ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 122/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 122/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 229/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei P.E., cereri formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpata, P.E., și, în consecință;
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., art. 291; C. pen. și art. 215 alin. (5) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991.
A fost respinsă cererea de schimbare; a încadrării juridice a faptei în ceea ce privește pe inculpata C.C., din 2 infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen. art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cerere formulată de inculpata C.C.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în ceea ce-l privește pe inculpatul P.N. din infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 246 C. pen. și 26 C. pen., raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a), 13 C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cerere formulată de inculpatul P.N.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în ceea ce-l privește pe inculpatul B.G. din infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. - 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cerere formulată de inculpatul B.G.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen., 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. (fapta 1 din rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246, art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. (fapta 2 rechizitoriu).
În baza art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în ceea ce privește pe inculpatul B.G. pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.
În baza art. 13 alin. (1
2
) C. proc. pen. s-a dispus continuarea procesului penal, și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (fapta 3 rechizitoriu)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. proc. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. ( fapta 4 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C.C. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. (fapta 11 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., 33 lit. a), 13 C. pen. (fapta 2 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. (fapta 1 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art 246 C. pen., art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen. (fapta 2 rechizitoriu).
În baza art. 122 lit d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen. s-a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în ceea ce-l privește pe inculpatul P.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (fapta 3 rechizitoriu).
În baza art. 13 alin. (2
1
) C. proc. pen. s-a dispus continuarea procesului penal și, în baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art 10, d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 d C. proc. pen. a fost achitat, același inculpat, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., 33 lit. a), 13 C. proc. pen. (fapta 4 rechizitoriu).
În baza art. 122 lit. d) C. pen., raportat la art. 124 C. pen., s-a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în ceea ce o privește pe inculpata P.E., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 13 alin. (1
2
), C. proc. pen., s-a dispus continuarea procesului penal și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 d C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.E., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.
În baza art. 122 lit. d) C. pen., raportat la art. 124 C. pen., s-a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale în ceea ce privește pe inculpata P.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991.
În baza art. 13 alin. (1
2
) C. proc. pen. s-a dispus continuarea procesului penal și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991.
S-a dispus anularea facturilor fiscale din 18 ianuarie 2000 și din 27 ianuarie 2000.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A. SA Constanța prin administrator judiciar SC I. cu sediul în Constanța, str. C., jud. Constanța, privind obligarea inculpaților B.G., C.C., P.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.S.T. SRL cu sediul în Constanța, Incintă Port - Dana 18, jud. Constanța la plata sumei de 72.522.401.168 lei vechi și echivalentul în lei a 3.241 dolari SUA.
A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților și ale părții responsabile civilmente SC A.S.T. SRL Constanța până la concurența sumei de 72.522.401.168 lei vechi, măsură instituită prin încheierea din 03 august 2005 a Judecătoriei Sibiu, dată în Dosarul nr. 569/2005 al Judecătoriei Sibiu.
În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- B.G., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.
- C.C.,pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.
- P.N., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. și art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.
- P.E., pentru infracțiunile prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.
În motivarea rechizitoriului s-a arătat, în fapt, că SC A.S.P. a fost înființată în baza Hotărârii de Guvern nr. 1293/1990 ca societate, cu capital de stat iar din anul 1995 a intrat în proces de privatizare (persoane fizice și juridice) statul rămânând acționar cu un procent de 18,529%.
Această societate comercială are ca obiect de activitate în principal intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și semiproduse din producția, internă și import, cu tradiție în municipiul Constanța și în țară, funcționând de peste 50 de ani sub denumirea de I.C.E. A. și S.P. SA Constanța, cu sediul în București, iar din luna aprilie și-a mutat sediul în Constanța unde a funcționat sucursala acesteia.
În toată această perioadă la sucursala SC A.S.P. SA Constanța, conducerea a fost asigurată de inculpatul B.G. în calitate de director executiv, apoi de director coordonator și director general adjunct, iar inculpata C.C. a îndeplinit funcția de contabil.
La rândul său SC A.S.T. a fost înființată în anul 1991, în termenii contractului și statului societății, autentificat sub număr 15477 din 26 iulie 1991 și a Sentinței civile nr. 2445/C din 31 iulie 1991 a Judecătoriei Constanța, această societate fiind înființată pentru a agentura navele cu care opera SC A.S.P. Constanța.
În ceea ce privește activitatea inculpaților în cadrul acestor societăți, se reține că inculpatul B.G. a îndeplinit funcții de administrare la Societatea Comercială "A.S.P." -Sucursala Constanța, inclusiv membru al Consiliului de Administrație potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Alimentației nr. 76 din 26 decembrie 1990 până la 01 august 1991, după pare și-a reluat funcțiile din 07 aprilie 1995 până la 01 iulie 2001.
Inculpatul P.N. a deținut de la înființarea SC "A.S.P." - Sucursala Constanța până la 29 august 1995 și funcția de consilier comercial până la data de 30 iunie 2001 în afara schemei de organizare. Dar, totodată, asigura și conducerea SC "A.S.P." SRL Constanța în calitate de președinte ( administrator) împreună cu soția sa, inculpata P.E., contabil șef.
Inculpata C.C. a îndeplinit funcția de contabil șef la SC "A.S.P." S.A. Constanța de la înființare până la data de 21 aprilie 2001, când sediul societății s-a mutat de la București la Constanța.
