ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. 2080/93/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a cererii procurorului de ședință, de schimbare a încadrărilor juridice, în ceea ce îl privește pe inculpatul H.P. din infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a admis cererea, pusă în discuție din oficiu, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce îi privește pe ambii inculpați și, în consecință: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul H.P., schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist C. pen., pe o durata de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a, b) și c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului H.P. durata reținerii și arestării preventive în cauză, de la 22 august 2012 la 20 septembrie 2012 inclusiv.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145 C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea C., precum și obligațiile aferente acestei măsuri, măsură luată față de inculpatul H.P. prin decizia penală nr. 1766 din 20 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 2080/93/2012/a1 (2954/2012) de către Curtea de Apel București, secția a I-a penală.

În temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (5) C. pen. rap. la art. 255 alin. (3) C. pen., a obligat pe inculpatul H.P. să restituie martorului Ț.A. suma de 150 RON.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul H.P. la plata sumei de 1.200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare generate de cercetarea inculpatului M.S. în prezenta cauză au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 171 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu al inculpatului M.S., în cuantum de 70 RON, a fost avansat și plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

Ț.A. locuiește în comuna D., jud. Ilfov, deținând o stână de oi. Totodată, aceasta „vindea butelii cu bucata” consătenilor, în sensul că numitul O.S. îi aducea lui Ț.A. în curte, cu camionul, periodic, transporturi de câte 20 de butelii, pe care Ț.A. i le plătea „pe loc” (la livrare) lui O.S., apoi, în timp, Ț. vindea (mai departe) acele butelii „la bucată” consătenilor (desigur, vindea doar conținutul buteliilor, alte butelii goale trebuind să fie predate întotdeauna „la schimb” de către cumpărători, conform reglementărilor în rigoare), Ț. „aplicând” la fiecare butelie pe care o vindea adaosul său comercial. Relația comercială dintre O. (vânzător „en gros” de butelii) și Ț. (vânzător „en detail”), profitabilă amândurora, s-a consolidat timp de aproximativ 5 ani, ducând la o relație de amiciție între cei doi, astfel încât în prima parte a anului 2012 (undeva în perioada aprilie - iunie 2012) Ț. i-a dat cu împrumut lui O., la cererea acestuia din urmă, suma de 2.000 RON, înțelegerea dintre cei doi fiind că „o să ne socotim la vânzările viitoare de butelii”. Dar, după ce a luat cu împrumut acei 2.000 RON, brusc O. a început „să îl ocolească ” pe Ț., astfel că în perioada iunie - august 2012 O. nu a mai venit personal cu camionul cu câte 20 de butelii pentru a le preda în curtea lui Ț. (așa cum făcea până atunci), ci îl trimitea doar pe șoferul camionului cu butelii. Dacă inițial Ț. nu s-a alarmat, la începutul lunii august i-a fost din ce în ce mai clar că O. vrea „să facă uitată ” acea datorie de 2.000 RON.

În acest context, la data de 13 august 2012, dimineața, după ce șoferul lui O. a descărcat 19 butelii pline în curtea lui Ț. și a încărcat în camion 19 butelii goale (pe care în prealabil Ț. le schimbase „la bucată” consătenilor), Ț. a decis că trebuie „să pună piciorul în prag” relativ la datoria de 2.000 RON cu care O. îl tot amâna, fără să dea semne că vrea să i-o restituie nici măcar în rate. Așa că Ț. i-a zis șoferului lui O. că de data asta nu-i mai plătește nicio butelie, că acest transport „este în contul datoriei”. Atunci șoferul l-a contactat telefonic pe O. și i-a comunicat decizia lui Ț. După vreo 30 de minute O. a sosit și el (cu o mașină marca D.) în curtea lui Ț., între cei doi izbucnind cearta relativ la neplata buteliilor (de către Ț.) și relativ la nerestituirea împrumutului (de către O.). Cum Ț. a rămas ferm „pe poziție”, O. a plecat, dar, după încă 30-60 de minute (aproximativ), a revenit la poarta lui Ț., însoțit fiind de un echipaj de poliție format din doi polițiști, unul dintre cei doi polițiști fiind numitul H.P. (inculpat în prezentul dosar).

În fața celor doi polițiști, Ț. și O. au reluat cearta mai sus prezentată, context în care polițistul H.P. i-a comunicat lui Ț. faptul că vinde în mod nelegal butelii, adică fără vreo autorizație în acest sens (ceea ce, desigur, Ț. știa de 5 ani). Dar, mai mult decât atât, H.P. i-a zis lui Ț. că îi întocmește proces-verbal de constatare și că îi face dosar penal pentru evaziune fiscală. Apoi H.P., agent șef de poliție, i-a zis colegului său de echipaj (agent de poliție L.L.) să scoată un tipizat de proces-verbal, pe care L. l-a completat după dictarea lui H.

Apoi cele 19 butelii pline au fost reîncărcate în camionul lui O. și, la cererea lui H., ambii „împricinați” (O. și Ț.) i-au însoțit pe cei doi polițiști la sediul Poliției orașului Măgurele pentru a clarifica situația.

