ÎCCJ, decizie (scj.ro #85162)

Măsură asigurătorie prevăzută în art . 125 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Poprire asigurătorie . Contestație la executare. Instanța competentă material. C. proc . fisc. art . 125, art.168. C. proc . civ . art.373 alin. (2) Cuprins pe materii: Drept procesual civil Indice alfabetic: Poprire asigurătorie Contestație la executare Competență materială. Calea de atac împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii enumerate în alin. (2) al art . 125 din Codul de procedură fiscală, este potrivit alin.(1) al aceluiași articol, contestația la executare silită.

Competența de soluționare a acestei contestații, în aplicarea art . 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art . 168 din Codul de procedură fiscală, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea, iar nu instanței de contencios administrativ, care este instanță de executare doar pentru hotărârile prin care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. Î.C.C.J ., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr . 5570 din 22 noiembrie 2005 Notă: Instanța a avut în vedere art . 125 și art . 168 din C. proc . fisc.

în prima formă republicată în M.Of . nr . 560 din 24 iunie 2004. Prin cererea înregistrată sub nr.12789/2004 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, S.C.”P”SRL Râmnicu Vâlcea a formulat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice contestație la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare silită dispuse prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2001, precum și a tuturor formelor de executare ce țin de aceasta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr.1439 din 17 martie 2005 pronunțată în dosarul nr.12179/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. În argumentarea sentinței s-a făcut trimitere la dispozițiile art.41 din O.G . nr.92/2003, care definește actul administrativ și fiscal precum și la prevederile art.1 din Legea nr.554/2004.

La rândul său, Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.302 din 10 mai 2005, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de S.C.”P”SRL în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și ivindu-se conflict negativ de competență, a trimis dosarul Curții de Apel Pitești să se pronunțe prin regulator de competență. Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență, prin sentința nr.33/F-C din 6 iunie 2005 a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre S.C.”P”SRL Râmnicu Vâlcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în speță este vorba de o contestație la executarea unor acte prin care organele de executare fiscală au dispus și adus la îndeplinire o măsură asiguratorie (poprire asiguratorie ) și pentru care potrivit art.373 alin.(2) C.proc.civ . competența aparține Judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea. Este drept, a mai reținut curtea de apel, că în sensul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ (art.2 alin.(1) lit.ș ) și instanța de contencios administrativ este instanță de executare. Dar, așa cum prevede în mod expres textul, aceasta numai pentru hotărârile prin care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

Împotriva sentinței Curții de Apel, a formulat recurs intimata-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea. În motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod greșit s-a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, deoarece actul contestat este un act administrativ fiscal, fiind aplicabile prevederile art.1 și 10 din Legea nr.554/2004 și nu prevederile art.372 – 373 C.proc.civ . și că în raport de dispozițiile legale invocate, competent a soluționa contestația la executare formulată, este Tribunalul Râmnicu Vâlcea. Recursul este nefondat . Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie contestația la executare formulată de S.C.”P ” SRL Râmnicu Vâlcea (ca debitor bugetar) împotriva măsurilor asiguratorii (poprire asiguratorie ) dispuse asupra conturilor societății prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2004, în contul unei datorii reprezentând TVA și impozit pe profit.

Prin contestația astfel formulată, s-a solicitat anularea formelor de executare silită. Este evident așadar, că obiectul litigiului cu care a fost investită instanța de fond îl constituie o contestație la executare, și nu o acțiune în contencios administrativ în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004. Sub acest aspect, Curtea reține că poprirea asiguratorie , a cărei anulare se solicită, face parte din categoria măsurilor asiguratorii prevăzute de art.125 (2) din C. proc . fisc. astfel cum a fost modificat și ulterior republicat.

Or, potrivit alin.(6) din textul de lege mai sus invocat, măsurile asiguratorii dispuse de organele competente se duc la îndeplinire, în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, iar potrivit alin.(1) din același text de lege – art.125 C. proc . fisc . – împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii , cei interesați pot face contestație în conformitate cu prevederile art.168 din C. proc . fisc. Art.168 din C. proc . fisc reglementează contestația la executare silită, iar alin.(3) al acestui text de lege prevede în mod expres: ”contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.

Cum în cauză nu este vorba despre o contestație la executarea unei hotărâri pronunțate în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, situație în care potrivit art.2 lit.”ș ” din aceeași lege instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului, în mod corect instanța care a pronunțat regulatorul de competență a reținut incidența dispozițiilor art.373 alin.2 C. proc . civ . în raport cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. În consecință, constatând că s-a stabilit în mod corect competența de soluționare a contestației la executare formulată împotriva popririi asiguratorii , în favoarea judecătoriei ca instanță de fond, Curtea a respins recursul ca nefondat .