În desfășurarea activităților specifice, SC "A.S.P." S.A. Constanța, pe perioada analizată 1995 - 2000 ce face obiectul cauzei penale, a încheiat contracte de prestări servicii cu SC "B." București, SC "A." București, SC "R." București, SC "P." București, SC "A.I." București, SC "Z." Buzău, SC "D." SA Constanța, SC "O." Râmnicu Vâlcea, SC "A." Bacău.
Pentru derularea acestor contracte, cu încălcarea prevederilor legale, inculpații B.G. și C.C. din partea SC "A.S.P." SA Constanța au încheiat la rândul lor contracte economice cu SC "A.S.P." SRL Constanța, semnate de inculpatul P.N.
În acest sens, de menționat contractele din 24 august 1995, contractul din 18 decembrie 1997, contractul nr. 4031/1998 și contractul din 06 iulie 2000, acest ultim contract fiind semnat numai de inculpații B.G. și P.N.
Aceste contracte au fost încheiate sub formă scrisă, cu precizarea părților contractante și a obiectului său determinat - obligația de a face anumite prestații portuare, stabilindu-se termenele de operare, tarifele de plată, rezolvarea eventualelor litigii, modalitățile concrete și termenele de plată.
De asemenea, în aceste contracte, cu excepția celui din 2000, au fost precizate și clauze penale cu titlu de penalități pentru întârzieri în plata facturilor.
În acest sens, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 142 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 144, art. 145 din Legea nr. 31/1990, arătându-se că aceste contracte au fost profitabile doar pentru SC "A.S.P." SRL Constanța, care a totalizat în perioada 1995 - 2000 un beneficiu net de 59.328.257.000 lei, în condițiile în care SC "A.S.P." Constanța, a înregistrat în aceeași perioadă un beneficiu net nesemnificativ prin reducerea până la limita de subzistență, în condițiile în care această societate presta serviciile cu dotări proprii și forță de muncă, ajungând să fie în imposibilitatea de a achita anumite creanțe, inclusiv salariile personalului.
În categoria serviciilor portuare efectuate de SC "A.S.P." prin intermediul său, SC "A.S.T." SRL Constanța sunt exemplificate operațiunile de transport indirect de cereale în perioada 1995 - 2000, pentru care s-a practicat un preț de 4,5 $/tonă sau 3,5 $/tonă, în timp ce pentru alți beneficiari s-a practicat un preț de 5,5 $/tonă sau 4 $/tonă, pentru șrot transport direct s-au aplicat 2 $/tonă în perioada 1995 - 1997, iar pentru alți parteneri s-au facturat 2,5 $/tonă, pentru transport indirect șroturi s-a aplicat un preț de 4,5 $/tonă fără a fi prevăzut în contractele încheiate, iar tariful practicat cu SC "A." SRL în mai 1997 a fost de 6,5 $/tonă, iar la importul de zahăr brut în vrac s-a aplicat un plus de 2,25 $/tonă în perioada 1997 - 2000, în timp ce cu SC "A." s-au prevăzut 2, 5 $/tonă în anul 1998.
În aceste condiții, s-a dedus făptuirea, încheierea și derularea contractelor cu SC "A.S. T." SRL Constanța a condus la realizarea unui volum important de venituri pentru această societate cu repercusiuni în reducerea beneficiilor la SC "A.S.P.", cu toate că operațiunile de prestări servicii portuare ar fi putut fi realizate în condiții optime prin dotările existente și personaj calificat de către diverși beneficiari direct de către SC A.S.P. și nu prin intermediul SC "A.S.T." SRL Constanța.
Aprecierile experților desemnați în cele 4 expertize contabile judiciare au fost apreciate ca total eronate, deoarece au făcut mențiuni repetate că acele contracte încheiate în perioada 1995 - 2000 de SC "A.S.P." - Sucursala Constanța cu SC A.S.T. SRL Constanța ar fi fost benefice pentru ambele părți, aspect necorespunzător realității, sens în care se menționează și declarațiile martorilor C.G., Ș.N., G.D. - expert parte, Ț.M., C.A., C.M.
La aceste probe au fost adăugate și concluziile revizorilor SC "A.S.P." Constanța din 2001, precum și măsurile dispuse de conducere la acea dată ce au făcut obiectul protocolului din 30 mai 2001, însă neacceptate de conducerea SC "A.S.P." SRL Constanța prin adresa din data de 29 mai 2011.
Față de cele mai de sus s-a stabilit drept prejudiciu suma de 59.328.257.000 lei în sarcina inculpaților B.G., P.N., C.C., reprezentând suma de bani obținută nejustificat de SC "A.S.P." SRL Constanța în dauna SC "A.S.P." Constanța ca urmare a contractelor încheiate și derulate în perioada 1995 - 2000, prin încălcarea legii.
În acest context s-a constatat că, fapta inculpaților B.G., C.C., P.N., care prin încălcarea unor dispoziții legale (Legea nr. 31/1990) precum și obligațiile statutare aparținând SC A.S.P. Constanța, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au încheiat contracte economice în perioada 1995 - 2000 cu SC "A.S.T." SRL Constanța conducând la producerea unui prejudiciu de 59.328.257.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen.
