ÎCCJ, decizie (scj.ro #85423)

Declarația de impunere fiscală. Penalități pentru nedepunerea declarației. Distincție în raport cu natura impozitului Penalitatea datorată pentru nedepunerea declarației pentru profit impozabil, diferă de aceea datorată pentru venit impozabil . Decizia nr.269 din 29 ianuarie 2002 Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința nr.598 din 5 iunie 2002, a respins acțiunea reclamantei SC. „EK. BV”, de anulare a deciziei nr.283/2000 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului verbal nr.11217/1999 al Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a Municipiului București de obligare a reclamantei la plata sumei de 58.919.045 lei, cu titlu de penalitate pentru depunerea cu întârziere a declarației privind obligații de plată la bugetul de stat.

Instanța a reținut că reclamanta realizează „venituri” impozabile și, deci, în baza Ordonanței Guvernului nr.24/1996, datorează penalitatea stabilită de organele fiscale, nefiind aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.68/1997 care prevăd altă penalitate pentru nedepunerea declarației de impunere pentru „profit”. Reclamanta a declarat recurs, susținând că greșit nu s-a stabilit penalitatea, de numai 500.000 lei, pentru depunerea cu întârziere a declarației pentru „profit”. Recursul este fondat. Noțiunile de „profit” și „venit” nu sunt identice, ele acoperind două sfere semantice apropiate, dar nu substituibile una prin alta. În materie de așezare a a impozitelor și taxelor, de instituire a unor regimuri fiscale distincte pentru anumite categorii bunuri sau plătitori, reglementările sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv sau restrictiv prin adăugire la lege.

În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului nr.68/1997, se penalizează cu 500.000 lei, nedepunerea declarației de către plătitorii care nu realizează profit impozabil. Dispozițiile citate folosind expres cuvântul „profit” urmează, în mod obligatoriu, să se ia în considerare această categorie (noțiune) fiscală. Folosirea, prin echipolență, a celor doi termeni fiscali nu este admisibilă, la fel ca și o interpretare a textului în sensul asimilării noțiunii de profit cu cea de venit. În consecință, cunoscând că societatea reclamantă, prin structura sa funcțională nu realizează și nu poate, obiectiv, realiza profit – fapt necontestat în cauză – se impune concluzia că nerespectarea obligației de depunere a declarației de impozite și taxe cade sub incidența textului precitat, fiind sancționabilă cu plata penalității în sumă de 500.000 lei.

Este advărat că prevederile art.1 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.24/1996 invocate prin decizia nr.283/2000 dată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul controlului administrativ jurisdicțional prealabil, ar putea crea, în raport cu textul mai sus analizat, o anumită ambiguitate, justificându-se eventual, precizări legislative, dar chestiunea, ca atare, excede competența instanțelor de judecată.

Oricum, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie reținut ca fiind aplicabile dispozițiile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului nr.68/1997, și pentru faptul că acest act normativ este posterior Ordonanței Guvernului nr.24/1996, republicată în anul 1999. În consecință, recursul declarat fiind fondat, a fost admis, s-a casat în parte sentința recurată și s-au anulat actele emise de organele de control și administrativ jurisdicționale cu privire la suma de 58.919.045 lei, exonerând-o pe reclamantă de plata acestei sume, mai puțin 500.000 lei reprezentând penalitatea datorată în temeiul art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului nr.68/1997.