ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2275/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3796 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Iași a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active și lipsa interesului reclamanților, invocate de pârâta SC P. SA Iași și - în consecință - a respins acțiunea formulată de reclamanții R.L., B.H. și R.I. în contradictoriu cu pârâții O.N.R.C. București reprezentat prin O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași, SC P. SA Iași și I.V. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că noțiunea de calitate procesuală activă se justifică prin interesul îndreptățit al părții care reclamă concursul justiției pentru apărarea unui drept propriu, recunoscut de lege sau derivat, aflat în raport de conexitate cu acel drept, încălcat de partea pe care o cheamă în judecată in calitate de pârât.

În cauză, pentru a avea calitate procesuală activă, reclamanții ar fi trebuit să justifice vătămarea unui drept al lor prin încălcarea de către pârâți a prevederilor art. 237 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, dar cum norma legală invocată de reclamanți ca motiv de nulitate și de dizolvare a SC P. SA Iași, vizează legalitatea existenței celor 9 acționari și completarea capitalului social, ambele aspecte juridice fiind străine de reclamanți, ei neavând legat nici un raport juridic cu pârâții, este evidentă lipsa calității procesuale active a acestora, în condițiile în care reclamanții au încercat justificarea interesului lor în promovarea acțiunii doar prin aceea că pe rolul instanțelor judecătorești s-au înregistrat mai multe litigii împotriva societății comerciale pârâte, ilegal constituite, argument, care - a apreciat tribunalul - excede oricărei argumentări juridice cu dovezi concludente a dreptului propriu pretins încălcat ori a raportului juridic de conexitate, recunoscut de lege, cu acel drept.

Reclamanții și-au valorificat dreptul la reconstituirea proprietății asupra terenului în suprafață de 5 ha. situat în Iași, în vecinătatea proprietății SC P. SA, eliberându-li-se titlul de proprietate din 10 februarie 1993, pe numele reclamantei R.I., teren, pe care l-au și vândut societății SC D. SRL prin contractul din 05 octombrie 1993, astfel încât aceștia nu mai justifică legal un drept propriu, pretins a fi fost încălcat de pârâți.

Tribunalul a reținut că lipsa de interes și determinat de aceasta, lipsa calității procesuale active a acelorași reclamanți, au fost constatate irevocabil și prin sentința civilă 3140 din 13 februarie 2002 a Judecătoriei Iași, decizia civilă 139 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași și decizia civilă 1302 din 17 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași, hotărâri prin care s-a soluționat acțiunea acelorași reclamanți împotriva unor pârâte, printre care și SC P. SA, având ca obiect constatarea nulității deciziei nr. 320/1991 a Prefecturii lași, de înființare a societății pârâte, reclamanții folosind în prezenta cauză aceeași motivare. În raport de cele arătate, prima instanță a apreciat că, indiferent dacă, pârâta SC P. SA are sau nu numărul de acționari prevăzut de lege, această situație nu justifică legal interesul reclamanților în promovarea acțiunii, legalitatea constituirii societății, nefiind de natură nici să profite, nici să dăuneze reclamanților.

Împotriva sentinței comerciale nr. 3796 din 5 decembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Iași au declarat apel reclamanții, calea ordinară de atac fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 23 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția, completată în sensul obligării reclamanților în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.0001ei, prin decizia nr. 1/ COM. din 15 mai 2009. Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs R.L. și B.H. (cea de a doua prin mandatar R.I.) și prin decizia nr. 525 din 19 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul și a casat ambele hotărâri trimițând cauza pentru rejudecare. Prin decizia nr.57 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a constatat că R.J.

nu a declarat apel în cauză; a respins apelul formulat de R.L. și B.H. împotriva sentinței comerciale nr. 3796 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care a păstrat-o, obligând reclamanții să plătească pârâtei SC P. SA suma de 15.000 lei cheltuieli de judecată. În rejudecarea apelului, Curtea a reținut că reclamanta R.I. nu putea declara apel, deoarece decedase la 6 ianuarie 2008, iar calea de atac a fost înregistrată la tribunal de mandatara R.E., fără a se menționa decesul reclamantei, situație rezultată din verificarea actelor dosarului și în raport de care s-a dat eficiență dispozițiilor art. 71 C. proc. civ., dar împrejurarea nu a fost de natură a produce efecte juridice, atât timp cât ceilalți doi reclamanți R.L.

