ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 74 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta
SC T.I. SRL în contradictoriu cu pârâții mun. București reprezentat prin primar
general, sectorul 1 al mun. București reprezentat prin primar, Consiliul Local
al sectorului 1 reprezentat prin președintele Consiliului Local și
D.G.I.T.L. a sectorului 1 București, ca nefondată.
Pentru
a pronunța această soluție, Curtea a reținut situația de
fapt potrivit căreia, urmare a declarației din 18 aprilie 2011, reclamanta a
declarat imobilul situat în București,sector 1. Urmare a declarării, organul
fiscal a procedat la emiterea Deciziei de impunere nr. 1361414 din 18 aprilie 2011.
Clădirea a fost impusă cu data de 04 august 2010, data procesului verbal de
recepție din 04 august 2010, aceasta fiind și data de la care reclamanta datora
plata impozitului pe clădiri. Având în vedere că raportat la data dobândirii
imobilului reclamanta nu a achitat în termen obligațiile fiscale, a fost emisă
și Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011 referitoare la obligațiile
de plată accesorii.
La
data de 21 noiembrie 2011, între reclamantă și D.G.T.I.L. a sectorului 1 a fost
încheiat un contract de tranzacție, în cuprinsul căruia se stipulează expres ca
data semnării procesului verbal de recepție la finalul lucrărilor va fi avută
în vedere ca și data de debut a impunerii clădirii la organul fiscal (art. 2.2 lit.
a).
În
urma analizei acestor documente, D.G.T.I.L. a sectorului 1 a emis Decizia de
impunere nr. 281520 din 14 august 2012.
Prima
instanță a examinat dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv art.
254 C. fisc. și a constatat că, din actele dosarului, a rezultat ca
părțile au agreat că data recepției la terminarea lucrărilor va fi avutâ în
vedere în scopul impunerii clădirii la organul fiscal, fiind data la care se va
întruni comisia de recepție și se va semna procesul verbal, conform filei 19
din dosar.
Or,
în speță, c
lădirea
a fost impusă cu data de 04 august 2010, data procesului verbal de recepție din
04 august 2010, aceasta fiind și data de la care reclamanta datora plata
impozitului pe clădiri. Având în vedere că raportat la data dobândirii
imobilului reclamanta nu a achitat în termen obligațiile fiscale, a fost emisă
și Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011 referitoare la obligațiile
de plată accesorii.
Curtea
nu a constatat elemente de nelegalitate a
Deciziei de impunere pentru stabilirea
impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2012, nr. 281520
din 14 august 2012, motiv pentru care a respins cererea, ca nefondată.
Împotriva
acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta
SC T.C.I. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9
și art. 304¹ C. proc. civ. și solicitând, în principal, casarea cu
trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii
acțiunii astfel cum a fost formulată.
În
motivare, recurenta a arătat că:
-
Instanța de fond nu a analizat deloc incidența procedurii insolvenței deschisă la
data de 11 august 2011, lăsând necercetat fondul pricinii din această
perspectivă, aspect invocat în cuprinsul acțiunii introductive.
Pe
perioada 11 august 2011-12 decembrie 2012 societatea s-a aflat în procedura
insolvenței, finalizată cu succes prin reorganizarea și reinserția SC T.C.I.
SRL în activitatea comercială.
Intimata
D.G.I.T.L. a sectorului 1 București (în continuare D.G.I.T.L. sector 1) s-a
înscris la masa credală cu suma de 918.252,56 lei, sumă formată din suma de
824.304 lei diferență rămasă de achitat cu titlu de impozit pe clădiri pentru
semestrul I 2011 și accesorii în cuantum de 89.948,32 lei, apreciind că numai
această sumă era certă, lichidă și exigibilă la data deschiderii procedurii insolvenței.
Recurenta
apreciază că pentru suma de 1.664.005 lei reprezentând impozit pentru anul
2012, ce formează obiectul dosarului de față și pentru care intimata D.G.I.T.L.
sector 1 nu s-a înscris la masa credală, titlul de creanță nu mai poate
subzista și fi pus în executare.
Scopul
procedurii insolvenței este acela de reunire la masa credală a tuturor creanțelor
născute anterior și ulterior deschiderii procedurii insolvenței cu scopul acoperirii
întregului pasiv al acestuia. Finalizarea cu succes a procedurii de
reorganizare cu consecința inserției debitorului în activitatea comercială
stinge diferența dintre obligațiile anterioare confirmării planului și cea prevăzută
în plan.
Astfel,
potrivit art. 137 alin. (2) din H.G. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:
„La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența
dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și
cea prevăzută în plan”.
