ÎCCJ, decizie (scj.ro #220695)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Luare de mită. Tipicitate. Element material

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de corupție

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- luare de mită

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct, 7

C. penal,

art. 289

Dacă în cauză nu s-a stabilit că inculpatul, agent de poliție judiciară, ar fi avut și atribuții de poliție rutieră, care să îi confere, potrivit legii (art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002) competența de a controla și, ulterior, constata nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice, nu este îndeplinită cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen., aceea ca primirea bunului să fie în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului, astfel că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de luare de mită.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 867/RC din 19 decembrie 2023

Prin sentința penală nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamț, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/103/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:

a fost condamnat inculpatul A. la:

- pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. - fapta din luna iulie 2018;

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Pentru a pronunța această hotărâre (sentința penală nr. 72/P din data de 23 august 2022), instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul A. este acuzat de faptul că: în luna iulie 2018 a primit de la martorii B. și C. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către C., în satul (...), județul Neamț; la 16.07.2019, a primit de la martorul C. suma de 500 lei, pentru a propune o soluție de clasare în dosarul penal nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în care martorul era cercetat pentru infracțiuni la Codul silvic; la 10.09.2019, a primit de la martora B. suma de 500 lei, pentru a administra în mod părtinitor probe și a tergiversa cercetările în dosarele penale nr. x/P/2018 și nr. x/P/2019 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în care era cercetat martorul C. Cele trei infracțiuni ar fi fost comise în concurs, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Inculpatul nu a recunoscut oprirea în trafic a martorului în perioada în care acesta avea dreptul de a conduce suspendat, iar despre scaunul respectiv a invocat că l-a cumpărat de la martorul C., în schimbul sumei de 250 lei.

Pentru a se putea verifica veridicitatea susținerilor martorilor denunțători, în contextul negării inculpatului, instanța de fond a analizat situația scaunului presupus a fi primit de inculpat drept mulțumire. S-a reținut că, din probatoriul administrat (declarația martorei și înscrisul), reiese faptul că martora D. a achiziționat la data de 30.07.2018 de pe X. un scaun de birou ergonomic, Y., piele ecologică, negru, contra sumei de 369,99 lei. Momentul opririi martorului C. în trafic este plasat de martora B. ,,în vara anului 2018”, astfel încât declarația se coroborează cu înscrisurile de achiziționare a scaunului. În aceste condiții, s-a verificat dacă există suficiente indicii privind identitatea scaunului achiziționat de martora D. și scaunul identificat în posesia inculpatului, la Postul de poliție X., potrivit dovezii seria H nr. x., scaunul identificat la inculpat este un ,,scaun ergonomic de birou, de culoare neagră, ce prezintă cusături albe, mânere argintii, fără inscripție referitoare la marcă sau model, având cinci roți”. Comparând această descriere cu imaginea scaunului Y. încărcată pe site-ul X., instanța de fond a constatat identitatea între caracteristicile fizice ale celor două scaune, astfel încât a concluzionat că scaunul aflat la inculpat este același scaun cu cel cumpărat de martora D., pentru martora B., ulterior fiind oferit inculpatului.

Susținerea inculpatului că a achiziționat scaunul de la martorul C. contra sumei de 250 lei nu se coroborează cu restul probatoriului administrat, astfel încât nu a fost avută în vedere. Mai mult decât atât, în transcrierile de la fila (...) vol. (...) dosar urmărire penală se face trimitere la momentul predării scaunului, când martorul C. ar fi trimis-o cu scaunul pe martora B., întrucât martorul C. s-ar fi intimidat. Or, în contextul în care martorul C. ar fi vândut scaunul către inculpat, nu s-ar justifica această atitudine a martorului denunțător.

Făcându-se dovada faptului conex - primirea scaunului de către inculpat, prima instanță a reținut ca fiind corespunzătoare realității și declarația martorilor denunțători privind oprirea martorului C. în trafic, în vara anului 2018.

