ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2012

Ședința publică de la 4 mai 2012

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții T.B.I.

și T.I.

, au chemat în judecată pe pârâții

M.C.C.

, D.A.D., B.D.C.

și SC C.H.I.

SRL

prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL Iași și au solicitat anularea procesului

verbal din data de 14 martie 2003 al AGA, anularea hotărârii AGA din aceeași

dată, prin care s-a modificat contractul și statutul societății pentru vicierea

consimțământului prin doi, constatarea nulității absolute a procesului verbal

din 14 martie 2003 și a hotărârii AGA și a actului adițional pentru

neîndeplinirea condițiilor de validitate constând în forma autentică a acestor

acte.

Tribunalul Iași,

prin sentința nr. 160 din 2 decembrie 2010 a

respins

acțiunea ca neîntemeiată reținând că, dolul este o cauză de

nulitate a

convenției ci dă numai loc unei acțiuni în nulitate care să dovedească voința

părții de a induce în eroare și mijloacele viclene folosite în scopul vicierii

consimțământului; iar probatoriile nu au confirmat nici intenția de a induce în

eroare și nici acte sau fapte care să afecteze liberul consimțământ al

părților.

In privința

cererii privind constatarea nulității procesului verbal din 14 martie 2003,

hotărârii AGA și actului adițional,

instanța

de fond a considerat că după intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 76/2001,

regimul juridic al actelor societăților comerciale

îmbracă forma înscrisului sub semnătură privată.

Prin decizia nr.

61 din 11 iulie

2011,

Curtea de Apel

Iași a respins ca nefondate apelurile reclamanților obligându-i la 1000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.C.C.

Instanța de apel

a reținut, în esență, în privința apelului

nemotivat

al apelantei T.I., că prevederile art. 292

C. proc. civ., obligă instanța la analiza sentinței atacate

numai

pe baza celor invocate la fond; iar din această perspectivă tribunalul a

stabilit corect că nu s-a dovedit dolul și forma autentică nu e necesară

actelor societare întocmite după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 76/2001.

Apelul

apelantului T.B.I. a fost analizat de curtea de apel sub aspectul excepției

nulității sentinței pentru lipsa motivării, concluzionând că tribunalul a

reținut argumentat lipsa temeiniciei acțiunii, dar și sub aspectele de fond,

care au condus instanța de apel la convingerea nedovedirii dolului și a

îndeplinirii condițiilor de formă a actelor modificatoare a actelor

constitutive ale societății comerciale.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamanții au declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin

că în mod greșit s-a respins excepția nulității hotărârii instanței de fond

pentru lipsa motivării, în condițiile în care sentința nr. 160/2011 nu cuprinde

motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază convingerea instanței;

folosirea termenului „ilar" neregăsindu-se în codul de procedură și nu

reprezintă un argument al instanței, iar lipsa argumentelor neaplicării art.

272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 faptei de inducere în eroare ca element al

dolului, confirmă lipsa motivării ca element de nulitate a hotărârii

pronunțate, aspect sesizat și de jurisprudența CEDO.

Mai susțin

recurenții că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut,

respectiv asupra stării de faliment a societății.

Asupra fondului

litigiului, recurenții consideră că greșit s-a reținut situația financiară a

societății comerciale la data preluării funcției de administrator a reclamantei

T.I., greșit s-a interpretat că manoperele dolosive au fost îndreptate

împotriva societății înlăturând actele întocmite de inspectorii gărzii

financiare și rapoartele de expertiză din dosarul penal.

Susțin recurenții

că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 225 C. proc. civ.,

condiționarea coroborării cu alte probe adăugând la lege.

O ultimă critică

adusă deciziei atacate se referă la greșita aplicare a art. 4 din O.U.G. nr.

76/2001 care prevede forma autentică obligatorie a actelor constitutive ale

societăților comerciale care implică răspunderea nelimitată a asociaților, în

condițiile în care, pe rolul instanțelor judecătorești este o cerere de

atragere a răspunderii personale a administratorului.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Cale

extraordinară de atac, de reformare, recursul, în accepțiunea actualei

reglementări procedurale, analizează numai motivele de nelegalitate ale unei

hotărâri judecătorești în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de

fapt ce au fost deplin stabilite. De aceea unele dintre motivele expus la pct.3

al recursului de față, care privesc analiza probelor și stabilirea unor

situații de fapt, nu vor putea fi supuse controlului de legalitate.

In mod greșit

recurenții susțin nemotivarea hotărârii instanței de fond. Considerentele

hotărârii, reprezintă, în accepțiunea dată de art. 261 C. proc. civ., obligația

judecătorilor de a demonstra soluția pronunțată prin evocarea argumentelor de

drept, a probatoriilor și a concluziilor extrase din situația de fapt dovedită.

În această

privință în mod judicios instanța de apel a considerat motivată sentința

tribunalului care a invocat argumente de drept - art. 953, art. 961 și art. 962

C. civ. - din care rezultă că dolul nu se presupune iar convenția viciată prin

doi nu este nulă de drept ci numai dă loc unei acțiuni în nulitate; a analizat

probatoriul administrat inclusiv procesele verbale ale unor organe de control

și expertizele efectuate în cadrul cercetărilor penale; iar concluzia s-a

întemeiat și pe statutul de administrator al societății comerciale pe care

reclamanta recurentă T.I. a avut-o la momentul întocmirii actelor de cesiune.

Și respingerea

capătului de cerere privind constatarea nulității hotărârii AGA și a celorlalte

acte adiționale a fost motivată, invocându-se art. 4 alin. (4) și art. 14 din

O.U.G. nr. 76/2001 privind forma actelor constitutive.

Confuzia în care

se află recurenții privind forma actelor constitutive necesare validității unei

societăți cu răspundere limitată, este generată de confuzia exprimată între

răspunderea limitată a asociaților unui SRL și răspunderea administratorilor

oricărei forme de societate comercială pentru prejudiciile aduse societății

prin faptele sale culpabile. Actele a căror anulare sau nulitate se cere sunt

actele constitutive ale SC C.H.I., societate cu răspundere limitată, valabile

în forma actelor sub semnătură privată, asociații acesteia, în această

calitate, neputând fi trași la răspundere pentru obligațiile sociale,

nelimitat.

Greșit susțin

recurenții că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, instanța de

fond întemeindu-și soluția pe argumente rezultate din probele administrate care

relevau faptul că în anii 2001 și 2002 SC C.H.I. SRL a obținut profit.

înlăturarea susținerilor privind vicierea consimțământului prin doi, a

determinat instanța să analizeze sub toate aspectele situația juridică și

economică a societății comerciale, fără însă a se pronunța prin dispozitivul sentinței

asupra unor chestiuni ce nu au fost cerute.

In privința

interpretării dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., recurenții se află și de

această dată în eroare. Textul de lege enunțat dă posibilitatea instanței să

socotească neprezentarea la interogative drept o mărturisire deplină sau un

început de dovadă. Iar după administrarea dovezilor, instanța de fond a socotit

că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată o mărturisire deplină

sau un început de dovadă, justificat de caracterul supletiv a normei.

Așa fiind, în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile

nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

În considerarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală a

reclamanților recurenți, instanța va obliga partea căzută în pretenții la

cheltuieli de judecată, în sumă de 1000 lei către intimatul-pârât M.C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții T.B.I. și T.I. împotriva deciziei

civile nr. 61 din 11 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

comercială.

Obligă

recurenții-reclamanți T.B.I. și T.I. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de

judecată în favoarea intimatului M.C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 mai 2012.