ÎCCJ, decizie (scj.ro #82630)

Revendicare. Acțiune fondată pe Codul

civil, respinsă. Invocarea în recurs a Legii nr.10/2001

Optând pentru soluționarea acțiunii la fond și în apel în

temeiul art.480 și 481 C.civ., în recursul declarat, împotriva sentinței de

respingere a acțiunii, reclamantul nu poate invoca dispozițiile Legii

nr.10/2001, pentru a obține reparație  prin echivalent.

Secția

civilă, decizia nr.1856 din 9 mai 2003

Reclamantul V.I. a chemat în judecată

orașul Curtea de Argeș prin primar, solicitând restituirea, în condițiile art.

480 și 481 C.civ., a terenului în suprafață de 450 m.p. situat în Curtea de

Argeș str. Negru Vodă nr. 17.

Prin sentința civilă nr. 85 din 7 iunie

2001 a Tribunalului Argeș a fost respinsă acțiunea, cu motivarea că terenul în

litigiu aparține domeniului public al Municipiului Curtea de Argeș și, în

raport de dispozițiile art. 12 din Legea nr.213/1998 are calitate procesuală

pasivă Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș iar nu Municipiul.

Apelul declarat de reclamant împotriva

acestei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 93 din 20 noiembrie 2001 a

Curții de Apel Pitești – secția civilă, prin care a fost anulată sentința, iar

pe fond a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată. S-a  reținut că,

potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998, bunurile preluate de stat, fără

titlu valabil de proprietate, pot fi revendicate, dacă nu fac obiectul unor

legi speciale de reparație. Or, terenul revendicat, care este inclus în

Parcul  San Nicoara din Curtea de Argeș, a făcut obiectul Legii nr.

18/1991, iar, în prezent, face obiectul reglementărilor Legii 10/2001, care au

caracter reparator, în sensul prevederilor textului menționat.

Prin recursul declarat, reclamantul critică

deciziei instanței de apel, arătând că au fost ignorate prevederile art. 47 din

Legea nr.10/2001, în temeiul căruia beneficiază de un drept de opțiune între

calea Legii nr.10/2001 și calea dreptului comun, aceasta  din urmă

rămânând deschisă foștilor proprietari și după apriția acestei legi.

Recursul nu este întemeiat.

Este exact că potrivit art. 47 (1) din

Legea nr. 10/2001 prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul

acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea

prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea

cauzei.

În speță, acțiunea fiind înregistrată la 16

noiembrie 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 (14

februarie 2001) și cum reclamantul nu a uzat de dispozițiile textului invocat,

prin a renunța la judecarea pricinii în regim de drept comun, rezultă că în mod

corect instanța de apel, respectând principiul disponibilității, a continuat

judecata în baza temeiului de drept invocat prin cerere de chemare în judecată

și motivele de apel, adică pe regimul dreptului comun.

Așa fiind, critica adusă hotărârii recurate

numai pe temeiul textului arătat nu este întemeiată, pentru că instanța de apel

a soluționat pricina pe temeiul juridic invocat.

Dar, soluția de respingere a acțiunii nu a

avut în vedere prevederile legale invocate, în recurs, respectiv art. 47 (1)

din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile altei legi speciale, respectiv art. 6

alin. 2 din Legea nr.213/1998, în temeiul căruia s-a hotărât temeinic că

acțiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile Codului civil, nu poate fi

primită în situația în care bunurile revendicate fac parte din domeniul public

sau privat al statului, cum este cazul în speță, făcând obiectul unor legi

speciale de reparație. Și cum o atare reglementare este cuprinsă în Legea

nr.10/2001, rezultă că nu mai poate fi analizată acțiunea întemeiată pe

prevederile dreptului comun.

Așa fiind, recursul  a fost respins.