ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 35 din 6 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Cornetu, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public și, ca urmare, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false, prev. de art. 287 alin. (1) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 211 alin. (1), (21) lit. a) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată B.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată C.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată D.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată E.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată F.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 33 lit. (a) C. pen. din 1969 s-a constatat existența concursului de infracțiuni între faptele săvârșite de inculpatul A.
În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele anterior menționate, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (21) C. pen. din 1969, care a fost sporită până la maximul special, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 20 de ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, pe o durată de 8 ani, pe lângă pedeapsa rezultantă, după executarea pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G. SRL și s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu ceilalți inculpați condamnați în cauză, la plata sumei de 61.708,23 RON către acesteia.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349 și 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349 și 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu ceilalți inculpați condamnați în cauză, la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și de inculpatul A., s-a desființat, în parte, sentința penală apelată, iar în rejudecare:
În baza art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 211 alin. (1), (21) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată B.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată C.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată D.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată E.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată F.).
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de doi ani, deci, în final, pedeapsa de 12 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 64 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioadă de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G. SRL și, în consecință, au fost obligați inculpații A., H., I., J., K., L., M. și N., în solidar, la plata sumei de 61.708,23 RON către partea civilă.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349 și 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și au fost obligați inculpații A., H., I., J., K., L. și M., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349 și 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și au fost obligați inculpații A., H., I., J., K., L. și M., în solidar, la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.
S-a dispus restituirea sumei de 230 RON către partea civilă C., sumă consemnată la D.G.P.M.B. conform chitanței seria x nr. x din 3 ianuarie 2011.
În baza art. 112 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea materialelor pirotehnice ridicate la data de 27.12.2010 de la numita O. și aflate în custodia SC P. SRL.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, care nu contravin deciziei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, confirmând situația de fapt stabilită de prima instanță, a reținut, în esență, că:
- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, i-a sustras numitului C. suma de 230 RON și l-a pus într-o stare de neputință de a se apăra, prin încătușare și ținerea acestuia în autoutilitara Q. cu nr. x, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969;
- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a sustras articole pirotehnice din incinta depozitului nr. 15 și i-a pus în stare de neputință de apărare pe numiții B., C. și D., prin încătușare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen. din 1969;
- faptele inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a lipsit de libertate pe numiții B., C., D., E. și F., prin încătușarea primilor trei și conducerea tuturor la sediul Poliției Capitalei, fără drept, întrunește elementele constitutive a cinci infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969;
- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a inserat în procesele-verbale datate 26 decembrie 2010, date necorespunzătoare adevărului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- fapta inculpatului A. de a se folosi de înscrisurile falsificate pentru a produce efecte juridice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
****
Împotriva Deciziei penale nr. 941/A din 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, printre alții, a formulat recurs în casație inculpatul A..
În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazurile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 3 iunie 2019, sub nr. x/2014, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 27 septembrie 2019.
După înregistrarea cauzei pe rolul instanței supreme, prin trei memorii diferite transmise la data de 4 septembrie 2019, recurentul inculpat A. a formulat: cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. și note de concluzii scrise privind recursul în casație exercitat în cauză.
La termenul fixat în vederea verificării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, 27 septembrie 2019, luând act de faptul depunerii la dosarul cauzei, de către recurentul inculpat A., a cererilor de sesizare a Curții Constituționale anterior menționate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a stabilit termen la data de 11 octombrie 2019, în vederea discutării acestora în condiții de oralitate și contradictorialitate, sens în care a dispus citarea recurentului inculpat pentru termenul fixat.
Prin aceeași încheiere a amânat și judecarea cauzei, în procedura prev. de art. 440 C. proc. pen., la același termen.
Prin Încheierea nr. 376/RC din 11 octombrie 2019, Înalta Curte, judecătorul de filtru a admis cererea formulată de recurentul-inculpat A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. și art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
Prin aceeași încheiere, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond invocate în cadrul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.
Totodată, prin aceeași încheiere, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibile celelalte cereri de recurs în casație formulate în cauză.
În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul-inculpat A. în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluția parțială de admitere în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte constată că acestea vizează necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond, recurentul susținând că trecerea dosarului, la data de 6 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziții penale și procesual penale, din competența de judecare a Curții de Apel București, în competența Judecătoriei Cornetu, unde s-a desfășurat procedura de cameră preliminară și judecata în fond a cauzei, conform dispozițiilor noului C. proc. pen., s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, de comisar de poliție, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.