Relativ la cele ce precedă, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului A. care, în luna iulie 2018, a primit de la martorii B. și C. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către C., în satul X., comuna X., județul Neamț, respectiv aceea că, la data de 16.07.2019, a primit de la martorul C. suma de 500 lei, pentru a propune o soluție de clasare în dosarul penal nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în care martorul era cercetat pentru infracțiuni la Codul silvic, îndeplinesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, sub forma intenției.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul A.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea de Apel Bacău a constatat în următoarele:

Asupra motivului de apel formulat de inculpat relativ la greșita încadrare juridică reținută în ceea ce privește unele dintre faptele reținute în sarcina acestuia:

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018 și infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018, într-o infracțiune unică de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - faptă din perioada 2015-2018, instanța de apel a constatat că aceasta este nefondată.

Analizând situația de fapt reținută în cauză, în baza probelor administrate în ambele faze procesuale, Curtea de Apel Bacău a constatat că instanța de fond, în mod corect, a menținut încadrarea juridică dată faptelor inculpatului mai sus menționate prin actul de sesizare al instanței și a reținut că activitățile infracționale ale acestuia sunt distincte și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită, săvârșite sub forma concursului de infracțiuni.

Instanța de apel a observat că probele administrate în cauză relevă că inculpatul A., în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliție judiciară în cadrul Postului de Poliție X., prin încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, nu a constatat săvârșirea de către martorul C. a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deși cunoștea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obținerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut și cauzând, totodată, o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. și structurile subordonate, care au atribuții legale în combaterea fenomenului infracțional.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău a constatat că ansamblul probelor în acuzare administrate în cauză relevă că inculpatul A., în luna iulie 2018, a primit de la martorii B. și C. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în  cursul lunii iulie 2018 de către C., în satul X., comuna X., județul Neamț.

Analizând actele de conduită interzise de legea penală, mai sus enunțate, concretizate prin omisiunea de a nu constata săvârșirea de către martorul C. a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., aspect care constituie încălcarea dispozițiilor legale, prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, respectiv prin primirea de la martorii B. și C. a unui scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, cu titlu de „contraprestație” că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către C., Curtea de Apel Bacău a constatat că activitățile infracționale ale inculpatului sunt distincte, fiind comise la intervale de timp diferite, iar urmările imediate ale acestor activități sunt de asemenea distincte - vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. și structurile subordonate (în ceea ce privește fapta de abuz în serviciu comisă în formă continuă în perioada 2015-2018), respectiv o stare de pericol care aduce atingere bunului mers al activității serviciului prin atitudinea lipsită de probitate a inculpatului de a nu lua măsurile legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., la care era obligat prin atribuțiile sale de serviciu.

Examinând ansamblul probelelor administrate în cauză în cele două faze procesuale, Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanță a ajuns corect la concluzia condamnării inculpatului, soluția pronunțată întemeindu-se pe o judicioasă evaluare a probelor în acuzare administrate.

Este adevărat că prezumția de nevinovăție constituie o regulă de bază a procesului penal, în art. 4 C. proc. pen. statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”. Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la speța de față, instanța de apel a constatat că probatoriul administrat în cauză înfrânge prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului-apelant A., relevând în mod cert și decisiv existența, printre altele, a infracțiunilor de luare de mită și vinovăția acestuia cu privire la aceste fapte.

Curtea de Apel Bacău a constatat că starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. Prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunțând legal si temeinic o soluție de condamnare a inculpatului pentru faptele reținute în actul de sesizare a instanței.

Referitor la fapta de luare de mită comisă de inculpatul-apelant A., în luna iulie 2018, constând în aceea că a primit de la martorii B. și C. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către C., Curtea de Apel Bacău a constatat că probele în acuzare administrate în cauză relevă existența acestei fapte și vinovăția inculpatului cu privire la aceasta.

