ÎCCJ, decizie (scj.ro #82630)

Revendicare. Acțiune fondată pe Codul civil, respinsă. Invocarea în recurs a Legii nr.10/2001 Optând pentru soluționarea acțiunii la fond și în apel în temeiul art.480 și 481 C.civ., în recursul declarat, împotriva sentinței de respingere a acțiunii, reclamantul nu poate invoca dispozițiile Legii nr.10/2001, pentru a obține reparație prin echivalent. Secția civilă, decizia nr.1856 din 9 mai 2003 Reclamantul V.I. a chemat în judecată orașul Curtea de Argeș prin primar, solicitând restituirea, în condițiile art. 480 și 481 C.civ., a terenului în suprafață de 450 m.p. situat în Curtea de Argeș str. Negru Vodă nr. 17. Prin sentința civilă nr. 85 din 7 iunie 2001 a Tribunalului Argeș a fost respinsă acțiunea, cu motivarea că terenul în litigiu aparține domeniului public al Municipiului Curtea de Argeș și, în raport de dispozițiile art. 12 din Legea nr.213/1998 are calitate procesuală pasivă Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș iar nu Municipiul.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 93 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – secția civilă, prin care a fost anulată sentința, iar pe fond a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată. S-a reținut că, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat, fără titlu valabil de proprietate, pot fi revendicate, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Or, terenul revendicat, care este inclus în Parcul San Nicoara din Curtea de Argeș, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, iar, în prezent, face obiectul reglementărilor Legii 10/2001, care au caracter reparator, în sensul prevederilor textului menționat.

Prin recursul declarat, reclamantul critică deciziei instanței de apel, arătând că au fost ignorate prevederile art. 47 din Legea nr.10/2001, în temeiul căruia beneficiază de un drept de opțiune între calea Legii nr.10/2001 și calea dreptului comun, aceasta din urmă rămânând deschisă foștilor proprietari și după apriția acestei legi. Recursul nu este întemeiat. Este exact că potrivit art. 47 (1) din Legea nr. 10/2001 prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

În speță, acțiunea fiind înregistrată la 16 noiembrie 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 (14 februarie 2001) și cum reclamantul nu a uzat de dispozițiile textului invocat, prin a renunța la judecarea pricinii în regim de drept comun, rezultă că în mod corect instanța de apel, respectând principiul disponibilității, a continuat judecata în baza temeiului de drept invocat prin cerere de chemare în judecată și motivele de apel, adică pe regimul dreptului comun. Așa fiind, critica adusă hotărârii recurate numai pe temeiul textului arătat nu este întemeiată, pentru că instanța de apel a soluționat pricina pe temeiul juridic invocat.

Dar, soluția de respingere a acțiunii nu a avut în vedere prevederile legale invocate, în recurs, respectiv art. 47 (1) din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile altei legi speciale, respectiv art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998, în temeiul căruia s-a hotărât temeinic că acțiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile Codului civil, nu poate fi primită în situația în care bunurile revendicate fac parte din domeniul public sau privat al statului, cum este cazul în speță, făcând obiectul unor legi speciale de reparație. Și cum o atare reglementare este cuprinsă în Legea nr.10/2001, rezultă că nu mai poate fi analizată acțiunea întemeiată pe prevederile dreptului comun. Așa fiind, recursul a fost respins.