S-a reținut, de asemenea că, în cadrul relațiilor comerciale de prestări servicii portuare în perioada 1995 - 2000, așa cum s-a menționat, s-au încheiat contracte economice cu încălcarea legii de către inculpații B.G., C.C. și P.N., iar în clauzele acestor contracte s-au prevăzut și anumite penalizări pentru plata cu întârziere a contravalorii prestației, în sarcina beneficiarului SC "A.S.T." SRL Constanța.
Întrucât scadența de plată a facturilor a fost stabilită diferit sub aspectul cuantumului și a datei și modalității de plată, s-a constatat de către revizorii SC "A.S.P." Constanța și de experții contabili ai acestei societăți că, prin neplata la timp a prestațiilor efectuate în favoarea SC "A.S.T." SRL Constanța, a rezultat un prejudiciu cert de 13.194.144.168 lei și 3214 $, responsabilitatea acestei situații revenind inculpaților B.G., C.C. și P.N., care, din interese materiale și de familie, au susținut interesele economico-financiare ale SC "A.S.T." SRL Constanța.
De asemenea, actul de sesizare a instanței a reținut că, fapta inculpaților B.G. și C.C., care în calitate de reprezentanți ai SC "A.S.P." - Sucursala Constanța și a inculpatului P.N. - în calitate de reprezentant al SC "A.S.T." SRL Constanța, prin încălcarea în mod repetat într-o rezoluție unică a atribuțiilor de serviciu, stabilite prin statutul societăților și a fișelor posturilor, a condus la neîncasarea penalităților și a dobânzilor (în sumă totală de 13.194.1444.168 lei) pentru prestațiile efectuate de SC "A.S.P." Constanța în perioada 1995 - 2000, avantajând din punct de vedere economico-financiar SC "A.S.T." SRL Constanța, unde existau interese patrimoniale ale inculpaților și familiilor acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (2) C. pen.
S-a mai arătat că, la data de 12 octombrie 2000, ofițerii de poliție din Portul Constanța au descoperit cantitatea de 6,2 tone zahăr care fusese descărcată din vagonul 1723 aflat în triajul portului, dana 33 și a dispus primirea în custodie a acelei cantități de zahăr industrial la SC "A.S.P." Constanța, conform procesului-verbal de la dosar urmărire penală.
La data de 13 octombrie 2000, inculpații B.G. și P.N. au dispus expedierea cantității de 6,2 tone zahăr către SC "Z." Călărași prin SC A.I. SA București, fapt confirmat prin adresa din data de 12 octombrie 2000, adresată către SC "A.S.T." SRL Constanța și a martorului B.V., în condițiile în care nu se cunoștea proveniența zahărului.
Inculpatul B.G. a comunicat organelor de poliție cu adresa din 12 octombrie 2000, o altă situație legată de descărcarea de zahăr de pe mai multe nave, referindu-se la o altă lucrare penală nr. 464 505 din 10 octombrie 2000.
În acest context, s-a apreciat că fapta inculpatului B.G. de a dispune la data de 13 octombrie 2000, expedierea cantității de 6,2 tone zahăr către fabrica "Z.'' Călărași, în condițiile în care această cantitate se afla în custodia legală a SC "A.S.P.", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
La data de 17 decembrie 1999 SC "A.S.P." S.A. în calitate de prestator servicii portuare încheie contractul economic nr. F.N./1999 cu firma "E.M.S." Limited Londra în calitate de beneficiar, contract ce avea ca obiect conform art. 1, transbordarea direct din vas în vagoane CFR a cantității de 15.000 tone zahăr brut, de proveniență din Brazilia, care urma să vină cu nava "B.A.", în perioada decembrie 1999 - ianuarie 2000.
Cu avizul telex nr. 2574 din 14 decembrie 1999, înregistrat la operatorul SC "A.S.P." Constanța, comandantul navei "B.A.", avizează sosirea navei în Portul Constanța în data de 22 decembrie 1999.
SC "A.S.T." SRL, în calitate de agent al navei "B.A.", cu telexul nr. 3281 din data de 16 decembrie 1999, avizează operatorul SA "A.S.P." Constanța despre sosirea navei în Portul Constanța în data de 22 decembrie 1999, pentru descărcarea a 15.000 tone zahăr brut de proveniență Brazilia.
În calitate de ordonator, SC "A.S.P." Constanța, la data de 07 decembrie 1999, încheie contractul economic pentru prestări servicii de control marfă import export nr. 0220/19999 cu "E.M.S." Limited Londra.
Aceeași societate comercială, la 18 decembrie 2000, încheie contractul economic 002/1999 cu SC "I.C.B." SRL Constanța, în calitate de beneficiar al serviciilor.
Din verificările efectuate de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Constanța, a rezultat că, în realitate, cantitatea netă totală brut de zahăr provenit din Brazilia, descărcată de nava "B.A." și încărcată în vagoane CFR este de 15886,4 tone zahăr, din care numai cantitatea de 15.000 tone a fost declarată la autoritatea vamală.
Referitor la diferența de 886,4 tone zahăr, ca urmare a cercetărilor penale efectuate s-a stabilit că, în cunoștință de cauză, inculpatul B.G. a dispus predarea, fără nicio formă legală, către SC "A.S.T." SRL Constanța, respectiv inculpatului P.N., urmând ca acesta să ia măsuri pentru valorificarea ei.