și B.H. aveau calitatea de succesori ai reclamantei defuncte R.I. În motivarea soluției de respingere ca nefondat a apelului reclamanților R.L. și B.H., Curtea de Apel a susținut următoarele considerente: Apelul nu a fost motivat, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel este ținută a se pronunța - în fond - numai pe baza celor invocate în fața primei instanțe, astfel că, în raport cu soluția tribunalului (de respingere a acțiunii pe excepție) a examinat cauza doar sub aspectul calității procesuale active și interesului reclamanților în promovarea acțiunii de declarare a nulității și dizolvare a SC P. SA Iași. Instanța de apel a reținut că - de principiu - calitate procesuală activă într-o cauză, are persoana titulară a dreptului afirmat, pretins a fi fost încălcat de pârât.

Interesul în promovarea acțiunii, trebuie să îndeplinească mai multe condiții, între care: să fie legitim, să aibă conținut juridic, să fie născut și actual, personal și direct și, în sens procedural, este reprezentat de folosul imediat urmărit a fi obținut de reclamant prin admiterea cererii de chemare în judecată. Ambele excepții - a lipsei calității procesuale și a lipsei de interes - sunt excepții de fond, absolute și peremptorii. În speță, instanța de control a constatat că R.L. și B.H.

și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolului 237 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, care îndreptățesc orice persoană interesată să solicite tribunalului pronunțarea dizolvării unei societăți comerciale, în situațiile enumerate de norma legală respectivă și a reținut că reclamanții și-au justificat calitatea de „persoane interesate ” , în sensul articolului 237, arătând că între ei și pârâta SC P. SA Iași s-au înregistrat mai multe litigii, ei ajungând să se judece cu o societate comercială ilegal constituită.

Referitor la interesul în promovarea acțiunii de față, instanța de apel a constatat că celelalte pricini în care sunt părți reclamanții și pârâta SC P. SA Iași sunt de natură funciară și că, o eventuală dizolvare a pârâtei nu ar produce consecințe asupra deznodământului acestor cauze, judecata putând fi continuată în contradictoriu cu succesoarea în drepturi și obligații a SC P. SA, fără a se modifica în vreun fel șansele de câștig ale reclamanților. In ce privește calitatea procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, Curtea de Apel a constatat că ea revine doar acelor persoane care au legătură cu activitatea pe care o desfășoară persoana juridică, categorie din care reclamanții nu fac parte.

Împotriva deciziei nr. 57 din 29 iunie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, a declarat recurs reclamantul R.I., întemeindu-și criticile pe dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ. Reclamantul a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a reținut lipsa calității sale procesuale active și lipsa interesului său în promovarea acțiunii, câtă vreme a arătat că, în anul 1992 autoarei sa R.J. i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul din 10 februarie 1993. De asemenea a criticat decizia instanței de apel susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor legilor proprietății și ale Legii nr.31/1990. Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa prin hotărârea recurată, a solicitat reducerea cuantumului acestora, în conformitate cu prevederile art.274 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere nivelul exagerat al onorariului de avocat și nedovedirea achitării acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3542 din 27 octombrie 2010 pronunțată, în Dosarul nr. 7101/1/2010 a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei nr.57 din 29 iunie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, și l-a obligat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC P. SA Iași. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că: Pârâta SC P. SA a invocat excepția nulității cererii de recurs, susținând că, deși în memoriul depus la dosar de reclamant, acesta a indicat ca motiv de nelegalitate a hotărârii atacate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dezvoltarea lor nu a făcut posibilă încadrarea în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304, pct. 1-9 C. proc. civ. Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul I din C. proc. civ., este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerințelor stabilite de lege, în acest sens, art. 302 1 C. proc. civ. a prevăzut mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cererea de recurs. Printre aceste mențiuni, la lit. c), s-a prevăzut în sarcina celui ce exercită calea extraordinară de atac, sub sancțiunea nulității, obligația indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Din cuprinsul cererii de recurs, a rezultat că reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei atacate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă argumentele folosite în susținerea motivelor de recurs nu au putut fi încadrate în niciunul din cazurile reglementate la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât au vizat aspecte ținând de stabilirea situației de fapt, care nu pot fi analizate în faza procesuală a recursului. Instanța de recurs a apreciat că reclamantul a invocat, în esență, că ar avea calitate procesuală activă în raport de legile proprietății, susținerile sale excedând cadrului procesual stabilit în cauză și fiind fără legătură cu speța dedusă judecății, al cărui obiect îl constituie cererea de constatare a nulității constituirii și de dizolvare a SC P. SA, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 31/1990, modificată și completată.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte a obligat reclamantul R.I. la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC P. SA Iași - cheltuieli de judecată reduse, întrucât au fost apreciate ca fiind nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. Împotriva deciziei nr. 3542 din 27 octombrie 2010 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7101/1/2010, a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., R.I., solicitând admiterea contestației și în rejudecare admiterea recursului declarat împotriva deciziei nr. 57 din 29 iunie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, în sensul modificării hotărârii atacate și respingerii excepțiilor lipsei calității sale procesuale active și lipsei interesului, cu reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată în faza apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru judecarea fondului cererii. În susținerea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, R.I. a dezvoltat două motive de critică a deciziei atacate, după cum urmează: 1. Referitor la soluția de admitere a excepției de nulității recursului pentru nemotivare în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., contestatorul a arătat că această soluție este rezultatul unei erori materiale și că cererea de contestație în anulare, întemeiată pe art. 318 teza 1 C. proc. civ., este admisibilă. A susținut că recursul a fost motivat, că a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a atacat decizia instanței de apel și că, din redactarea și cuprinsul memoriului de recurs rezulta că a invocat greșita aplicare a legii în soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei interesului în promovarea acțiunii, și că, pe cale de consecință, constatarea nulității recursului pentru nemotivare, nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale, iar incidența prevederilor art. 306 raportat la art. 302 1 pct. 3 C. proc.

