ÎCCJ, decizie (scj.ro #84523)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84523) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competență după calitatea persoanei. Organe de
cercetare ale poliției judiciare. Art. IX din Legea nr. 281/2003. Conflict
pozitiv de competență. Condiții
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală.
Competența. Competența după materie și după calitatea persoanei. Conflicte de
competență
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- competență după
calitatea persoanei
- organe de cercetare
ale poliției judiciare
- conflict pozitiv de
competență
C. proc. pen.,
art. 43, art. 146 alin. (2), art. 149
1
alin. (2),
art. 201, art. 385
9
alin. (1) pct. 1, art. 385
15
pct. 2 lit. c)
Legea nr. 281/2003,
art. IX
Legea nr. 218/2002,
art. 27
Pentru
cauzele aflate în curs de urmărire penală, potrivit art. IX din Legea nr.
281/2003, competența după calitatea persoanei de a soluționa propunerea de
arestare preventivă făcută după 1 ianuarie 2004 aparține curții de apel, dacă
inculpatul a avut înainte de 1 ianuarie 2004 calitatea de ofițer operativ la
Serviciul judiciar din cadrul D.G.P.M.B. și după 1 ianuarie 2004 calitatea de
ofițer specialist la Serviciul de Investigații Criminale cu grad profesional de
inspector principal de poliție și, deci, de organ de cercetare al poliției
judiciare.
2.
Potrivit
art. 43 alin. (1) C. proc. pen., conflictul pozitiv de competență există ori de
câte ori două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași
cauză. Prin urmare, nu există conflict pozitiv de competență atunci când
instanța de recurs a admis recursul pentru cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispozițiilor privind
competența după calitatea persoanei și, în temeiul art. 385
15
pct. 2
lit. c) C. proc. pen., a dispus rejudecarea de către instanța competentă,
constatând că îi aparține competența de judecată în primă instanță.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 4368 din 6 septembrie 2004
Prin încheierea de ședință din
3 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis
propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a
învinuitului H.R. și a inculpaților S.C., C.M., C.L., P.V. și B.I.
Instanța a reținut că, prin cererea inițială, procurorul a solicitat
Tribunalului București luarea măsurii arestării preventive față de învinuit și
inculpați, iar Tribunalul București, prin încheierea din 29 august 2004, a
dispus arestarea preventivă a acestora. Încheierea Tribunalului București a
fost casată de Curtea de Apel București, care a reținut cauza spre rejudecare,
ca instanță de fond.
Recursurile declarate de învinuit și inculpați împotriva încheierii de ședință
din 3 septembrie 2004 sunt nefondate.
Apărările formulate de
recurenți, cu privire la existența unui conflict pozitiv de competență ce s-ar
fi ivit între Tribunalul București, care s-a pronunțat inițial asupra
propunerii de arestare preventivă, și Curtea de Apel București, care, prin
decizia pronunțată asupra recursurilor declarate de învinuit și inculpați, a
casat încheierea tribunalului, reținând cauza spre rejudecare ca instanță de
fond competentă după calitatea persoanei, nu pot fi reținute, deoarece
condițiile prevăzute în art. 43 C. proc. pen. nu sunt incidente în raport cu
situația din speță.
În cauză, cu ocazia soluționării recursului, s-a luat în considerare din oficiu
de către curtea de apel cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin.
(1) pct. 1 C. proc. pen. referitor la nerespectarea dispozițiilor privind
competența după calitatea persoanei, ceea ce înseamnă o verificare asupra
modului în care prima instanță era sau nu competentă să judece cauza. Soluția
corespunzătoare era, potrivit art. 385
15
pct. 2 lit. c)
C. proc. pen., aceea prin care, în caz de incompetență, se dispune
casarea și rejudecarea cauzei de către instanța competentă.
Or, în speță, curtea de apel a constatat că tribunalul nu era competent după
calitatea inculpatului P.V., inițial ofițer operativ la Serviciul judiciar din
cadrul D.G.P.M.B., devenit ulterior ofițer specialist la Serviciul de
Investigații Criminale cu grad profesional de inspector principal de poliție
și, în consecință, a dispus rejudecarea cauzei de către instanța competentă,
care era curtea de apel. Această hotărâre a intrat sub autoritatea de lucru
judecat, neputând face obiectul unei critici distincte.
În mod corect curtea de
apel, după reinvestirea ca primă instanță, a constatat că este competentă, în
conformitate cu art. 146 alin. (2) și art. 149
1
alin. (2) C. proc.
pen., pronunțându-se asupra cererilor formulate de către apărare și apoi
trecând la audierea învinuitului și inculpaților, numai sub acest aspect putând
să fie verificată competența instanței după calitatea persoanei pentru a se
pronunța asupra legalității măsurilor de arestare dispuse.
Prin urmare, curtea de apel a dat eficiență legii procesuale noi, și anume
prevederilor art. IX din Legea nr. 281/2003.
Potrivit art. IX pct. 1 din
Legea nr. 281/2003, legiuitorul a dat relevanță aplicării legii procesuale noi,
modificatoare, în ceea ce privește cauzele aflate în curs de urmărire penală la
data intrării în vigoare a acesteia. Din interpretarea acestei prevederi
rezultă că în cauzele în care anterior au fost efectuate acte de urmărire
penală, cauzele aflându-se în faza urmăririi penale, acestea vor trece în
competența organelor de urmărire penale, în condițiile legii procesuale noi,
astfel cum a fost modificată.
În art. IX pct. 1 alin. (2) din Legea nr. 281/2003 legiuitorul a stabilit că
legea procesuală retroactivează, prevăzând că actele și lucrările efectuate
potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi,
rămân valabile. Astfel, retroactivitatea legii procesuale privește numai
actele.
Față de modificarea art.
201 C. proc. pen. și a unor legi speciale, și anume a art. 27 din Legea nr.
218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a Legii nr.
360/2002 privind Statutul polițistului prin abrogarea art. 64, față de Ordinul
nr. 617 din 29 decembrie 2003 al Ministrului Administrației și Internelor, care
a fost avizat favorabil de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, privind desemnarea organelor de cercetare penală
ale poliției judiciare, precum și față de calitatea inculpatului P.V. avută
după intrarea în vigoare a noii legi procesuale, funcția deținută a atras în
mod corect competența curții de apel ca primă instanță.
Întrucât propunerea de
arestare preventivă a inculpatului P.V. a avut loc după 1 ianuarie 2004, dată
de la care își produc efectele dispozițiile legii procesuale noi, așa cum au
fost modificate, în condițiile art. IX pct. 1 din Legea nr. 281/2003, curtea de
apel este competentă, indiferent dacă fapta a fost comisă anterior intrării în
vigoare și punerii ei în aplicare, deoarece legea procesuală nouă este de
imediată aplicare, retroactivitatea privind numai actele.
În consecință, recursurile au fost respinse.