Ca atare s-a constatat că fapta inculpatului B.G. care în calitatea de reprezentant al SC. "A.S.P." Constanța în luna ianuarie 2000, contrar atribuțiilor de serviciu a dispus întocmirea unor scrisori de trăsură, pentru cantitatea de 886,4 tone zahăr industrial rezultat ca plus de marfă de la nava "B.A.", proprietatea "E.M.S." Limited Londra, către SC "A.S.T." SRL Constanța, respectiv inculpatului P.N., în valoare de 3.269.929.600 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului P.N., care în cunoștință de cauză cu privire la existența plusului de 886,4 tone de zahăr, l-a ajutat pe inculpatul B.G., să valorifice această cantitate de zahăr la SC "A.I." SA București, întrunește elementele constitutive de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. și art. 248
1
C. pen.
S-a precizat că, pentru valorificarea cantității de 886,4 tone de zahăr ca plus marfă, inculpata P.E., contabil șef la SC "A.S.T." SRL Constanța, întocmește în fals factura fiscală din 18 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 762, 2 tone zahăr import Brazilia și ulterior factura din 27 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 160, 2 tone zahăr, atestând nelegal că este proprietarul mărfii.
Această cantitate de 886,4 tone zahăr provenită de la "B.A." este livrată în vagoane C.F.R., cu toată documentația aferentă, la Fabrica de Zahăr Călărași, care aparținea SC "A.I." București.
Contravaloarea zahărului, în sumă de 3.269.929.600 lei, a fost achitată cu ordinele de plată, iar apoi înregistrată în evidențele financiare contabile ale SC "A.S.T." SRL Constanța de către inculpata P.E. în contul nr. aaa, reprezentând venituri din lucrări executate și serviciu prestate.
S-a apreciat că fapta inculpatei P.E. care în calitate de contabil șef la SC "A.S.T." SRL Constanța, a întocmit în fals, facturile fiscale din 18 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 762,2 tone de zahăr import, Brazilia și din 27 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 160,2 tone zahăr, atestând proprietatea acestora la SC "A.S.T." SRL Constanța, facturi care au fost folosite în valorificarea zahărului la SC "A.I." București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen.
Fapta aceleiași inculpate care în calitate de contabil șef la SC "A.S.T." SRL Constanța, a efectuat cu bună înregistrări inexacte, în contabilitate, respectiv a înregistrat contravaloarea celor 886,4 tone zahăr industrial plătite de SC "A.I." București în contul numărul aaa, ca fiind venituri prestări servicii, cu consecința reflectării în bilanțul contabil al societății a unor date nereale, constituie elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 40 din Legea 80/1991, republicată.
S-a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 445 C. proc. pen. instanța de judecată urmează să declare ca fiind false facturile fiscale din 18 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 726,2 tone zahăr import Brazilia și din 27 ianuarie 2000 pentru cantitatea de 160,2 tone zahăr, întocmite de inculpata P.E.
În faza de urmărire penală a fost administrată proba cu înscrisuri, au fost audiați martorii C.C.G., Ș.N., G.D., I.C., Ț.M., D.S., S.C., M.F., B.V., C.A., C.M., G.O., și s-a procedat la audierea inculpaților.
În faza de urmărire penală, inculpații au arătat că nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.
Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Constanța, sub număr 2299/2004, însă prin încheierea nr. 6889 din 17 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Sibiu, dosarul fiind înregistrat sub număr 569/2005(177/306/2005).
Prin încheierea penală din 20 septembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, rechizitoriul Parchetului Curții de Apel Constanța reține în sarcina inculpatei P.E., săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, contând în întocmirea în fals a facturilor fiscale din 18 ianuarie 2000 și din 27 ianuarie 2000, acestea având înscrise drept preț al zahărului aparținând părții vătămate "E.M.S." Limited Londra, și înstrăinat către SC "A.I." București, sumele de 596.977.8000 lei vechi, deci o pagubă de peste 200.000 lei (noi), ceea ce atrage competența de soluționare a tribunalului.
Pe rolul Tribunalului Sibiu cauza a fost înregistrată sub număr 177/306/2005, iar prin Sentința penală nr. 106 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, dată în urma conflictului negativ de competență, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, dosarul fiind înregistrat sub număr 3779/85/2009.
În faza de judecată, Tribunalul a procedat la audierea inculpaților, la administrarea probei cu înscrisuri (balanțe contabile, fișe analitice, raport de verificare al expertului D.V., proces-verbal din 30 ianuarie 2001 al DCFF Constanța, la audierea martorilor T.C., I.C., D.S., S.C., S.E., M.F., S.G., B.V., P.N., prin comisie rogatorie la Tribunalul Constanța (Dosar nr. 13196/118/2010 al Tribunalului Constanța), și a martorilor C.G., Ș.N., Ț.M., C.A. prin comisie rogatorie la Tribunalul București, a martorilor P.B., I.G., D.M.D.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, raportată la starea de fapt expusă evaziv în rechizitoriu, fără a preciza cu exactitate care au fost contractele încheiate în perioada 1995 - 2000 care au prejudiciat SC "A.S.P." și cu ce sume a prejudiciat societatea fiecare contract, Tribunalul a reținut că, la data de 15 aprilie 2003 se înregistrează pe rolul Parchetului Curții de Apel Constanța plângerea penală formulată de SC B. împotriva inculpaților B.G., B.M., P.N. și C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals și uz de fals, folosirea cu rea-credință a bunurilor societății, furt calificat și contrabandă, constând în aceea că în perioada 1995 - 2001, aceștia iau folosit bunurile, SC A. în interes personal, au încheiat contracte false și și-au însușit sumele de bani rezultate din aceste contracte, producând un prejudiciu de peste 15 miliarde lei SC A.I.
