ÎCCJ, decizie (scj.ro #83019)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83019) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de închiriere. Bunuri și valori cu caracter special. Tulburarea

locatarului prin fapta unui terț. Răspunderea locatorului.

Condiții

Cuprins

pe materii: Drept comercial. Contracte comerciale

Index

alfabetic: pretenții

-

contract de închiriere

-

paza bunurilor

-

răspundere contractuală

C.

civ., art. 1426

Legea

nr. 333/2003, art. 25,

art. 28

Clauza de nerăspundere a locatorului cu privire la

eventuale pierderi pe care locatarul le suferă din orice tip de

împrejurări (furt, distrugeri, tâlhării, inundații, căderi

de corpuri etc.) transpune dispoziția legală cuprinsă de art. 1426 C. civ. conform căreia locatorul nu răspunde pentru tulburarea de fapt a

folosinței, ci numai pentru tulburarea de drept.

Obligația de pază a valorilor cu caracter special, în

speță a bijuteriilor din aur, este instituită în sarcina

societății locatare, atât convențional prin art. 7.5 din

contractul de închiriere, cât și legal, prin art. 25 din Legea nr.

333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția

persoanelor.

Secția

comercială, Decizia nr. 2813 din

27 septembrie 2011

Prin sentința nr. 704 din 28 septembrie 2010, Tribunalul

Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.P. SRL în

contra pârâtei SC C.S. SA având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată.

Judecătorul fondului a reținut că reclamanta,

prin acțiunea formulată, a solicitat obligarea societății

pârâte la plata contravalorii bijuteriilor sustrase în noaptea de 12/13

septembrie 2009 din magazinul al cărui spațiu l-a închiriat de la

societatea pârâtă prin contractul nr. 374/2007, dată fiind

nerespectarea de către această pârâtă a obligației de

pază și protecție a bunurilor locatarei în afara programului de

lucru al magazinului.

În pronunțarea soluției, judecătorul fondului a

făcut aplicarea prevederilor contractuale din art. 4.1. coroborate cu art.

7.5 constatând că reclamanta în calitate de proprietar nu a luat minime

diligențe pentru a asigura paza și protecția bijuteriilor

după închiderea programului de lucru, obligația de pază a

acestor valori revenind în exclusivitate reclamantei.(...)

În contra sentinței, reclamanta a declarat apel în a

cărui motivare a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia, ca

urmare a greșitei interpretări a clauzelor contractuale și

greșitei aprecieri a probelor administrate.

Curtea de Apel Oradea, Secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia nr. 24/A/2011 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă, înlăturând criticile acesteia cu

privire la greșita interpretare a clauzelor contractuale și a

probelor administrate precum și cu privire la legislația

specială la care a făcut referire.

Astfel, prin decizia sa, instanța de apel a reținut

(...) cu privire la caracterul abuziv al clauzei contractuale

conținută de art. 7.5 din contract a constatat că Legea nr.

193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între

comercianți și consumatori se aplică, conform art. 2 alin. (1),

numai persoanelor fizice și grupurilor de persoane fizice constituite în

asociații, nu și societăților comerciale, în

speță reclamantei.

Cu referire la obligația locatoarei de pază și

protecție a bunurilor din magazin în afara programului de lucru,

instanța de apel a constatat că, în prezența interdicției

de păstrare a banilor și valorilor în raioane pe durata cât magazinul

este închis, nu poate fi angajată răspunderea locatorului sub acest

aspect.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei menționate

pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pe care le-a dezvoltat într-o abordare globală, iar nu distinctă, sub

aspectul criticilor care urmează:

- greșita interpretare a stipulației art. 4.1 alin.

(4) din contract prin modificarea nepermisă a stipulației

contractuale de sub art. 7.5 și înlocuirea deliberată a cuvântului

„bani” cu „bunuri”, furtul constând nu din sume de bani sau alte valori ci din

bunuri în materialitatea lor, iar prin art. 4.1. coroborat cu art. 4 alin. (2)

din contract locatorul s-a obligat să asigure paza bunurilor proprietatea

locatarului;

- ignorarea de către instanța de apel a celor

stabilite prin considerentele sentinței nr. 7651/2010 pronunțată

de Judecătoria Oradea la 23 iunie 2010, devenită irevocabilă la

data de 15 noiembrie 2010, prin confuzia între principiul

relativității efectelor hotărârii judecătorești

și principiul opozabilității acelorași efecte, cât timp nu

s-a făcut dovada altei realități;

- greșita aplicare de către judecătorii apelului

a prevederilor Legii nr. 193/2000 care constituie o reglementare specială

pentru clauzele abuzive între comercianți și consumatori și

neabordarea clauzei abuzive din perspectiva posibilității

existenței ei în orice contract civil sau comercial, când, fără

a fi negociată, partea care este mai puternică economic o impune, cum

ar fi în cadrul contractelor de adeziune;(...)

Recursul nu este fondat.

Aspecte prealabile examinării pe fond.

Acțiunea cu care reclamanta-recurentă a investit

instanța de judecată este o acțiune în răspundere

contractuală, constând în despăgubirea acesteia pentru un prejudiciu

cauzat de nerespectarea de către pârâtă a obligațiilor de

pază pe care și le-a asumat prin contractul de închiriere pe care

părțile l-au încheiat în data de 11 iulie 2007.

Criticile pe care recurenta le-a formulat se încadrează în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. constând în interpretarea clauzelor 4.1; 4.4. raportat la 7.5 din contractul pe care

părțile le-au încheiat, greșita aplicare a Legii nr. 193/2000

și incidența art. 1200 alin. (4) C. civ.(...)