Ajunși la sediul poliției, cei doi polițiști (H. și L.) au intrat împreună cu O. într-un birou, iar lui Ț. i-au spus să aștepte afara. După aproximativ 30 de minute, cei 3 au ieșit din birou, Ț. s-a îndreptat spre O., a vrut să-l abordeze în sensul unei înțelegeri pentru aplanarea situației (în fond, de 5 ani de zile înțelegerea lor relativ la comerțul cu butelii le era ambilor profitabilă), dar Ț. n-a mai apucat să zică nimic deoarece l-a văzut pe O. cum scoate bani din buzunar și se îndreaptă spre mașina de poliție (în care, între timp, H. se așezase pe scaunul din dreapta față), cu intenția ca, prin geamul lateral (care era deschis, întrucât afară era cald - era pe data de 13 august 2012) să-i dea mită (bani) lui H. Dar, știind că în curtea Postului de Poliție pot fi camere de supraveghere video (pe de o parte) și că Ț. „e cu ochii pe ei” (pe de altă parte), H. i-a făcut lui O. un semn cu mâna, de refuz, spunându-i totodată să îl urmeze cu mașina. Apoi H. și cu L. au plecat cu mașina de poliție, imediat în spatele lor a demarat și O., cu autoturismul marca D. personală, și, văzând această situație, Ț. s-a suit repede în autoturismul său și a plecat de asemenea în urmărirea celorlalte două mașini. După aproximativ 500 de metri, ajunsă într-o zonă „mai ferită” din Măgurele (zonă denumită de localnici ,,între blocuri”), mașina poliției s-a oprit, apoi s-a oprit și mașina lui O., apoi și cea a lui Ț. Apoi Ț., din mașina sa, a văzut cum O. s-a dat jos din mașină și din nou s-a îndreptat spre portiera din dreapta față a mașinii de poliție, cu pumnul strâns, pentru a-i da bani lui H. Atunci Ț. s-a apropiat mai mult cu mașina de „locul faptei”, a început să claxoneze, apoi a coborât din auto și, țipând către H. („nea P., nu te gândești că există un Dumnezeu...”), și-a scos telefonul mobil din buzunar și i-a „amenințat” pe cei doi că îi filmează. În acest context, H., a refuzat (din nou) mita oferită de către O., zicându-i acestuia din urmă să plece. Apoi mașina poliției a demarat din nou, O. s-a urcat la el în mașină și a plecat în altă direcție, iar Ț. s-a urcat la rândul lui în mașina personală și a plecat în urmărirea mașinii de poliție, urmărind-o până în fața unității militare de la B., unde cei doi polițiști au intrat în unitatea militară. Văzând aceasta, Ț. s-a hotărât să abandoneze „filajul ad-hoc” pe care îl făcea și să se întoarcă acasă, în Dărăști.

Dar, pe șoseaua spre Dărăști, în aceeași zi de 13 august 2012, orele 13,30-14,00, Ț.A. a văzut o mașină de poliție parcată la marginea drumului, iar lângă mașină Ț. îl recunoaște pe numitul M.S. (agent șef adjunct de poliție în cadrul Poliției Orașului Măgurele, desemnat ca polițist rutier). Ț.A. îl știa pe M. din vedere, îl știa mai ales ca prieten al fratelui său, Ț.S. De asemenea, M. îl știa pe Ț. tot așa, „mai pe departe”, M.S. fiind prieten cu fratele lui Ț.A., Ț.S. (fratele lui Ț.A.) fiind fost primar în Dărăști. La vederea lui M.S. (și după ce îl recunoaște), Ț.A. „trage autoturismul pe dreapta”, îl salută pe M. și după câteva replici politicoase, „de rigoare, îl abordează cu problema care îl frământă: ,,domnu‘ S., ajutați-mă să scap de H., că mi-a făcut un proces-verbal...” Și Ț.A. i-a relatat lui M. toată „istoria” acelei zile, insistând că H. i-a întocmit un proces-verbal relativ la butelii și că l-a amenințat cu dosar penal pentru evaziune fiscală, și că totul a pornit, de fapt, de la refuzul repetat al lui O. de a-i restitui lui Ț.A. cei 2.000 RON dați cu împrumut cu 4-5 luni în urmă.

Ascultând „versiunea” lui Ț., M. tindea să îi dea dreptate; Ț.A. părea a fi „țap ispășitor” pentru „vina” de a fi fost „băiat bun” (a dat bani împrumut), în timp ce O. părea a fi ,,escrocul” (se face că uită că a luat bani cu împrumut) care „scapă basma curată” din toată întâmplarea. În plus, M. își amintea cu claritate că e prieten cu Ț.S. și că Ț.S. a fost primar în Dărăști, și cine a fost o dată primar, cine știe, poate va mai fi... În fine, tot acest gen de amalgam de gânduri l-a determinat pe polițistul M. să-i spună lui Ț.A. să stea liniștit, că o să vorbească el (M.) cu H. (la poliție), că o să-i spună (lui H.) că Ț. „e băiat bun”, că de fapt O. e cel neserios, că nu e cazul să-i facă probleme lui Ț. pentru acele butelii, că ar fi bine ca măcar (H.) să-i ia o declarație lui Ț. (Ț. bănuia că în acea dimineață de 13 august 2012, timp de aprox. 30 de minute, cât timp el a așteptat afară, în timp ce O. a stat în biroul de la poliție cu H. și cu L., cei doi polițiști i-au luat o declarație lui O., în care acesta din urmă „l-a înfierat” pe Ț.), să își poată prezenta și Ț. punctul de vedere... În fine, spre deosebire de H., M. e un polițist politicos și chiar amabil cu Ț., așa că M. i-a spus (lui Ț.) să stea liniștit, că peste jumătate de oră se va duce la sediul Poliției din Măgurele și, dacă îl va vedea pe H., îl va ruga să-l audieze (și pe Ț.). Cei doi s-au salutat cordial, apoi s-au despărțit.