Prin H.G. 1293 din 31 decembrie 1990 se înființează SC A.S.P. Constanța S.A., cu sediul în București și cu o sucursală în Portul Constanța, condusă de un director care reprezintă sucursala în relația cu terții, sucursala putând dispune de bunurile și fondurile pe care le gestionează. Această societate are ca asociați, SC "A.S.T." SRL Constanța, SC B. S.A. București, SA A.S.P. București și pe B.G., C.G. și Ș.N.
Dintre administratorii societății făceau parte inculpații B.G. și martorii C.A.M., C.M., C.G., T.F.
La rândul său, SC "A.S.T." SRL Constanța se organizează ca societate cu, răspundere limitată, având ca asociați: B.M., P.N., T.R. și A.S.P. Constanța S.A. - Sucursala Constanța și SC B. SA București, această societate având ca administrator pe inculpatul P.N.
Între cele două societăți s-au derulat, pe parcursul anilor 1995 - 2000, relații comerciale, în baza contractelor încheiate între acestea.
Dintre aceste contracte rechizitoriul, face referire expresă la contractele, din 24 august 1995, contractul din 18 decembrie 1997, contractul nr. 4031/1998 și contractul din 06 iulie 2000, contracte care au produs un prejudiciu de 59.328.257.000 lei, SC A.S.P. Constanța.
Astfel, la data de 24 august 1995, se încheie între A.S.P. Constanța SA reprezentantă de B.G. și C.C. și SC "A.S.T." SRL Constanța reprezentată de P.N., contractul de prestări servicii portuare, contract având ca obiect transbordarea directă la vagoane sau auto a 14.000 tone soia în vrac ce vor sosi cu nava G.T. în perioada 25 august 2010, cu obligația plății prestației de 2 $/tonă + TVA și a unei penalități de 0,4% pe fiecare zi de întârziere după 30 de zile de la data scadenței.
De asemenea, la data de 18 decembrie 1997, între cele două societăți se încheie contractul de prestări servicii portuare nr. 4991, având ca obiect prestări servicii portuare, cu stipularea tarifelor practicate pentru fiecare tip de operațiune și a unor penalități de 0,25% pe fiecare zi de întârziere. Acest contract este modificat ulterior, printr-un addendum, prin care se modifică unele tarife practicate, în sensul reducerii acestora.
La data de 06 iulie 2000 între același societăți se încheie contractul de prestări servicii portuare nr. 2620, prin care se stipulează tarifele pentru servicii portuare cuprinse între 0,40 $/tonă și 5,25 $/tonă.
Datorită acționariatului reciproc în cazul celor două societăți, acestea au stipulat în raporturile contractuale o serie de facilități constând în practicarea unor tarife preferențiale față de cele practicate cu alți agenți economici, împrejurare cunoscută și acceptată de conducerea SC A.S.P. Constanța SA de la București. În acest sens, apare ca fiind relevantă adresa din 09 iunie 2000 a A.S.P. Constanța prin care directorul general T.F. comunică sucursalei Constanța faptul că în ședința Consiliului de Administrație au fost aprobate tarife de prestări servicii portuare cu o reducere de 0,77 $/tonă la semințe de floarea soarelui și 0,70 $/tonă la cereale pentru SC B. SA și SC "A.S.T." SRL.
De altfel, relația comercială dintre cele două societăți a făcut obiectul analizei Consiliului de Administrație al SC A. SA București în mod permanent, astfel cum rezultă din convocatorul emis pentru data de 09 octombrie 2000 și din declarațiile martorilor C.G., Ș.N., C.A.M.
Astfel, martorul C.G. arată că inculpatul B.G. prezenta lunar rapoarte referitoare la activitatea societății, iar martorul Ș.N. arată că SC A. exercita un control asupra contractelor încheiate cu SC "A.S.T." SRL. La rândul său martora C.A.M. arată că între cele două societăți au fost încheiate contracte preferențiale cu acordul Consiliului de Administrație, însă SC "A.S.T." SRL nu a fost singura societate care a beneficiat de astfel de contracte. La rândul său martorul P.B., arată că tarifele practicate între cele două societăți erau foarte apropiate de tarifele societăților prestatoare de servicii. Aceleași împrejurări relatează și martorul I.G.
Este adevărat că sucursala Constanța a A. a fost înștiințată, de către directorul general T.F., să încheie contracte de prestări servicii portuare direct cu partenerii interni și externi, fără intermediari (SC "A.S.T." SRL), însă, această înștiințare s-a făcut la data de 10 octombrie 2000 prin adresa nr. 1883, deci după momentul încheierii contractelor la care face referire rechizitoriul.
