ÎCCJ, decizie (scj.ro #83090)

Conciliere

directă. Îndeplinirea procedurii față de sucursala unei

societăți comerciale. Desființarea sucursalei. Efecte

C.

proc. civ., art. 720

1

și urm.

În

cazul în care concilierea prealabilă se realizează față de

o sucursală care între momentul expedierii invitației la conciliere

și data fixată pentru întâlnirea la conciliere a fost

desființată printr-o hotărâre internă a organelor statutare

ale societății mamă, îndeplinirea procedurii prevăzute de

art. 720

1

C. proc. civ. nu este viciată, deoarece, fiind doar

un aspect de organizare internă ce privește comunicarea dintre sediul

principal și sediile secundare ale unor societăți comerciale, nu

era necesară transmiterea invitației la conciliere direct

societății mamă.

Secția

comercială, Decizia nr. 2371 din data de 22 iunie 2010

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Comercial Mureș, reclamanta S.C. C.C. S.R.L. a chemat în judecată pe

pârâta SC P. S.A. București – Sucursala PECO Mureș, solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 53.217 lei,

diferență contravaloare lucrări executate și confirmate de

pârâtă, a sumei de 1.375.170.244 lei, cu titlu de penalități de

întârziere calculate pe perioada 10 septembrie 2002 – 30 septembrie 2006, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 598 din 2 martie 2009,

Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția

prematurității acțiunii și a admis în parte acțiunea,

obligând pârâta la plata sumei de 102.792,95 lei, cu titlu de

penalități de întârziere și a sumei de 6.314,09 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Totodată, tribunalul a constatat achitată suma de

53.217,78 lei cu titlu de contravaloare lucrări executate și a

respins capătul de cerere privind penalități suplimentare de

întârziere în cuantum de 34.724.07 lei, solicitate prin acțiunea

introductivă.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că debitul principal, reprezentând contravaloare

lucrări executate, a fost achitat integral de către pârâtă,

astfel încât nu mai are relevanță aspectul dacă situația de

lucrări în baza cărora au fost emise facturile, au fost sau nu au

fost acceptate la plată sau dacă a fost respectată întocmai

procedura prevăzută în contract.

Ca atare, a reținut tribunalul, aceste împrejurări nu

pot fi invocate pentru a dovedi netemeinicia penalităților de

întârziere, deoarece acestea sunt accesorii ale debitului principal și

urmează soarta acestora, astfel încât sunt datorate conform art. 969 C.

civ. raportat la art. 46 C. com.

Cu privire la cuantumul penalităților de întârziere,

instanța de fond a reținut că suma datorată de 102.792,95

lei, astfel cum aceasta a fost calculată de către reclamantă în

faza de rejudecare, aceasta reconsiderându-și poziția cu privire la

calculul corect al acestei sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 90A din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu

Mureș, Secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a

reținut că tribunalul a soluționat corect excepția

prematurității acțiunii, întrucât faptul că pe parcursul

soluționării cauzei, pârâta a avut sediul social ales este

fără relevanță, atâta timp cât convocarea la conciliere s-a

făcut la sediul social al pârâtei care figurează în contractul de

execuție lucrări. De asemenea, curtea de apel a apreciat că

hotărârea consiliului de administrație al pârâtei de desființare

și radiere a sucursalei PECO Târgu Mureș, este ulterioară datei

expedierii invitației la conciliere.

Curtea de apel a respins și motivul relativ la aspectul

că instanța de fond a rămas în pronunțare doar pe excepția

prematurității, dar a soluționat și fondul cauzei,

prejudiciind astfel pârâta, întrucât din încheierea de ședință

din 23 februarie 2009, reiese că reprezentanții părților în

proces au pus concluzii atât pe excepție, cât și pe fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că apelul

este nefondat, încât constatarea că în cursul procesului s-a achitat

debitul principal în cuantum de 53.217,78 lei este conformă cu actele

dosarului și cu precizarea acțiunii de către reclamantă,

nefiind vorba despre nici o confuzie între suma solicitată de

reclamantă cu titlu de contravaloare facturi fiscale și garanția

de bună execuție. De altfel, a reținut instanța de apel, în

precizarea acțiunii făcută în faza de rejudecare, reclamanta nu

mai face referire la garanția de bună execuție, al cărei

cuantum este diferit, oricum, de debitul principal.(…)

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta –

pârâtă, criticând decizia recurată pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.civ., și solicitând,

în principal, admiterea recursului și casarea deciziei atacate și a

sentinței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului  și

modificarea deciziei dată de instanța de apel.(…)

Recurenta a arătat că, atât instanța de apel, cât

și instanța de fond, au aplicat greșit dispozițiile art.

720

1

și urm. C. proc. civ., susținând că reclamanta

ar fi realizat procedura concilierii directe în prezenta cauză.

