ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială

nr. 3796 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Iași a admis excepțiile privind lipsa

calității procesuale active și lipsa interesului reclamanților, invocate de

pârâta SC P. SA Iași și - în consecință - a respins acțiunea formulată de reclamanții

R.L., B.H. și R.I. în contradictoriu cu pârâții O.N.R.C. București reprezentat

prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași, SC P. SA Iași și I.V.

Pentru a

pronunța această sentință tribunalul a reținut că noțiunea de calitate

procesuală activă se justifică prin interesul îndreptățit al părții care

reclamă concursul justiției pentru apărarea unui drept propriu, recunoscut de

lege sau derivat, aflat în raport de conexitate cu acel drept, încălcat de

partea pe care o cheamă în judecată in calitate de pârât.

În

cauză, pentru a avea calitate procesuală activă, reclamanții ar fi trebuit să

justifice vătămarea unui drept al lor prin încălcarea de către pârâți a

prevederilor art. 237 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, dar cum

norma legală invocată de reclamanți ca motiv de nulitate și de dizolvare a SC

P. SA Iași, vizează legalitatea existenței celor 9 acționari și completarea

capitalului social, ambele aspecte juridice fiind străine de reclamanți, ei

neavând legat nici un raport juridic cu pârâții, este evidentă lipsa calității

procesuale active a acestora, în condițiile în care reclamanții au încercat

justificarea interesului lor în promovarea acțiunii doar prin aceea că pe rolul

instanțelor judecătorești s-au înregistrat mai multe litigii împotriva societății

comerciale pârâte, ilegal constituite, argument, care - a apreciat tribunalul -

excede oricărei argumentări juridice cu dovezi concludente a dreptului propriu

pretins încălcat ori a raportului juridic de conexitate, recunoscut de lege, cu

acel drept.

Reclamanții

și-au valorificat dreptul la reconstituirea proprietății asupra terenului în

suprafață de 5 ha. situat în Iași, în vecinătatea proprietății SC P. SA,

eliberându-li-se titlul de proprietate din 10 februarie 1993, pe numele

reclamantei R.I., teren, pe care l-au și vândut societății SC D. SRL prin

contractul din 05 octombrie 1993, astfel încât aceștia nu mai justifică legal

un drept propriu, pretins a fi fost încălcat de pârâți.

Tribunalul

a reținut că lipsa de interes și determinat de aceasta, lipsa calității

procesuale active a acelorași reclamanți, au fost constatate irevocabil și prin

sentința civilă 3140 din 13 februarie 2002 a Judecătoriei Iași, decizia civilă

139 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași și decizia civilă 1302 din 17 octombrie

2003 a Curții de Apel Iași, hotărâri prin care s-a soluționat acțiunea

acelorași reclamanți împotriva unor pârâte, printre care și SC P. SA, având ca

obiect constatarea nulității deciziei nr. 320/1991 a Prefecturii lași, de

înființare a societății pârâte, reclamanții folosind în prezenta cauză aceeași

motivare.

În

raport de cele arătate, prima instanță a apreciat că, indiferent dacă, pârâta SC

P. SA are sau nu numărul de acționari prevăzut de lege, această situație nu

justifică legal interesul reclamanților în promovarea acțiunii, legalitatea

constituirii societății, nefiind de natură nici să profite, nici să dăuneze

reclamanților.

Împotriva

sentinței comerciale nr. 3796 din 5 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul

Iași au declarat apel reclamanții, calea ordinară de atac fiind respinsă ca

nefondată prin decizia nr. 23 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Iași - Secția, completată în sensul obligării reclamanților în solidar la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.0001ei, prin decizia nr. 1/ COM. din

15 mai 2009.

Împotriva

ambelor hotărâri au declarat recurs R.L. și B.H. (cea de a doua prin mandatar R.I.)

și prin decizia nr. 525 din 19 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, a admis recursul și a casat ambele hotărâri

trimițând cauza pentru rejudecare.

Prin

decizia nr.57 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a

constatat că R.J. nu a declarat apel în cauză; a respins apelul formulat de R.L.

și B.H. împotriva sentinței comerciale nr. 3796 din 5 decembrie 2007 a

Tribunalului Iași, hotărâre pe care a păstrat-o, obligând reclamanții să

plătească pârâtei SC P. SA suma de 15.000 lei cheltuieli de judecată.

În

rejudecarea apelului, Curtea a reținut că reclamanta R.I. nu putea declara apel,

deoarece decedase la 6 ianuarie 2008, iar

calea de atac a fost

înregistrată la tribunal de mandatara R.E., fără a se menționa decesul

reclamantei, situație rezultată din verificarea actelor dosarului și în raport

de care s-a dat eficiență dispozițiilor art. 71 C. proc. civ., dar împrejurarea

nu a fost de natură a produce efecte juridice, atât timp cât ceilalți doi

reclamanți R.L. și B.H. aveau calitatea de succesori ai reclamantei defuncte R.I.

