ÎCCJ, decizie (scj.ro #83744)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83744) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Organe de cercetare ale

poliției judiciare. Instanța competentă

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile

competenței. Competență după materie și după calitatea persoanei

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

organe

de cercetare ale poliției judiciare

C.

proc. pen.,

art. 28

1

pct. 1 lit. d)

Legea

nr. 218/2002,

art. 27 alin. (3) lit. b)

Infracțiunile

săvârșite de către polițiștii cu gradul profesional de inspector de poliție -

între momentul desemnării ca organe de cercetare ale poliției judiciare, prin

ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și

funcționarea poliției judiciare, și momentul eliberării din această calitate,

prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - se

judecă în primă instanță de curțile de apel, conform art. 28

1

pct. 1

lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr.

218/2002. Calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare nu încetează

prin mutarea polițistului într-o altă structură, cum este Poliția de Frontieră

Română, în cadrul căreia polițistul are atribuții de constatare a

infracțiunilor.

I.C.C.J., Secția penală,

încheierea nr. 552 din 11 aprilie 2012

I. A. Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție -

Direcția Națională Anticorupție, nr. 257/P/2010 din 18 mai 2011,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara,

au fost

trimiși în judecată inculpații:

1) B.V., B.I., C.O., C.C., D.I., H.I.,

J.A., M.S., I.D., M.C., Ț.O., R.A., P.S., C.A., T.M., P.C., E.A., D.S., N.I.,

V.G., L.C., B.G., C.S., M.V., N.F., B.C., B.B., S.I., D.D., C.V., N.G., C.M.,

S.Ș., N.V., U.D., B.A., C.D., F.F., I.V., P.Z., T.A., R.L., H.S. și C.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor de

luare de mită, în

formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și

art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracțional

organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

2)

D.R. și

N.B. pentru săvârșirea infracțiunii de

aderare

la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003;

3) P.V., R.M., L.S. și

I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de

mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și aderare

la un grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7

alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu

aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.;

4)

B.I.,

B.N., S.S. și B.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită,

prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și aderare la un

grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.;

5) I.S., pentru săvârșirea infracțiunii de

dare de mită, prevăzută în

art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare a instanței s-a

reținut, în esență, că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul

Punctului de Trecere a Frontierei

Naidăș

din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Caraș-Severin a

existat un grup infracțional organizat format din

polițiști de la punctul de trecere a

frontierei

anterior menționat și de la alte structuri polițienești de pe raza aceluiași

județ, lucrători vamali și persoane implicate în

activități de trafic ilegal cu țigări

provenite

din Serbia, membrii acestei grupări infracționale acționând coordonat,

fiecare dintre ei asumându-și anumite sarcini, astfel

încât aportul individual să se

coreleze cu acțiunile

celorlalți, scopul urmărit fiind comiterea unor infracțiuni de

corupție și de contrabandă, pentru a obține beneficii

materiale.

Prin încheierea din 6 octombrie 2011, Curtea

de Apel Timișoara a respins

excepția necompetentei

materiale a Curții de Apel Timișoara invocată de inculpații

M.V. și S.I. Excepția s-a întemeiat

pe susținerea că inspectorul de poliție S.I. nu a

deținut calitatea de lucrător de poliție judiciară, deoarece, începând cu data

de 1 august 2010, când

acesta a fost mutat în cadrul

Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Poliția de Frontieră

Naidăș, acesta și-a

pierdut calitatea de lucrător de poliție

judiciară. Instanța a motivat respingerea

excepției

prin aceea că avizul procurorului general prin care i se retrage

inculpatului gradul de lucrător cu atribuții judiciare

poartă data de 2 octombrie 2010, fiind

eliberat

din funcția de lucrător cu atribuții specifice prin ordinul ministrului din

data de 5 noiembrie 2010, iar prima faptă care se reține

pe seama inculpatului S.

I. în cadrul presupuselor activități

infracționale descrise în actul de acuzare este din data de 4 noiembrie 2010,

anterior emiterii ordinului de către m

inistrul

administrației și internelor prin care i se retrage calitatea de organ de

cercetare

al poliției judiciare.