Peste încă o jumătate de oră, (aproximativ) Ț.A. a revenit la sediul Poliției Măgurele. În fața sediului poliției l-a căutat „din priviri” pe „protectorul său ad-hoc” (M.), l-a găsit, acesta i-a spus că a vorbit cu H., i-a zis lui H. că „Ț. e băiat bun”, apoi M. a plecat de acolo, „cu treabă”, iar Ț. „dă nas în nas” cu H. Acum sunt doar ei doi în fața postului de poliție, fără O., fără nimeni altcineva. (Între timp, M. îl abordase pe H. și îl rugase să-i ia o declarație și lui Ț., în legătură cu acele butelii, și i-a mai spus și „să aibă grijă, că Ț.A. este fratele lui Ț.S., fostul primar din Dărăști”). Așa că maniera de a vorbi al lui H. „se relaxează”, devine evident mai convivială:

”Băi, nebunule, tu nu mă mai cunoști pe mine?...” În fața acestei noi abordări Ț. se mai destinde și el, îl întreabă „bre nea P., cum facem”, iar inculpatul H., în continuare cu un aer camaraderesc, convivial, dar ferm, i-a pretins lui Ț.A. mită: „mă cinstești, că dacă nu te bag la evaziune fiscală, altfel o mușamalizez eu”. Ț., care atâta aștepta (în fond, știa și el că de 5 ani de zile vindea butelii „en detail” fără nici un fel de autorizație...) l-a întrebat pe H. „cât mă costă?, iar H., prevăzător („Nu aici, că sunt camere de filmat”) i-a arătat lui Ț. Un autoturism marca D., de culoare gri închis, care era la o distanță de aproximativ 20 de metri, și i-a zis lui Ț. să se ducă la acea mașina și să pună două milioane ROL prin geamul de la portiera din dreapta față a acelei mașini. Ț. i-a răspuns lui H. că o să pună bani, dar „să îl lase în pace cu evaziunea fiscală, că cu buteliile o rezolvă el cu S.”. Apoi Ț. s-a apropiat de acea mașină și, prin geamul deschis de la portieră, a băgat în mașină 200 RON. Apoi s-a depărtat de mașină. Apoi H. s-a apropiat de acea mașină, a descuiat portiera, a luat acei 200 RON, i-a numărat, i-a băgat în buzunar, apoi i-a spus lui Ț. că peste vreo două zile îl va chema și pe el și pe O. la poliție, să le ia amândurora declarații, să „rezolve neînțelegerea cu buteliile”, dar „cu ăia 20 de milioane (împrumutați... - nota mea, jud. RMR) să se descurce cu S.”... În aceste condiții, Ț.A. a plecat liniștit spre casă: o zi începută rău, și care continuase și mai rău, se terminase, totuși, și cu bine: e drept că dăduse mită 200 RON unui polițist, dar scăpase de perspectiva de a i se întocmi dosar penal pentru „evaziune fiscală cu butelii”.

Însă „liniștea” lui Ț.A. nu a durat mult. Pentru că în următoarea zi, în data de 14 august 2012, când Ț.A. a revenit la Poliția Măgurele, cu speranța (îndreptățită...) de „a culege roadele mitei” pe care i-o dăduse lui H., H. i-a spus că încă nu a reușit să „rezolve” dosarul „cu buteliile”, având alte priorități de serviciu. Dar, în același timp, H. i-a reproșat lui Ț.A. faptul că „i-a dat cam puțin, că e cam subțire pe criza asta...” Ț., inițial surprins, apoi nemulțumit de perspectiva de „a mai cotiza”, i-a răspuns „nea P., chiar nu mai am bani”, dar H. nu s-a lăsat, a insistat în a mai pretinde încă o „tranșă” de mită: „ba ai bani, fiindcă ai oi...”. La auzul acestei replici Ț. se enervează (e adevărat că are stână, dar muncește ca să o întrețină...), își amintește că în mod repetat i-a mai dat lui H. (dar și altora...) carne și brânză de la stână, așa, ca să „se pună bine cu autoritățile”, că „nu se știe niciodată”, că dacă i se vor fura vreodată din oi „să aibă la cine să meargă la poliție să îl ajute”. Așa că Ț. refuză să mai dea mită, context în care H. se enervează și el, îl insultă pe Ț. și îl amenință (din nou) că îi face dosar penal, că îl bagă la pușcărie, perspectivă care, desigur, îl sperie pe Ț., care, cel puțin aparent, se conformează spășit: „bine, o să vedem cum fac”. Apoi se urcă la el în mașină și pleacă spre casă.

Dar, pe drum, în aceeași zi de 14 august 2012, frustrat de faptul că, aparent, i-a dat degeaba lui H. 200 RON „șpagă”, că H. „se lăcomește”, că cine știe de câte ori o să-i mai tot ceară, că știe că-l „are la mână” pe Ț. cu acele butelii, așadar, în noianul acesta de gânduri și de frustrări, lui Ț. îi încolțește în minte dintr-odată ideea răzbunării pe H.: ce-ar fi să-l denunțe pe H. pentru că a luat mită?

