ÎCCJ, decizie (scj.ro #83744)

Organe de cercetare ale poliției judiciare. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competență după materie și după calitatea persoanei Indice alfabetic: Drept procesual penal - organe de cercetare ale poliției judiciare C. proc.

pen., art. 28 1 pct. 1 lit. d) Legea nr. 218/2002, art. 27 alin. (3) lit. b) Infracțiunile săvârșite de către polițiștii cu gradul profesional de inspector de poliție - între momentul desemnării ca organe de cercetare ale poliției judiciare, prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, și momentul eliberării din această calitate, prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - se judecă în primă instanță de curțile de apel, conform art. 28 1 pct. 1 lit. d) C. proc.

pen. raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002. Calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare nu încetează prin mutarea polițistului într-o altă structură, cum este Poliția de Frontieră Română, în cadrul căreia polițistul are atribuții de constatare a infracțiunilor. I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 552 din 11 aprilie 2012 I. A. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, nr. 257/P/2010 din 18 mai 2011, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, au fost trimiși în judecată inculpații: 1) B.V., B.I., C.O., C.C., D.I., H.I., J.A., M.S., I.D., M.C., Ț.O., R.A., P.S., C.A., T.M., P.C., E.A., D.S., N.I., V.G., L.C., B.G., C.S., M.V., N.F., B.C., B.B., S.I., D.D., C.V., N.G., C.M., S.Ș., N.V., U.D., B.A., C.D., F.F., I.V., P.Z., T.A., R.L., H.S.

și C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 2) D.R. și N.B. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 3) P.V., R.M., L.S. și I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 4) B.I., B.N., S.S.

și B.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; 5) I.S., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăș din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Caraș-Severin a existat un grup infracțional organizat format din polițiști de la punctul de trecere a frontierei anterior menționat și de la alte structuri polițienești de pe raza aceluiași județ, lucrători vamali și persoane implicate în activități de trafic ilegal cu țigări provenite din Serbia, membrii acestei grupări infracționale acționând coordonat, fiecare dintre ei asumându-și anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acțiunile celorlalți, scopul urmărit fiind comiterea unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii materiale.

Prin încheierea din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Timișoara invocată de inculpații M.V. și S.I. Excepția s-a întemeiat pe susținerea că inspectorul de poliție S.I. nu a deținut calitatea de lucrător de poliție judiciară, deoarece, începând cu data de 1 august 2010, când acesta a fost mutat în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Poliția de Frontieră Naidăș, acesta și-a pierdut calitatea de lucrător de poliție judiciară.

Instanța a motivat respingerea excepției prin aceea că avizul procurorului general prin care i se retrage inculpatului gradul de lucrător cu atribuții judiciare poartă data de 2 octombrie 2010, fiind eliberat din funcția de lucrător cu atribuții specifice prin ordinul ministrului din data de 5 noiembrie 2010, iar prima faptă care se reține pe seama inculpatului S. I. în cadrul presupuselor activități infracționale descrise în actul de acuzare este din data de 4 noiembrie 2010, anterior emiterii ordinului de către m inistrul administrației și internelor prin care i se retrage calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare. Prin sentința penală nr. 336 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-au admis cererile inculpaților I.S.

și D.I. privind judecarea potrivit procedurii simplificate prevăzute în art. 320 1 C. proc. pen., iar cauza a fost soluționată pe fond față de acești inculpați și disjunsă în privința celorlalți 53 de inculpați. B. În urma disjungerii, cauza privind pe ceilalți 53 de inculpați a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, Secția penală. Prin încheierea penală din 5 decembrie 2011 a fost admisă cererea de abținere formulată de președintele completului de judecată care a soluționat cauza privitor la inculpații I.S. și D.I. Deliberând asupra excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele: La termenul de judecată din 16 decembrie 2011, văzând că în rechizitoriu se reține că sesizarea curții de apel urma a fi făcută în considerarea calității inculpatului S.I.