În ceea ce privește situația penalităților de întârziere, acestea au fost solicitate de SC A. începând din anul 2001 pentru serviciile prestate în perioada 1997 - 2001, fiind emise facturile din 30 decembrie 2002 și din 15 aprilie 2003. De altfel, între părți au avut loc și o conciliere privitoare la calcului penalităților aferente contractelor nr. 4991/1997 și 2620/2000 deși prin contractul nr. 2620/2000 nu au fost stipulate penalități de întârziere.
Pentru nerespectarea clauzelor referitoare la penalitățile de întârziere, conducerea A., București a solicitat, în mai multe rânduri, inculpatului B.G. explicații pentru ca, prin procesul verbal încheiat la data de 11 iulie 2001, revizorul contabil S.G. să calculeze o pagubă, în patrimoniul A. Constanța de 16.942.332.615; lei datorată gestionării necorespunzătoare a patrimoniului societății în, perioada 1995 - 2001. În aceste condiții A. Constanța a emis o serie de decizii împotriva inculpaților.
Concluziile raportului revizorului S.G. sunt însă contradictorii cu concluziile celor 4 rapoarte de expertiză contabilă efectuate în cauză, și cu toate acestea, procurorul apreciază că aprecierile experților judiciari sunt eronate, întrucât nu se coroborează cu declarațiile martorilor, C.G., Ș.N., Ț.M., C.A.M. și C.M., date în faza urmăririi penale.
Examinând cuprinsul acestor expertize, Tribunalul a constatat că raportul expertului judiciar B.V. constată că, în relațiile dintre SA A. Constanța și SC "A.S.T." SRL, nu poate fi reținut vreun prejudiciu în dauna vreuneia dintre părți. În același sens, expertul L.D., constată că nu se înregistrează niciun prejudiciu la SC A. SA ci numai sume de încasat cu titlu de daune interese care sunt reciproce, existând hotărâri judecătorești în favoarea SC "A.S.T." SRL, iar valoarea datorată de SC A. către SC "A.S.T." SRL este mai mare decât valoarea datorată de SC "A.S.T." SRL.
De asemenea, expertiza judiciară întocmită de experții L.N., G.D., B.V., B.M., S.O. și T.G., constată că tarifele aplicate în contractele A. cu SC "A.S.T." SRL nu diferă în raport cu cele aplicate altor societăți, iar relația contractuală dintre cele două societăți a fost benefică pentru A. și nu există prejudiciu pentru această societate sau responsabilități pentru inculpați, întrucât revizorii contabili au finalizat greșit calculul penalităților, întrucât nu au ținut cont de termenul de prescripție de 3 ani conform Decretului nr. 167/1958, nu au ținut cont de prevederile contractului privitoare la marjă de efectuare a plăților de 40 de zile, au calculat daune la daune și nu s-a demarat o acțiune în justiție contra SC "A.S.T." SRL pentru a întrerupe termenul de prescripție. Pe cale de consecință, experții au concluzionat că nu există prejudiciu pentru A., dar există sume de plată din partea A. către SC "A.S.T." SRL ca pagube rezultante din neexecutarea contractelor încheiate.
Expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză de expertul B.F., a constatat că nu s-au înregistrat prejudicii ca urmare a relațiilor dintre SC "A.S.T." SRL și SA "A.S.P." Constanța.
Relevantă în acest sens este și adresa depusă la dosarul cauzei de partea civilă SC "A.S.P." Constanța prin lichidator judiciar SC I. Constanța, prin care se atestă faptul că, la data deschiderii procedurii, din evidențele contabile nu există un sold debitor sau un prejudiciu, motiv pentru care nu se mai susține cererea de constituire de parte civilă formulată inițial, întrucât acea constituire de parte civilă nu era susținută de acte contabile.
Această adresă este însoțită de balanțe contabile și fișele analitice aferente perioadelor aprilie, mai, iunie 2007, registru jurnal - mai 2007, note contabile și OP-uri.
În aceste condiții, Tribunalul a constatat că, atât la momentul imediat următor încheierii contractelor specificate în rechizitoriu, cât și ulterior, în patrimoniu SC "A.S.P." Constanța, nu s-a înregistrat niciun prejudiciu, iar neîncasarea orii neincluderea în contractul nr. 2620/2000 a unor penalități de întârziere nu a produs niciun prejudiciu de natură patrimonială la SC A., în condițiile în care dispozițiile legale aplicabile la momentul încheierii contractelor (Legea nr. 76/1992), prevedeau caracterul facultativ al clauzei penale în contracte comerciale, aceste dispoziții legale fiind abrogate prin art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 10 din 19 aprilie 1997 și, ulterior prin O.G. nr. 9/2000 care prevede libertatea părților de a stabili rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești.
Tribunalul a constatat că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, faptă prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. și anume: urmarea imediată, cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane.
Această vătămare este necesar să aibă o asemenea gravitate, respectiv, să fi produs consecințe deosebit de grave, anume o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei vechi sau perturbare deosebit de gravă a activității unei persoane fizice sau juridice.
Nefiind îndeplinite aceste condiții Tribunalul a apreciat că lipsește latura obiectivă a infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - primele două fapte din rechizitoriu reținute în sarcina inculpaților B., G.C.C. și P.N., motiv pentru care, Tribunalul, în baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10, lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpații pentru aceste fapte.