Așa că, brusc, Ț. s-a abătut (din drumul spre casă) pe la sediul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) din Popești-Leordeni. Ajuns la sediul D.G.A, Ț. a relatat ceea ce i s-a întâmplat, un polițist a dat un telefon, apoi, peste vreo oră, la sediul D.G.A. a sosit și procurorul de caz. Procurorul l-a ascultat și dânsul pe Ț., apoi i-a cerut acestuia din urmă să scrie, olograf, un denunț, aspect cu care Ț. a fost de acord (dosar urmărire penală). Apoi, lui Ț.A. i s-a cerut să revină a doua zi la sediul D.G.A., cu bani, pentru ca organele de anchetă să procedeze la „organizarea unui flagrant” în ceea ce îl privește pe H.

Ț.A. s-a conformat, din nou, și, în data de 15 august 2012, a revenit la sediul D.G.A. cu suma de 300 RON. Un polițist i-a luat acești bani, a întocmit un proces-verbal în care a consemnat seriile celor 3 bancnote de câte 100 RON, apoi i-a restituit banii lui Ț. De asemenea, alți polițiști îl „echipează” pe Ț. cu „aparatură tehnică de înregistrare” (microfoane lipite pe maiou, micro-cameră video, micro-stație de transmisie băgată în buzunarul de la pantaloni) și, pe la ora 11

00

, organele de anchetă și cu Ț. au pornit spre sediul poliției Măgurele în scopul „realizării flagrantului”. Procurorul de caz și cei 3 polițiști de la D.G.A. au rămas în mașină, în așteptare, Ț. a intrat în curtea Poliției Măgurele, l-a văzut pe H. pe o bancă, l-a salutat și apoi l-a abordat, zicându-i că „are cașcavalul pregătit”. Dar, de data aceasta, probabil din „motive de scrupule” (în sensul că la acest moment H. era hotărât - probabil - să îi mai ia vreun ban lui Ț. doar după ce „rezolvă cu O.”, în sensul că, în prealabil, Ț. „se împacă” cu O., apoi H. „îl pune” pe O. să dea o declarație cum că O. „își retrage plângerea”, iar apoi H. „clasează lucrarea”) , H. a refuzat mita, spunându-i lui Ț. faptul că „încă nu a putut să ia legătura cu O.” ca să rezolve cazul, și i-a mai spus lui Ț. să revină peste vreo 2-3 ore. Ț. a revenit peste cele 2-3 ore, dar H. din nou i-a spus că încă nu l-a contactat pe O., și din nou i-a spus lui Ț. să revină la el peste două zile sau mai bine luni, după week-end. Ț. a plecat din sediul Poliției Măgurele și apoi, împreună cu organele de anchetă, a revinit la sediul D.G.A.

Dacă ar fi fost să-l asculte pe H. (care, pe 15 august 2012, i-a zis lui Ț. să-l mai caute abia după week-end, adică luni, pe 20 august 2012), Ț. ar fi trebuit să stea liniștit (în ceea ce privește „flagrantul”) până luni, 20 august 2012. Însă, la cererea organelor de anchetă, care insistau în „realizarea flagrantului” (pentru a putea proba, dincolo de orice îndoială, cu înregistrări audio-video ambientale, faptul că H. a luat mită) la data de 17 august 2012 (vineri), dimineața, Ț. a trecut din nou pe la sediul D.G.A., i s-a montat din nou „aparatura tehnică de înregistrare” (mai sus prezentată) și apoi, în jurul orei 9

00

, Ț. s-a prezentat din nou la sediul Poliției Măgurele și, întâmplător, prima persoană cunoscută pe care o întâlnește este chiar polițistul M.S., cu care, desigur, Ț. a intrat în vorbă. Din vorbă în vorbă, a aflat că momentan H. lipsește, apoi M., de curiozitate, l-a întrebat pe Ț. dacă i-a dat sau nu „ceva” (mită) lui H., Ț. i-a răspuns că deja i-a dat două milioane (ROL - nota mea, jud. R.M.R.) și că are de gând să îi mai dea, M. i-a zis să nu îi mai dea nimic, apoi în curtea Poliției a intrat și H., care l-a abordat în primul rând direct pe Ț. („Ce faci, mă?”), apoi l-a întreabat pe Ț. dacă „a adus martorul” (adică pe O.S. - nota mea, jud. R.M.R.), Ț. a zis că nu, apoi dialogul a continuat, cei doi și-au dat seama că niciunul nu are numărul de telefon mobil al lui O., pentru a-l contacta, Ț. i-a dat lui H. numărul său de telefon mobil, pentru ca H. să-l poată contacta (pe Ț.) oricând crede de cuviință, apoi, în repetate rânduri (de 3 ori) Ț. i-a spus „voalat” lui H. că e pregătit să îi mai dea mită („io am venit pregătit, cum am vorbit...”), dar de fiecare dată H. l-a refuzat, implicit, dar ferm („N-are rost să te țin lângă mine...”), hotărât (probabil), să îi mai ia vreun ban lui Ț. doar după ce „rezolvă cu O.”, în sensul că, în prealabil, Ț. „se împacă” cu O., apoi H. „îl pune” pe O. să dea o declarație cum că O. „își retrage plângerea”, iar apoi H. „clasează lucrarea”. Ț. a pleacat.

