ÎCCJ, decizie (scj.ro #85224)

Sentință civilă. Neanalizarea mijloacelor de probă. Nearătarea motivelor de fapt și de drept. Necesitatea motivării. Potrivit art.261 pct.5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor, instanța pronunță o soluție netemeinică, care, potrivit art.304 pct.4 C. proc. civ., este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate exercita controlul judiciar.

Secția de contencios administrativ, decizia nr.1653 din 29 aprilie 2004 S.C.”G.”SRL Caracal a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt și Administrația Financiară a municipiului Caracal, anularea deciziei nr.2650/1999 și a procesului-verbal nr.3744/1998 și exonerarea de plata sumei de 273.098.900 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere. Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a exonerat reclamanta de plata sumei, iar Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios administrativ, prin decizia civilă nr.927 din 12 martie 2002, a admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru a se depune la dosar actele de control atacate.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.203 din 21 iunie 2002, a admis acțiunea; a anulat hotărârea nr.3 din 20 februarie 1998 a Administrației Financiare Caracal, dispoziția nr.49 din 2 aprilie 1998 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și decizia nr.2650 din 30 noiembrie 1999 a Ministerului Finanțelor Publice; a exonerat reclamanta de plata sumelor datorate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a făcut referire la actele administrative atacate, prin care s-a stabilit obligația reclamantei de a vira la bugetul de stat, suma de 360.758.579 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere.

Apoi, a reținut, pe baza concluziilor raportului de expertiză, că sumele constatate de organele de control, reprezentând impozit pe profit, precum și majorări de întârziere, rezultate din vânzarea imobilului, situat în orașul Caracal, nu sunt datorate de reclamantă, întrucât nu s-au realizat venituri suplimentare față de suma înregistrată în evidența contabilă prin evaluare. Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând ca temei de casare, în esență, dispozițiile art.304 pct.7 C. proc. civ., constând în faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În acest sens, se susține că, în cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă, iar instanța, în considerentele hotărârii, a preluat concluziile raportului de expertiză, fără să motiveze hotărârea în fapt și în drept.

Recursul este fondat. Potrivit art.261 pct.5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor, instanța pronunță o soluție netemeinică, care, potrivit art.304 pct.4 C. proc. civ., este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate exercita controlul judiciar. Contrar acestor dispozițiuni legale, instanța de fond reține că, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, reclamanta nu datorează sumele constatate de organele de control, reprezentând impozit pe profit, rezultate din vânzarea imobilului situat în Caracal, întrucât nu s-au realizat venituri suplimentare, față de suma înregistrată în evidența contabilă.

Deci, instanța de fond redă numai concluziile raportului de expertiză, fără a analiza acest mijloc de probă și a arăta motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea că actele administrative sunt nelegale. Așadar, hotărârea instanței de fond nu este motivată în fapt și în drept, așa cum prevăd dispozițiile art.261 pct.5 C. proc. pen., pentru a se putea realiza controlul judiciar asupra ei. Față de cele arătate, recursul a fost admis, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare, cu respectarea dispozițiilor legale precitate.