În
Dosarul de insolvență al societății nr. 56187/3/2011, planul de reorganizare a
fost confirmat prin Încheierea din 20 iunie 2012, dată la care impozitul pe
anul 2012 era cert, adică era născută deja în virtutea legii, doar
exigibilitatea urmând a se împlini. Necuprinderea acestei sume în planul de
reorganizare duce la ștergerea definitivă a acestei sume, cu consecința nelegalității
menținerii titlului de creanță pentru această sumă de 1.664.005 lei/impozit pe
clădire aferent anului 2012.
-
Instanța nu a analizat deloc argumentul invocat de reclamantă referitor la
faptul că actul administrativ atacat încalcă efectele unei hotărâri
judecătorești, motiv de anulare a acestora.
Între
societatea reclamantă și Primarul Sectorului 1, Primăria sectorului 1,
Consiliul Local al sectorului 1, Poliția Locală sector 1, B.N.G., R.A.M., la data
de 21 noiembrie 2011 s-a încheiat o tranzacție, părțile agreând stingerea tuturor
litigiilor dintre acestea aflate pe rolul instanței de judecată. Potrivit
clauzei nr. 2.2 s-a agreat că data recepției la terminarea lucrărilor și care va
fi avută în vedere în scopul impunerii clădirii la organul fiscal va fi data la
care se va întruni comisia de recepție și se va semna procesul verbal, anume 25
iulie 2012.
Judecătorul
sindic a confirmat această tranzacție (Încheierea din data de 30 noiembrie 2011),
conținutul acesteia făcând așadar corp comun cu hotărârea judecătorească
pronunțată în dosarul de insolvență, hotărârea pronunțată consfințind învoiala
părților în temeiul art. 273 C. proc. civ. Până în prezent hotărârea judecătorească
de expedient nu a fost anulată de partea interesată, în măsura în care s-ar fi
considerat că data impunerii este alta, anterioară datei de 25 iulie 2012.
-
Instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale materiale aplicabile
în cauză, mai exact a dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. fisc. și a art. 37
alin. (2) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Singura
motivație pentru respingerea acțiunii a fost aceea că procesul verbal de recepție,
dată de la care s-ar datora impozitul pe clădire, este semnat la data de 4
august 2010.
Recurenta
arată însă că pentru impunerea clădirilor executate potrivit Legii nr. 50/1991,
momentul finalizării acestora este dat deopotrivă de îndeplinirea atât a condiției
respectării condițiilor din autorizația de construire-stadiul clădirii deci,
cât și de îndeplinirea condiției privind efectuarea recepției la terminarea lucrărilor,
potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, anume cu participarea și a
reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.
Întrucât
procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a semnat la data de 25
iulie 2012, cu întârzierea datorată tocmai unui alt serviciu al instituției din
care face parte D.G.I.T.L. sector 1, este nelegală impunerea societății reclamante
de la un moment anterior datei de 25 iulie 2012.
A
mai arătat recurenta că Decizia de impunere nr. 23509 din 19 aprilie 2011
referitoare la obligațiile de plată accesorii nu are legătură cu prezenta cauză
deoarece decizia de impunere privind impozitul pe 2012 a fost emisă la data de 14
august 2012 deci decizia de accesorii nu se poate emite înainte, anume la data
de 19 aprilie 2011.
Prin
întâmpinare, sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al sectorului
1 au solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind pe de o parte că susținerile
recurentei privind casarea nu pot fi reținute deoarece nu sunt incidente motivele
de casare de la pct. 1-5 ale art. 304 și ale art. 304
1
C. proc. civ.,
iar pe de altă parte că s-a făcut o corectă aplicare dată de către judecătorul
fondului a prevederilor legale și s-a stabilit că este temeinică și legală
Decizia nr. 281520 din 14 august 2012 de impunere pentru stabilirea impozitului
pe clădiri în cazul persoanelor juridice, pentru anul 2012. Raportat la procesul
verbal de recepție întocmit la data de 4 august 2010 reiese că imobilul din sector
1 București a fost edificat și prin urmare, îndeplinind condițiile art. 249
alin. (5) C. fisc., poate fi subiect de impunere, iar în acest context
susținerile recurentei legate de imposibilitatea încheierii unui proces verbal
de recepție în condițiile legislației specifice sunt nerelevante.
S-a
mai arătat că suma cu care pârâta emitentă a actelor contestate s-a înscris la masa
credală este un element extrinsec și ulterior emiterii deciziei, or cauza
nulității trebuie să fie contemporană cu momentul emiterii actului.
De
asemenea, trimiterile la tranzacția încheiată la data de 21 noiembrie 2011 nu
pot lipsi de eficiență prevederile art. 249 C. fisc., deoarece data la care se consideră
finalizată o construcție pentru a fi impozitată este stabilită în mod expres de
legiuitor.