Dar revine: peste aproximativ două ore, la ora 11:04, în fața sediului Poliției Măgurele, din nou Ț. discută cu H., evident că „pe aceeași temă”, din nou Ț. îi oferă mită („Bre, eu am venit pregătit pentru matale...”), H. din nou îl amână.

Cinci ore mai târziu, la ora 16:08, cei doi se întâlnesc din nou în fața sediului Poliției Măgurele, H. îi spune că între timp l-a contactat telefonic pe O., iar acesta a zis că e la Giurgiu, dar că va veni la Poliție Măgurele în 30-40 de minute, Ț. îi reamintește că a venit cu mita la el („...eu ți-am zis ... am venit pregătit, nicio problemă... Da, nea P.?”), H. îl amână din nou („stai, că îl sun iar...”), apoi, la ora 16:12, cei doi intră în curtea Poliției, Curtea e relativ plină de prostituate (H. precizează că „le-a adunat p’astea după centură...”), H., mai în glumă, mai în serios, îl provoacă pe Ț. să își aleagă o prostituată („Pe care o vrei?... uite, la bucată, una, două...”), Ț. refuză, nu-i arde de așa ceva, nu de-asta a venit el la Poliție. Între timp H. îl sună din nou pe telefonul mobil pe O., apoi îi „pasează” telefonul lui Ț., Ț. află telefonic de la O. că „e plecat cu primarul prin comună” și că nu are cum să mai ajungă în acea zi (vineri, 17 august 2012 - nota jud. RMR) la Poliție, H. îi zice lui Ț. să-i zică prin telefon lui O. să vină săptămâna viitoare să-și retragă plângerea, apoi H. îi reiterează lui Ț. faptul că e dispus să (mai) primească mită, dar după ce Ț. și cu O. se împacă: „Dacă vă înțelegeți și leși banu’, și vine mâine seară (O. - nota mea, jud. R.M.R.) să-și retragă plângerea, eu mâine seară sunt de servici...”.

Toate dialogurile rezumate mai sus, purtate între M.S. și Ț. (inițial) și apoi între Ț. și H. (și apoi între cei doi, de pe telefonul mobil al lui H., cu O.) au fost relatate integral la dosarul de urmărire penală și aceste dialoguri (însoțite de imaginile video aferente) fiind stocate pe CD-ul existent în plicul numerotat la dosarul de urmărire penală, CD pe care e inscripționat cu carioca de culoare neagră „17 august 2012 -1864/P/2012 - 900/DGA/2012”, CD pe care judecătorul dosarului de fond (R.M.R.) s-a semnat cu carioca de culoare albastră (dosar instanță), CD-ul fiind ulterior vizionat în integralitate în ședință publică la termenul de judecată din 01 martie 2013.

Apoi, patru zile mai târziu, pe 21 august 2012 (marți), Ț. s-a prezentat din nou la sediul D.G.A., din nou i s-a montat „aparatura tehnică de înregistrare” și din nou Ț. s-a îndreptat spre sediul Poliției Măgurele pentru ca, într-un fel sau altul, să își rezolve „problema buteliilor”.

Astfel, la ora 09:08, în fața sediului Poliției, Ț. s-a întâlnit cu O., și i-a propus „să se împace”. O. a fost de acord, dar a condiționat „împăcarea” (retragerea plângerii pe care a depus-o la poliție) de faptul ca Ț. să-i plătească ultimul transport de butelii livrate, respectiv 850 RON. Ț. a ripostat, invocând datoria de 2.000 RON (împrumutul pe care O. nu l-a restituit - am prezentat pe larg acest aspect mai sus, la pct. 1.4.a) din prezentele considerente), O. nu a recunoscut această datorie, discuția a degenerat în ceartă, cei doi s-au amenințat reciproc cu represalii legale (legate de comerțul cu butelii al fiecăruia). La un moment dat a apărut și H., i-a întrebat dacă s-au împăcat, cei doi au refuzat să se împace, H. i-a propus lui Ț. să revină după-amiază pentru a fi audiat, de asemenea, i-a cerut lui Ț. să aducă și martorul pe care l-a solicitat spre audiere.

Peste aproximativ o oră, la ora 10:25, Ț. a revinit la sediul Poliției Măgurele, în fața sediului s-a întâlnit cu H., Ț. s-a plâns de atitudinea lui O., H. i-a răspuns că el (H.) oricum a fost „înțelegător”, că deocamdată a înregistrat plângerea lui O. cu „număr (de cartare - nota jud. R.M.R.) de lucrări diverse”, nu cu „număr de dosar penal”, deși „trebuia să o înregistreze la penal”. Prin această ultimă precizare H. i-a dat clar de înțeles lui Ț. faptul că Ț. nu i-a dat (lui H.) degeaba acea primă „tranșă” de mită, de 200 RON. Dar Ț. era în continuare frustrat, după părerea lui el a dat mită „ca să scape de dosar penal”, nu doar ca să se amâne momentul în care va fi învinuit în legătură cu comerțul cu butelii, așa că, prefigurând faptul că oricum va fi tras la răspundere penală, Ț. i-a cerut lui H. mita înapoi: „Băi, nea P., știi ce zic eu? Te rog eu frumos să nu ne certăm. Îmi dai banii înapoi și să facă ce vrea. Îmi dai banii înapoi (pe) care ți i-am dat rândul trecut și ... facă ce-o vrea! (Ț. se referă la O. - nota mea, jud. R.M.R.). Îl bag în mă-sa cu buteliile lui cu tot.”

