ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3371/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul cauzei. Soluția primei instanțe

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul

I.M.I. a chemat în judecată pârâta F.N.T., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța sa constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării

Generale, adoptată prin procesul-verbal din 09 decembrie 2009, pentru

neîndeplinirea dispozițiilor Statutului F.N.T.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 2 din 29 iulie 2008

a Adunării Generale, a fost numit în funcția de vicepreședinte al paratei,

conform încheierii din 11 septembrie 2008, înregistrată în Registrul

asociațiilor și fundațiilor.

A

susținut că la data de 09 decembrie 2009, persoanele expres menționate au fost

numite în calitate de membri ai consiliului director, în baza unui proces

verbal, iar hotărârea emisă este nelegală.

La

data de 31 martie 2011, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția de necompetență teritorială, asupra căreia instanța s-a pronunțat în

ședința publică din 30 mai 2010, în sensul respingerii acesteia.

În

drept, a invocat dispozițiile art. 23 și art. 28 din O.G. nr. 26/2000.

Prin

sentința civilă nr. 10384 din 30 mai 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a

admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a dispus

declinarea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București - secția

contencios administrativ si fiscal.

Pentru

a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că prin Hotărârea nr. 2/2008,

adoptată prin procesul verbal din 09 decembrie 2009, s-a stabilit structura F.N.T.

și membrii fondatori, expres menționați

Raportându-se

la dispozițiile art. 1 alin. (4) din Actul Adițional la Statutul său, potrivit

cărora: „F.N.T. este persoana juridică de drept privat, de utilitate publică (.)

care are drept scop finanțarea de programe specifice la nivel național (.)",

judecătoria a apreciat că pârâta este o persoană juridică de drept privat care,

potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică, fiind astfel asimilată

autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 554/2004,

iar hotărârea susmenționată este un act administrativ, în sensul prevederilor

de la lit. c) al aceluiași articol.

În

concluzie, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale

se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

1.

Hotărârea instanței înaintea căruia s-a ivit conflictul

Prin

sentința nr. 998 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

materiale, invocată din oficiu și pe cale de consecință, a declinat cauza spre

competenta soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București. A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție –secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că obiectul cauzei deduse

judecății vizează anularea Hotărârii

nr. 0301 din 19 decembrie 2009 a Adunării Generale

a F.N.T. prin care s-a stabilit conducerea fundației.

În

raport de dispozițiile art. 23 și 29 din O.G. nr. 26/2000, față de obiectul

cauzei, Curtea de apel a apreciat că, în speța, competența de soluționare

revine judecătoriei în raza căreia fundația își avea sediul la momentul

sesizării instanței, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

A

mai reținut Curtea, că raporturile juridice născute ca urmare a emiterii

hotărârii atacate nu sunt raporturi de drept administrativ, nefiind un act emis

în regim de putere publică în vederea executării legii sau a executării în

concret a legii.

Potrivit

art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații: „ Recunoașterea

unei asociații sau fundații de utilitate publică se face prin hotărâre a

Guvernului".

În

concluzie, Curtea de apel a apreciat că lipsa unei hotărâri a guvernului, în

sensul celor amintite, pârâtei nu îi poate fi atribuită nici calitatea de

autoritate publică asimilată, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

II.

Regulatorul de competență

Soluționând

conflictul de competență ivit între cele două instanțe, potrivit art. 22 alin. (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Constanța pentru considerentele ce succed.

1.

Argumente de drept relevante

Obiectul

demersului judiciar inițiat de reclamantul I.M.I. îl constituie Hotărârea

adunării generale a F.N.T. prin care s-a stabilit conducerea fundației,

adoptată prin procesul-verbal din 9 decembrie 2009.

Potrivit

art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații

„Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau

dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre

membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat

împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în

termen de 15 zile de la dat când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la

data când a avut loc ședința, după caz.

(3)

Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria

în circumscripția căreia asociația își are sediul. Hotărârea instanței este

supusă numai recursului”.

Art.

29 din același act normativ, care reglementează activitatea organelor de

conducere ale fundațiilor prevede că: „(4) se aplică în mod corespunzător și în

ceea ce privește membrii consiliului director. Deciziile contrare legii,

actului constitutiv sau statutului fundației pot fi atacate în justiție, în

condițiile prevăzute de art. 23, de fondator sau de oricare dintre membrii

consiliului director care a lipsit sau a votat împotrivă și a cerut să se

insereze aceasta în procesul-verbal de ședință”.

Din

analiza acestor prevederi legale rezultă că în ceea ce privește organizarea,

funcționarea și modificarea competenței organelor de conducere, a asociațiilor

și fundațiilor, competența materială a instanței, este reglementată de norme imperative,

respectiv judecătoria în raza căreia își are sediul asociația sau fundația.

Așa

cum a apreciat Curtea de apel, în lipsa unei hotărâri a Guvernului conform art.

39 alin. (1) din același act normativ, nu poate fi reținută calitatea de autoritate

publică asimilată, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Prin

urmare, nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia

competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr.

554/2004, ci dispozițiile speciale ale O.G. nr. 26/2000.

Într-adevăr,

la momentul sesizării instanței de judecată, F.E.T. avea sediul în Municipiul

București, însă între timp și-a schimbat sediul în Constanța, această modificare

fiind înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria

Constanța, conform Încheierii Camerei de Consiliu a Judecătoriei Sectorului 1

București, din data de 10 noiembrie 2010 emisă în dosarul nr. 51417/299/2010.

2.

Temeiul de drept al soluției adoptate.

Ca

atare, pentru buna administrare a justiției și în concordanță cu prevederile art.

23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, Înalta Curte stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, în baza art. 22 alin.

(5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I.M.I. în contradictoriu cu

pârâta F.E.T., în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.