ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.07.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3602/2011

HOTĂRÂRE
12.07.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3602/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra recursului

de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la data de 14 septembrie 2009, reclamantul P.T.D.

a solicitat obligarea pârâtului Primarul General al Municipiului București la plata

în favoarea statului a unei amenzi civile de 50 RON, stabilită pe zi de întârziere,

până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința

civilă nr. 1278 din 10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, în Dosarul nr. 13311/3/2008, rămasă definitivă și irevocabilă prin

neapelare.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 580

3

Prin sentința civilă

nr. 1324 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul a admis în parte cererea formulată și

a obligat debitorul la plata unei amenzi civile, în cuantum de 30 RON pe zi de întârziere

în favoarea statului, până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu

invocat de reclamant.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1278 din 10

septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. 13311/3/2008,

definitivă și irevocabilă, Primarul General al Municipiului București a fost obligat

să emită o dispoziție motivată pentru notificarea din 26 ianuarie 2008 emisă de

B.E.J. V.P., privind imobilul din București, șoseaua C., sector 2.

Pârâtul nu a făcut dovada

că s-a conformat hotărârii judecătorești menționate.

Având în vedere dispozițiile

art. 580

3

condițiile pentru a aplica debitorului o amendă civilă în favoarea statului, până

la îndeplinirea obligației de a face prevăzută în titlul executoriu, față de împrejurarea

că această obligație nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul.

În ceea ce privește cuantumul

acestei amenzi, Tribunalul a apreciat că o amendă în cuantum de 30 RON/zi de întârziere

este suficientă pentru a constrânge debitorul la îndeplinirea obligației.

Împotriva acestei decizii

a formulat apel Municipiul București, prin Primarul General, ce nu a fost motivat,

soluționarea acestuia urmând a se face în raport cu prevederile art. 292 alin.

(2) C. proc. civ.

În ședința publică din

data de 12 iulie 2010, intimatul-reclamant a invocat excepția inadmisibilității

apelului, iar instanța, din oficiu, a invocat ca motiv de ordine publică, excepția

necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de Tribunal.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 484A din 12 iulie 2010, a respins excepția

inadmisibilității apelului, a admis apelul pârâtului, a anulat sentința apelată

și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a decide astfel,

cu privire la excepția inadmisibilității apelului, Curtea de Apel a reținut că,

cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 580

3

unei amenzi civile pentru neexecutarea unei obligații de a face intuitu personae,

stabilite prin sentința civilă nr. 1278 din 10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă.

S-a arătat că, textul

legal menționat are în vedere obligațiile de a face intuitu personae, care implică

faptul personal al debitorului. În acest caz, creditorul nu poate obține executarea

în natură a obligației asumate de debitor prin mijloace de executare directă, iar

îndeplinirea unei asemenea obligații nici nu poate fi realizată de creditor, pe

cheltuiala debitorului, în condițiile art. 580

2

încât art. invocat prevede o modalitate specifică de constrângere a debitorului

de a-și executa obligația, prin aplicarea unei amenzi civile, în favoarea statului.

Procedura este una specială,

în sensul că cererea se adresează instanței de executare, care se pronunță prin

încheiere irevocabilă.

În cauză, reclamantul

a adresat cererea Tribunalului București, care a pronunțat o decizie dată cu apel,

împotriva căreia pârâtul a exercitat prezenta cale de atac.

Având în vedere cele reținute,

instanța de apel a arătat că, întrucât prima instanță nu a soluționat cererea în

procedura prevăzută de art. 580

3

, prin încheiere irevocabilă, ci prin

decizie dată cu apel, în privința căii de atac ce se exercită în cauză sunt incidente

dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 282 teza II C. proc. civ., potrivit

cu care hotărârile în primă instanță sunt supuse apelului la Curtea de Apel, și

drept consecință, a respins excepția inadmisibilității formulării apelului, invocată

de intimatul-pârât, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de Tribunal, invocată

ca motiv de ordine publică, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 580

3

cuantumul sumelor datorate statului este instanța de executare.