În motivarea

soluției de respingere ca nefondat a apelului reclamanților R.L. și B.H.,

Curtea de Apel a susținut următoarele considerente:

Apelul

nu a fost motivat, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 292 alin. (2) C.

proc. civ., potrivit cărora instanța de apel este ținută a se pronunța - în

fond - numai pe baza celor invocate în fața primei instanțe, astfel că, în

raport cu soluția tribunalului (de respingere a acțiunii pe excepție) a

examinat cauza doar sub aspectul calității procesuale active și interesului

reclamanților în promovarea acțiunii de declarare a nulității și dizolvare a SC

P. SA Iași.

Instanța

de apel a reținut că - de principiu - calitate procesuală activă într-o cauză,

are persoana titulară a dreptului afirmat, pretins a fi fost încălcat de pârât.

Interesul în promovarea acțiunii, trebuie să îndeplinească mai multe condiții,

între care: să fie legitim, să aibă conținut juridic, să fie născut și actual,

personal și direct și, în sens procedural, este reprezentat de folosul imediat

urmărit a fi obținut de reclamant prin admiterea cererii de chemare în

judecată. Ambele excepții - a lipsei calității procesuale și a lipsei de

interes - sunt excepții de fond, absolute și peremptorii.

În speță,

instanța de control a constatat că R.L. și B.H. și-au întemeiat acțiunea pe

dispozițiile articolului 237 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 a

societăților comerciale, care îndreptățesc orice persoană interesată să

solicite tribunalului pronunțarea dizolvării unei societăți comerciale, în

situațiile enumerate de norma legală respectivă și a reținut că reclamanții

și-au justificat calitatea de „persoane interesate

”

,

în sensul articolului 237, arătând că între ei și pârâta SC P. SA Iași s-au

înregistrat mai multe litigii, ei ajungând să se judece cu o societate

comercială ilegal constituită.

Referitor

la interesul în promovarea acțiunii de față, instanța de apel a constatat că

celelalte pricini în care sunt părți reclamanții și

pârâta

SC P. SA Iași sunt de natură funciară și că, o eventuală dizolvare a pârâtei nu

ar produce consecințe asupra deznodământului acestor cauze, judecata putând fi

continuată în contradictoriu cu succesoarea în drepturi și obligații a SC P. SA,

fără a se modifica în vreun fel șansele de câștig ale reclamanților. In ce

privește calitatea procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile

art. 237 din Legea nr. 31/1990, Curtea de Apel a constatat că ea revine doar

acelor persoane care au legătură cu activitatea pe care o desfășoară persoana

juridică, categorie din care reclamanții nu fac parte.

Împotriva

deciziei nr. 57 din 29 iunie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția

comercială, a declarat recurs reclamantul R.I., întemeindu-și criticile pe

dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ.

Reclamantul

a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a reținut lipsa calității sale

procesuale active și lipsa interesului său în promovarea acțiunii, câtă vreme a

arătat că, în anul 1992 autoarei sa R.J. i s-a reconstituit dreptul de

proprietate prin titlul din 10 februarie 1993.

De

asemenea a criticat decizia instanței de apel susținând că a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a prevederilor legilor proprietății și ale Legii nr.31/1990.

Cu

privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa prin hotărârea

recurată, a solicitat reducerea cuantumului acestora, în conformitate cu

prevederile art.274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere nivelul exagerat

al onorariului de avocat și nedovedirea achitării acestuia.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3542 din 27

octombrie 2010 pronunțată, în Dosarul nr. 7101/1/2010 a constatat nulitatea

recursului declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei nr.57 din 29 iunie

2009 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, și l-a obligat la

plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC P.

SA Iași.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că:

Pârâta SC

P. SA a invocat excepția nulității cererii de recurs, susținând că, deși în

memoriul depus la dosar de reclamant, acesta a indicat ca motiv de nelegalitate

a hotărârii atacate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea lor

nu a făcut posibilă

încadrarea în niciunul dintre cazurile

prevăzute de art. 304, pct. 1-9 C. proc. civ.

Recursul,

potrivit Titlului V, Capitolul I din C. proc. civ., este o cale de atac

extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerințelor

stabilite de lege, în acest sens, art. 302

1

C. proc. civ. a prevăzut

mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cererea de recurs.

Printre

aceste mențiuni, la lit. c), s-a prevăzut în sarcina celui ce exercită calea

extraordinară de atac, sub sancțiunea nulității, obligația indicării și

dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs,

cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Din

cuprinsul cererii de recurs, a rezultat că reclamantul a invocat nelegalitatea

deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă

argumentele folosite în susținerea motivelor de recurs nu au putut fi încadrate

în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

întrucât au vizat aspecte ținând de stabilirea situației de fapt, care nu pot

fi analizate în faza procesuală a recursului.

Instanța

de recurs a apreciat că reclamantul a invocat, în esență, că ar avea calitate

procesuală activă în raport de legile proprietății, susținerile sale excedând

cadrului procesual stabilit în cauză și fiind fără legătură cu speța dedusă judecății,

al cărui obiect îl constituie cererea de constatare a nulității constituirii și

de dizolvare a SC P. SA, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. c) și

d) din Legea nr. 31/1990, modificată și completată.