Ei bine, în acest moment al dialogului dintre cei doi, H. nu au negat că ar fi primit mită de la Ț.! Dimpotrivă, H. a fost de acord (formal) să restituie mita primită, dar a invocat un prim subterfugiu: l-a mințit pe Ț., zicând că a dat mita „mai departe”, lui M.S. Apoi, imediat, H. a mai invocat un subterfugiu, pretinzând că, de fapt, Ț. i-ar fi dat lui mită doar 50 RON. Ț., conștient că este „echipat” cu ,,aparatură tehnică de înregistrare”, a înțeles că tot ceea ce mai poate spera din „afacerea cu butelii cu O.” este doar o „dulce răzbunare” contra lui H. (care, de asemenea, s-a purtat rău cu el, în primul rând pentru că „s-a lăcomit” la mai multă șpagă decât chiar el a cerut inițial, iar în al doilea rând pentru că, pentru mita primită, nu a „îngropat” dosarul „cu plângerea lui O.”, deși așa a promis). Așa că Ț. a acceptat ca H. să-i restituie și doar 50 RON (oricum, e mai mult decât nimic...) și era dispus și să „aștepte” ca H. să „recupereze” banii dați „mai departe” lui M.S.

În fine, pe măsură ce timpul trecea, tensiunea în dialogul dintre H. și Ț. creștea, H. i-a cerut lui Ț. ca „pe loc” să dea o declarație în care să nominalizeze martorul (probabil este vorba despre martorul care, în versiunea lui Ț., ar fi fost de față când Ț. i-a dat 2.000 RON cu împrumut lui O.), Ț. a refuzat, apoi ajunge într-un moment de maximă tensiune nervoasă, un moment în care „s-a săturat de tot și de toate”, nu mai vrea să audă de nimic, doar îi repeta lui H., obsesiv, „mie îmi dai banu care ți l-am dat”, H. i-a reamintit că nu a înregistrat dosarul „la penal”, ci „la diverse”, Ț. i-a pus direct întrebarea „ți-am dat banii?”, H. i-a confirmat din nou: ”Bă, ți-i dau înapoi”.

Apoi, convins fiind că „aparatura tehnică de înregistrare” a înregistrat cuvintele lui H., Ț. și-a permis chiar să-l amenințe pe H. că, dacă nu-i restituie mita, se duce să-l reclame, apoi a plecat, îndreptându-se spre mașina personală, marca D. parcată în apropiere. A intrat în mașină, a băgat cheia în contact și, când să demareze, l-a văzut pe H. în dreptul portierei (portiera șoferului), H. i-a deschis portiera și i-a întins lui Ț. 5 hârtii de câte 10 RON fiecare, zicându-i „ia-ți, bre, banii aici! Și-i dau eu drumul la dosar cum trebuie”, Ț. a luat cei 50 RON, apoi H. l-a amenințat pe Ț. că „îl mai împachetează” cu încă alte două dosare, Ț. i-a răspuns „Da, bre, da”, și apoi a părăsit zona îndreptându-se spre sediul D.G.A. din Popești Leordeni, unde ulterior a predat cei 50 RON primiți de la H.

Tot acest „film” al zilei de 21 august 2012 este stocat pe CD-ul aflat în plicul numerotat la dosar urmărire penală; CD-ul a fost de asemenea semnat de judecător (R.M.R.) și, de asemenea, toate cele trei fișiere stocate pe acest CD au fost vizionate în integralitate în ședința publică din data de 01 martie 2013.

Judecătorul fondului și-a motivat considerentele pentru care s-a impus condamnarea inculpatului H.P., având în vedere următoarele aspecte:

În cele 9 declarații date până în prezent în cauză, inculpatul H. a prezentat, în sinteză, patru versiuni ale situației de fapt de care este acuzat, adică o versiune în care a recunoscut că a primit mită 20 RON, și 3 versiuni în care a susținut că nu a primit mită, ci că a „găsit” 20 RON (într-o versiune: 50 RON) în mașină și apoi , peste 9 zile, a aflat cine i-a băgat „fără voia lui” acei bani în mașină (în toate versiunile e vorba de Ț.A...), așa că i-a restituit (în cea de-a treia versiune  „de nerecunoaștere” apare și „ziua de muncă” plătită lui Ț., pentru a se „depăși” paradoxul evidențiat mai sus, când am analizat cea de-a doua declarație a lui H. - paradoxul este, repetăm: cum e posibil să „găsești” 20 RON în mașină și apoi să restitui 50 RON, adică cu 30 RON mai mult decât ai „găsit” ???).

Cu toate acestea, deși în cele 9 declarații date până în prezent în cauză inculpatul H. a prezentat, în sinteză, patru versiuni ale situației de fapt de care este acuzat, în lipsa altor probe „în cauzare”, probabil că prezenta instanță ar fi pronunțat achitarea (și) a inculpatului H. în dosarul de față, prin raportare la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) C. proc. pen. Însă o astfel de soluție este imposibilă deoarece tot restul materialului probatoriu administrat în cauză a confirmat vinovăția inculpatului H. Astfel, procesele-verbale de consemnare a seriilor bancnotelor primite de martorul denunțător Ț.A. de la inculpatul H., procesele-verbale de transcriere de convorbiri telefonice și în mediul ambiental ce au relevanță în cauză, declarațiile coinculpatului M. (nici măcar coinculpatul M. nu poate afirma cu certitudine că H. nu a primit mită, ba dimpotrivă), precum și toate declarațiile martorului denunțător Ț.A. au confirmat că H. i-a pretins mită lui Ț.A., a luat mită de la acesta și apoi i-a mai pretins o dată mită, că „e cam subțire pe criza asta”... (astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.f) din prezentele considerente).

