ÎCCJ, decizie (scj.ro #84796)

Funcționar public. Încetarea nelegală a raportului de serviciu.

Acțiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii  ordinului

nelegal de eliberare din funcție. Calcularea termenului de prescripție.

Legea nr.188/1999, art.

106 alin. (1)

Obiectul acțiunii judiciare întemeiate

pe dispozițiile  art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 îl constituie anularea

actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al

funcționarului public, precum și plata de către autoritatea sau instituția

publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile

indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat funcționarul public.

Dispoziția legală enunțată are

caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă

funcționarului public al cărui raport de funcție a încetat din motive pe care

le consideră nelegale.

Din interpretarea logică și

gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data

când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și

nelegal.

În acest fel data de la care

începe să curgă termenul de prescripție este data emiterii ordinului de

eliberare din funcție și nu de la data pronunțării hotărârii irevocabile de

anulare a acestui act.

Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G,

reclamantul CM a chemat în judecată pârâții Direcția pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală G și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru ca

prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a acestora

la repunerea în situația anterioară emiterii Ordinului nr.519/ 24.04.2009, în

sensul acordării diferenței de drepturi salariale (reprezentând diferență

salariul de bază ca funcționar public, indemnizație de conducere de 40% din

salariul de bază, doctorat de 15%, sporul de toxicitate de 15%, +50% din

salariul de bază, suplimentul treptei de salarizare și suplimentul postului)

actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății pentru

perioada 24.05.2009 – 02.07.2010. A solicitat de asemenea, obligarea în solidar

a pârâților la plata obligațiilor aferente angajatului și angajatorului către

bugetul statului, precum și obligarea Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală G la efectuarea rectificărilor și mențiunilor aferente în

carnetul individual de muncă pentru perioada invocată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Ordinul

nr.519 din 24.04.2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale  a

fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al

Direcției pentru Agricultură și dezvoltare Rurală G, însa prin Decizia nr.2090/

23.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție actul administrativ de eliberare

din funcția publică de conducere a fost anulat.

M.A.D.R. prin Ordinul

nr.1081/02.04.2010 a dispus reintegrarea sa în funcția publică de conducere la

data de 02.07.2010, dar fără a proceda și la acordarea drepturilor salariale ce

i s-ar fi cuvenit.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a

formulat întâmpinare, prin care a invocat invocând excepția de necompetență

materială a Tribunalului G, în raport de  dispozițiile art.10 alin.1 din Legea

nr.554/ 2004 și ale art.1 din H.G. nr.725/2010 privind reorganizarea și

funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor

structuri aflate în subordinea acestuia.

S-a invocat inadmisibilitatea

acțiunii în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, dar și

prescripția acțiunii, prin raportare la data comunicării Ordinului nr.519,

respectiv 24.09.2009 și data promovării acțiunii fiind 8 decembrie 2010.

Pe fondul cauzei s-a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât în perioada solicitată

reclamantul a primit toate drepturile cuvenite.

Prin Sentința nr.575 din

16.03.2011, Tribunalul G a admis excepția de necompetență materială a acestei

instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Craiova.

S-a reținut că în privința

despăgubirilor bănești se aplică aceleași reguli prevăzute de art.10 din Legea

nr. 554/2004, în conformitate cu art.3 pct.1 Cod procedura civilă, curțile de

apel judecând în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios

administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Prin Sentința nr.390/2011,

Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal a respins

excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata către reclamant a

diferențelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcția de director executiv

adjunct al Unităților Fitosanitare la D.A.D.R. G și cele acordate pentru

funcția de consilier superior, treapta I, gradația 5, pe perioada 24.05.2009 –

2.07.2010. Au fost obligate pârâtele să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de

muncă al reclamantului pe perioada respectivă.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii ca

urmare a lipsei plângerii prealabile, instituita de art.7 din Legea nr.554/2004

a contenciosului administrativ este nefondată.

