ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată că prin sentința comercială nr. 8 din 13

februarie 2008 Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Iași, a respins cererea de chemare în judecată formulată

de reclamantul I.E. precum și cererea de intervenție în interes propriu

privindu-l pe intervenientul în interes propriu B.N., ambele cereri formulate

în contradictoriu cu pârâtul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași ca fiind

formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a

admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantului I.E. și a

intervenientului în interes propriu B.N., invocată de pârâta SC I.M.A. SA și a

respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I.E. precum și

cererea de intervenție in interes propriu privindu-l pe intervenientul în

interes propriu B.N. ambele cereri formulate în contradictoriu cu pârâta SC I.M.A.

SA, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Tribunalul a

obligat reclamantul și intervenientul în interes propriu la plata către pârâtă

a sumei de 6000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat, dispunând ca hotărârea să fie comunicată O.R.C. de pe lângă

Tribunalul Iași .

Prin

decizia nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, au fost

respinse apelurile declarate de reclamantul I.E.

și intervenientul B.N. împotriva sentinței comerciale nr. 8/com din 13

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios

administrativ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs intervenientul B.N. care, considerând că are calitate

procesuală, a susținut că hotărârea primei instanțe încalcă legea pentru că nu

a fost pronunțată în camera de consiliu, nu cuprinde încheierea de dezbateri în

fond și nu sunt indicate domiciliile părților.

Pe fondul cauzei,

recurentul a învederat că hotărârea AGA este lovită de nulitate absolută, iar

obligarea lui la cheltuieli de judecată este greșită pentru că nu are calitatea

de parte, ci de intervenient.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de

recurs prin care recurentul B.N. invocă nulitatea sentinței comerciale nr. 8

din 13 februarie 2009 a Tribunalului Iași, se va reține că acest motiv de

recurs nu poate fi primit, întrucât, așa cum rezultă din verificarea actelor

dosarului, în mod corect judecată, respectiv toate ședințele de judecată și

dezbaterile la prina instanță au avut loc în camera de consiliu așa cum este

prevăzut la art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale nefiind nici o încălcare a acestei prevederi indicată de recurentă

potrivit căruia:„Cererea se va judeca în camera de consiliu.”, dar și cu

respectarea dispozițiilor art. 121 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia: „Hotărârea

se pronunță întotdeauna în ședința publică.”

Critica recurentului

potrivit căreia hotărârea instanței de fond ar fi lovită de nulitate întrucât

instanța s-ar fi pronunțat în ședință publică, iar dezbaterile ar fi avut loc,

tot în ședință publică, ceea ce ar constitui, în opinia sa, o încălcare a

normelor imperative legale prevăzute sub sancțiunea nulității indicând ca temei

de drept art. 132 alin. (9) din Legea 31/1990 privind societăților comerciale,

este pur speculativă, întrucât recurentul cunoaște foarte bine faptul că dezbaterile

asupra fondului cauzei au avut loc în camera de consiliu, dovezile reieșind

evident din dosarul primei instanțe. În mod corect instanța de fond soluționând

cauza cu respectarea dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, judecând cererea în camera de consiliu, fapt

dovedit chiar prin sentința comercială în cuprinsul căreia apare menționat

următoarele: „Tribunalul Iași, comercial și contencios administrativ, - Ședința

camerei de consiliu din 13 februarie 2009”. De asemenea, la finalul aceleiași sentințe, reiese clar și este dovedit că în mod corect instanța de fond a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind

societățile comerciale, precum și a dispozițiilor art. 121 alin. (3) C. proc.

civ., consemnând următoarele: „Dată în ședința camerei de consiliu și

pronunțată în ședința publică azi, 13 februarie 2009.”.

O mențiune contrară în

cuprinsul hotărârii ar putea constitui cel mult o greșeală de redactare, atât

timp cât în mod dovedit judecata asupra cererii având ca obiect acțiune în

anularea hotărârii A.G.A., a avut loc în camera de consiliu, fiind respectate

dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale și pronunțând sentința în ședință publică, conform art. 121 alin. (3)

C. proc. civ.,

iar

acest aspect este dovedit și reiese în mod evident din cuprinsul sentinței

criticate în care s-a făcut în mod clar mențiunea ,.dată în Ședința camerei de

consiliu din 13 februarie 2009”, iar pronunțarea a fost dată în „ședința

publică din data de 13 februarie 2009”.

Prin urmare, se va

constata că nu sunt încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ., așa cum

susține recurentul doar în mod pur speculativ.