Instanța de apel a constatat că apărarea inculpatului, potrivit căreia a achiziționat scaunul de la martorul C. contra sumei de 250 lei, este contrazisă de probele administrate în cauză, deosebit de relevante fiind declarația martorei D., care a achiziționat la data de 30.07.2018 de pe X. un scaun de birou ergonomic, Y., piele ecologică, negru, contra sumei de 369,99 lei, la solicitarea martorei B., factura fiscală emisă de X., prin care a fost achiziționat bunul menționat, dovada de confiscare a unui scaun ergonomic de birou de la inculpatul A., seria H nr. x., care relevă identitatea între caracteristicile fizice ale acestui scaun și cel achiziționat de la X. de către martora D., declarațiile martorului C. (care a arătat că a remis prin martora B. un scaun inculpatului cu titlu de „recompensă că l-a iertat cu dosarele”, după ce a fost oprit în trafic de către acesta, când a fost surprins din nou fără a avea dreptul de a conduce, ocazie cu care împreună cu martora B. au și stabilit remiterea bunului), precum și conținutul convorbirilor dintre inculpat și martora B., transcrise prin procesul-verbal (din care rezultă că martorul C. ar fi trimis-o cu scaunul pe martora B. să i-l remită inculpatului, întrucât martorul este o fire emotivă, aspect care contravine verosimilității apărării inculpatului, care a susținut că a cumpărat bunul de la martor la prețul de 250 lei).

Pentru motivele arătate, prin decizia penală nr. 493 din 30 mai 2023 a Curții de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/103/2019, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 28 iunie 2023 (dosar nr. x/103/2019/R al C.A. Bacău).

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/103/2019, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.

Înalta Curte a constatat că este admisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018, abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai-septembrie 2019, luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018 și luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din 16 iulie 2018.

Referitor la soluția de condamnare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. - fapta din luna iulie 2018, recurentul a arătat că fapta nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, deoarece de esența infracțiunii de luare de mită este ca primirea de foloase necuvenite - în speță primirea scaunului ergonomic la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august 2018 - să se realizeze în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Actul remiterii scaunului ergonomic, consecutiv cu primirea acestuia de către recurent, trebuie să aibă o legătură directă, clară, fără dubii, cu actul de serviciu, iar dacă această legătură lipsește, fapta nu are caracter penal. Actul de serviciu încălcat constă în omisiunea de a constata săvârșirea de către C. a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., omisiune presupusă de denunțători în condițiile în care în starea de fapt nu se reține efectuarea unui control, în urma căruia să se fi constatat că permisul de conducere al lui C. era suspendat/anulat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este fondat.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentul-inculpat A., în sensul că faptele săvârșite nu sunt prevăzute de legea penală (referitor la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada 2015-2018, abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. - fapta din perioada mai-septembrie 2019, luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din luna iulie 2018 și luare de mită, prev. de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., fapta din 16 iulie 2018), vor fi analizate exclusiv prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, stabilită prin decizia definitivă de condamnare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Bacău a reținut că „inculpatul A., în perioada 2015-2018, în calitate de agent de poliție judiciară, în cadrul Postului de Poliție X., prin încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, nu a constatat săvârșirea de către martorul D. a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., deși cunoștea că susnumitul nu posedă permis de conducere, procurându-i astfel un beneficiu nepatrimonial, constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, concomitent cu obținerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut și cauzând totodată în același timp o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I. și structurile subordonate, care au atribuții legale în combaterea fenomenului infracțional.

Instanța de apel a constatat că apărarea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi avut cunoștință de faptul că martorul C. nu avea dreptul de a conduce, este contrazisă în mod cert de probele administrate în cauză, respectiv de declarațiile martorilor C., B. și E., care se coroborează cu conținutul convorbirilor dintre inculpat și martora B., transcrise prin procesul-verbal din care rezultă indubitabil că inculpatul avea cunoștință că martorul C. conduce autoturismul fără permis de conducere de trei ani.

