ÎCCJ, decizie (scj.ro #84687)

Omor calificat. Determinarea sinuciderii. Latură obiectivă. Încadrare juridică 1. Sechestrarea unei persoane timp de mai multe zile, supunerea ei la repetate violențe și cauzarea de leziuni cu potențial de șoc și de primejduire a vieții victimei, continuarea violențelor și după ce aceasta amenință că se va sinucide, cu urmarea că victima s-a aruncat pe fereastră de la etajul 6 al imobilului, decedând, constituie infracțiunea de omor, iar nu aceea de determinare a sinuciderii. 2. În cazul în care, urmare a agresiunii, victima s-a aruncat pe fereastră în stradă și moartea s-a produs în stradă, loc public, fapta constituie omor calificat și se încadrează în prevederile art.175 lit.c C.pen. Decizia Secției penale nr.811 din 13 februarie 2002 Inculpatul A.S.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.i C.pen., reținându-se că, în februarie 2000, inculpatul a lovit pe concubina sa cu corpuri dure, pe o suprafață mare din corp, provocându-i multiple plăgi, escoriații, echimoze și hematoame, constrângând-o astfel să sară pe fereastra de la bucătăria apartamentului situat la etajul 6, cu urmarea morții acesteia. Din actul medico-legal de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost cauzată de o hemoragie și dilacerare meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană, la autopsie constatându-se multiple fracturi costale, contuzie pulmonară, contuzie renală, leziuni ce s-au putut produce prin lovirea de corpuri și planuri dure, în condițiile căderii de la înălțime.

De asemenea, s-a mai constatat că victima prezintă leziuni traumatice cu vechime diferită, putând data cu câteva zile anterior decesului, leziuni cu potențial de șoc, iar în caz de supraviețuire ar fi necesitat 15 zile de îngrijiri medicale și ar fi putut pune viața victimei în primejdie, aceste leziuni putându-se produce prin lovire, probabil cu o curea din piele cu cataramă metalică, cum este corpul delict prezentat spre examinare. Prin sentința penală nr.180 din 12 martie 2001, Tribunalul București a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de determinare a sinuciderii prevăzută în art.179 alin.1 C.pen., în baza cărui text de lege inculpatul a fost condamnat. Prin decizia nr.363/A din 31 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de procuror și a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.i C.pen.

Instanța a motivat, între altele, că inculpatul a săvârșit cu intenție indirectă infracțiunea de omor calificat, deoarece în urma violențelor fizice și psihice exercitate asupra victimei, timp de o săptămână înaintea decesului, chiar dacă nu a urmărit moartea acesteia, a acceptat posibilitatea producerii ei în condițiile în care victima îi spusese că se va sinucide în cazul continuării violențelor asupra ei. Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei de prima instanță este cea corectă, nu este fondat. Din probe rezultă incontestabil că, timp de mai multe zile, inculpatul a aplicat victimei lovituri în diferite zone ale corpului, cu o curea având o cataramă metalică, a exercitat asupra ei presiuni pentru a o determina să recunoască faptul că a avut legături cu alți bărbați anterior concubinajului dintre ei și a sechestrat-o în locuință.

Sub imperiul acestei constrângeri fizice și psihice, victima s-a aruncat pe fereastra bucătăriei din apartament, decedând pe loc. Esențial în existența infracțiunii prevăzute în art.179 C.pen. este ca moartea victimei să constituie urmarea unui act de voință al acesteia; chiar dacă hotărârea a fost urmarea unui îndemn sau a determinării de către inculpat, victima trebuie să aibă posibilitatea de a decide liber asupra actului său, fără a exista o constrângere în acest sens. Or, în situația existentă, victima nu a putut decide liber cu privire la sinucidere, atât timp cât a fost sechestrată timp de 6 zile în apartamentul inculpatului, fiind permanent agresată fizic și psihic și încuiată, fără posibilitate de scăpare.

În raport cu această stare de fapt, se impune concluzia că hotărârea de a se sinucide nu a fost din voința victimei, ci este rezultatul constrângerii exercitate de inculpat prin violențe fizice și psihice la care a fost supusă și cărora nu le-a putut rezista. În consecință, fapta inculpatului care prin actele sale de agresiune a urmărit ori a acceptat gestul victimei de a se arunca pe geam, constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.i C.pen., corect reținută de instanța de apel. În ceea ce privește încadrarea faptei în prevederile art.175 lit.i C.pen., este de observat că încadrarea juridică a unei fapte se face în raport cu acțiunea materială și cu rezultatul produs, dacă aceasta este condiționată de producerea unui rezultat.

În raport cu momentul când victima a sărit pe fereastră, în stradă, precum și cu survenirea rezultatului, moartea, care în speță s-a produs pe aleea din jurul blocului, corect instanța a încadrat fapta în omor calificat, potrivit art.175 lit.i C.pen. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat de inculpat a fost respins.