ÎCCJ, decizie (scj.ro #85354)

Impozit

pe profit. Cazul penalităților neîncasate

Penalitățile pentru care s-au emis facturi constituie

venit impozabil în raport cu următoarele dispoziții: art.5 alin.4 al O.G.

nr.70/1994; art.5 al H.G. nr.974/1994, H.G. nr.704/1993

(Secția de contencios administrativ,

decizia nr.1497 din 10 aprilie 2003)

S.C. ”R.” SA  a solicitat anularea deciziei nr.1554/5 octombrie 2001 a

Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost respinsă contestația privind

suma de 803.147.421 lei, reprezentând impozit pe profit.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, întrucât facturile de penalități

nu erau încasate, acestea nu puteau fi considerate venit, potrivit

H.G.nr.974/1994 și H.G.nr.402/2000; că, potrivit Regulamentului de aplicare a

Legii  contabilității nr.82/1991, la “veniturile excepționale” se

înregistrează penalitățile încasate, momentul încasării fiind cel ce constituie

stabilirea venitului și a impozitului aferent; emiterea facturilor în fapt, nu

consitituie momentul de stabilire a impozitului pe profit, întrucât nu este

venit până la data încasării.

Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.862 din 30 septembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și, pe cale

de consecință, a anulat decizia nr.1554/5 octombrie 2001, precum și procesul

verbal încheiat de Administrația Financiară Sector 1, cu nr.341095/26 octombrie

1998, în privința obligării la plata sumei de 799.685.280 lei impozit pe

profit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza înscrisurilor de la

dosar și a raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că, potrivit

Legii nr.82/1991 și a regulamentului de aplicare a legii stabilit prin

H.G.nr.704/1993, “penalitățile sunt “creanțe incerte”, care se înregistrează în

contabilitate în partidă simplă, în contul nr.8035 al penalităților neîncasate

din Planul de Conturi-Debitori de amenzi și penalități pretinse”;  că,

autoritățile de control, au încadrat greșit penalitățile neîncasate în

categoria veniturilor excepționale, unde se înregistrează numai penalitățile

care au fost încasate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 799.685.280

lei, cu titlu de impozit pe profit.

Împotriva

sentinței a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și

Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, susținând, în esență, că a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât a încadrat

penalitățile neîncasate de către reclamantă în categoria celor prevăzute în contul

nr.8035 destinat amenzilor și penalităților pretinse de la debitori, nu în

categoria veniturilor excepționale, cum corect au procedat organele de control

financiar.

Recursurile

sunt fondate.

Din

actele dosarului, necontestate, rezultă că, în perioada 1996 – 1998, reclamanta

a emis către clienții săi facturi de penalizări ca urmare a nerespectării

prevederilor contractuale, pe care nu le-a înregistrat în evidența sa contabilă

ca venituri excepționale, ci în contul nr.8035 destinat amenzilor și

penalităților  pretinse de la debitori, motivând că acestea nu au fost

încasate și, deci, nu datorează impozit pe profit pentru ele, potrivit pct. 100

lit.c din Regulamentul de aplicarea Legii nr.82/1991.

Or,

potrivit Cap.II, art.5 alin.4 din O.G. nr.70/1994, contribuabilii trebuie să

înregistreze în evidența contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor

mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat

dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și

câștigurilor, indiferent de sursă, din orice operații care duc la creșterea

valorii activului, precum și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor

venituri, în scopul reflectării corecte a impozitului pe profit.

Potrivit

art.5 din H.G.nr.974/1994 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia

de calcul și formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit,

“la determinarea  profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii

vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de

natura lor”; în venituri se include și veniturile excepționale, obținute din

operațiuni de gestiune ( din despăgubiri și penalități).

În

aceeași ordine, sunt de observat și dispozițiile H.G.nr.704/1993 pentru

aprobarea regulamentului de aplicare a legii nr.82/1991, care stipulează că,

pentru a da o imagine fidelă situației financiare trebuie respectate regulile

privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile,

inclusiv principiul indepedenței exercițiului, care presupune delimitarea în

timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale,

pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului.

Așadar,

potrivit acestor acte normative, penalitățile neîncasate, pentru care s-au emis

facturi, constituie un venit care trebuia înregistrat și impozitat, deoarece,

prin emiterea facturilor, societatea a inițiat o operațiune economică și

financiară, pe care trebuia să o reflecte în evidența contabilă ca venit

și, pe cale de consecință, să stabilească și să achite obligațiile fiscale;

obligația rezidă și în faptul că la clienți facturile emise se înregistrează în

mod corespunzător pe cheltuieli deductibile, prin care se diminuează masa

impozabilă.

Față

de cele menționate, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și

netemeinică, iar recursurile fondate, astfel că au fost admise, s-a casat

sentința și, pe fond, s-a respins acțiunea.