În atare condiții, dat fiind faptul că apelantul cunoștea cu certitudine că martorul C. nu avea dreptul de a conduce în perioada 2015-2018, prin omisiunea de a constata săvârșirea de către martor a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., inculpatul, în raport cu calitatea sa de agent poliție judiciară, a încălcat dispozițiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cauzând astfel o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I.

În raport cu activitatea ilicită a inculpatului mai sus descrisă, care a procurat un beneficiu nepatrimonial martorului C., constând în dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și obținerea unui beneficiu personal reprezentat de nerestituirea unui împrumut, instanța de apel a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în varianta agravată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.”.

Înalta Curte constată, în raport de modalitatea în care a fost descrisă situația de fapt reținută în sarcina inculpatului [fără stabilirea unei baze factuale din care să rezulte circumstanțelor în care inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi perceput în mod nemijlocit faptul că C. ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C.pen.] și de dispoziția legală care ar fi fost încălcată, că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, ceea ce i se reproșează inculpatului este omisiunea de a constata săvârșirea de către martorul C. a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., iar dispoziția legală care se susține că ar fi fost încălcată în exercitarea atribuțiilor de serviciu de agent poliție judiciară este art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Textul în discuție, analizat de instanțe prevede că „Poliția Română are ca atribuții:... 8. culegerea de informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte ilicite”.

În primul rând, se constată că la data săvârșirii faptei (2018), art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002 avea un alt conținut decât cel redat mai sus, activitatea de culegere de informații fiind prevăzută de art. 26 alin. (1) pct. 6. Instanța de recurs în casație nu va putea însă verifica hotărârea prin prisma unui alte atribuții [cea prevăzută de forma anterioară a art. 26 alin. (1) pct. 8], astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs în casație, ci va analiza acuzația strict din perspectiva făcută și prin hotărârea definitivă de condamnare, atâta timp cât și aceasta era în vigoare la data faptelor, iar instanțele au analizat conținutul concret al  acestei dispoziții legale și nu s-au rezumat doar la o indica.

Având în vedere aceste limitări date de actualul stadiu procesual (starea de fapt reținută și atribuția de serviciu încălcată), Înalta Curte constată următoarele:

În sarcina inculpatului a fost reținută o infracțiune comisivă prin omisiune, ceea ce presupune că în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege, acesta nu a respectat o dispoziție legală care îl obliga să acționeze, respectiv să constate săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. Aceasta impunea ca inculpatul să fi avut atribuții de serviciu vizând verificarea respectării dispozițiilor care reglementează circulația pe drumurile publice și, în exercitarea acestor atribuții, să fi încălcat prevederile legale care îl obligau la o anumită conduită.

În hotărârea de condamnare s-a reținut că inculpatul a acționat în calitatea sa de organ de cercetare al poliției judiciare. În raport cu această calitate, Înalta Curte constată că, potrivit legii, inculpatul avea atribuții de efectuare a urmăririi penale pentru orice infracțiune care nu este dată prin lege în competența organelor de cercetare penală speciale sau procurorului, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege [art. 57 alin. (1) C.proc.pen.].

Înalta Curte reține, de asemenea, că, în conformitate cu art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora, iar potrivit art. 177 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Rezultă așadar că, potrivit legii, competența de verificare a respectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice aparține poliției rutiere, care are și obligația de a acționa în cazul constatării nerespectării acestora.

Calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare nu presupune însă și calitatea de agent de poliție rutieră, pentru dobândirea unei atare atribuții fiind necesară desemnarea sa prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române. Or, prin hotărârea de condamnare nu s-a reținut că inculpatul ar fi fost desemnat în calitate de polițist rutier, pentru a avea competențe în sensul vizat de acuzația penală. De asemenea, în cauză nu s-a analizat sau demonstrat că inculpatul s-a aflat într-o situație în care a fost desemnat să facă parte dintr-un echipaj al poliției rutiere, ipoteză în care se acceptă ca acesta să aparțină unei alte formațiuni de poliție.

