ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 27

noiembrie 2009 sub nr. 11279/2/2009, reclamanta SC R.E. SRL a chemat în

judecată pe pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1

solicitând în principal anularea Dispoziției nr. 403.931 din 14 iulie 2009,

prin care a fost respinsă contestația reclamantei ca tardiv formulată și, pe

cale de consecință, să se constatate că societatea se afla în termen legal de a

formula și depune contestația, anularea în parte a Deciziei de impunere, în

ceea ce privește suma de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit

suplimentar față de suma legal datorată și achitată de societate și, pe cale de

consecință, să se constate că reclamanta nu datorează suma de 819.7581ei, cu

titlu de impozit pe clădiri.

În

subsidiar, reclamanta a solicitat, în situația în care se va trece peste cele

solicitate, în sensul ca se va considera necesara soluționarea pe fond a

contestației în prealabil de către D.G.I.T.L., să se constate că reclamanta se

află în termen legal de a promova contestația și, pe cale de consecință, să se

dispună anularea Dispoziției și obligarea D.G.I.T.L. la soluționarea în fond a

contestației, în termen de 10 de zile de la pronunțarea hotărârii, în conformitate

cu art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul admiterii contestației

și anulării în parte a Deciziei de impunere, respectiv exonerarea societății de

la plata sumei de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit

suplimentar față de suma legal datorată și achitată de către societate și

obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta

cauză.

Prin

întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect,

arătând că societatea reclamantă deține pe raza sectorului 1 imobilul situat la

adresa poștală str. Berthelot, conform contractului de vânzare-cumpărare din 10

martie 2005. Potrivit declarației de impunere din 28 martie 2008 întocmită de

contestatoare și depusă la organul fiscal, aceasta a declarat că valoarea de

inventar a construcției înregistrată în contabilitate este de 9.644.213 lei.

l. Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 3741 din 5 octombrie

2010 a Curții de Apel București a fost admisă în parte contestația completată

și formulată de contestatoarea SC R.E. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1.

A fost

anulată Dispoziția nr. 409931 din 14 iulie 2009 și Decizia de impunere din 27

ianuarie 2009 emisă de pârâtă, în ceea ce privește suma de 964.593 lei

reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009.

Instanța

a menținut Decizia de impunere în ceea ce privește suma de 144.663,2 lei și a

anulat Decizia nr. 622 din 16 septembrie 2009 și Decizia nr. 1277 din 23

noiembrie 2009 emise de pârâtă, obligând pârâta la plata către reclamantă a

sumei de 13.704,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

prin Decizia de impunere din 27

ianuarie 2009 s-a stabilit în sarcina societății obligația plății sumei de

968.593 lei, către bugetul local, din care 964.421 lei reprezintă impozit pe

clădiri pentru imobilul situat în București, str. G-ral Berthelot.

În baza

acestei decizii pârâta a emis forme de executare silită, Titlul executoriu din 21

mai 2009 și somație de executare din 21 mai 2009, în dosarul de executare din 21

mai 2009.

Împotriva

deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație înregistrată la D.G.I.T.L.

Sector 1 sub nr. 403931 din 02 iulie 2009, iar prin Dispoziția nr. 403931 din 14

iulie 2009 emisă de D.G.I.T.L. Sector 1 a fost respinsă contestația, ca tardiv

formulat formulată.

Autoritatea

fiscală locală de soluționare a contestațiilor a reținut că în raport de

dispozițiile art. 44 alin. (1)-(3) și 205 alin. (1) și 207 alin. (1) C. proc.

fisc., pe de o parte și anunțul colectiv de publicitate din 27 ianuarie 2009,

contestația a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile calculat de la

data comunicării actului administrativ-fiscal.

Împotriva

Dispoziției nr. 403931 din 14 iulie 2009 emisă de D.G.I.T.L. Sector 1 și a

Deciziei de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009 reclamanta s-a adresat

instanței de contencios administrativ, solicitând anularea Dispoziției nr. 403.931

din 14 iulie 2009 comunicată societății la data de 15 iulie 2009, prin care a

fost respinsă Contestația, ca tardiv formulată și, pe cale de consecință, să se

constatate că societatea se află în termen legal de a formula și depune

contestația, anularea în parte a Deciziei de impunere, în ceea ce privește suma

de 819.758 lei, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar față de

suma legal datorată și achitată de societate și, pe cale de consecință, să se

constate că societatea nu datorează suma de 819.758 lei, cu titlu de impozit pe

clădiri.

