ÎCCJ, decizie (scj.ro #85224)

Sentință

civilă. Neanalizarea mijloacelor de probă. Nearătarea motivelor de fapt și de

drept. Necesitatea motivării.

Potrivit art.261 pct.5

C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor,

judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul  hotărârii, motivele de

fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Fără arătarea motivelor și a

probelor, instanța pronunță o soluție netemeinică, care, potrivit art.304 pct.4

C. proc. civ., este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate

exercita controlul judiciar.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr.1653 din 29 aprilie 2004

S.C.”G.”SRL Caracal a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Olt și Administrația Financiară a municipiului Caracal, anularea deciziei

nr.2650/1999 și a procesului-verbal nr.3744/1998 și exonerarea de plata sumei

de 273.098.900 lei, reprezentând impozit pe profit și  majorări de

întârziere.

Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ a admis acțiunea, a

anulat actele administrative atacate și a exonerat reclamanta de plata sumei,

iar Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios administrativ, prin decizia

civilă nr.927 din  12 martie 2002, a admis recursul Direcției Generale a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt, a casat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare, pentru a se depune la dosar actele de control

atacate.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.203 din 21 iunie 2002, a admis acțiunea; a anulat hotărârea

nr.3 din 20 februarie 1998 a Administrației Financiare Caracal, dispoziția

nr.49 din 2 aprilie 1998 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și

decizia nr.2650 din 30 noiembrie 1999 a Ministerului Finanțelor Publice; a

exonerat reclamanta de plata sumelor datorate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a făcut referire la actele

administrative atacate, prin care s-a stabilit obligația reclamantei de a vira

la bugetul de stat, suma de 360.758.579  lei, reprezentând impozit pe

profit și majorări de întârziere.

Apoi, a reținut, pe baza concluziilor raportului de expertiză,

că sumele constatate de organele de control, reprezentând impozit pe profit,

precum și majorări de întârziere, rezultate din vânzarea imobilului, situat în

orașul Caracal, nu sunt datorate de reclamantă, întrucât nu s-au realizat

venituri suplimentare față de suma înregistrată în evidența contabilă

prin  evaluare.

Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu și pentru Ministerul

Finanțelor Publice, invocând ca temei de casare, în esență,  dispozițiile

art.304 pct.7 C. proc. civ., constând în faptul că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

În acest sens, se susține că, în cauză, s-a efectuat o expertiză

contabilă, iar instanța, în considerentele hotărârii, a preluat concluziile

raportului de expertiză, fără să motiveze hotărârea în fapt și în drept.

Recursul este fondat.

Potrivit art.261 pct.5  C. proc. civ., care consacră

principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să

arate, în cuprinsul  hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul

cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Fără arătarea motivelor și a probelor, instanța pronunță o

soluție netemeinică, care, potrivit art.304 pct.4 C. proc. civ., este supusă

casării, întrucât asupra acesteia nu se poate exercita controlul judiciar.

Contrar acestor dispozițiuni legale, instanța de fond reține că,

potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă, reclamanta nu

datorează sumele constatate de organele de control,  reprezentând impozit

pe profit, rezultate din vânzarea imobilului situat în Caracal, întrucât nu

s-au realizat venituri suplimentare, față de suma înregistrată în evidența

contabilă.

Deci, instanța de fond redă numai concluziile raportului de

expertiză, fără a analiza acest mijloc de probă și a arăta motivele de fapt și

de drept în temeiul cărora și-a format convingerea că actele administrative

sunt nelegale.

Așadar, hotărârea instanței de fond nu este motivată în fapt și

în drept, așa cum prevăd dispozițiile art.261 pct.5 C. proc. pen., pentru a se

putea realiza controlul judiciar asupra ei.

Față

de cele arătate, recursul a fost admis, casată sentința și trimisă cauza spre

rejudecare, cu respectarea dispozițiilor legale precitate.