Dincolo de faptul că nu s-a stabilit dacă inculpatul avea o atare calitate, și, pe cale de consecință, atribuții de serviciu decurgând din aceasta, Înalta Curte constată că dispoziția legală care se susține că ar fi fost încălcată nu are nicio legătură cu situația de fapt imputată, neconstatarea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, în hotărârea de condamnare se arată că „în raport cu calitatea sa de agent poliție judiciară, a încălcat dispozițiile legale prevăzute la art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cauzând astfel o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale statului, reprezentat prin M.A.I.”

În cauză, ambele instanțe au reținut încălcarea obligației de culegere de informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, fără a analiza în ce constă aceasta activitate și fără a verifica măcar dacă inculpatul ar fi avut atribuții de serviciu în acest sens. Simplul fapt că această atribuție este enumerată în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române a fost suficient pentru a concluziona asupra existenței acestei obligații în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reține că art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române stabilește atribuțiile Poliției Române, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege.

Din analiza dispozițiilor art. 26, se constată că textul enumeră atribuțiile Poliției Române în general, însă acestea nu reprezintă în același timp atribuții de serviciu comune tuturor polițiștilor, competențele acestora fiind partajate în raport de departamentul, serviciul, compartimenul în care lucrează și specificul activității desfășurate. Spre exemplu, nu toți polițiștii au atribuții prevăzute la art. 26 pct. 3, respectiv sprijinirea unitățile de jandarmerie cu informații pentru asigurarea sau restabilirea ordinii și liniștii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestațiilor cultural-sportive și altele asemenea; sau la art. 26 pct 4., respectiv asigurarea  direct sau în cooperare cu alte instituții abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice și intervențiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea și neutralizarea dispozitivelor explozive, radioactive, nucleare, chimice sau biologice amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătății persoanelor sau provocării de daune proprietății publice ori private; sau la art. 26 pct. 5 desfășoară activități de negociere și asigură intervenția pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; sau la art. 26 pct. 6 - desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști; sau la art. 26 pct. 7 avizează și controlează, în condițiile legii, înființarea societăților private de detectivi, pază, supraveghere și gardă de corp; sau la art. 26 pct. 8 culege informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și a altor fapte ilicite; sau la art. 26 pct. 9 realizează activități de prevenire și combatere a corupției, a criminalității economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracțiunii în domeniul informaticii și a crimei organizate; art. 26 pct. 10 desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea; sau la art. 26 pct. 21 supraveghează și controlează circulația pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, și colaborează cu alte autorități publice, instituții, asociații și organizații neguvernamentale, pentru îmbunătățirea organizării și sistematizării circulației, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecționarea pregătirii conducătorilor auto și luarea unor măsuri de educație rutieră a participanților la trafic, etc.

Ca atare, pentru determinarea concretă a sarcinilor de serviciu ale fiecărui polițist este obligatorie analiza fișei postului acestuia și stabilirea acelora care se regăsesc în lege (pentru a putea constitui temeiul angajării raspunderii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu). În cauză, instanțele nu au  analizat în niciun fel atribuțiile de serviciu care îi reveneau inculpatului A., în hotârârea de condamnare reținându-se, așa cum s-a arătat, doar calitatea sa de organ de cercetare ale poliției judiciare.

În ceea ce privește activitatea de culegere de informații, Înalta Curte reține că aceasta este reglementată în art. 32 din Legea nr. 218/2002. Potrivit art. 32 alin. (5) și (6), organizarea și funcționarea întregii activități de culegere a informațiilor pentru activitatea specifică poliției este stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne, acesta fiind obligat să prezinte, anual sau ori de câte ori se impune, Consiliului Suprem de Apărare a Țării și comisiilor de specialitate ale Parlamentului României rapoarte referitoare la activitatea de culegere a informațiilor și fondurile utilizate în acest scop. Activitatea de culegere de informații constituie o activitate informativ operativă, care se desfășoară în condiții de confidențialitate (textul de lege se referă la folosirea de informatori, caracterul confidențial al surselor, protecția polițiștilor care lucrează sub acoperire, etc.), de către structuri din cadrul Poliției Române cu competențe în acest sens.