Prin

Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor

fiscale din 18 septembrie 2009 a fost stabilită în sarcina reclamantei

obligația de plată a sumei de 69.269,64 lei, accesorii aferente debitului de

409.879,5 lei, aferent deciziei de impunere din 18 iunie 2009 și întrucât s-a

strecurat o eroare cu privire la numărul deciziei de impunere, reclamantei i-a

fost comunicată Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente

obligațiilor fiscale din 23 noiembrie 2009 prin care a fost stabilită în

sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 69.269,64 lei, accesorii

aferente debitului de 409.879,5 lei, aferent deciziei de impunere din 27

ianuarie 2009.

Pe

parcursul procesului, urmare a întocmirii Raportului de inspecție fiscală din 17

decembrie 2009, prin care s-a stabilit obligație fiscală de plată suplimentară

pe perioada 31 martie 2007-17 decembrie 2009 în sumă de 162.485,89 lei, pârâta

a emis Decizia de impunere din 17 decembrie 2009.

În

consecință, la data de 11 mai 2010 reclamanta a formulat o cerere completatoare

a acțiunii introductive de instanță, prin care a solicitat anularea Deciziei de

impunere din 27 ianuarie 2009 în ceea ce privește suma de 964.593 lei,

reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009 stabilit în mod greșit față de suma

legal datorată și achitată de către societate, și, pe cale de consecință, sa

constate că societatea nu datorează suma de 964.593 lei, cu titlu de impozit pe

clădiri, ci numai suma de 144.663. lei reprezentând impozit pe clădiri pe anul

2009 în cotă de 1.5% aplicată asupra valorii de impunere a clădirii, așa cum a

constat și organul fiscal prin Raportul de inspecție fiscală din 17 decembrie 2009;

anularea Dispoziției nr. 403.931 din 14 iulie 2009 comunicată societății la

data de 15 iulie 2009, prin care D.G.I.T.L. a respins contestația din 02 iulie 2009.

De

asemenea reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 622 din 16 septembrie 2009

prin care D.G.I.T.L. a stabilit obligații fiscale accesorii constând în impozit

pe clădiri corespunzătoare semestrului 1 al anului 2009 în cuantum de 69.269,64

lei, urmare a anulării Deciziei de impunere din 27 ianuarie 2009, anularea

Deciziei nr. 1277 din 23 noiembrie 2009 prin care au fost stabilite în sarcina

societății obligații de plată accesorii în cuantum de 69.269,64 lei aferente

obligațiilor fiscale principale constând în impozit pe clădiri pentru perioada

31 martie 2009 - 16 septembrie 2009, urmare a anulării Deciziei de impunere nr.

180832 din 27 ianuarie 2009.

Instanța de fond a

reținut că, așa

cum a

constatat prin sentința nr. 10312 din 26 august 2009 Judecătoria sectorului 1

București, prin care au fost anulate formele de executare silită, Titlul

executoriu din 21 mai 2009 și somația de executare din 21 mai 2009 în dosarul

de executare din 21 mai 2009, decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009

a fost comunicată prin Anunțul colectiv din 27 ianuarie 2009, cu încălcarea

dispozițiilor art. 44 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată si ale

punctului 1 din Anexa nr. 2 din O.M.F.P. nr. 94/2006, referitoare la

modalitatea de comunicare a actelor administrativ fiscale, din care rezultă că

modalitatea de comunicare a actelor administrative-fiscale prin publicitate are

caracter de excepție, momentul comunicării legale a deciziei de impunere, în

mod legal fiind 01 iunie 2009.

Or, prin

raportare la această dată, contestația din 02 iulie 2009, a fost depusă cu

respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc.

fisc., motiv pentru care Curtea a admis contestația pentru acest capăt de

cerere și a anulat Dispoziția de soluționare a contestației din 14 iulie 2009.

De

altfel, pârâta nu a făcut nici o apărare sub acest aspect, recunoscând

pretențiile reclamantei pe fondul cauzei.

În ceea

ce privește decizia de impunere din 27 ianuarie 2009 și Decizia nr. 622 din 16

septembrie 2009, respectiv Decizia nr. 1277 din 23 noiembrie 2009 prin care D.G.I.T.L.

a stabilit obligații fiscale accesorii, reclamanta a susținut în cererea

completatoare că, deși a reușit în cele din urmă să se clarifice, prin intermediul

inspecției fiscale concretizate prin emiterea Raportului și a Deciziei de

impunere nr. 2, cu privire la natura și cuantumul obligațiilor fiscale pe care

le datorează societatea, prin menținerea, chiar și numai formală a unor acte

nelegale, societatea este prejudiciată fiind expusă în continuare arbitrariului

determinării obligațiilor sale în baza unor informații neconforme cu legea.