Sub aspectul încadrării juridice a acestor fapte, inculpații C.C., P.N. și B.G. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., într-o singură infracțiune continuată, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma complicității pentru inculpata C.C., cu motivarea că sunt incidente dispozițiile normei cu caracter special, norme față de care dispozițiile Codului penal în materia abuzului în serviciu nu au caracter subsidiar.
Examinând aceste cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu în infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor ori creditului societății, Tribunalul a constatat că textul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sancționează fapta fondatorului administratorului directorului sau reprezentantului legal al societății de a folosi, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza a altă societate în care are interese direct sau indirect.
În speță lipsește unul din elementele constitutive ale aceste infracțiuni respectiv, folosirea cu rea-credință a bunurilor societății, nefiind întrunită, astfel latura obiectivă a acestei infracțiuni.
În aceste condiții, Tribunalul a apreciat cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor din abuz în serviciu prev. de art. 246, art. 248
1
C. pen., 41 alin. (1), (2) C. pen., art. 42, art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, ca fiind neîntemeiate și, pe cale de consecință le-a respins.
În ceea ce privește a treia faptă din rechizitoriu reținută în sarcina inculpaților B.G. și P.N., aceea de a dispune la data de 13 octombrie 2000, expedierea unei cantități de 6,2 tone zahăr industrial către fabrica Z. Călărași, această cantitate de zahăr aflându-se în custodia legală a SC A.S.P. Constanța, Tribunalul constată că, prin procesul-verbal din 11 octombrie 2000 întocmit de Serviciul Poliție Port Constanța, s-a constatat că din vagonul 1723 aflat pe linia 4 dana 31, s-au descărcat 110 saci cu zahăr industrial, iar din verificările efectuate la cabina CFR, vagonul era trecut în situația tirajului de aproximativ 2 luni, fiind făcută mențiunea rest marfă. În urma cântăririi acestui zahăr a rezultat o cantitate de 6020 kg zahăr industrial, lăsat în custodia lui B.V. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în perioada 01 august - 17 august 2000, în danele 31 - 33 au descărcat zahăr brut navele P.R., A., P. și A., cu nota de predare recepție 39659 fiind expediată la SC Z. Călărași, cantitatea de 6020 kg zahăr provenit de pe nava A. deși prin adresa din 16 martie 2004, SA A.I. SA București atestă că nu figurează în evidențele lor achiziția, la data de 18 octombrie 2001, a 6020 kg zahăr de la SC A. Întrucât beneficiarul zahărului descărcat de pe nava A. a fost SC A.I. SA, reprezentanții SC A. au dispus expedierea cantității de zahăr găsită în plus în favoarea beneficiarului, în acest caz, A. acționând ca un intermediar între furnizorul extern al mărfii și beneficiarul intern, fără a exista vreun titlu (contract, factură, comandă), care să-i confere SC A. calitatea de custode legal, așa cum se susține în rechizitoriu. Faptul că această societate a descărcat nava nu-i conferă niciun drept asupra mărfii, astfel că, în concluziile expertizei contabile judiciare efectuate. În faza de urmărire penală, care constată că nu există prejudiciu pentru A. și nici persoană responsabilă, apar a fi în acord cu actele existente la dosarul cauzei.
Mai mult decât atât, această expertiză constată că cele 6,02 tone de zahăr au provenit din colectarea resturilor din vagoanele măturate și din măturătura de pe dane, pentru acestea neexistând obligația legală de înregistrare în evidențele contabilei.
Cu privire la această cantitate de zahăr, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B.G. și P.N. pentru infracțiunea de abuz în serviciu constând în aceea că la data de 13 octombrie 2000 au dispus expedierea cantității de 6,2 tone zahăr către fabrica Z. Călărași, deși această cantitate se afla în custodia legală a SA A. Constanța. Raportat la data faptei și la pedeapsa prev. de lege pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. (închisoare de la 6 luni la 3 ani), Tribunalul, față de dispozițiile art. 124 C. pen., art. 122 pct. 1 lit. d) C. pen., a constatat că această faptă s-a prescris la data de 13 aprilie 2008.
Dat fiind faptul că inculpații au solicitat continuarea procesului penal în condițiile art. 13 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul analizând incidența elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., a constatat că, în speță nu este întrunită latura obiectivă întrucât nu au produs nicio pagubă SC A., această cantitate de 6,2 tone zahăr nefiind în proprietatea acestei societăți iar sub aspectul laturi subiective, în sarcina inculpaților nu se poate reține faptul că au dispus expedierea acestei cantități de zahăr cu rea-credință ci acționat în temeiul contractului dintre furnizorul extern al zahărului și beneficiarul intern, presupunând, în mod rezonabil, că această cantitate de zahăr aparține beneficiarului.
Pe cale de consecință, Tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpații B.G. și P.N. pentru infracțiunea de abuz în de serviciu prev. de art. 246 C. pen. (fapta 3 din rechizitoriu).
