpost

de orice critică.

Pentru toate argumentele

de fapt și de drept care preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele

Ș.N.M. și Ș.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, menținând decizia instanței de apel,

ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGlI

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantele

Ș.N.M. și Ș.S. împotriva deciziei civile nr. 238A din 11 iunie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 aprilie 2013.