Pârâta a

achiesat la pretențiile reclamantei, arătând că din cuprinsul raportului de

inspecție fiscală din 17 decembrie 2009, rezultă că organul de inspecție

fiscală a constatat că, pe anul 2009 cota de impozitare aplicată la valoarea de

impunere a clădirii în sumă de 9.664,213 lei este de 1,5%, impozitul aferent

fiind de 144.663,20 lei. Prin urmare, organul fiscal a revenit asupra

modalității de stabilire a impozitului pe clădiri datorat de către reclamantă,

efectuată prin decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009 stabilind,

în urma inspecției fiscale, faptul că impozitul pe clădiri pe anul 2009 datorat

de către reclamantă este de 144.663,20 lei, calculat prin aplicarea cotei de

1,5% asupra valorii de impunere a clădirii și nu de 10%, așa cum a fost

stabilit prin decizia de impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009.

Prin

finalizarea inspecției fiscale și prin emiterea deciziei a intervenit,

implicit, o modificare a actului administrativ atacat de către reclamantă în

sensul în care impozitul datorat pentru anul 2009 este de 144.663,20 lei,

calculat prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de impunere a clădirii.

Pârâta

a recunoscut că, la data de 31 martie 2010, termenul legal de plată a

impozitelor și taxelor locale, reclamanta avea obligațiile fiscale datorate

față de bugetul local al sectorului 1 achitate în întregime.

Însă,

având în vedere faptul că actul administrativ, reprezentat de decizia de

impunere nr. 180832 din 27 ianuarie 2009, a intrat în circuitul civil și a

produs efecte juridice, acesta nu mai putea fi revocat de către autoritatea

emitentă, motiv pentru care se impune anularea în parte a acestuia, în sensul

constatării că suma datorată de către reclamantă este în cuantum de 144.663,2

lei, reprezentând impozit pe clădiri pe anul 2009, calculat în cotă de 1,5%

aplicată asupra valorii de impunere a clădirii.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat pârâta la plata către

reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe de timbru și onorariu

de avocat.

Instanța

a reținut că, chiar dacă a recunoscut pretențiile reclamantei înainte de

închiderea dezbaterilor, aceasta era de drept în întârziere, prin formularea

contestației și respingerea acestei contestații ca tardiv formulată, ceea ce a

determinat, din culpa acesteia formularea contestației în fața instanței de

contencios administrativ și a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată.

Curtea

a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ., întrucât, onorariul avocatului

achitat de reclamantă este nepotrivit de mare prin raportare la complexitatea

pricinii, în condițiile în care există și o achiesare la pretențiile

reclamantei și a dispus reducerea cuantumului acestor cheltuieli.

Generală de Impozite și taxe locale a sectorului 1 București

Recurenta a criticat hotărârea

instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând motivul de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recurenta

a criticat hotărârea instanței de fond numai sub aspectul acordării

cheltuielilor de judecată, arătând că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 274 și 275 C. proc. civ., în sensul că instanța nu a ținut

seama de situația de fapt și de drept circumscrisă cauzei deduse judecății.

Recurenta a precizat că

la primul termen de judecată acordat în cauză, după ce reclamanta a formulat

cerere completatoare a cererii introductive, recurenta-pârâtă a recunoscut

pretențiile reclamantei, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 275

C. proc. civ.

Recurenta

a arătat pe larg desfășurarea cronologică a actelor administrative și a operațiunilor

administrativ-fiscale efectuate, pentru a demonstra buna-credință a organului

fiscal, cât și faptul că, deși a fost formulată o contestație administrativă

împotriva actului administrativ a cărui anulare parțială s-a solicitat, nu

poate fi vorba de o punere în întârziere, în sensul dispozițiilor art. 275 C.

proc. civ.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de

judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Având

ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii

pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, instituția

recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii

acțiunii reclamantei, în temeiul art. 275 C. proc. civ.

Culpa

procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata

cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii

cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata,

cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, pentru că a determinat

reclamanta să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității

pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei

ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată.

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția

Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București împotriva sentinței nr. 3741

din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București - secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.