ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 235/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.823 din 10.06.2014 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei SC A. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Impozite și Taxe Locale sector 1 București, prin care s-a solicitat:

- anularea Dispoziției din 19.12.2013 emisă de DGITL sector 1 Serviciul Juridic Soluționare Contestații și anularea Deciziilor de impunere Diferențe din 31.10.2013 emise de Municipiul București - Consiliul Local sector 1 - DGITL;

- anularea Dispoziției din 19.12.2013 emisă de DGITL sector 1 Serviciul Juridic Soluționare Contestații și anularea Deciziei din 13.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale emisă de Municipiul București - Consiliul Local sector 1 - DGITL

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

Este invocat motivul de casare prevăzut de ar. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta arată că a avut loc reevaluarea clădirilor aflate în proprietatea sa în luna decembrie 2007, valoarea rezultată din reevaluare fiind aprobată prin hotărârea adunării generale a asociaților și înregistrată în contabilitate. Pe cale de consecință, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 253 alin. (6) și 61 din C. fisc. , respectiv a încălcat dispozițiile art. 253 alin. (1)-(5) din același act normativ.

Cu încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., prima instanță s-a limitat, în considerentele sentinței atacate, la a susține că raportul de evaluare întocmit la 31 decembrie 2007 și hotărârea AGA de aprobare a acestuia din 25.02.2008, sunt întocmite pro causa, în condițiile în care ele au fost emise anterior deciziilor contestate, iar valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit la 31.12.2007 a fost evidențiată în contabilitate, respectiv în bilanțul contabil întocmit la data de 31.12.2007 și înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Valoarea clădirilor aflate în proprietatea reclamantei, situate în sector 1, stabilită prin acest raport de evaluare, este de 6.761.569 RON, valoare aprobată prin AGA din 25.02.2008, cu respectarea dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de inventar a mijloacelor fixe.

Hotărârea AGA din 25.02.2008 este singura care privește raportul de evaluare întocmit la data de 31.12.2007, celelalte hotărâri la care se face trimitere în considerentele sentinței atacate (respectiv cele din 3.01.2008, 10.01.2008 și 12.12.2008) vizează raportul de evaluare din 4.01.2008. Împrejurarea că fiecare raport a fost aprobat separat nu este de natură a înlătura forța probantă a raportului de evaluare din 31.12.2007, așa cum greșit a reținut prima instanță.

Motivul respingerii contestației administrative adresate de reclamantă a fost acela că rezultatele raportului de evaluare din 31.12.2007 nu au fost supuse aprobării AGA, împrejurare infirmată de probatoriul administrat.

Pe de altă parte, deși organul administrativ a susținut lipsa reevaluării, la stabilirea impozitului suplimentar a valorificat, pentru cuantificarea acestuia, valorile contabile ale clădirilor declarate de reclamantă pe baza raportului de reevaluare a imobilelor datat 31.12.2007 întocmit de expertul tehnic evaluator B., respectiv suma de 6.761.569 RON.

Față de cele arătate, se constată că reclamanta a respectat dispozițiile art. 253 alin. (5) C. fisc. , reevaluând clădirile și înregistrând rezultatele reevaluării în contabilitate, astfel că dispozițiile de impunere diferențe sunt nelegale, debitul nefiind datorat.

Raportul de evaluare întocmit la 4.01.2008 a fost depus la DGIPL sector 1 datorită faptului că, prin notificarea din 23.09.2013, autoritatea pârâtă a solicitat depunerea înscrisurilor privitoare la modificări ale masei impozabile începând cu data de 01.01.2008. Valoarea din raportul de evaluare datat 4.01.20087 nu a fost înregistrată în bilanțul contabil aferent anului 2007, astfel că produce efecte juridice înregistrările în contabilitate pe baza raportului de evaluare întocmit la 31.12.2007. Instanța de fond nu a ținut seama că bilanțul contabil la 31.12.2007 a fost înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală, rezultând astfel că evaluarea din 31.12.2007 nu este un act întocmit pro causa, ci a existat în realitate și a fost înregistrată corespunzător în contabilitatea societății reclamante.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 1 solicită respingerea recursului, ca nefundat, arătând că, în conformitate cu actele dosarului fiscal, în mod corect s-a procedat la emiterea deciziilor de impunere diferențe pentru anul 2008 întrucât a rezultat că ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată în anul 2004 pentru anii fiscali 2005, 2006 și 2007 și luând în considerare că raportul de evaluare (având valoarea actualizată a clădirilor de 5.142.200 RON) din data de 10.01.2008 nu a fost aprobat în cadrul AGA din 3.01.2008 și, implicit, această valoare nu a fost evidențiată în bilanțul contabil pentru anul 2007. Or, recurenta-reclamantă a achitat impozitul pe clădiri aplicat asupra valorilor de impunere ale acestora conform cotei de 1,5%, iar nu cotei de 10% stabilită prin HCGMB nr. 111/2007.

