ÎCCJ, decizie (scj.ro #85423)

Declarația

de impunere fiscală. Penalități pentru nedepunerea declarației. Distincție în

raport cu natura impozitului

Penalitatea datorată pentru nedepunerea declarației

pentru profit impozabil, diferă de aceea datorată pentru venit impozabil

.

Decizia

nr.269 din 29 ianuarie 2002

Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința

nr.598 din 5 iunie 2002, a respins acțiunea reclamantei SC. „EK. BV”, de

anulare a deciziei nr.283/2000 a Ministerului Finanțelor Publice și a

procesului verbal nr.11217/1999 al Direcției Generale a Finanțelor Publice și

Controlului  Financiar de Stat a Municipiului București de obligare a

reclamantei la plata sumei de 58.919.045 lei, cu titlu de penalitate pentru

depunerea cu întârziere a declarației privind obligații de plată la bugetul de

stat. Instanța a reținut că reclamanta realizează „venituri” impozabile și,

deci, în baza Ordonanței Guvernului nr.24/1996, datorează penalitatea stabilită

de organele fiscale, nefiind aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.68/1997

care prevăd altă penalitate pentru nedepunerea declarației de impunere pentru

„profit”.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că greșit nu s-a stabilit penalitatea,

de numai 500.000 lei, pentru depunerea cu întârziere a declarației pentru

„profit”.

Recursul este fondat.

Noțiunile de „profit” și „venit” nu sunt identice, ele acoperind două sfere

semantice apropiate, dar nu substituibile una prin alta.

În materie de așezare a  a impozitelor și taxelor, de instituire a unor

regimuri fiscale distincte pentru anumite categorii bunuri sau plătitori,

reglementările sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv sau

restrictiv prin adăugire la lege.

În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului

nr.68/1997, se penalizează cu 500.000 lei, nedepunerea declarației de către

plătitorii care nu realizează profit impozabil.

Dispozițiile citate folosind expres

cuvântul „profit” urmează, în mod obligatoriu, să se ia în considerare această

categorie (noțiune) fiscală. Folosirea, prin echipolență, a celor doi termeni

fiscali nu este admisibilă, la fel ca și o interpretare a textului în sensul

asimilării noțiunii de profit cu cea de venit.

În consecință, cunoscând că societatea

reclamantă, prin structura sa funcțională nu realizează și nu poate, obiectiv,

realiza profit – fapt necontestat în cauză – se impune concluzia că

nerespectarea obligației de depunere a declarației de impozite și taxe cade sub

incidența textului precitat, fiind sancționabilă cu plata penalității în sumă

de  500.000 lei.

Este advărat că prevederile art.1 alin.1

din Ordonanța Guvernului nr.24/1996 invocate prin decizia nr.283/2000 dată de

Ministerul Finanțelor Publice în cadrul controlului administrativ

jurisdicțional prealabil, ar putea crea, în raport cu textul mai sus analizat,

o anumită ambiguitate, justificându-se eventual, precizări legislative, dar

chestiunea, ca atare, excede competența instanțelor de judecată.

Oricum, în soluționarea prezentului litigiu, trebuie reținut ca fiind

aplicabile dispozițiile art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului

nr.68/1997, și pentru faptul că acest act normativ este posterior Ordonanței

Guvernului nr.24/1996, republicată în anul 1999.

În consecință, recursul declarat fiind fondat, a fost admis, s-a casat în parte

sentința recurată și s-au anulat actele emise de organele de control și

administrativ jurisdicționale cu privire la suma de 58.919.045 lei, exonerând-o

pe reclamantă de plata acestei sume, mai puțin 500.000 lei reprezentând

penalitatea datorată în temeiul art.13 alin.1 pct.d din Ordonanța Guvernului

nr.68/1997.