D.G.I.T.L.
sector 1 București a formulat, la rându-i întâmpinare, arătând că în speță sunt
incidente dispozițiile art. 254
1
ain. (8) lit. c) fiind vorba de o
situație în care lucrările nu au fost finalizate anterior sau cel puțin
concomitent cu data la care expiră autorizația de construire în temeiul căreia
a fost edificată clădirea. În speță, termenul de valabilitate al autorizației
de construire urma să expire la data de 28 februarie 2010, iar procesul verbal din
4 august 2010 întocmit la terminarea lucrărilor este mijlocul prin care se
poate proba data la care clădirea aflată în patrimoniul recurentei-reclamante a
îndeplinit cerințele legale pentru a fi considerată o clădire în sens fiscal și
pentru a putea fi astfel impusă.
În
privința tranzacției intervenită între societatea reclamantă și Primăria sectorului
1 București, intimata a precizat că nu-i este opozabil acest contract, fiind un
terț. În plus, dispozițiile normative de drept fiscal au caracter imperativ, care
nu permit derogarea prin convenție de la acestea.
În
fine, intimata D.F.I.T.L. sector 1 București indică adresa din 15 aprilie 2011,
aflată la dosarul cauzei, prin care reclamanta recunoaște în mod expres că
imobilul proprietatea sa îndeplinea condițiile legale potrivit C. fisc. pentru
a fi înscris la organul fiscal, începând cu data de 4 august 2010, data
procesului verbal de recepție din 4 august 2010. De altfel,
recurenta-reclamantă a declarat la organul fiscal imobilul în luna aprilie
2011, deci este nefondată susținerea că data dobândirii ar fi 25 iulie 2012.
Examinând
cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a
susținerilor/apărărilor părților, Înalta Curte reține că recursul este nefondat
și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Obiectul
acțiunii în anulare pe calea contenciosului administrativ fiscal formulată de reclamanta
SC T.C.I. SRL a vizat anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului
pe clădiri, în cazul persoanelor juridice pentru anul 2012 emisă de D.G.I.T.L. sector
1 sub nr. 281520 din 14 august 2012; reclamanta a solicitat totodată și suspendarea
executării deciziei menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a
prezentei cauze.
Rezultă
din actele dosarului că prin Dispoziția nr. 298235 din 16 octombrie 2012, emisă
în baza art. 210 alin. (1) C. proc. fisc. și pct. 179.1 din Normele
metodologice de aplicare a acestui cod (aprobate prin H.G. nr. 1050/2004), D.G.I.T.L.
sector 1 București a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC T.C.I.
SRL împotriva Deciziei de impunere anuală nr. 281520 din 14 august 2012 prin
care s-a stabilit în sarcina societății obligația fiscală reprezentând impozit
pe clădiri, pentru imobilul din, sector 1 București, în sumă de 1.664.005 lei,
reținându-se ca dată a impunerii/dobândirii clădirii data de 4 august 2010.
Curtea
de apel a reținut că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei care consideră
că s-a stabilit greșit ca dată de impunere data de 4 august 2010, fără a se ține
seama că recepția la finalul lucrărilor de construire este data de 25 iulie 2012,
conform procesului verbal încheiat în acest sens, iar în sprijinul concluziei
sale judecătorul fondului reține în considerentele sentinței pronunțate că
reclamanta a declarat imobilul în discuție prin declarația din 18 aprilie 2011,
că data de 4 august 2010 este data procesului verbal de recepție și data de la
care reclamanta datorează plata impozitului pe clădiri. Soluția a fost fundamentată
pe dispozițiile art. 254 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
(în continuare C. fisc.) cu referire la art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Instanța
de control judiciar constată că este temeinică și legală abordarea primei
instanțe, precum și concluzia acesteia de a menține ca legal actul administrativ
contestat, respectiv Decizia nr. 281520 din 14 august 2012 de impunere pentru
stabilirea impozitului pe clădiri în cazul persoanelor juridice, pentru anul
2012, precum și Dispoziția D.G.I.T.L. sector 1 București nr. 298235 din 16
octombrie 2012 prin care s-a respins contestația administrativă împotriva
deciziei de impunere, menținându-se în sarcina recurentei-reclamante obligația
achitării sumei de 1.664.005 lei cu titlu de impozit pentru clădire pentru anul
2012 pentru imobilul din Bd. sector 1 București.
Recurenta
a imputat instanței de fond că a ignorat faptul că în perioada 11 august 2011-12
decembrie 2012 s-a aflat în procedura insolvenței, faptul că printr-o
tranzacție încheiată la data de 21 noiembrie 2011 părțile au agreat stingerea tuturor
litigiilor dintre acestea aflate pe rolul instanțelor de judecată și în fine,
aplicarea greșită a prevederilor art. 254 alin. (1) C. fisc. și art. 37 alin. (2)
din Legea nr. 50/1991.