civ. ar fi putut fi reținută numai în cazul nemotivării recursului. 2. Cea de-a doua critică formulată de contestator împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, vizează omisiunea acesteia de a se pronunța asupra unui motiv de modificare invocat, respectiv asupra cererii de reducere a onorariului avocațial, la plata căruia a fost obligat cu titlu de cheltuieli de judecată, de către instanța de apel, deși suma era în mod evident disproporționată față de munca depusă de apărătorii intimatei în faza procesuală respectivă. A susținut că această critică este admisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 318 teza a doua C. proc. civ., pe care a întemeiat-o. Contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă în considerarea următoarelor argumente: Contestația în anulare este nefondată.

Conform art. 318 C. proc. civ., articol invocat de contestatorul R.I. „hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată. Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare, contestația în anulare de drept comun (art. 317) și contestația în anulare specială (art. 318 invocat în speță).

Pentru contestația în anulare specială art. 318 prevede doua motive: „când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale" și "când instanța respingând recursul s-au admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”. Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., cel pe care și-a întemeiat calea de atac și contestatorul în prezenta cauză, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvarea unui incident procedural.

În doctrină și jurisprudență s-a arătat că a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți și a aplicat legea, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziție, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs care cel puțin s-ar adresa unei instanțe superioare. Numai o greșeală materială esențială care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situația existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie sa fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare, legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. În speță, Înalta Curte apreciază că pretinsa eroare materială invocată de contestator, constând în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecință anularea recursului ca nemotivat, constituie o critică de fond privind interpretarea unor instituții de drept și a unor norme de lege și ca atare nu reprezintă eroare materială.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când „...instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”, Înalta Curte va respinge și această critică ca nefondată, având în vedere că textul legal prevede expres și limitativ admisibilitatea căii extraordinare de atac, în cazul omisiunii instanței de recurs de a se pronunța asupra unui motiv de modificare sau de casare doar în situațiile respingerii recursului sau admiterii în parte a acestuia, iar în cauză, prin decizia atacată, recursul a fost constat nul și prin urmare critica formulată nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de norma legală invocată.

Întrucât așa cum am mai arătat, în această cale de atac nu pot fi valorificate greșelile de judecată și nici omisiunile de pronunțare asupra unor critici invocate, decât în cazul respingerii sau admiterii în parte a recursului, nu și în situația constatării nulității acestuia, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva Deciziei nr. 3542 din 27 octombrie 2010 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7101/1/2010. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul R.I. împotriva Deciziei nr. 3542 din 27 octombrie 2010 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 7101/1/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.