ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2012

Ședința publică de la 4 mai 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții T.B.I. și T.I. , au chemat în judecată pe pârâții M.C.C. , D.A.D., B.D.C. și SC C.H.I. SRL prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL Iași și au solicitat anularea procesului verbal din data de 14 martie 2003 al AGA, anularea hotărârii AGA din aceeași dată, prin care s-a modificat contractul și statutul societății pentru vicierea consimțământului prin doi, constatarea nulității absolute a procesului verbal din 14 martie 2003 și a hotărârii AGA și a actului adițional pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate constând în forma autentică a acestor acte.

Tribunalul Iași, prin sentința nr. 160 din 2 decembrie 2010 a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că, dolul este o cauză de nulitate a convenției ci dă numai loc unei acțiuni în nulitate care să dovedească voința părții de a induce în eroare și mijloacele viclene folosite în scopul vicierii consimțământului; iar probatoriile nu au confirmat nici intenția de a induce în eroare și nici acte sau fapte care să afecteze liberul consimțământ al părților. In privința cererii privind constatarea nulității procesului verbal din 14 martie 2003, hotărârii AGA și actului adițional, instanța de fond a considerat că după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001, regimul juridic al actelor societăților comerciale îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată.

Prin decizia nr. 61 din 11 iulie 2011, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate apelurile reclamanților obligându-i la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.C.C. Instanța de apel a reținut, în esență, în privința apelului nemotivat al apelantei T.I., că prevederile art. 292 C. proc. civ., obligă instanța la analiza sentinței atacate numai pe baza celor invocate la fond; iar din această perspectivă tribunalul a stabilit corect că nu s-a dovedit dolul și forma autentică nu e necesară actelor societare întocmite după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001. Apelul apelantului T.B.I.

a fost analizat de curtea de apel sub aspectul excepției nulității sentinței pentru lipsa motivării, concluzionând că tribunalul a reținut argumentat lipsa temeiniciei acțiunii, dar și sub aspectele de fond, care au condus instanța de apel la convingerea nedovedirii dolului și a îndeplinirii condițiilor de formă a actelor modificatoare a actelor constitutive ale societății comerciale. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că în mod greșit s-a respins excepția nulității hotărârii instanței de fond pentru lipsa motivării, în condițiile în care sentința nr. 160/2011 nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază convingerea instanței; folosirea termenului „ilar" neregăsindu-se în codul de procedură și nu reprezintă un argument al instanței, iar lipsa argumentelor neaplicării art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 faptei de inducere în eroare ca element al dolului, confirmă lipsa motivării ca element de nulitate a hotărârii pronunțate, aspect sesizat și de jurisprudența CEDO. Mai susțin recurenții că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra stării de faliment a societății.

Asupra fondului litigiului, recurenții consideră că greșit s-a reținut situația financiară a societății comerciale la data preluării funcției de administrator a reclamantei T.I., greșit s-a interpretat că manoperele dolosive au fost îndreptate împotriva societății înlăturând actele întocmite de inspectorii gărzii financiare și rapoartele de expertiză din dosarul penal. Susțin recurenții că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 225 C. proc. civ., condiționarea coroborării cu alte probe adăugând la lege. O ultimă critică adusă deciziei atacate se referă la greșita aplicare a art. 4 din O.U.G. nr. 76/2001 care prevede forma autentică obligatorie a actelor constitutive ale societăților comerciale care implică răspunderea nelimitată a asociaților, în condițiile în care, pe rolul instanțelor judecătorești este o cerere de atragere a răspunderii personale a administratorului.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Cale extraordinară de atac, de reformare, recursul, în accepțiunea actualei reglementări procedurale, analizează numai motivele de nelegalitate ale unei hotărâri judecătorești în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. De aceea unele dintre motivele expus la pct.3 al recursului de față, care privesc analiza probelor și stabilirea unor situații de fapt, nu vor putea fi supuse controlului de legalitate. In mod greșit recurenții susțin nemotivarea hotărârii instanței de fond. Considerentele hotărârii, reprezintă, în accepțiunea dată de art. 261 C. proc. civ., obligația judecătorilor de a demonstra soluția pronunțată prin evocarea argumentelor de drept, a probatoriilor și a concluziilor extrase din situația de fapt dovedită.

În această privință în mod judicios instanța de apel a considerat motivată sentința tribunalului care a invocat argumente de drept - art. 953, art. 961 și art. 962 C. civ. - din care rezultă că dolul nu se presupune iar convenția viciată prin doi nu este nulă de drept ci numai dă loc unei acțiuni în nulitate; a analizat probatoriul administrat inclusiv procesele verbale ale unor organe de control și expertizele efectuate în cadrul cercetărilor penale; iar concluzia s-a întemeiat și pe statutul de administrator al societății comerciale pe care reclamanta recurentă T.I. a avut-o la momentul întocmirii actelor de cesiune. Și respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității hotărârii AGA și a celorlalte acte adiționale a fost motivată, invocându-se art. 4 alin. (4) și art. 14 din O.U.G.

nr. 76/2001 privind forma actelor constitutive. Confuzia în care se află recurenții privind forma actelor constitutive necesare validității unei societăți cu răspundere limitată, este generată de confuzia exprimată între răspunderea limitată a asociaților unui SRL și răspunderea administratorilor oricărei forme de societate comercială pentru prejudiciile aduse societății prin faptele sale culpabile. Actele a căror anulare sau nulitate se cere sunt actele constitutive ale SC C.H.I., societate cu răspundere limitată, valabile în forma actelor sub semnătură privată, asociații acesteia, în această calitate, neputând fi trași la răspundere pentru obligațiile sociale, nelimitat. Greșit susțin recurenții că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, instanța de fond întemeindu-și soluția pe argumente rezultate din probele administrate care relevau faptul că în anii 2001 și 2002 SC C.H.I.

SRL a obținut profit. înlăturarea susținerilor privind vicierea consimțământului prin doi, a determinat instanța să analizeze sub toate aspectele situația juridică și economică a societății comerciale, fără însă a se pronunța prin dispozitivul sentinței asupra unor chestiuni ce nu au fost cerute. In privința interpretării dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., recurenții se află și de această dată în eroare. Textul de lege enunțat dă posibilitatea instanței să socotească neprezentarea la interogative drept o mărturisire deplină sau un început de dovadă. Iar după administrarea dovezilor, instanța de fond a socotit că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată o mărturisire deplină sau un început de dovadă, justificat de caracterul supletiv a normei.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași. În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a reclamanților recurenți, instanța va obliga partea căzută în pretenții la cheltuieli de judecată, în sumă de 1000 lei către intimatul-pârât M.C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.B.I. și T.I. împotriva deciziei civile nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Obligă recurenții-reclamanți T.B.I. și T.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului M.C.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 mai 2012.