Prin sentința penală nr. 336 din 2

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel

Timișoara s-au admis cererile

inculpaților I.S. și D.I. privind judecarea

potrivit

procedurii simplificate prevăzute

în art. 320

1

C. proc. pen., iar cauza a

fost soluționată pe fond față de acești inculpați

și disjunsă în privința celorlalți 53

de inculpați.

B. În urma disjungerii, cauza privind pe

ceilalți 53 de inculpați a fost

înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, Secția penală.

Prin încheierea penală din 5 decembrie 2011 a fost admisă cererea de

abținere formulată de președintele

completului de judecată care a soluționat cauza

privitor la inculpații

I.S. și D.I.

Deliberând asupra excepției de

necompetență materială, invocată din oficiu,

Curtea de Apel Timișoara

a reținut următoarele:

La termenul de judecată din 16 decembrie

2011, văzând că în rechizitoriu se

reține că

sesizarea curții de apel urma a fi făcută în considerarea calității

inculpatului S.I. de organ de cercetare al poliției judiciare,

instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Timișoara, respectiv aplicabilitatea și în cazul

polițiștilor de frontieră a normelor

de

competență după calitatea persoanei cuprinse în Legea poliției române.

Analizând excepția prin prisma motivelor

invocate, Curtea de Apel

Timișoara a constatat că este fondată.

Curtea de Apel Timișoara a fost sesizată

avându-se în vedere dispozițiile

art. 28

1

pct. 1 lit. d) C. proc. pen. și ale art. 27 din Legea nr. 218/2002, în raport

cu calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare

deținută de către inculpatul

S.I.

S-a observat, însă, că temeiul de drept

invocat nu este aplicabil în cauză,

deoarece

Legea nr. 218/2002 este o lege specială ce privește organizarea și

funcționarea Poliției Române, iar inculpatul S.I. făcea

parte, la

momentul săvârșirii infracțiunilor reținute

în sarcina sa, din structurile Poliției de

Frontieră

Române, ale cărei organizare și funcționare sunt reglementate de altă

lege specială, O. U. G. nr. 104/2001, act normativ care

nu cuprinde dispoziții

speciale de competență materială sau în

funcție de calitatea persoanei în cazul

săvârșirii de infracțiuni de

către polițiștii de frontieră.

Nu a putut fi primit argumentul

procurorului în sensul că li s-ar aplica și

polițiștilor

de frontieră dispozițiile speciale de competență din Legea nr. 218/2002

întrucât, conform art. 76 din Legea nr. 360/2002,

prevederile statutului polițistului

se aplică

în mod corespunzător și personalului Poliției de Frontieră Române. Este

adevărat că, potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002,

prevederile statutului

polițistului se aplică în mod corespunzător

și personalului Poliției de Frontieră

Române,

iar conform art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea

poliției judiciare, lucrătorilor poliției judiciare li se aplică prevederile

Statutului polițistului și ale celorlalte acte normative

în vigoare care reglementează

activitatea

structurilor din care fac parte. Dar, trebuie remarcat faptul că

dispozițiile amintite trimit nu către Legea nr. 218/2002

(unde, într-adevăr, există

norme speciale de

competență), ci către statutul polițistului, act normativ care nu

cuprinde dispoziții speciale de competență în funcție de

calitatea persoanei.

În acord cu distincția de mai sus sunt și

dispozițiile art. 207 și art. 208 C.

proc.

pen., care deosebesc între organele de cercetare ale poliției judiciare

ca organe de drept comun și organele de cercetare

speciale, printre care s-au

enumerat expres la

lit. d) a alin. (1) din art. 208 ofițerii poliției de frontieră anume

desemnați.

Pe lângă împrejurarea că polițiștilor de

frontieră nu le sunt aplicabile

dispozițiile

speciale de competență prevăzute pentru cadrele din Poliția Română,

s-a constatat că în cauză nu ar fi îndeplinite nici

condițiile cerute de lege pentru

calitatea de organ de cercetare

al poliției judiciare.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 364/2004 privind organizarea

și

funcționarea poliției judiciare, poliția judiciară este constituită din ofițeri

și

agenți de poliție, anume desemnați de

ministrul administrației și internelor, cu

avizul

favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, specializați în efectuarea

activităților de constatare a

infracțiunilor, de

strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de

cercetare

penală.