Sentința comercială nr. 8

din 13 februarie 2009 a Tribunalului Iași a fost pronunțată cu respectarea

normelor imperative legale prevăzute sub sancțiunea nulității atât timp cât judecata

și pronunțarea s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale la care s-a

făcut trimitere și chiar presupunând că s-ar fi strecurat o eroare de redactare

în cuprinsul hotărârii, aceasta nu poate constitui motiv de nulitate absolută a

hotărârii

în acest sens

s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia

nr. XIII din 5 februarie 2007 publicată în M.Of., Partea I nr. 733 din 30

octombrie 2007, potrivit căreia:„ Cât timp prin nicio dispoziție nu se prevede

în mod expres nulitatea minutei dacă nu este pronunțată în ședință publică,

interpretarea rațională a textelor de lege enunțate trebuie să conducă la

concluzia că lipsa din dispozitivul hotărârii, consemnat în minuta întocmită în

timpul deliberării, a mențiunii că „pronunțarea s-a făcut în ședință publică”,

nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această omisiune a adus

o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

A considera altfel ar

însemna să se adauge la obligațiile legale prin care sunt reglementate

nulitățile și să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazuri în

care o asemenea nulitate nu

operează, ceea ce ar fi inadmisibil.

Așa fiind, se impune

concluzia că nerespectarea cerinței că dispozitivul hotărârii să cuprindă

mențiunea că pronunțarea hotărârii s-a făcut în ședință publică atrage

nulitatea hotărârii numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi

înlăturată decât prin anularea acelui act.”.

Privitor la un alt motiv

de nulitate a hotărârii invocat de recurent care constă în aceea că hotărârea

instanței de fond nu ar cuprinde domiciliul părților, se va reține că

recurentul nu a fost prejudiciat de lipsa acestei mențiuni din cuprinsul hotărârii

atât timp cât a uzat de ambele căi de atac, respectiv apel și recurs.

Așa cum a statuat și

jurisprudența în materie: „Nearătarea în hotărâre a reședinței părților nu

poate atrage anularea hotărârii, când nu există îndoială asupra identității

părților care au obținut hotărârea (Cas. I., decizia din 9 decembrie 1986).

Mai susține recurentul

că: hotărârea nu ar cuprinde și încheierea de dezbateri pe fond, dar este

greșita aceasta critica deoarece sentința a fost comunicată recurentului în

întregul ei, acesta exercitându-și dreptul la ambele căi de atac, respectiv

apel și recurs, în termen legal.

Cu privire la susținerea

recurentului potrivit căreia la dosarul cauzei nu ar fi fost depuse contractul

de asistență juridică și chitanțele aferente sumelor facturate, se va reține că

s-a făcut dovada facturării și încasării acestora, la dosarul instanței de fond

aflându-se contractul de asistență juridică și chitanțele de plată a

onorariului apărătorului societății intimate.

Fața de această critică

a recurentului, se va mai reține că acesta nu a atacat în apel hotărârea

instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată, motiv pentru care în

recurs este inadmisibilă o astfel de solicitare.

Nepunând în discuția instanței de apel cheltuielile

de judecată pe care prima instanță le-a stabilit în sarcina intervenientului,

instanța de apel, motivat, nu a avut posibilitatea de a analiza apelul declarat

și sub acest aspect, astfel că acest motiv nu poate fi invocat pentru prima dată

pe calea recursului.

Pentru acest considerent,

de formulare

omisso medio

, Înalta Curte va constata ca acest motiv de

recurs privind cheltuielile de judecată nu poate fi cercetat pentru prima dată

în această faza procesuală a litigiului.

Cât privește critica

recurentului asupra hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași asupra fondului

cauzei, se va reține prin sentința comercială nr. 8/com/cam consiliu din 13

februarie 2009, Tribunalul Iași a respins, în mod corect, cererea de

intervenție în interes propriu formulată de către intervenientul B.N. observând

că acesta nu avea calitate procesuală activă, întrucât, chiar dacă acesta fost

prezent la adunarea generală a acționarilor din data de 30 mai 2008, acesta nu

a votat contra/împotriva adoptării Hotărârii nr. 1 din 30 mai 2008, așa cum

reiese din procesul-verbal de ședință, astfel încât, acesta nu se încadrează în

nici una dintre cele două categorii de acționari prevăzute de art. 132 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 3171990, care au dreptul sa conteste hotărârea AGA,

respectiv:„ acționarii care nu au luat parte la adunarea generală” sau „...

acționarii care au luat parte la adunarea generală și au votat contra și au

cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.”

Prin urmare, în mod

corect au reținut și apreciat instanța de fond și de apel în considerentele

hotărârii atacate că „neîndeplinirea cerinței impuse de textele de lege

anterior menționate nu dau dreptul reclamantului și intervenientului în nume

propriu de a contesta ulterior hotărârea AGA, astfel încât aceștia din punct de

vedere procesual nu justifică calitatea procesuală activă.”

Înalta Curte reține,

așadar, că recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă, întrucât așa

cum s-a arătat și dovedit cu înscrisurile depuse în primă instanță, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr.

31/1991.

În condițiile în care

nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, pe cale de consecință,

conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de

intervenientul B.N. împotriva deciziei nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de intervenientul B.N. împotriva deciziei nr. 101 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.