Cu

privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere „

când  instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Recurenta critică decizia atacată susținând

greșita interpretare a contractului de închiriere pe care

părțile l-au încheiat, sub aspectul clauzelor art. 4.1 - 4.4.

coroborate cu art. 7.5., în sensul că acestea stabileau în sarcina

locatorului obligația de pază a bunurilor din magazinul de bijuterii

în afara programului de lucru, instanța de apel operând o confuzie

deliberată între termenii de

bani

și

bunuri

.

Or,

se constată că instanțele nu au schimbat nici natura, nici

înțelesul vădit și neîndoielnic al clauzelor în speță

având în vedere și regimul juridic pe care codul civil îl rezervă

contractului de locațiune a unui imobil, iar redactarea cuvântului

bunuri

în loc de

bani

este irelevantă juridic în speța de

față pentru argumentele care urmează.

Prin clauza 4.1. liniuța a 2-a locatorul și-a

asumat o obligație în contextul contractului de închiriere pe care

părțile l-au încheiat și anume „

paza și protecția

bunurilor (mai puțin sumele de bani/alte valori lăsate în casieria

raionului ) proprietate a locatarului

în afara

programului de

lucru al magazinului”

. Însă

„Locatorul nu își asumă

răspunderea cu privire la eventualele pierderi pe care locatarul le

suferă din orice tip de împrejurări (furt distrugeri

,

tâlhării,

inundații, căderi de corpuri etc.)”.

Această clauză

transpune de fapt dispoziția legală a art. 1426 C. civ. conform căreia locatorul nu răspunde pentru tulburarea de fapt a

folosinței, ci numai pentru tulburarea de drept: „

Locatorul nu este

răspunzător către locatar de tulburarea cauzată lui prin

fapta unei a treia persoane, care persoană nu-și sprijină acest

fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat, locatarul are însă

facultatea de a reclama în contră-le în numele său personal”.

Această limitare legală și contractuală este

reluată și concretizată prin clauza art. 7.5 din contract:

„

Se

interzice păstrarea oricăror bani/valori în raioane pe durata cât

magazinul este închis

(21

oo

– 8

00

),

locatorul

neasumându-și nicio responsabilitate pentru nerespectarea acestei

interdicții

”.

Obiectul locațiunii l-a format închirierea unui spațiu

destinat producției, reparațiilor și

comercializării

bijuteriilor

, prejudiciul reclamat constând in contravaloarea unei

cantități de bijuterii furate.

Potrivit art. 7.2 din contract:

„Prezentul contract se

completează cu prevederile legale în vigoare la data semnării lui”.

Bunurile care au fost furate din magazin în afara programului de

lucru au fost bijuterii din aur or, conform art. 25 din Legea nr. 333/2003

privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția

persoanelor, modificată,

metalele și pietrele prețioase

se circumscriu sintagmei de „

bunuri și valori cu caracter special

pentru a căror pază și transport se instituie obligații

specifice, conform art. 28 din lege

în sarcina conducătorilor

unităților care le dețin”.

Din această perspectivă, art. 7.5 din contractul

încheiat de părți, prin interdicția păstrării de

valori

în

raioanele magazinului

cât timp magazinul este închis, a avut în vedere

bijuteriile din aur a căror producere, reparație, comercializare

constituiau activități comerciale convenite a fi

desfășurate în spațiul închiriat (art. 2.2) care în sensul legii

speciale menționate se constituie în

valori cu caracter special,

iar nu numai bani sau alte instrumente de plată care se circumscriu

noțiunii de

valori

în accepțiune comună, iar nu

specială, cum greșit susține recurenta, și care, oricum, nu

se păstrau în

raioane,

ci conform art. 4 alin. (1) (liniuța 4)

în

casieria raionului.

Obligația de pază a valorilor cu caracter special, în

speță a bijuteriilor din aur, are nu numai o reglementare

convențională, dar și una legală, legea specială

menționată instituind în sarcina conducătorilor

unităților care le dețin, respectiv în sarcina locatarei –

recurentă în cauza de față, obligații specifice de

pază (art. 25 din Legea nr. 333/2003).

Prin urmare, critica interpretării actului juridic dedus

judecății întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304

pct.

9 C. proc. civ.

Clauza art. 7.5 din contract, mai sus citată, este

clară și categorică, fără a fi însă o clauză

abuzivă, nici din perspectiva Legii nr. 193/2000, a cărui

greșită aplicare o critică recurenta, și nici din

perspectiva abordării teoretice și doctrinare avansată de

recurentă. Aceasta deoarece, contractul pe care părțile l-au

încheiat nu se înscrie în ipoteza legii menționate, clar delimitată

prin art. 2 alin. (1), la care în mod corect s-a raportat instanța de apel

întrucât reprezintă dreptul comun în materie, și nici în categoria pe

care recurenta o menționează, a contractelor de adeziune, care ar

prezuma un dezechilibru voluțional la încheierea lor sau a celor dictate

economic, părțile în speță încheind un contract de

închiriere, numit, cu un regim juridic reglementat legal, care s-a  fundament

poziția de egalitate a părților la încheierea lui, cu clauze

negociate, iar nu impuse de una dintre părți despre care la modul

teoretic s-ar putea presupune că are o poziție dominantă din

punct de vedere economic. (...)

Drept urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte a

respins recursul declarat ca nefondat, în raport de motivele reglementate de

art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.(…)