Criticile
enunțate sunt nefondate.
Împrejurarea
că D.G.I.T.L. sector 1 s-a înscris la masa credală cu o sumă mult mai mică
decât cea rezultată din actul administrativ atacat, nesolicitându-se mărirea
câtimii pretențiilor în cadrul procedurii de insolvență, nu are relevanță sub
aspectul legalității deciziei de impunere pentru anul 2012, contestată.
Înscrierea la masa credală s-a făcut pentru obligații neachitate până la data deschiderii
procedurii insolvenței, respectiv 11 noiembrie 2011, iar potrivit Legii nr. 85/2006
privind procedura insolvenței pentru creanțele născute între data deschiderii insolvenței
și data deschiderii procedurii de faliment, creditorul poate formula solicitarea
de înscriere a acestora numai după deschiderea, în prealabil, a procedurii
falimentului; or, în speță, împotriva recurentei-reclamante nu s-a dispus
deschiderea procedurii falimentului, după cum chiar aceasta arată. Așa fiind,
pentru creanțele ivite ulterior, creditorul poate solicita plata datoriilor.
Referitor
la tranzacția încheiată la data de 21 noiembrie 2011 între recurenta-reclamantă,
pe de o parte și primarul sectorului 1, Primăria sectorului 1, Consiliul Local
al sectorului 1, Poliția Locală sector 1, B.N.G., R.A.M., pe de altă parte
(aflată la filele 17-20 dosar fond și consfințită prin Încheierea din 30
noiembrie 2011 a Judecătorului Sindic (secția a VII-a civilă, Tribunalul
București) se observă că scopul încheierii contractului de tranzacție a fost
acela al stingerii litigiilor aflate pe rolul Tribunalului București, la acea
dată, respectiv Dosarul nr. 26391/2009 și Dosarul nr. 42672/2009, așa cum rezultă
din înscrisurile menționate mai înainte. Totodată, se observă și că D.G.I.T.L. sector
1 București nu a fost parte la încheierea tranzacției, astfel că această intimată-pârâtă
este un terț și nu-i este așadar opozabil contractul invocat de recurenta-reclamantă.
De
altfel, apărările la care s-a făcut deja trimitere au făcut obiectul analizei
și în cadrul Dosarului nr. 7390/2/2012 în care recurenta-reclamantă a solicitat
anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri în cazul
persoanelor juridice, pentru anul 2011, nr. 1361414 din 18 aprilie 2011, pentru
același imobil, iar prin Decizia nr. 4797 din 11 decembrie 2014 secția contencios
administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins
aceste critici, respingând recursul declarat de SC T.C.I. SRL împotriva
sentinței nr. 6761/2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Recurenta-reclamantă
a edificat pe terenul situat în București, sector 1, o construcție cu
destinația de clădire în sensul dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. fisc. La terminarea
lucrărilor s-a întocmit procesul verbal de recepție din 4 august 2010.
Autorizația
de construire din 28 februarie 2009 a fost emisă pentru o perioadă de 12 luni,
termenul de valabilitate urmând să expire la data de 28 februarie 2010.
Raportând
situația de fapt descrisă la dispozițiile art. 254 alin. (1) și (8) lit. c) C.
fisc., organul fiscal a procedat corect la stabilirea impozitului pe clădiri cu
începere de la data de 4 august 2010, moment la care exista certitudinea că
imobilul proprietatea recurentei a fost finalizat și are elementele de bază ale
unei clădiri în sens fiscal, respectiv pereți și acoperiș.
Data
de 25 iulie 2012, invocată de recurenta-reclamantă, nu poate fi considerată ca
dată a dobândirii clădirii, așa cum corect a reținut judecătorul fondului, și
pentru faptul că procesul-verbal de recepție a fost întocmit în afara perioadei
de valabilitate a autorizației de construire, devenind incidente prevederile
alin. (8) ale art. 254 C. fisc., și nu în ultimul rând având în vedere că recurenta-reclamantă
a declarat imobilul în data de 18 aprilie 2011.
În
acest context, data dobândirii imobilului este data procesului verbal de recepție
încheiat la 4 august 2010, aceasta fiind și data de la care
recurenta-reclamantă datora plata impozitului pe clădiri.
Constatându-se
că nu există motive de reformare a sentinței, avându-se în vedere dispozițiile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu
modificările și completările ulterioare, va respinge recursul declarat de SC
T.C.I. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC T.C.I. SRL prin administrator judiciar R.V.A. I.S. Sprl.
împotriva sentinței civile nr. 74 din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 februarie 2015.