ÎCCJ, decizie (scj.ro #85550)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85550) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Nedepunerea la termen a declarației de
impozite și taxe de către persoana juridică. Aplicarea de penalități. Condiții.
Cazul unităților sanitare. Principiul legalității sancțiunii.
O.G. nr. 68/1997
Art.13 din O.G. nr. 68/1997 stabilește
aplicarea de penalități, diferențiat, după cum nedepunerea declarației de
impozite și taxe privește o persoană juridică care obține sau care nu obține
profit impozabil.
Astfel, potrivit art.13 lit.a, b și c din ordonanță, persoanelor juridice care
realizează profit impozabil li se aplică o penalitate progresivă, în trei
tranșe, cu procente stabilite în funcție de durata întârzierii depunerii
declarației de taxe și impozite, aplicate la impozitul sau taxa datorată ori
stabilită din oficiu, după caz.
Persoanelor juridice care nu realizează profit impozabil li se aplică o
penalitate în sumă fixă, în valoare de 500.000 lei, care fi actualizată prin
hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția indicilor prețurilor de consum.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.146/1999, toate unitățile sanitare aflate
în rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei sunt unități care nu realizează
profit. Ca atare, nedepunerea declarației de taxe și impozite până la termenul legal
stabilit se sancționează în condițiile art.13 lit.d din O.G. nr.68/1997, prin
aplicarea penalității în sumă fixă prevăzută de acest text.
I.C.C.J.,
Completul de 9 judecători, decizia nr.84 din 16 februarie 2004
Notă: O.G. nr. 68/1997 privind procedura
de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe a fost abrogată de
Codul de procedură fiscală din 2004.
Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2001, Spitalul Municipal
Caracal a solicitat ca instanța de judecată să dispună anularea deciziei
nr.861/2001 a Ministerului Finanțelor Publice, precum și a Notei de constatare
nr.3812 din 3 aprilie 2001 a Administrației Finanțelor Publice Caracal.
Totodată, reclamantul a solicitat să se dispună și exonerarea de plata sumei de
648.025.046 lei stabilită în sarcina sa, cu titlu de penalități.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că stabilirea sumei cu titlu de
penalități s-a făcut cu nerespectarea procedurii prevăzute de art.10 din
Ordonanța Guvernului nr.68/1997. Totodată, reclamantul a susținut că sancțiunea
pentru nedepunerea declarației de impozite și taxe s-a făcut cu aplicarea
greșită a legii, în mod, eronat reținându-se ca fiind aplicabile
dispozițiile art.13 lit.c din același act normativ.
Prin sentința nr.826 din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, Secția
contencios administrativ a admis acțiunea precizată și a anulat nota de
constatare nr.3812 din 3 aprilie 2001 a Administrației Finanțelor Publice
Caracal și decizia nr.862 din 13 iunie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice,
cu motivarea că reclamantul a achitat la timp obligațiile fiscale, așa cum
rezultă din raportul de expertiză contabilă omologat de instanță.
Împotriva hotărârii
primei instanțe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Direcția
Generală a Finanțelor Publice a județului Olt și Administrația Finanțelor
Publice Caracal, invocându-se stabilirea eronată a situației de fapt și, drept
urmare, neaplicarea normelor legale incidente în cauză.
Curtea Supremă de
Justiție, Secția contencios administrativ, prin decizia nr.2766 din 1 octombrie
2002, a admis recursurile declarate împotriva sentinței menționate, a casat
hotărârea atacată și, pe fond, a respins acțiunea formulată de
reclamantul Spitalul Municipal Caracal.
În motivarea acestei
decizii, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit art.1 alin.1 din
Ordonanța Guvernului nr.68/1997 modificată, toți plătitorii cărora le revin
obligații fiscale către bugetul de stat sau bugetele locale trebuie să
întocmească și să depună declarații de impunere denumite declarații de impozite
și taxe.
Art.13 din Ordonanța
Guvernului nr.68/1997 modificată a stabilit obligativitatea plății
penalităților de întârziere, printre altele, pentru neîndeplinirea obligației
de depunere a declarației de taxe și impozite.