Prin urmare, nu este suficient ca un

lucrător de poliție să fie desemnat ca

organ de

cercetare al poliției judiciare, ci este necesar ca acesta să desfășoare

efectiv

activități specifice poliției judiciare. Or, din fișa postului rezultă că,

printre sarcinile, îndatoririle și

responsabilitățile

postului se numără doar constatarea și întocmirea

actelor de constatare a infracțiunilor descoperite

, nu și strângerea datelor în vederea începerii

urmăririi penale și cercetarea

penală.

Cum în cauză nu sunt aplicabile normele

speciale de competență după calitatea persoanei, competența materială se

stabilește în funcție de natura

infracțiunilor de care sunt

acuzați inculpații.

Întrucât printre

infracțiunile cu care a fost sesizată instanța de judecată se

numără și cele de luare de mită, dare de mită și

inițiere sau constituire a unui grup

infracțional

organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de

grup,

competența materială aparține tribunalului.

Referitor la competența teritorială,

aceasta aparține Tribunalului Caraș-

Severin, conform criteriilor

stabilite prin art. 30 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen.

Ca atare, în baza art. 42 alin. (1)

raportat la art. 27 pct. 1 C. proc.

pen. și la

art. 11 din Legea nr. 39/2003 s-a declinat competența de soluționare a

cauzei

în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

C. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin

.

La termenul de judecată din 17 ianuarie

2012, tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția de

necompetență după calitatea persoanei a

Tribunalului Caraș-Severin.

Analizând excepția invocată în raport cu

actele și lucrările aflate la dosar -

care

dovedesc calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare a inculpatului

S.I., tribunalul a constatat că excepția este admisibilă

pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din

Legea nr. 218/2002, infracțiunile săvârșite de

ofițeri

de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, cu

gradul profesional de la comisarul șef de poliție la

subinspector de poliție, se

judecă în primă

instanță de către curtea de apel.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă

că inculpatul S.I. a fost

desemnat organ de

cercetare al poliției judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind

eliberat din această calitate la data de 5 noiembrie

2010, urmare a avizului procurorului nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010, împrejurare

în raport cu care

se reține că, la data săvârșirii de către

inculpat a faptelor ce fac obiectul

prezentului

dosar, acest inculpat avea calitatea de organ de cercetare al poliției

judiciare

.

În cazul mutării unui ofițer de

poliție dintr-o structură în alta, acesta nu își pierde

calitatea de organ al poliției

judiciare, eliberarea

din poliția judiciară putând fi făcută doar în cazul reținerii în

sarcina ofițerului a unor abateri, infracțiuni sau alte

motive întemeiate.

Potrivit Legii nr. 360/2002, polițistul

este funcționar public cu statut special

și își

exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română. Polițistul are atribuții

generale de constatare a infracțiunilor, atribuții care

se suprapun cu

activitățile de poliție judiciară.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului,

prevederile acestei

legi se aplică în mod corespunzător și personalului Poliției de

Frontieră Române. Astfel, polițistului de frontieră, ca

și celorlalți polițiști,

li se aplică statutul polițistului.

În ceea ce privește O. U. G. nr. 104/2001,

aceasta

cuprinde doar reglementări ce vizează

organizarea și funcționarea Poliției de

Frontieră

.

Așa fiind, s-a reținut că singura lege care

reglementează competența de

cercetare a

polițiștilor care au și calitatea de organe ale poliției judiciare este

Legea nr. 218/2002, care prin art. 27 alin. (3) lit. b)

stabilește în competența curților de apel judecarea în

primă instanță a infracțiunilor

comise de

ofițerii de poliție ce au calitatea de organe de cercetare ale poliției

judiciare cu grad profesional de la comisar șef de

poliție la subinspector de poliție.

În condițiile în care inculpatul S.I., deși

a făcut parte din poliția de frontieră, și-a menținut calitatea de organ de

cercetare al poliției judiciare, s-a

apreciat

că revine curții de apel competența soluționării cauzei.

Prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost

abrogat expres art. 64 din

Legea nr. 360/2002,

iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat și

completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, au fost

stabilite norme de

desemnare a polițiștilor care au calitatea

de organe de cercetare penală ale poliției

judiciare,

precum și competența de urmărire penală și judecată a acestora, în

funcție

de gradele lor profesionale.

