ÎCCJ, decizie (scj.ro #84796)

Funcționar public. Încetarea nelegală a raportului de serviciu. Acțiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului nelegal de eliberare din funcție. Calcularea termenului de prescripție. Legea nr.188/1999, art. 106 alin. (1) Obiectul acțiunii judiciare întemeiate pe dispozițiile art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Dispoziția legală enunțată are caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă funcționarului public al cărui raport de funcție a încetat din motive pe care le consideră nelegale. Din interpretarea logică și gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și nelegal. În acest fel data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data emiterii ordinului de eliberare din funcție și nu de la data pronunțării hotărârii irevocabile de anulare a acestui act.

Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G, reclamantul CM a chemat în judecată pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a acestora la repunerea în situația anterioară emiterii Ordinului nr.519/ 24.04.2009, în sensul acordării diferenței de drepturi salariale (reprezentând diferență salariul de bază ca funcționar public, indemnizație de conducere de 40% din salariul de bază, doctorat de 15%, sporul de toxicitate de 15%, +50% din salariul de bază, suplimentul treptei de salarizare și suplimentul postului) actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății pentru perioada 24.05.2009 – 02.07.2010.

A solicitat de asemenea, obligarea în solidar a pârâților la plata obligațiilor aferente angajatului și angajatorului către bugetul statului, precum și obligarea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G la efectuarea rectificărilor și mențiunilor aferente în carnetul individual de muncă pentru perioada invocată. În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin Ordinul nr.519 din 24.04.2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și dezvoltare Rurală G, însa prin Decizia nr.2090/ 23.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție actul administrativ de eliberare din funcția publică de conducere a fost anulat.

M.A.D.R. prin Ordinul nr.1081/02.04.2010 a dispus reintegrarea sa în funcția publică de conducere la data de 02.07.2010, dar fără a proceda și la acordarea drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat invocând excepția de necompetență materială a Tribunalului G, în raport de dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/ 2004 și ale art.1 din H.G. nr.725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia.

S-a invocat inadmisibilitatea acțiunii în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, dar și prescripția acțiunii, prin raportare la data comunicării Ordinului nr.519, respectiv 24.09.2009 și data promovării acțiunii fiind 8 decembrie 2010. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât în perioada solicitată reclamantul a primit toate drepturile cuvenite. Prin Sentința nr.575 din 16.03.2011, Tribunalul G a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Craiova. S-a reținut că în privința despăgubirilor bănești se aplică aceleași reguli prevăzute de art.10 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu art.3 pct.1 Cod procedura civilă, curțile de apel judecând în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Prin Sentința nr.390/2011, Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a admis în parte acțiunea, obligând pârâții la plata către reclamant a diferențelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcția de director executiv adjunct al Unităților Fitosanitare la D.A.D.R. G și cele acordate pentru funcția de consilier superior, treapta I, gradația 5, pe perioada 24.05.2009 – 2.07.2010. Au fost obligate pârâtele să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului pe perioada respectivă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei plângerii prealabile, instituita de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ este nefondată.

Astfel, în cazul cererii de despăgubire formulate in temeiul art.19 din Legea contenciosului administrativ, nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din lege referitoare la obligativitatea îndeplinirii plângerii prealabile, întrucât acestea au în vedere actul administrativ nelegal, or în cazul prevăzut de art.19 acțiunea are ca obiect repararea prejudiciului, situație pentru care legiuitorul nu a reglementat nici o condiție prealabila sesizării instanței de judecata, așa cum a făcut-o in cazul acțiunii care vizează anularea in tot sau in parte a actului administrativ nelegal. S-a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată in raport de dispozițiile art.19 alin.1 si 2 din lege care prevăd situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și formulează aceasta cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În speță acest termen care curge de la data pronunțării Deciziei nr.2090/23.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și față de data introducerii acțiunii în instanță – 08.12.2010 nu a fost depășit. Pe fondul cererii s-a reținut că urmare a anulării Ordinului nr.519/ 2009, reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de director executiv la Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G la data de 2.07.2010. S-a arătat că reclamantul este îndreptățit la acordarea diferențelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcția de director executiv al Unității Fitosanitare a D.A.D.R. G in care a fost reintegrat si cele acordate pentru funcția de consilier superior, treapta I, gradația 5, deținută pe perioada 24.05.2009 – 02.07.2010.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În motivele de recurs s-a arătat că s-a respins greșit excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de prevederile art.11 din Legea nr.554/2004, data emiterii Ordinului nr.519/2009 și data introducerii acțiunii prezente. De asemenea, s-a motivat că nu se datorează suma pretinsă întrucât reclamantul-intimat a încasat în perioada 24.05.2005 – 2.11.2009 drepturile pentru incapacitate temporară de muncă, iar ulterior drepturile aferente funcției contractuale deținute. Recursul este fondat.

Prin Ordinul nr.519 din 24.04.2009 reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv adjunct coordonator al Unității Fitosanitare din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G. Acest ordin a fost anulat prin Sentința nr.416 din 5.11.2009 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr.2090 din 23.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 8.12.2010 reclamantul a introdus la Tribunalul G prezenta acțiune, având ca obiect plata diferențelor salariale pentru perioada de la emiterea ordinului și până la repunerea în funcție. Prima instanță a considerat că acțiunea a fost introdusă în termenul legal de un an de la data când s-a cunoscut întinderea pagubei și că acest termen începe să curgă de la pronunțarea Deciziei nr.2090 din 23.04.2010.

Înalta Curte arată că în cazul prejudiciului determinat de eliberarea din funcție, termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcție. La data eliberării din funcție reclamantul era funcționar public de conducere. Acțiunea în anulare a Ordinului nr.519/2009 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr.188/1999 și neconstituționalitea O.U.G. nr.37/2009. Potrivit art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcționarului public, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Dispoziția legală enunțată are caracter de normă specială, aplicabilă în cazul despăgubirilor care se acordă funcționarului public al cărui raport de funcție a încetat din motive pe care le consideră nelegale. Din interpretarea logică și gramaticală a textului art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaște paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic și nelegal. În acest fel data de la care începe să curgă termenul de prescripție este determinată de legiuitor, fiind intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcție. În raport de împrejurarea că ordinul s-a emis la 24.04.2009, iar acțiunea s-a introdus la Tribunalul G la data de 8.12.2010, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată deoarece termenul de prescripție începe să curgă de la data emiterii ordinului și nu de la data pronunțării hotărârii irevocabile de anulare a actului.

Având în vedere considerentele prezentate, recursul a fost admis, sentința primei instanțe a fost modificată, acțiunea reclamantului fiind respinsă.