de organ de cercetare al poliției judiciare, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, respectiv aplicabilitatea și în cazul polițiștilor de frontieră a normelor de competență după calitatea persoanei cuprinse în Legea poliției române. Analizând excepția prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Timișoara a constatat că este fondată. Curtea de Apel Timișoara a fost sesizată avându-se în vedere dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. și ale art. 27 din Legea nr. 218/2002, în raport cu calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare deținută de către inculpatul S.I. S-a observat, însă, că temeiul de drept invocat nu este aplicabil în cauză, deoarece Legea nr. 218/2002 este o lege specială ce privește organizarea și funcționarea Poliției Române, iar inculpatul S.I.

făcea parte, la momentul săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa, din structurile Poliției de Frontieră Române, ale cărei organizare și funcționare sunt reglementate de altă lege specială, O. U. G. nr. 104/2001, act normativ care nu cuprinde dispoziții speciale de competență materială sau în funcție de calitatea persoanei în cazul săvârșirii de infracțiuni de către polițiștii de frontieră. Nu a putut fi primit argumentul procurorului în sensul că li s-ar aplica și polițiștilor de frontieră dispozițiile speciale de competență din Legea nr. 218/2002 întrucât, conform art. 76 din Legea nr. 360/2002, prevederile statutului polițistului se aplică în mod corespunzător și personalului Poliției de Frontieră Române.

Este adevărat că, potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002, prevederile statutului polițistului se aplică în mod corespunzător și personalului Poliției de Frontieră Române, iar conform art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, lucrătorilor poliției judiciare li se aplică prevederile Statutului polițistului și ale celorlalte acte normative în vigoare care reglementează activitatea structurilor din care fac parte. Dar, trebuie remarcat faptul că dispozițiile amintite trimit nu către Legea nr. 218/2002 (unde, într-adevăr, există norme speciale de competență), ci către statutul polițistului, act normativ care nu cuprinde dispoziții speciale de competență în funcție de calitatea persoanei.

În acord cu distincția de mai sus sunt și dispozițiile art. 207 și art. 208 C. proc. pen., care deosebesc între organele de cercetare ale poliției judiciare ca organe de drept comun și organele de cercetare speciale, printre care s-au enumerat expres la lit. d) a alin. (1) din art. 208 ofițerii poliției de frontieră anume desemnați. Pe lângă împrejurarea că polițiștilor de frontieră nu le sunt aplicabile dispozițiile speciale de competență prevăzute pentru cadrele din Poliția Română, s-a constatat că în cauză nu ar fi îndeplinite nici condițiile cerute de lege pentru calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, anume desemnați de ministrul administrației și internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală. Prin urmare, nu este suficient ca un lucrător de poliție să fie desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare, ci este necesar ca acesta să desfășoare efectiv activități specifice poliției judiciare.

Or, din fișa postului rezultă că, printre sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile postului se numără doar constatarea și întocmirea actelor de constatare a infracțiunilor descoperite , nu și strângerea datelor în vederea începerii urmăririi penale și cercetarea penală. Cum în cauză nu sunt aplicabile normele speciale de competență după calitatea persoanei, competența materială se stabilește în funcție de natura infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații. Întrucât printre infracțiunile cu care a fost sesizată instanța de judecată se numără și cele de luare de mită, dare de mită și inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, competența materială aparține tribunalului.

Referitor la competența teritorială, aceasta aparține Tribunalului Caraș- Severin, conform criteriilor stabilite prin art. 30 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen. Ca atare, în baza art. 42 alin. (1) raportat la art. 27 pct. 1 C. proc. pen. și la art. 11 din Legea nr. 39/2003 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. C. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin . La termenul de judecată din 17 ianuarie 2012, tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția de necompetență după calitatea persoanei a Tribunalului Caraș-Severin.

