ÎCCJ, decizie (scj.ro #114074)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

Aplicarea unei pedepse inferioare minimului special prevăzut în norma de incriminare, în condițiile în care instanța nu a reținut circumstanțe atenuante sau incidența unei cauze de reducere a pedepsei, se încadrează în cazul de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 246/RC din 13 octombrie 2014

Prin sentința nr. 140 din 3 octombrie 2013, Tribunalul Ilfov, Secția penală, în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), a art. 76 alin. (1) lit. c) și a art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul H.P. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist - pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia nr. 380 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpatul H.P. și procuror împotriva sentinței nr. 140 din 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția penală, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând:

În baza art. 81 C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.P. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, potrivit art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.S. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist - pe o durată de 4 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale cu privire la inculpatul M.S.

Împotriva hotărârii definitive pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație procurorul, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivele scrise și în susținerile orale se arată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este nelegală.

Prin încheierea nr. 83/RC din 23 iunie 2014, s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casație.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în casație prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că în sarcina inculpatului M.S. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și art. 7 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, prin cuvintele și gesturile proferate de inculpat la data de 13 august 2012, a întărit rezoluția infracțională a inculpatului H.P. (polițist) de a pretinde o sumă de bani de la denunțătorul T.A.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare sunt identice și pentru instigator și complice (art. 27 alin. 1 C. pen. anterior), cu mențiunea că Ia stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii.

În speță, instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, stabilind însă o pedeapsă nelegală, în condițiile în care aceasta putea fi coborâtă sub minimul special doar în ipoteza reținerii circumstanțelor atenuante.

De asemenea, inculpatul nu a fost judecat în procedură simplificată, care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Se impune a se reține și faptul că, chiar dacă s-ar aprecia că pot fi reținute circumstanțe judiciare atenuante pentru inculpatul M.S., care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, acest aspect nu mai poate fi examinat în recurs în casație, scopul acestei căi de atac fiind, astfel cum rezultă din art. 433 C. proc. pen., judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.         Această concluzie rezidă din întreaga reglementare a recursului în casație prevăzută în Secțiunea a 2-a, Capitolul V al Titlului III din Partea specială a Codul de procedură penală.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În măsura în care instanța care judecă recursul în casație infirmă hotărârea atacată, o casează, lipsind-o de efecte juridice, putând dispune fie achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, fie rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei.

Spre deosebire de reglementarea recursului în Codul de procedură penală din 1968, care era o cale de atac preponderent de reformare - în caz de casare a hotărârii instanța de recurs putând ea însăși să pronunțe o nouă hotărâre - în actualul Cod de procedură penală recursul în casație este o cale de atac exclusiv de anulare.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis recursul în casație declarat de procuror împotriva deciziei nr. 380 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat în parte decizia numai în ceea ce îl privește pe intimatul inculpat M.S. și numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată acestuia și, rejudecând în aceste limite:

A majorat pedeapsa aplicată intimatului inculpat M.S. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la 2 ani, la 3 ani închisoare și termenul de încercare, de la 4 ani, la 5 ani.

A menținut restul dispozițiilor deciziei penale atacate.