Astfel, în cazul  cererii de

despăgubire formulate in temeiul art.19 din Legea contenciosului administrativ,

nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din lege referitoare la obligativitatea

îndeplinirii plângerii prealabile, întrucât acestea au în vedere actul administrativ

nelegal, or în cazul prevăzut de art.19 acțiunea are ca obiect repararea

prejudiciului, situație pentru care legiuitorul nu a reglementat nici o

condiție prealabila sesizării instanței de judecata, așa cum a făcut-o in cazul

acțiunii care vizează anularea in tot sau in parte a actului administrativ

nelegal.

S-a apreciat că excepția

prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată in raport de dispozițiile

art.19 alin.1 si 2 din lege  care prevăd situația în care persoana vătămată a

cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri

și formulează aceasta cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la

care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În speță acest

termen care curge de la data pronunțării Deciziei nr.2090/23.04.2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și față de data introducerii acțiunii în instanță

– 08.12.2010 nu a fost depășit.

Pe fondul cererii s-a reținut

că urmare a anulării Ordinului nr.519/ 2009, reclamantul a fost reintegrat în

funcția publică de director executiv la Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G la data

de 2.07.2010.

S-a arătat că reclamantul este

îndreptățit la acordarea diferențelor salariale dintre cele cuvenite pentru

funcția de director executiv al Unității Fitosanitare a D.A.D.R. G in care a

fost reintegrat si cele acordate pentru funcția de consilier superior, treapta

I, gradația 5, deținută pe perioada 24.05.2009 – 02.07.2010.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G și

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivele de recurs s-a

arătat că s-a respins greșit excepția prescripției  dreptului  la  acțiune  în

raport  de  prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, data emiterii Ordinului

nr.519/2009 și data introducerii acțiunii prezente.

De asemenea, s-a motivat că nu

se datorează suma pretinsă întrucât reclamantul-intimat a încasat în perioada

24.05.2005 – 2.11.2009 drepturile pentru incapacitate temporară de muncă, iar

ulterior drepturile aferente funcției contractuale deținute.

Recursul este fondat.

Prin Ordinul nr.519 din

24.04.2009 reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv adjunct

coordonator al Unității Fitosanitare din cadrul Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală G.

Acest ordin a fost anulat prin

Sentința nr.416 din 5.11.2009 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin

Decizia nr.2090 din 23.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 8.12.2010 reclamantul

a introdus la Tribunalul G prezenta acțiune, având ca obiect plata diferențelor

salariale pentru perioada de la emiterea ordinului și până la repunerea în

funcție.

Prima instanță a considerat că

acțiunea a fost introdusă în termenul legal de un an de la data când s-a

cunoscut întinderea pagubei și că acest termen începe să curgă de la

pronunțarea Deciziei nr.2090 din 23.04.2010.

Înalta Curte arată că în cazul

prejudiciului determinat de eliberarea din funcție, termenul de prescripție

începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcție.

La data eliberării din funcție

reclamantul era funcționar public de conducere.

Acțiunea în anulare a Ordinului

nr.519/2009 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr.188/1999 și

neconstituționalitea O.U.G. nr.37/2009.

Potrivit art.106 alin.1 din

Legea nr.188/1999 obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios

administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus

încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, precum și plata de

către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a

unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Dispoziția legală enunțată are

caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă

funcționarului public al cărui raport de funcție a încetat din motive pe care

le consideră nelegale.

Din interpretarea logică și

gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data

când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și

nelegal.

În acest fel data de la care

începe să curgă termenul de prescripție este determinată de legiuitor, fiind

intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcție.

În raport de împrejurarea că

ordinul s-a emis la 24.04.2009, iar acțiunea s-a introdus la Tribunalul G la data de 8.12.2010, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată

deoarece termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii ordinului

și nu de la data pronunțării hotărârii irevocabile de anulare a actului.

Având în vedere considerentele prezentate,

recursul a fost admis,  sentința primei instanțe a fost modificată, acțiunea

reclamantului fiind respinsă.