Desigur, probele „centrale” pentru care s-a impus condamnarea inculpatului H.P. au fost înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental ce au relevanță în cauză, știut fiind că în orice dosar (penal sau civil) părțile sau martorii pot minți, dar înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental nu mint niciodată, decât dacă au fost „trucate”, această ultimă ipoteză fiind exclusă în prezenta cauză, pentru motivele arătate pe larg de către prezenta instanță atunci când a respins cererea de expertizare a CD-urilor cu înregistrări existente la prezentul dosar (dosarul instanței).

Față de aceste considerente teoretice, înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental ce au avut relevanță în cauză pentru a se impune condamnarea inculpatului H.P. sunt următoarele: cele redate la dosarul de urmărire penală (în dialogul dintre Ț. și M.S., la cererea lui M., adică nu din proprie inițiativă, Ț. i-a comunicat lui M. faptul că i-a dat lui H. 2 milioane ROL mită - și ce motiv avea Ț. să îl mintă pe M.?....), (în dialogul dintre Ț. și H. din data de 17 septembrie 2012, Ț. i-a comunicat în mod repetat, de 5 ori - !!! - lui H. faptul că Heciu a venit pregătit exact ca data trecută ” - Ț. referindu-se la data de 13 august 2012, când, la cererea lui H., i-a dat lui H. mită 200 RON - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.e) din prezentele considerente, iar H. nu contestă niciodată, relativ la cele 5 situații când Ț. îi reamintește că i-a dat mită, cum că de fapt Ț. minte, că el, H., nu a primit mită de la Ț.), (în dialogul tot dintre Ț. și H., tot din data de 17 septembrie 2012, dar la ora 16 și 12, H. din proprie inițiativă i-a comunicat lui Ț. faptul că va rezolva dosarul lui Ț. cu buteliile, dar cu două condiții: prima este ca Ț. și cu O. să se înțeleagă, iar a doua este ca Ț. „să lase banu” încă o dată către H. - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.h) din prezentele considerente ...) și cele redate (din dialogul dintre Ț. și H. din data de 21 august 2012 a rezultat cu claritate că H. i-a precizat lui Ț. faptul că el (H.) oricum a fost „înțelegător”, că deocamdată a înregistrat plângerea lui Od. cu „număr de cartare de lucrări diverse”, nu cu „număr de dosar penal”, deși „trebuia să o înregistreze la penal”, prin această precizare H. i-a dat clar de înțeles lui Ț. faptul că Ț. nu i-a dat (lui H.) degeaba acea primă „tranșă” de mită, de 200 RON, apoi Ț., în continuare frustrat că presimte că H. nu îl „scapă de dosar penal”, îi cere lui H. mita înapoi - de 4 ori - dosar urmărire - moment în care H. nu a negat că ar fi primit mită de la Ț., dimpotrivă, H. a fost de acord (formal) să restituie mita primită, dar l-a mințit pe Ț., zicând că a dat mita „mai departe”, lui M.S., apoi, imediat, H. a mințit din nou, pretinzând că, de fapt, Ț. i-ar fi dat lui mită doar 50 RON, Ț. a acceptat ca H. să-i restituie și doar 50 RON (oricum, e mai mult decât nimic...) , apoi Ț. i-a pus direct întrebarea lui H. „ți-am dat banii?”, H. i-a confirmat din nou: ”Bă, ți-i dau înapoi”, apoi Ț. l-a amenințat pe H. că, dacă nu-i restituie mita, se duce să-l reclame, apoi pleacă, îndreptându-se spre mașina personală, apoi, când să demareze, l-a văzut pe H. în dreptul portierei (portiera șoferului), H. i-a deschis portiera și i-a întins lui Ț. 5 hârtii de câte 10 RON fiecare, zicându-i „ia-ți, bre, banii aici - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.i) din prezentele considerente).

Pe de altă parte, judecătorul fondului a considerat că acțiunile coinculpatului M.S. în legătură cu acuzațiile de luare de mită formulate împotriva inculpatului H.P. nu întrunesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită atât cu privire la conținutul obiectiv, întrucât cuvintele și gesturile proferate de inculpatul M.S. în data de 13 august 2012 nu au fost apte pentru a-l întări pe inculpatul H. în rezoluțiunea delictuală de a-i pretinde mita lui Ț., cât și cu privire la conținutul subiectiv al infracțiunii, întrucât acțiunile inculpatului M.S. nu conturează, fără dubiu, că a acționat cu intenție, fie și indirectă, de a-l întări pe inculpatul H. în rezoluția delictuală de a pretinde și primi mita de la martorul Ț.A.

Cu privire la încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății, judecătorul fondului la termenul de judecată din 21 iunie 2013, în baza art. 334 vechiul C. proc. pen., a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în cauză, cu privire la cei doi inculpați, astfel:

- în ceea ce-l privește pe inculpatul H.P., din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- în ceea ce-l privește pe inculpatul M.S., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În concluziile puse cu privire la această chestiune, procurorul de ședință a apreciat că, dimpotrivă, în cauză s-ar impune schimbarea încadrării juridice cu privire la cei doi inculpați, astfel:

- în ceea ce-l privește pe inculpatul H.P., din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- în ceea ce-l privește pe inculpatul M.S., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la cele două „variante” de încadrare juridică toți participanții au avut pe rând cuvântul la termenele de judecată din 21 iunie 2013 și din 20 septembrie 2013.