În baza

dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte a obligat

reclamantul R.I. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă SC P. SA Iași - cheltuieli de judecată reduse, întrucât au fost

apreciate ca fiind nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca

îndeplinită de avocat.

Împotriva

deciziei nr. 3542 din 27 octombrie 2010 pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7101/1/2010, a formulat

contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., R.I.,

solicitând admiterea contestației și în rejudecare admiterea recursului

declarat împotriva deciziei nr. 57 din 29 iunie 2009, pronunțate de Curtea de

Apel

Iași, secția comercială, în sensul modificării hotărârii atacate și respingerii

excepțiilor lipsei calității sale procesuale active și lipsei interesului, cu

reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată în faza apelului și trimiterea

cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru judecarea fondului cererii.

În susținerea

căii extraordinare de atac a contestației în anulare, R.I. a dezvoltat două

motive de critică a deciziei atacate, după cum urmează:

la soluția de admitere a excepției de nulității recursului pentru nemotivare în

condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul a arătat că această

soluție este rezultatul unei erori materiale și că cererea de contestație în

anulare, întemeiată pe art. 318 teza 1 C. proc. civ., este admisibilă.

A

susținut că recursul a fost motivat, că a indicat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a atacat decizia

instanței de apel și că, din redactarea și cuprinsul memoriului de recurs

rezulta că a invocat greșita aplicare a legii în soluționarea excepțiilor

lipsei calității procesuale active și lipsei interesului în promovarea

acțiunii, și că, pe cale de consecință, constatarea nulității recursului pentru

nemotivare, nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale, iar incidența

prevederilor art. 306 raportat la art. 302

1

pct. 3 C. proc. civ. ar

fi putut fi reținută numai în cazul nemotivării recursului.

de-a doua critică formulată de contestator împotriva deciziei pronunțate de

instanța de recurs, vizează omisiunea acesteia de a se pronunța asupra unui

motiv de modificare invocat, respectiv asupra cererii de reducere a onorariului

avocațial, la plata căruia a fost obligat cu titlu de cheltuieli de judecată,

de către instanța de apel, deși suma era în mod evident disproporționată față

de munca depusă de apărătorii intimatei în faza procesuală respectivă. A

susținut că această critică este admisibilă, prin raportare la dispozițiile

art. 318 teza a doua C. proc. civ., pe care a întemeiat-o.

Contestația

în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă în considerarea următoarelor

argumente:

Contestația în

anulare este nefondată.

Conform

art. 318 C. proc. civ., articol invocat de contestatorul R.I. „hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când

dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale

sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în

condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să

procedeze la o noua judecată. Codul de procedură civilă reglementează două

categorii de contestații în anulare, contestația în anulare de drept comun

(art. 317) și contestația în anulare specială (art. 318 invocat în speță).

Pentru

contestația în anulare specială art. 318 prevede doua motive: „când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale" și "când instanța respingând

recursul s-au admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Primul

motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., cel pe care și-a întemeiat calea de

atac și contestatorul în prezenta cauză, are în vedere erori materiale în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept

consecință pronunțarea unor soluții greșite.

Textul

vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de

apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvarea

unui incident procedural. În doctrină și jurisprudență s-a arătat că a da

posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea,

de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți și a

aplicat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca

rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziție, astfel încât

contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul

la recurs care cel puțin s-ar adresa unei instanțe superioare.

Numai o

greșeală materială esențială care a determinat o soluție eronată poate fi

invocată pe calea contestației în anulare, iar aceasta se apreciază în raport

cu situația existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

Fiind un

text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie sa fie interpretată

extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut

în vedere greșelile materiale

cu caracter procedural pe

care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor

date materiale importante.

În speță,

Înalta Curte apreciază că pretinsa eroare materială invocată de contestator,

constând în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecință

anularea recursului ca nemotivat, constituie o critică de fond privind

interpretarea unor instituții de drept și a unor norme de lege și ca atare nu

reprezintă eroare materială.

În ceea

ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare,

atunci când „...instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a

omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de

casare”, Înalta Curte va respinge și această critică ca nefondată, având în

vedere că textul legal prevede expres și limitativ admisibilitatea căii

extraordinare de atac, în cazul omisiunii instanței de recurs de a se pronunța

asupra unui motiv de modificare sau de casare doar în situațiile respingerii

recursului sau admiterii în parte a acestuia, iar în cauză, prin decizia

atacată, recursul a fost constat nul și prin urmare critica formulată nu se

încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de norma legală invocată.

Întrucât

așa cum am mai arătat, în această cale de atac nu pot fi valorificate greșelile

de judecată și nici omisiunile de pronunțare asupra unor critici invocate,

decât în cazul respingerii sau admiterii în parte a recursului, nu și în

situația constatării nulității acestuia, contestația în anulare urmează a fi

respinsă ca nefondată.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată

de contestatorul R.I. împotriva Deciziei nr. 3542 din 27 octombrie 2010

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul

nr. 7101/1/2010.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva

Deciziei nr. 3542 din 27

octombrie 2010 pronunțate de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7101/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.