Astfel, în speță procedura concilierii prealabile nu

s-a realizat, deoarece reclamanta nu a atașat invitația la conciliere

și facturile fiscale despre care face vorbire în invitația la

conciliere, atașând doar un desfășurător în care sunt

indicate facturile și penalitățile de întârziere.

Recurenta a învederat că invitația la conciliere nu a fost

primită efectiv de către pârâtă, care a preluat procesul în

timpul judecății acestuia, pe dovada de primire nefiind aplicată

ștampila instanței și numele delegatului. Oricum, la data

fixată pentru conciliere, sucursala fusese desființată prin

Hotărârea Consiliului de Administrație astfel încât se impunea

transmiterea invitației la conciliere către societatea mamă.

S-a mai arătat că lipsa concilierii reiese și din

faptul că în invitația la conciliere s-a prevăzut o sumă,

respectiv, 2.708.983.878 lei, iar în acțiune s-au cerut 190.734,80 lei,

fără să se precizeze motivul acestei diferențe.

Instanța de fond a dat cuvântul atât pe excepția

prematurității, cât și pe fondul cauzei, fără să

reiasă din dezbateri că, pentru soluționarea excepției este

nevoie de probe comune cu fondul litigiului, conform art. 137 alin. (2) C.

proc. civ., iar instanța de apel a reținut în mod greșit că

sentința de fond este legală sub acest aspect.

Recurenta a arătat că a formulat o cerere pentru

efectuarea unei expertize contabile cerere asupra căreia instanța de

fond nu s-a pronunțat, astfel încât nu a intrat în cercetarea pe fond a

litigiului.(…)

Totodată, recurenta a solicitat întoarcerea executării

silite, ca urmare a admiterii recursului, și obligarea intimatei la restituirea

sumei de 118.497,84 lei reactualizată la data plății efective,

sumă ce a fost plătită de recurentă ca urmare a

executării silite demarate de intimată.

Examinând criticile de nelegalitate formulate în prezenta cale

de atac, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte a reținut că recursul declarat este nefondat, pentru

următoarele considerente: (…)

Înalta Curte a reținut că ambele instanțe de fond

au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 720

1

și urm. C. proc. civ., reținând că, în speță, scopul

pentru care legiuitorul a instituit, în cazul litigiilor patrimoniale în

materie comercială, procedura concilierii prealabile a fost atins.

Astfel,

în ceea ce privește susținerea recurentei – pârâte în sensul că

a preluat litigiul pe parcursul soluționării acestuia, astfel încât

era necesară comunicarea invitației la conciliere direct

societății mamă, cu atât mai mult cu cât sucursala a fost

desființată și radiată prin Hotărârea Consiliului de

Administrație, este nefondat, întrucât la data expedierii invitației

la conciliere, sucursala PECO Târgu Mureș era încă în

ființă, figurând în calitate de cocontractant al reclamantei din

prezenta cauză, desființarea acesteia printr-o hotărâre

internă a organelor statutare ale societății mamă,

după acest moment, dar anterior datei fixate pentru întâlnirea la

conciliere, neputând să fie imputată reclamantei, fiind doar un

aspect de organizare internă ce privește comunicarea dintre

sediul principal și sediile secundare ale unor societăți

comerciale.

Nu

poate fi reținut nici aspectul invocat relativ la neatașarea

facturilor fiscale, cu atât mai mult cu cât invitația la conciliere a fost

însoțită de un desfășurător al acestor facturi

fiscale, iar o bună parte dintre acestea – conform probelor administrate

la fond – au fost acceptate expres de către sucursala – pârâtă.

În

ceea ce privește diferența privind cuantumul efectiv al

pretențiilor dintre suma specificată în invitația la conciliere

și suma solicitată prin acțiune, nu poate fi reținut ca un

motiv întemeiat pe aspectul de nelegalitate învederat, întrucât suma

solicitată prin acțiunea introductivă de instanță a

fost mai mică decât aceea cuprinsă în invitația la conciliere fiind

inclusă în aceasta.

3.

Înalta Curte a reținut că, în speță, tribunalul nu a unit

excepția prematurității invocate de pârâte cu fondul cauzei,

conform art. 137 alin. (2) C. civ., ci, contrar susținerilor recurentei,

având în vedere poziția procesuală a părților în proces,

reprezentate la termenul la care s-a judecat pricina, în sensul că nu mai

sunt alte cereri de formulat, prima instanță de fond a acordat

cuvântul atât pe excepție conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. cât

și pe fondul cauzei, conform art. 150 C. proc. civ.(…)

Pentru

considerentele învederate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins recursul declarat ca nefondat

și, pe cale de consecință, și cererea de întoarcere a

executării silite formulată de recurent.