În aplicarea acestor texte de lege,

ministrul administrației și internelor a

emis inițial Ordinul nr. 617

din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484 din

14 ianuarie 2005, modificat și completat prin

Ordinul nr. 581 din 4 aprilie 2005, ulterior cu O

rdinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, fiind desemnați nominal, în 43

de anexe, cei 20.413

polițiști ce

funcționează ca organe de cercetare penală ale poliției judiciare. În art.

27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 se prevede că

urmărirea penală se efectuează în

mod

obligatoriu de procuror în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști care au

calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, după distincțiile

arătate în

alin. (3) al aceluiași articol.

Așadar, textul de lege menționat instituie

norme exprese de competență

după calitatea

persoanei atât în ceea ce privește urmărirea penală, cât și judecarea

în primă instanță, fără a distinge în raport cu natura

infracțiunii săvârșite.

Având în vedere aceste motive, tribunalul a

apreciat că aceste reglementări

stabilesc

competența de a judeca în primă instanță cauzele privind infracțiunile

săvârșite de ofițerii de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale

poliției

judiciare, în sensul că această competență

aparține curților de apel, potrivit art. 27

alin. (3) lit. b) din Legea nr.

218/2002.

Tribunalul a concluzionat că este

competentă

de a judeca prezenta cauză Curtea de Apel

Timișoara, având în vedere calitatea

inculpatului

S.I. de ofițer de poliție, cu unul din gradele profesionale

prevăzute în art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr.

218/2002 și atribuții de constatare a

infracțiunilor,

având deci calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare,

potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea

și funcționarea poliției

judiciare.

În baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 28

1

pct. 1 lit. d) C.

proc.

pen., art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Timișoara, iar în baza art. 43 alin. (

1) și (3)

C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competență dintre

Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara.

II. Înalta Curte de Casație și Justiție,

asupra conflictului negativ de competență, constată

că în mod corect a fost învestită cu soluționarea cauzei

Curtea de Apel

Timișoara, competența de judecare a

faptelor aparținând acestei instanțe,

deoarece

calitatea de ofițer de poliție judiciară fusese dobândită de inculpatul

S.I. conform legii, iar această calitate nu încetase prin

mutarea sa la

Punctul

de Trecere a Frontierei Naidăș.

Astfel, prin art. V din Legea nr. 281/2003

a fost abrogat expres art.

64 din Legea nr.

360/2002, iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002,

modificat și completat prin art. IV din Legea nr.

281/2003, au fost stabilite

norme de desemnare a

polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală

ale poliției judiciare, precum și competența de urmărire

penală și judecată a acestora, în funcție de gradele lor profesionale. În

aplicarea dispozițiilor legale

sus-menționate,

ministrul administrației și internelor a emis inițial Ordinul nr.

617 din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484

din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581 din 4 aprilie

2005, ulterior cu Ordinul nr.

1504 din 17 noiembrie

2006, în care au fost desemnați nominal, în 43 de anexe, cei 20.413

polițiști ce funcționează ca organe de cercetare penală

ale poliției judiciare.

Faptele de care este acuzat inculpatul

S.I., aderare la un grup

infracțional organizat și luare de mită, în

formă continuată, au legătură cu

atribuțiile

sale de serviciu, ce includeau competențe specifice poliției judiciare,

de constatare a infracțiunilor, chiar dacă inculpatul își

desfășura activitatea la un

punct de frontieră.

Atribuțiile agenților de poliție de frontieră, între care și

inculpatul S.I., după mutarea acestuia la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, presupun

competențe

de poliție judiciară, conform art. 215 C. proc. pen.,

cu atât mai mult cu cât inculpatul menționat avea calitatea de șef de

tură al

polițiștilor din respectivul punct de

trecere a frontierei. Ca atare, nu sunt

incidente

dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, conform cărora

calitatea de organ de cercetare al poliție judiciare

încetează la numirea în funcții

care nu

presupun desfășurarea activităților prevăzute în art. 4 din același ordin.