Reclamantul a depus
declarațiile privind impozitul pe salarii aferente anului 1999 cu o întârziere
de 60 zile, împrejurare în raport de care devin incidente prevederile legale
menționate. Ca atare, nota de constatare și decizia contestate sunt legal
întocmite.
Netransmiterea
notificării de către organul fiscal nu poate fi apreciată ca o cauză de
înlăturare a răspunderii fiscale, atâta timp cât legea nu are prevederi în
acest sens.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art.330 pct.2 din C. proc.
civ.
S-a susținut că
unitățile din rețeaua sanitară nu realizează profit, acestea fiind finanțate
din bugetul de asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat și bugetele
locale.
Fiind unitate care nu
realizează profit, nedepunerea declarației de taxe și impozite este sancționată
potrivit dispozițiilor art.13 lit.d din Ordonanța Guvernului nr.68/1997.
Aplicând altă normă
sancționatoare, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu încălcarea
esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În concluzie,
procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea
hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii în sensul anulării în parte a
actelor contestate, cu obligarea reclamantului la plata sumei de 500.000 lei.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.68/1997 republicată „toți
plătitorii, persoane juridice sau fizice, române și străine, cărora le revin,
potrivit legii, obligații fiscale către bugetul de stat și bugetele locale,
trebuie să întocmească și să depună declarații sau deconturi de impunere,
denumite în continuare declarații de impozite și taxe”.
În cauză, s-a dovedit că reclamanta, având calitate de plătitor de impozite, a
depus a depus cu o întârziere mai mare de 60 zile declarația de impozite
și taxe aferentă anului fiscal 1999, cu referire la impozitul pe salarii.
Or, potrivit art.13 din ordonanța menționată, depunerea cu întârziere a
declarației de impozite și taxe se penalizează diferențiat.
Organul fiscal local, constatând că reclamanta a depus cu întârziere declarația
de impozite și taxe, fapt necontestat de aceasta, a aplicat acesteia
penalitatea prevăzută de art.13 lit.c din Ordonanța Guvernului nr.68/1997,
respectiv 50% din impozitul datorat.
Însă, art.13 din ordonanță stabilește aplicarea de penalități,
diferențiat, după cum nedepunerea declarației de impozite și taxe privește o
persoană juridică care obține sau care nu obține profit impozabil.
Astfel, potrivit art.13 lit.a, b și c din ordonanță, persoanelor juridice care
realizează profit impozabil li se aplică o penalitate progresivă, în trei
tranșe, cu procente stabilite în funcție de durata întârzierii depunerii
declarației de taxe și impozite, aplicate la impozitul sau taxa datorată ori
stabilită din oficiu, după caz.
Persoanelor juridice care nu realizează profit impozabil li se aplică o
penalitate în sumă fixă, în valoare de 500.000 lei, care fi actualizată prin
hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția indicilor prețurilor de consum.
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.146/1999, toate unitățile sanitare aflate
în rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei sunt unități care nu realizează
profit.
Ca atare, nedepunerea declarației de taxe și impozite până la termenul legal
stabilit se sancționează în condițiile art.13 lit.d din Ordonanța Guvernului
nr.68/1997, prin aplicarea penalității în sumă fixă prevăzută de acest text.
Aplicând o altă sancțiune decât cea legal prevăzută, organul fiscal a aplicat
greșit legea.
Astfel, este adevărat că orice conduită neconformă obligațiilor stabilite
prin normele legale atrage angajarea răspunderii juridice a subiectului
de drept.
Dar, fiecare conduită incompatibilă cu dispoziția unei norme juridice atrage
reacția socială în sensul aplicării sancțiunii prevăzute de lege și nu a altei
sancțiuni, prevăzută pentru alte situații.
Ca atare, prin validarea altei sancțiuni decât cea legal prevăzută, instanța de
control judiciar s-a pronunțat cu neobservarea dispozițiilor imperative ale
art.13 din Ordonanța Guvernului nr.68/1997 republicată, așa încât hotărârea
atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 teza I
din C. proc. civ., invocat de procurorul general.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul în
anulare, a casat decizia atacată și a respins recursurile declarate de
intimații-pârâți.