ÎCCJ, decizie (scj.ro #169562)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Competență după calitatea persoanei

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

-

competență după calitatea persoanei

C. proc. pen.,

438 alin. (1) pct. 1

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu este incident în ipoteza în care, ca efect al modificării competenței după calitatea persoanei prin intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel, învestit conform art. 6 din Legea nr. 255/2013, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei, constatând că noile dispoziții privind competența curții de apel după calitatea persoanei nu sunt incidente. În această ipoteză, pierderea calității inculpatului care determina competența curții de apel sub imperiul reglementării anterioare nu prezintă relevanță pentru stabilirea competenței și nu atrage aplicabilitatea art. 48 alin. (1) C. proc. pen., întrucât declinarea competenței de soluționare a cauzei operează în temeiul noilor dispoziții privind competența curții de apel după calitatea persoanei, ca efect al modificărilor legislative, iar nu ca efect al pierderii calității inculpatului.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 71/RC din 21 februarie 2020

Prin sentința penală nr. 35 din 6 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Cornetu, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 211 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 211 alin. (1) și (2

1

) lit. a) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (persoane vătămate B., C., D., E. și F.).

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.

S-a făcut aplicarea art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, printre altele, s-au admis apelurile declarate de procuror și de inculpatul A. cu privire la individualizarea pedepsei.

Împotriva deciziei nr. 941/A din 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în termen legal, printre alții, a formulat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea nr. 376/RC din 11 octombrie 2019, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute în art. 434, art. 436, iar pe cele prevăzute în art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond invocate în cadrul cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate.

În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul inculpat A. în sfera cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluția parțială de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea vizează necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond, recurentul susținând că trecerea dosarului, la data de 6 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziții penale și procesual penale, din competența de judecare a Curții de Apel București, în competența Judecătoriei Cornetu, unde s-a desfășurat procedura de cameră preliminară și judecata în fond a cauzei, conform dispozițiilor noului Cod de procedură penală, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, de comisar de poliție, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.”

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că acest caz de recurs în casație este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența intervenind în cursul judecății.

În sfera acestui caz de recurs în casație, recurentul inculpat A. invocă necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond (Judecătoria Cornetu), susținând că învestirea acesteia cu judecarea cauzei, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziții penale și procesual penale, ca urmare a soluției de declinare a competenței dispusă de Curtea de Apel București, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, aceea de comisar de poliție, iar învestirea judecătoriei s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.

Susținerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:

La data de 16 ianuarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, a înaintat Curții de Apel București, în temeiul art. 264 alin. (4) C. proc. pen. anterior, rechizitoriul din 21 noiembrie 2013 prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, printre alții, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, cu termen fixat pentru data de 13 februarie 2014.

Urmare a intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor dispoziții procesual penale, care au instituit procedura camerei preliminare, ca etapă prealabilă soluționării pe fond a dosarelor cu rechizitoriu, prin rezoluția din data de 3 februarie 2014, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei a dispus luarea măsurilor premergătoare prevăzute în art. 344 C. proc. pen.

În consecință, la termenul fixat în cauză, 13 februarie 2014, în prezența tuturor inculpaților trimiși în judecată, instanța învestită a adus la cunoștința acestora faptul că, întrucât, începând cu data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală, în cauză s-a dispus efectuarea procedurii de cameră preliminară, prevăzută în art. 342 și urm. C. proc. pen.

Luând act de acest fapt, recurentul inculpat A. a formulat cereri și excepții în cauză, atât prin apărător ales, cât și personal.

În acest context, prin încheierea din 1 aprilie 2014, în procedura prevăzută în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta în vigoare la momentul de referință, respectiv în cameră de consiliu, fără participarea procurorului și a inculpaților), evaluându-și, prioritar, propria competență, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a constatat că începând cu data de 1 februarie 2014 nu mai este competent să judece cauza.

În acest sens a reținut că, deși la momentul sesizării instanței cu rechizitoriu, 16 ianuarie 2014, calitatea de comisar cu atribuții de poliție judiciară a inculpatului A. atrăgea competența personală a Curții de Apel București, în condițiile art. 28

1

pct. 1 lit. d) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora „curtea de apel: 1. judecă în primă instanță: (…) d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa”, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, conform cărora „infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către: (…) b) curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002”, începând cu data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul Cod de procedură penală și când, ca efect al dispozițiilor art. 52 pct. 3 și art. 104 din Legea nr. 255/2013, au fost abrogate prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, această calitate a inculpatului nu mai are același efect în planul competenței personale a curții de apel, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. g) teza finală din noul Cod de procedură penală, „curtea de apel judecă în primă instanță: (…) g) (…) infracțiunile săvârșite de chestori.”

Ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora: „(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), instanța pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanței competente”, a art. 35 și a art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Recurând această hotărâre, recurentul inculpat A. susține în cadrul prezentei căi extraordinare de atac că declinarea cauzei la Judecătoria Cornetu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, de comisar de poliție, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.

Susținerile recurentului sunt, în mod evident, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei ca urmare a modificărilor legislative în materia competenței personale a curților de apel, în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști, intervenite pe fondul intrării în vigoare a noilor dispoziții procesual penale, deci avându-se în vederea calitatea inculpatului de comisar de poliție, iar nu aspectul factual al pierderii acestei calități, situație în care ar fi devenit incidente dispozițiile invocate de acesta.

Pe de altă parte, declinarea de competență s-a făcut în procedura de cameră preliminară, deci anterior citirii rechizitoriului și a începerii cercetării judecătorești, motiv pentru care pierderea calității de comisar de poliție a recurentului inculpat nu putea avea relevanță asupra competenței personale a curții de apel, în condițiile art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Practic, constatând că, începând cu data de 1 februarie 2014, în cauzele penale vizând inculpați polițiști, curtea de apel este competentă, după calitatea persoanei, numai în cazul infracțiunilor săvârșite de chestori, în toate celelalte cazuri operând competența generală a judecătoriei, în cadrul examenului prevăzut în art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel București s-a constatat necompetent, motiv pentru care, în temeiul art. 346 alin. (6) raportat la art. 50 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială s-au săvârșit faptele.

Procedând în acest fel, judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel București a pronunțat o soluție în deplină conformitate cu dispozițiile legale în materie, astfel că susținerile recurentului inculpat privind judecarea cauzei în fond de către o instanță necompetentă după calitatea persoanei sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.