Instanța de executare,

este potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoria în circumscripția căreia

se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, având în vedere

că aducerea la îndeplinire a obligației de a face intuitu personae se realizează

în modalitatea specifică prevăzută de art. 580

3

unei amenzi civile debitorului, în raport cu prevederile art. 373 alin. (2) C.

proc. civ. instanța „în circumscripția căreia se face executarea” este cea de la

sediul debitorului.

Cum în cauză, sediul debitorului

(apelantul-pârât) indicat de acesta în cererea de apel, se află în circumscripția

sectorului 5 București, instanța de executare este, potrivit textului menționat,

Judecătoria sectorului 5 București, această instanță fiind competentă să soluționeze

cererea pendinte, întemeiată pe prevederile art. 580

3

Instanța de apel a reținut

că și în ipoteza în care s-ar aprecia că instanța sesizată de creditor nu este instanța

de executare, competența de soluționare a cauzei tot nu aparține Tribunalului, ci

Judecătoriei de la sediul pârâtului, în condițiile normelor de drept comun în materie

de competență (art. 1 C. proc. civ., în privința competenței materiale, respectiv

art. 5 C. proc. civ., în privința competenței teritoriale).

Împotriva acestei din

urmă decizii, a exercitat calea de atac a recursului, reclamantul P.T.D., invocând

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat că cererea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile

art. 580

3

hotărârilor prin care debitorul este obligat la plata unei amenzi civile în favoarea

statului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru

considerentele ce succed:

Cererea introductivă de

instanță formulată de reclamantul P.T.D. este întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 580

3

de a face.

Potrivit art. 580

3

alin. (1) C. proc. civ. „dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă

persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea

unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin

încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească în favoarea statului,

o amendă civilă de la 20 RON la 50 RON, stabilită pe zi de întârziere până la executarea

obligației prevăzute în titlu executoriu”.

Totodată, alin. (2) al

art. 580

3

6 luni, debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, „la cererea

creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi

civile pe zi de întârziere în favoarea statului, va fixa suma datorată statului

cu acest titlu, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru

acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de

alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese”.

Așadar, din dispozițiile

legale enunțate rezultă fără echivoc faptul că legiuitorul nu a prevăzut nicio cale

de atac împotriva hotărârilor prin care debitorul este obligat la plata unei amenzi

civile în favoarea statului.

Ca urmare, în prezenta

cauză, apelul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului București era

inadmisibil și se impunea admiterea excepției inadmisibilității, invocată de intimatul

Având în vedere că legea

nu prevede cale de atac în cazul hotărârilor pronunțate în temeiul prevederilor

art. 580

3

incidența dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 282 teza II C. proc.

civ., motivat de faptul că prima instanță nu a soluționat cererea prin încheiere

irevocabilă, ci prin decizie dată cu apel.

De altfel, consacrarea

caracterului irevocabil al încheierii de obligare a debitorului la plata amenzii

civile este în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, ce vizează o procedură

din faza executării silite.

În acest sens, nu se poate

reține o îngrădire a accesului liber la justiție, întrucât Curtea Constituțională

a statuat în mod constant că e

ste de competența exclusivă

a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor

judecătorești. Legiuitorul este suveran în a limita accesul la toate căile de atac

și deci, la toate gradele de jurisdicție și poate institui, pentru rațiuni impuse

de specificul domeniului supus reglementării, reguli speciale de procedură, ca și

modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces

la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de

a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

Admite recursul declarat

de reclamantul P.T.D. împotriva deciziei nr. 484A din 12 iulie 2010 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge

apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

sentinței nr. 1324 din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81822)
toate căile de atac și deci, la toate gradele de jurisdicție și poate institui, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, pr
ÎCCJ 2008-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6258/2008
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 340 din 2 martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.L. împotriva pârâtului Municipiul București prin primaru
ÎCCJ 2008-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6005/2008
În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., va reține cauza spre soluționare. Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bucu
ÎCCJ 2008-07-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4506/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 440 din 27 martie 2007, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A.R.
ÎCCJ 2008-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1903/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 43769 din 21 decembrie 2006 reclamantul C.G. a chemat în judecat
Sursă