Sub un alt aspect, Legea nr. 281/2003

privind modificarea si completarea

Codului

de procedură penală și a unor legi speciale a modificat Legea privind

organizarea și funcționarea Politiei Române, nr. 218/2002, prevăzând că

infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea

de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de

către curtea de apel, în cazul

polițiștilor prevăzuți

în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002:

comisar-șef de poliție, comisar de poliție, subcomisar

de poliție, inspector principal de poliție, inspector de poliție, subinspector

de poliție (art. 27 alin. 3

lit. b din Legea nr.

218/2002, astfel cum a fost modificată).

Inculpatul S.I. avea gradul profesional de

inspector principal de

poliție și calitatea de șef de tură al

polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean

al

Poliției de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, din

înscrisurile aflate la dosar

rezultând că

inculpatul a fost desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare

la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această

calitate prin ordinul ministrului

administrației

și internelor din data de 5 noiembrie 2010, cu avizul procurorului general

nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010. În calitate de șef de

tură al polițiștilor din cadrul

Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei

Naidăș, inculpatul

avea atribuții ce țineau și de competențele

poliției judiciare, respectiv în ceea ce

privește

constatarea infracțiunilor, aceste competențe ale poliției de frontieră fiind

stabilite și în conformitate cu dispozițiile din Codul

de procedură penală. Astfel,

conform art. 215 C. proc. pen., agenții de poliție de frontieră au

obligațiile

și drepturile prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., respectiv luarea de declarații de la făptuitor și

de la martorii care au fost

de față la săvârșirea

unei infracțiuni, întocmirea procesului-verbal despre

împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia,

reținerea corpurilor delicte,

evaluarea pagubelor,

precum și efectuarea oricăror alte acte, când legea prevede

aceasta.

De asemenea, conform Legii nr. 360/2002,

polițistul este funcționar public

cu statut

special și își exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română. Polițistul

are atribuții generale de constatare a infracțiunilor, ce se suprapun cu

activitățile de poliție judiciară. Totodată, O. U. G. nr. 104/2001 cuprinde

reglementări ce vizează organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră, ce

includ activitatea de

constatare a infracțiunilor, specifică și poliției judiciare.

Cum în calitate de șef de tură al

polițiștilor din cadrul Inspectoratului

Județean

al Poliției de Frontieră Timiș -

Punctul

de Trecere a Frontierei

Naidăș, inculpatul avea atribuții ce

țineau și de competențele poliției judiciare, respectiv în ceea ce privește

constatarea infracțiunilor, nu se poate susține că, prin

mutare, și-a pierdut

calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, aceasta

încetând doar la data ordinului emis în acest sens de către ministrul

administrației și internelor - 5 noiembrie 2010.

Pe de altă parte, pierderea calității de

organ de cercetare al poliției judiciare

după

această dată, respectiv împrejurarea că, la sesizarea instanței, inculpatul nu

mai avea această calitate, nu este de natură a determina

schimbări în ceea ce

privește instanța competentă, având în

vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C.

proc.

pen., respectiv că faptele de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în

art.

254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și aderare la un grup infracțional organizat,

prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost trimis

în judecată inculpatul, au legătură cu

atribuțiile

sale de serviciu ce includeau, la momentul comiterii faptelor de care

este

acuzat, atribuții specifice de ofițer al poliției judiciare.

Față de toate aceste considerente, având

în vedere că inculpatul S.I.

a făcut parte din

poliția judiciară și că și-a menținut această calitate după

mutare, prin atribuțiile ce îi reveneau în cadrul

poliției de frontieră, că faptele

pentru

care este acuzat au legătură cu aceste atribuții, că potrivit dispozițiilor

legale polițiștii de frontieră se supun Statutului polițistului

și Legii nr. 218/2002,

iar competența de soluționare a

infracțiunilor săvârșite de ofițerii având calitatea

de organ de cercetare al poliției judiciare revine

curților de apel chiar și în cazul

în care,

ulterior comiterii faptei care avea legătură cu atribuțiile de serviciu,

calitatea de ofițer de poliție judiciară încetează,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 43 alin. (1)

C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) din

același cod, a

stabilit

competența

de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel

Timișoara,

instanță căreia i-a trimis dosarul.