Așadar, trecând peste lipsa oricărei legături cu acuzația adusă [neconstatarea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. neconstituid o încălcare a obligației de culegere de informații, ci, eventual, a altor dispoziții legale care prevăd expres obligația de a lua măsuri în cazul în care constată încălcări ale legislației rutiere - art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002], în cauză nici măcăr nu s-a stabilit că inculpatul ar fi avut atribuții pe linia culegerii de informații, ca să existe situația premisă a încălcării lor.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului s-a reținut neîndeplinirea unui act care nu intra în atribuțiile sale de organ de cercetare al poliției judiciare, competența de verificare a respectării dispozițiilor care reglementează circulația pe drumurile publice și de a lua măsuri corespunzătoare aparținând, conform legii, politistului rutier, că dispoziția legală care se susține că ar fi fost încălcată nu are nico incidență în speță, și, mai mult, nici nu s-a stabilit că acesta ar fi avut atribuții în sensul art. 26 pct. 8 din Legea nr. 218/2002 (pct. 6 la data săvârșirii faptei).

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând întemeiate criticile formulate de recurent, urmează a dispune achitarea acestuia în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru neîntunirea condițiilor de tipicitate obiectivă.

În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului s-a reținut că în luna iulie 2018, a primit de la martorii B. și C. un scaun ergonomic de birou, în valoare de 369,99 lei, pentru faptul că nu a luat măsuri legale de constatare a infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă comisă în cursul lunii iulie 2018 de către C.”.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile atașate elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., este aceea ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale subiectului activ sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor atribuții.

Or, astfel cum instanța de recurs în casație a reținut anterior în analiza întrunirii condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., în cauză nu s-a stabilit că inculpatul ar fi avut și atribuții de poliție rutieră, care să îi confere, potrivit legii (art. 2 din O.U.G. nr. 195/2002) competența de a controla și, ulterior, constata nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice. Totodată, în cauză nu s-a demonstrat și nici măcar verificat dacă, neavând calitatea de polițist rutier, acesta a făcut totuși parte dintr-un echipaj al poliției rutiere la data la care se susține că C. ar fi fost depistat în trafic.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca primirea bunului să fie în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului, astfel că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de luare de mită, urmând să dispună achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce privește ultima critică a inculpatului, care vizează infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., comisă la data de 16.07.2019, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că „a primit de la martorul C. suma de 500 lei, pentru a propune o soluție de clasare în dosarul penal nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, în care martorul era cercetat pentru infracțiuni la Codul silvic”.

Prin motivele de recurs în casație s-a susținut că, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., remiterea sumei de 500 de lei ar fi trebuit să aibă o legătură clară cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului, arătându-se că doar denunțătorul a susținut acest aspect.

În primul rând, astfel cum s-a arătat și prin încheierea de admitere în principiu, insuficiența probelor care susțin soluția de condamnare nu poate face obiectul analizei instanței de recurs în casație.

În al doilea rând, prin raportare la starea de fapt reținută și la calitatea inculpatului de organ de cercetare al poliției judiciare, acesta avea atribuții de efectuare a urmăririi penale în cauza ce făcea obiectul dosarului penal nr. x/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, și, ulterior, de propunere a unei soluții, astfel că, în mod evident, este îndeplinită cerința atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen., aceea ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

În consecință, în raport de considerentele anterioare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 493 din 30 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/103/2019, a desființat, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamț, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/103/2019 și, printre altele, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iulie 2018).

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate și ale sentinței penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamț, Secția penală.

A dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 72/P din data de 23 august 2022 a Tribunalului Neamț, Secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 493 din 30 mai 2023 a Curții de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe numele inculpatului A.

A dispus emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.