Deliberând sub acest aspect, judecătorul a constatat, din punct de vedere teoretic, în esență, că infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. este prezentată ca „variantă tip” în alin. (1), iar în alin. (2) este prezentată ca o „formă agravantă” a aceleiași infracțiuni. Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică reținută în rechizitoriu atât la secțiunea „în drept”, cât și în „dispozitivul” rechizitoriului (art. 254 C. pen., fără a se preciza nici un aliniat) este de natură a induce un dubiu cu privire la „forma” infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (varianta tip sau varianta agravantă).

Astfel, în art. 254 C. pen. s-au prevăzut următoarele:

- alin. (1): Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

- alin. (2): Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

- alin. (3): Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Față de cele ce preced, judecătorul a considerat că diferența esențială dintre „varianta tip” a infracțiunii [art. 254 alin. (1) C. pen.] și „varianta agravantă” a aceleiași infracțiuni [art. 254 alin. (2) C. pen.] este aceea că în „varianta agravantă” autorul faptei (inculpatul dedus judecății) trebuie să fie „un funcționar cu atribuții de control”.

Raportând aceste considerații teoretice la speța de față, instanța a constatat că la dosar sunt probe că ambii inculpați sunt „funcționari” (polițiști cu atribuții de poliție judiciară, respectiv de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere), dar nu există vreo probă la dosar în sensul că inculpații ar fi „funcționari cu atribuții de control”.

Prin urmare, față de aceste argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a respins ca neîntemeiate cererile procurorului de ședință, de schimbare a încadrărilor juridice, în ceea ce îl privește pe inculpatul H.P., din infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Dimpotrivă, față de aceleași argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a admis cererea, pusă în discuție din oficiu, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce îi privește pe ambii inculpați și, în consecință, a dispus, în ceea ce îl privește pe inculpatul H.P., schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și, în ceea ce îl privește pe inculpatul M.S., schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și inculpatul H.P.

Prin decizia penală

nr. 380 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, admiterea apelurilor

declarate de inculpatul H.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva sentinței penale nr. 140 din 3 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând:

În baza art. 81 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.P. pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.S. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist - pe o durată de 4 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcția de polițist.

În temeiul art. 81 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale cu privire la inculpatul M.S.

A obligat pe inculpatul M.S. la 700 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva hotărârii definitive pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivele scrise și în susținerile orale se arată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este nelegală.

Prin încheierea nr. 83/RC din 23 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 2080/93/2012, s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casație.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în casație prin prisma criticilor formulate constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că în sarcina inculpatului M.S. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, prin cuvintele și gesturile proferate de inculpat la data de 13 august 2012, a întărit rezoluția infracțională a inculpatului H.P. de a pretinde o sumă de bani de la denunțătorul Ț.A.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare sunt identice și pentru instigator și complice [art. 27 alin. (1) C. pen.] cu mențiunea că la stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii.

În fine, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 modifică numai limita maximă care poate fi majorată.

În speță, instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, stabilind însă o pedeapsă nelegală, în condițiile în care aceasta putea fi coborâtă sub minimul special doar în ipoteza reținerii circumstanțelor atenuante.

De asemenea, inculpatul nu a fost judecat în procedură simplificată care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Se impune a se reține și faptul că, chiar dacă s-ar aprecia că pot fi reținute circumstanțe judiciare atenuante pentru inculpatul M.S., care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, acest aspect nu mai poate fi examinat în recurs în casație, scopul acestei căi de atac fiind, astfel cum rezultă din art. 433 C. proc. pen., judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Această concluzie rezidă din întreaga reglementare a recursului în casație prevăzută în Secțiunea a 2-a, Capitolul V C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În măsura în care instanța care judecă recursul în casație infirmă hotărârea atacată, o casează, lipsind-o de efecte juridice putând dispune fie achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal ori înlăturarea greșită a aplicării legii, fie rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei.

Spre deosebire de reglementarea recursului în C. proc. pen. din 1968, care era o cale de atac preponderent de reformare - în caz de casare a hotărârii instanța de recurs putând ea însăși să pronunțe o nouă hotărâre - în actualul C. proc. pen. recursul în casație este o cale de atac exclusiv de anulare.

Ca atare, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 380 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va desființa, în parte, decizia numai în ceea ce privește pe inculpatul M.S. și numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei și în rejudecare va majora pedeapsa, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 din Legea nr. 78/2000 de la 2 ani la 3 ani închisoare.

Vor fi reținute celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva deciziei penale nr. 380 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2080/93/2012 (3936/2013).

Desființează în parte decizia numai în ceea ce îl privește pe intimatul inculpat M.S. și numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată acestuia și, rejudecând în aceste limite:

Majorează pedeapsa aplicată intimatului inculpat M.S. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de la 2 ani, la 3 ani închisoare și termenul de încercare stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. de la 4 ani, la 5 ani.

Menține restul dispozițiilor deciziei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.S., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H.P., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 octombrie 2014.