ÎCCJ, decizie (scj.ro #82729)

Desfacerea

contractului de muncă.Caz de  nelegalitate

Este nelegală

desfacerea contractului de muncă din ințiativa angajatorului în perioada în

care  salariata se află în concediu pentru creșterea copilului, acordat în

condițiile legii.

Secția civilă, decizia

nr.533 din  12 februarie 2002

În urma probelor administrate, prin

sentința civilă nr.609 din 11.10.2000, pronunțată de Judecătoria Orșova, s-a admis

contestația formulată de contestatoarea B.C. și s-a dispus anularea deciziei

nr.29 din 07.06.2000, emisă de Liceul „T.L.” din Orșov, precum și reintegrarea

contestatoarei pe postul deținut, cu plata drepturilor bănești, cuvenite de la

data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a motivat că prin luarea măsurii

desfacerii contractului de muncă a contestatoarei B. C. M., în perioada în care

aceasta se afla în concediu pentru creșterea și îngrijrea copilului până la

vârsta de 2 ani, intimatul Liceul „T. L.” din Orșova a încălcat prevederile

art.146 din Codul muncii și prevederile art.6 din Precizările 961/1997 date de

M.M.P.S.M. în aplicarea Legii nr.120/1997, decizia fiind ilegală, impunându-se

anularea ei și restabilirea legalității.

Prin decizia civilă nr.949/R/17.04.2001 pronunțată de Tribunalul Mehedinți s-a

admis recursul declarat de intimat,s-a casat sentința pronunțată de Judecătoria

Orșova și rejudecându-se cauza, s-a respins contestația formulată de

contestatoarea B.C.M.

În motivarea deciziei s-a reținut că măsura desfacerii contractului de muncă al

angajatei, aflată în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului până la

vârsta de 2 ani, se justifică pentru că postul de laborant pe care aceasta a

fost angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată a fost desființat.

Împotriva acestei decizii civile,  Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul

art.330 pct.2 Cod procedură civilă, considerând că hotărârea criticată a fost

pronunțată cu încălcarea legii.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art.146 din Codul muncii, nu poate fi desfăcut din inițiativa unității

contractul de muncă al persoanei încadrate, în timpul cât aceasta se află în

perioada incapacității temporare de muncă, în care primește ajutoare de

asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate

și în perioada de alăptare, în perioada cât îngrijește copilul bolnav, în

vârstă de până la trei ani, precum și în timpul cât soțul satisface serviciul

militar, în afară de cazurile prevăzute de art.130 alin.1 lit.”c”, „d”, „g”,

„j”, „k” și „l” din Codul muncii.

Potrivit Legii nr.120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copilului

în vârstă de până la 2 ani, sub imperiul căreia s-a judecat litigiul, femeile

asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat au dreptul la

concediu plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea de către copil a

vârstei de 2 ani.

Este de precizat că, deși Legea nr.120/1997 a fost abrogată la data de 1

aprilie 2001, prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări, acest drept a fost menținut, fiind prevăzut în

art.121-125.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale,  corelând reglementările legale

în materie, prin art.6 din Precizările nr.961/13 august 1997 emise în aplicarea

Legii 120/1997, stipulează că angajatorii nu pot dispune desfacerea

contractelor individuale de muncă ale angajaților pe timpul cât aceștia

beneficiază de indemnizații în baza Legii nr.120/1997.

Din probele administrate în cauză, este de menționat,că la data desfacerii

contractului de muncă, contestatoarea se afla în concediu pentru îngrijirea

copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, prevăzut de Legea nr.120/1997.

Cum prevederile art.146 Codul muncii, coroborate cu prevederile Legii

nr.120/1997 sunt fără echivoc, nefăcându-se alte distincții, instanța de recurs

a admis fără  temei legal recursul intimatei-recurente, cu o motivare

străină de prevederile legale arătate mai înainte, pronunțând în acest fel o hotărâre

nelegală, cu încălcarea esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.