În ceea ce privește a patra faptă din rechizitoriu reținută în sarcina inculpaților B.G. și P.N.,: aceea de a dispune întocmirea unei scrisori de trăsură, pentru cantitatea de 886,4 tone zahăr, rezultat ca plus marfă de la nava B.A., proprietatea firmei "E.M.S." Limited Londra, către S.Q. "A.S.T." SRL, și de a-l ajuta pe inculpatul B. să valorifice această cantitate de zahăr la SC A.I. (pentru inculpatul P.N.), Tribunalul a constat că, la data de 07 decembrie 1999 se încheie între SC A.S.P. Constanța și " E.M.S." Limited Londra un contract, de prestări servicii portuare având ca obiect transbordarea din vas în vagoane, a unei cantități de 15.000 tone zahăr, ce urmează a sosi cu nava B.A. între decembrie 1999 - ianuarie 2000. Nava B.A. sosește în Portul Constanța, fiind avizat operatorul SC A. despre sosirea navei pentru descărcarea a 15.000 tone zahăr Brazilia. În urma cântăririi cantității de zahăr descărcată, cu ajutorul prestatorului de servicii SC I.C.B., se constată că a fost descărcată cantitatea de 15.916, 2 tone zahăr, din care 15.000 tone a fost expediată la SC Z. Oradea, 886,4 tone la SC Z. Călărași și 26, 7 tone a fost reîncărcată la bordul navei.
Cantitatea de 160, 2 kg zahăr a fost expediată de A. către SC Z. Călărași, această cantitate fiind plătită cu facturile din 18 ianuarie 2000 și din 27 ianuarie 2000, iar cu privire la această cantitate de zahăr nu s-au regăsit documente justificative, însă a fost achitată taxa vamală.
Vânzarea, de către SC "A.S.T." S.R.L către SC A.I. S.A. București, a cantității de 886,4 tone zahăr s-a făcut în temeiul convenției existente între cele două societăți, potrivit căreia, diferența de cantitate ce depășește 15.000 tone, încărcată în vagoane în vederea tranzitării, va fi achitată de SC Z. Oradea S.A., chiar dacă în evidența SC "A.S.T." SRL nu au fost identificate documente care să precizeze proprietatea acestei societăți asupra cantității de zahăr.
Cu privire la cantitatea de marfă descărcată de pe nava "B.A., expeditorul mărfii" E.M.S." Limited Londra, comunică, încă de la data de 23 iunie 2004, faptul că nici această societate, nici clienții lor, nu au pretenții cu privire la transportul efectuat cu nava "B.A. la Constanța, în perioada 21 decembrie 1999 - 14 ianuarie 2000.
Aceeași poziție exprimă " E.M.S." Limited Londra, și la data de 15 iunie 2005 când precizează că nu au înregistrat vreun prejudiciu în dauna societății prin faptele inculpaților și nu se constituie parte civilă în cauză cât și la data de 21 septembrie 2005.
În aceste condiții, fapta inculpatului B.G. de a dispune întocmirea unor scrisori de trăsură pentru cantitatea de 886 tone zahăr provenind de pe nava B.A. și a inculpatului P.N., de a-l ajuta pe inculpatul B.G. să valorifice această cantitate de zahăr la A.I., nu a produs urmarea imediată prev. de art. 246 C. pen., raportat la art. 248
1
C. pen., aceea de a produce vătămarea intereselor legale ale unei persoane, cu consecințe deosebit de grave. În lipsa unui element esențial al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, nu poate subzista această infracțiune nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpații B.G. și P.N. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, faptă prev. de art. 246 C. pen., art. 248
1
C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., respectiv pentru complicitate la această infracțiune (fapta 4 din rechizitoriu).
În ceea ce o privește pe inculpata P.E., aceasta a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni, prev. de art. 289, art. 291 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen. și art. 289 C. pen. raportat la art. 40 din Legea nr. 80/1991, constând în aceea că a întocmit în fals facturile fiscale din 18 ianuarie 2000, pentru cantitatea de 726,2 tone zahăr și din 27 ianuarie 2000, pentru cantitatea de 160,2 tone zahăr atestând proprietatea acestora la SC A.S.T. SRL Constanța, facturi folosite la valorificarea zahărului către A.I. București și a efectuat cu știință înregistrări inexacte în contabilitate, înregistrând contravaloarea celor 886,4 tone zahăr, în contul aaa ca fiind venituri din prestări servicii, ceea ce a dus la reflectarea în bilanțul contabil a societății a unor date nereale.
Față de această descriere a faptelor din Rechizitoriu, reprezentantul Ministerului Public și inculpata P.E. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunile prev. de art. 290 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 43 din Legea nr. 82/1991.
Examinând aceste, cereri de schimbare a încadrării juridice, Tribunalul a constatat că faptele inculpatei P.E. de a întocmi în fals facturile fiscale menționate, atestând în mod nereal, proprietatea acestora la SC A.S.T. SRL Constanța se circumscrie laturii obiective a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Facturile fiscale întocmite în cadrul unei societăți comerciale neputând fi asimilate unor înscrisuri oficiale. Pe de altă parte, în săvârșirea acestei infracțiuni nu există nicio activitate, de inducere în eroare a unei persoane și nicio pagubă produsă în patrimoniul vreunei persoane, astfel că nu subzistă latura obiectivă și nici latura subiectivă a infracțiunii, de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (2) C. pen. nefiind dovedit faptul că inculpata, cu ocazia întocmirii acestor facturi, a folosit nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase.
În aceste condiții, tribunalul a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a primei fapte, din infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.
Față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune (închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda), tribunalul a constatat că de la momentul săvârșirii faptei (18 ianuarie 2000, respectiv 27 ianuarie 2000), s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale prev. de art. 122 lit.