Analizând excepția invocată în raport cu actele și lucrările aflate la dosar - care dovedesc calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare a inculpatului S.I., tribunalul a constatat că excepția este admisibilă pentru următoarele motive: Potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, infracțiunile săvârșite de ofițeri de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, cu gradul profesional de la comisarul șef de poliție la subinspector de poliție, se judecă în primă instanță de către curtea de apel. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că inculpatul S.I.

a fost desemnat organ de cercetare al poliției judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această calitate la data de 5 noiembrie 2010, urmare a avizului procurorului nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010, împrejurare în raport cu care se reține că, la data săvârșirii de către inculpat a faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, acest inculpat avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare . În cazul mutării unui ofițer de poliție dintr-o structură în alta, acesta nu își pierde calitatea de organ al poliției judiciare, eliberarea din poliția judiciară putând fi făcută doar în cazul reținerii în sarcina ofițerului a unor abateri, infracțiuni sau alte motive întemeiate.

Potrivit Legii nr. 360/2002, polițistul este funcționar public cu statut special și își exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română. Polițistul are atribuții generale de constatare a infracțiunilor, atribuții care se suprapun cu activitățile de poliție judiciară. Potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului Poliției de Frontieră Române. Astfel, polițistului de frontieră, ca și celorlalți polițiști, li se aplică statutul polițistului.

În ceea ce privește O. U. G. nr. 104/2001, aceasta cuprinde doar reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră . Așa fiind, s-a reținut că singura lege care reglementează competența de cercetare a polițiștilor care au și calitatea de organe ale poliției judiciare este Legea nr. 218/2002, care prin art. 27 alin. (3) lit. b) stabilește în competența curților de apel judecarea în primă instanță a infracțiunilor comise de ofițerii de poliție ce au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare cu grad profesional de la comisar șef de poliție la subinspector de poliție. În condițiile în care inculpatul S.I., deși a făcut parte din poliția de frontieră, și-a menținut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, s-a apreciat că revine curții de apel competența soluționării cauzei.

Prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres art. 64 din Legea nr. 360/2002, iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat și completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, au fost stabilite norme de desemnare a polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, precum și competența de urmărire penală și judecată a acestora, în funcție de gradele lor profesionale. În aplicarea acestor texte de lege, ministrul administrației și internelor a emis inițial Ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484 din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581 din 4 aprilie 2005, ulterior cu O rdinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, fiind desemnați nominal, în 43 de anexe, cei 20.413 polițiști ce funcționează ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare.

În art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 se prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, după distincțiile arătate în alin. (3) al aceluiași articol. Așadar, textul de lege menționat instituie norme exprese de competență după calitatea persoanei atât în ceea ce privește urmărirea penală, cât și judecarea în primă instanță, fără a distinge în raport cu natura infracțiunii săvârșite. Având în vedere aceste motive, tribunalul a apreciat că aceste reglementări stabilesc competența de a judeca în primă instanță cauzele privind infracțiunile săvârșite de ofițerii de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, în sensul că această competență aparține curților de apel, potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002.

Tribunalul a concluzionat că este competentă de a judeca prezenta cauză Curtea de Apel Timișoara, având în vedere calitatea inculpatului S.I. de ofițer de poliție, cu unul din gradele profesionale prevăzute în art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 și atribuții de constatare a infracțiunilor, având deci calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. În baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 28 1 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, iar în baza art. 43 alin. ( 1) și (3) C. proc.

pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență dintre Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara. II. Înalta Curte de Casație și Justiție, asupra conflictului negativ de competență, constată că în mod corect a fost învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Timișoara, competența de judecare a faptelor aparținând acestei instanțe, deoarece calitatea de ofițer de poliție judiciară fusese dobândită de inculpatul S.I. conform legii, iar această calitate nu încetase prin mutarea sa la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș.

Astfel, prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres art. 64 din Legea nr. 360/2002, iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat și completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, au fost stabilite norme de desemnare a polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare, precum și competența de urmărire penală și judecată a acestora, în funcție de gradele lor profesionale. În aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, ministrul administrației și internelor a emis inițial Ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484 din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581 din 4 aprilie 2005, ulterior cu Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, în care au fost desemnați nominal, în 43 de anexe, cei 20.413 polițiști ce funcționează ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare.

