ÎCCJ, decizie (scj.ro #84620)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84620) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Internare medicală. Cerere de încetare a măsurii. Expertiză psihiatrică Pentru soluționarea cererii de încetare a internării medicale formulată de persoana internată, în cazul în care avizul unității sanitare la care se referă art. 434 alin. (2) C. proc. pen. și actele medicale depuse nu sunt lămuritoare cu privire la starea sănătății acestuia, se impune efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă cel internat s-a însănătoșit și nu mai prezintă pericol pentru societate, dacă măsura internării poate fi înlocuită cu cea a obligării la tratament medical, sau internarea medicală trebuie menținută . Secția penală, decizia nr. 2742 din 6 iunie 2003 Prin sentința nr. 402 din 30 noiembrie 1998, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 162 alin. (3) C. proc.
pen., a confirmat măsura internării medicale privind pe S.S. dispusă provizoriu de procuror și a dispus internarea medicală a acestuia până la însănătoșire. Instanța a constatat că făptuitorul, scos de sub urmărire penală pentru tentativă la infracțiunea de omor săvârșită fără discernământ suferă, potrivit expertizei psihiatrice efectuate, de schizofrenie paranoidă și prezintă pericol pentru ordinea publică. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 569 din 18 iunie 2002, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a internării medicale formulată de S.S., iar Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul declarat de făptuitor, prin decizia nr. 509/A din 2 septembrie 2002. Impotriva acestei din urmă decizii cel internat a declarat recurs, susținând că din actele medicale prezentate instanței rezultă că boala sa psihică s-a ameliorat, impunându-se revocarea măsurii de siguranță.
Recursul este fondat. Atât tribunalul, cât și curtea de apel au reținut corect că măsura de siguranță a internării medicale a fost luată pe baza unei expertize psihiatrice și nu poate fi revocată pe baza unei adrese, adeverințe și certificat medical semnate de un singur medic, dar nu au dispus, deși se impunea, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă temeiurile care au impus luarea măsurii internării medicale au încetat. Neprocedând astfel, se impune rejudecarea cauzei de către prima instanță sub aspectul menționat, motiv pentru care recursul a fost admis și s-au casat cu trimitere hotărârile atacate.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.