Concluziile primei instanțe asupra întocmirii pro causa a hotărârii AGA din 25.02.2008 sunt corecte, în condițiile în care societatea recurentă nu a comunicat această hotărâre nici în cadrul controlului impunerii și nici în etapa contestației administrative. Mai mult, în 2013 a solicitat AFCM București corectarea erorilor materiale din bilanțul contabil la data de 31.12.2007, cu sold final corectat la suma de 5.142.900 RON, cerere care i-a fost respinsă. În urma acestei respingeri, a revenit asupra contestației administrative, susținând că același expert tehnic ar fi întocmit o altă evaluare datată 31.12.2007, stabilind o valoare a clădirilor de 6.671.596 RON, fără a depune și hotărârea AGA de aprobare a raportului respectiv.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01.04.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Numai recurenta a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 23.09.2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prima instanță a respins cererea reclamantei de anulare a deciziilor de impunere diferențe impozit pe clădiri pentru anul 2008, aferente clădirilor aflate în proprietatea reclamantei-recurente, situate în București, sector 1, reținând că organul administrativ a aplicat corect prevederile art. 253 C. fisc. , în sensul impunerii potrivit cotei majorate de impozitare de 10%, conform HCGMB nr. 111/2007 întrucât clădirile nu au fost reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință. Cât privește reevaluarea pretinsă de recurenta-reclamantă că a avut loc conform raportului de evaluare întocmit de expert tehnic evaluator B., datat 31.12.2007, prima instanță a reținut că atât această evaluare cât și hotărârea AGA din 25.02.2008 de aprobare a reevaluării construcțiilor, acte depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei, ar fi redactate pro causa, nefiind invocate în etapa administrativă.

Înalta Curte constată că, așa cum se invocă prin cererea de recurs, prima instanță nu a analizat un aspect principal al nelegalității impunerii și anume acela rezultând din împrejurarea că valorile contabile ale construcțiilor care au constituit baza de impozitare conform deciziilor de impunere diferențe sunt cele rezultate în urma reevaluării din 31.12.2007, aspect care rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Or, în condițiile în care deciziile de impunere diferențe au fost emise în aplicarea art. 253 alin. (6) și (6

1

) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. , baza de impunere ar fi trebuit să fie constituită din valoarea contabilă a clădirilor rezultată în urma ultimei evaluări care, în cazul de față, ar fi cea din anul 2004.

Această latură importantă a motivului de nelegalitate referitor la greșita aplicare a cotei de impozitare de 10% nu a fost tratată de către prima instanță.

Pe de altă parte, însăși intimata-pârâtă, prin întâmpinarea depusă în fond, recunoaște că bilanțul contabil al societății reclamante la 31.12.2007 a conținut valoarea clădirilor de 6.773.651 RON (compusă din valoarea de 6.671.569 RON rezultată din reevaluarea datată 31.12.2007, însumată cu valoarea de 12.082 RON a clădirii neimpozabile).

Prima instanță nu a cerut intimatei pârâte să depună întregul dosar fiscal privitor la impunerea făcută pentru anul 2008. Astfel, la dosarul cauzei nu a fost depusă declarația de impunere înregistrată de reclamantă la DGITL sector 1 pentru anul 2008 și din probatoriul administrat în cauză nu rezultă care a fost valoarea clădirilor înregistrată în contabilitatea reclamantei potrivit ultimei evaluări din anul 2004. Numai pe baza acestor date se poate lămuri dacă baza de impunere avută în vedere de deciziile de impunere diferențe este cea stabilită de art. 253 alin. (6) și (6

1

) C. fisc.

Neanalizarea acestui motiv de nelegalitate a actelor administrative se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea necuprinzând, astfel, motivele pe care se întemeiază.

Este de remarcat și că, în condițiile înregistrării în contabilitate a valorii clădirilor conform reevaluării pe care reclamanta o invocă a fi avut loc la data de 31.12.2007 (adică valoarea de 6.773.651 RON), dacă aceasta este diferită de ultima evaluare, din anul 2004, concluzia primei instanțe asupra întocmirii pro causa atât a evaluării cât și a hotărârii AGA din 25.02.2008 este insuficient fundamentată.

În conformitate cu art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data hotărârii AGA din 25.02.2008, procesul-verbal constatator al îndeplinirii formalităților de convocare a asociaților și al dezbaterilor care au avut loc trebuia trecut în registrul adunărilor generale, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale sunt depuse la Oficiul Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la adoptare, spre a fi menționate în registru și publicate în M. Of. Pentru a stabili caracterul real sau pro causa al hotărârii invocate de reclamantă, prin care s-a aprobat reevaluarea și înregistrarea în contabilitate la 31.12.2007 a noilor valori contabile ale clădirilor, se impunea verificarea înscrierii procesului-verbal al ședinței în registrul ținut de societate, precum și a împrejurării dacă această hotărâre a fost depusă la ORC.

Luând în considerare și rolul judecătorului în aflarea adevărului, acesta are îndatorirea, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra recursurilor

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 1.823 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2016.

Procesat de ED