Faptele de care este acuzat inculpatul S.I., aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată, au legătură cu atribuțiile sale de serviciu, ce includeau competențe specifice poliției judiciare, de constatare a infracțiunilor, chiar dacă inculpatul își desfășura activitatea la un punct de frontieră. Atribuțiile agenților de poliție de frontieră, între care și inculpatul S.I., după mutarea acestuia la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, presupun competențe de poliție judiciară, conform art. 215 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât inculpatul menționat avea calitatea de șef de tură al polițiștilor din respectivul punct de trecere a frontierei. Ca atare, nu sunt incidente dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, conform cărora calitatea de organ de cercetare al poliție judiciare încetează la numirea în funcții care nu presupun desfășurarea activităților prevăzute în art. 4 din același ordin.

Sub un alt aspect, Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale a modificat Legea privind organizarea și funcționarea Politiei Române, nr. 218/2002, prevăzând că infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002: comisar-șef de poliție, comisar de poliție, subcomisar de poliție, inspector principal de poliție, inspector de poliție, subinspector de poliție (art. 27 alin. 3 lit. b din Legea nr. 218/2002, astfel cum a fost modificată). Inculpatul S.I.

avea gradul profesional de inspector principal de poliție și calitatea de șef de tură al polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că inculpatul a fost desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această calitate prin ordinul ministrului administrației și internelor din data de 5 noiembrie 2010, cu avizul procurorului general nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010. În calitate de șef de tură al polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, inculpatul avea atribuții ce țineau și de competențele poliției judiciare, respectiv în ceea ce privește constatarea infracțiunilor, aceste competențe ale poliției de frontieră fiind stabilite și în conformitate cu dispozițiile din Codul de procedură penală.

Astfel, conform art. 215 C. proc. pen., agenții de poliție de frontieră au obligațiile și drepturile prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv luarea de declarații de la făptuitor și de la martorii care au fost de față la săvârșirea unei infracțiuni, întocmirea procesului-verbal despre împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, reținerea corpurilor delicte, evaluarea pagubelor, precum și efectuarea oricăror alte acte, când legea prevede aceasta. De asemenea, conform Legii nr. 360/2002, polițistul este funcționar public cu statut special și își exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română. Polițistul are atribuții generale de constatare a infracțiunilor, ce se suprapun cu activitățile de poliție judiciară.

Totodată, O. U. G. nr. 104/2001 cuprinde reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră, ce includ activitatea de constatare a infracțiunilor, specifică și poliției judiciare.

Cum în calitate de șef de tură al polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, inculpatul avea atribuții ce țineau și de competențele poliției judiciare, respectiv în ceea ce privește constatarea infracțiunilor, nu se poate susține că, prin mutare, și-a pierdut calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, aceasta încetând doar la data ordinului emis în acest sens de către ministrul administrației și internelor - 5 noiembrie 2010. Pe de altă parte, pierderea calității de organ de cercetare al poliției judiciare după această dată, respectiv împrejurarea că, la sesizarea instanței, inculpatul nu mai avea această calitate, nu este de natură a determina schimbări în ceea ce privește instanța competentă, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., respectiv că faptele de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, au legătură cu atribuțiile sale de serviciu ce includeau, la momentul comiterii faptelor de care este acuzat, atribuții specifice de ofițer al poliției judiciare. Față de toate aceste considerente, având în vedere că inculpatul S.I.

a făcut parte din poliția judiciară și că și-a menținut această calitate după mutare, prin atribuțiile ce îi reveneau în cadrul poliției de frontieră, că faptele pentru care este acuzat au legătură cu aceste atribuții, că potrivit dispozițiilor legale polițiștii de frontieră se supun Statutului polițistului și Legii nr. 218/2002, iar competența de soluționare a infracțiunilor săvârșite de ofițerii având calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare revine curților de apel chiar și în cazul în care, ulterior comiterii faptei care avea legătură cu atribuțiile de serviciu, calitatea de ofițer de poliție judiciară încetează, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 43 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) din același cod, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, instanță căreia i-a trimis dosarul.