În considerarea criticilor formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație, suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 441 C. proc. pen. și dispunerea reluării activității profesionale exercitate anterior pronunțării deciziei recurate.
****
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când " în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente"
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că acest caz de recurs în casație este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența intervenind în cursul judecății.
În sfera acestui caz de recurs în casație, recurentul inculpat A. invocă necompetența după calitatea persoanei a instanței de fond (Judecătoria Cornetu), susținând că învestirea acesteia cu judecarea cauzei, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziții penale și procesual penale, ca urmare a soluției de declinare a competenței dispusă de Curtea de Apel București, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, aceea de comisar de poliție, iar învestirea judecătoriei s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.
Susținerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:
La data de 16 ianuarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a înaintat Curții de Apel București, în temeiul art. 264 alin. (4) C. proc. pen. din 1968, Rechizitoriul nr. x/2012 din 21 noiembrie 2013 prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, printre alții, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2014, cu termen fixat pentru data de 13 februarie 2014.
Urmare intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor dispoziții procesual penale, care au instituit procedura camerei preliminare, ca etapă prealabilă soluționării pe fond a dosarelor cu rechizitoriu, prin rezoluția din data de 3 februarie 2014, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei a dispus luarea măsurilor premergătoare prevăzute de art. 344 C. proc. pen.
În consecință, la termenul fixat în cauză, 13 februarie 2014, în prezența tuturor inculpaților trimiși în judecată, instanța învestită a adus la cunoștința acestora faptul că întrucât, începând cu data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., în cauză s-a dispus efectuarea procedurii de cameră preliminară, prev. de art. 342 și următoarele din noul C. proc. pen.
Luând act de acest fapt recurentul inculpat A. a formulat cereri și excepții în cauză, atât prin apărător ales, cât și personal.
În acest context, prin încheierea din 1 aprilie 2014, în procedura prev. de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta în vigoare la momentul de referință, respectiv în cameră de consiliu, fără participarea procurorului și inculpaților), evaluându-și, prioritar, propria competență, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a constatat că începând cu data de 1 februarie 2014 nu mai este competent să judece cauza.
În acest sens a reținut că, deși la momentul sesizării instanței cu rechizitoriu, 16 ianuarie 2014, calitatea de comisar cu atribuții de poliție judiciară a inculpatului A. atrăgea competența personală a Curții de Apel București, în condițiile art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. din 1968, potrivit cărora "Curtea de apel: 1. judecă în primă instanță: (...) d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa", raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, conform cărora "3) infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către: (...) b) curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002", începând cu data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul C. proc. pen. și când, ca efect al dispozițiilor art. 52 pct. 3 și art. 104 din Legea nr. 255/2013, au fost abrogate prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, această calitate a inculpatului nu mai are același efect în planul competenței personale a curții de apel întrucât, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. g) teza finală din noul C. proc. pen., "1) Curtea de apel judecă în primă instanță: (...) g) (...) infracțiunile săvârșite de chestori".
Ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora "(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), instanța pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342 - 348 din C. proc. pen., ori, după caz, o declină în favoarea instanței competente", a art. 35 și a art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Recurând această hotărâre, recurentul inculpat A. susține în cadrul prezentei căi extraordinare de atac că declinarea cauzei la Judecătoria Cornetu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în condițiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuțiile exercitate în calitatea pe care a deținut-o, de comisar de poliție, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanței.
Susținerile recurentului sunt, în mod evident, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei ca urmare a modificărilor legislative în materia competenței personale a curților de apel, în cazul infracțiunilor săvârșite de polițiști, intervenite pe fondul intrării în vigoare a noilor dispoziții procesual penale, deci avându-se în vederea calitatea inculpatului de comisar de poliție, iar nu aspectul factual al pierderii acestei calități, situație în care ar fi devenit incidente dispozițiile invocate de acesta.
Pe de altă parte, declinarea de competență s-a făcut în procedura de cameră preliminară, deci anterior citirii rechizitoriului și a începerii cercetării judecătorești, motiv pentru care pierderea calității de comisar de poliție a recurentului inculpat nu putea avea relevanță asupra competenței personale a curții de apel, în condițiile art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Practic, constatând că, începând cu data de 1 februarie 2014, în cauzele penale vizând inculpați polițiști, curtea de apel este competentă, după calitatea persoanei, numai în cazul infracțiunilor săvârșite de chestori, în toate celelalte cazuri operând competența generală a judecătoriei, în cadrul examenului prev. de art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel București s-a constatat necompetent, motiv pentru care, în temeiul art. 346 alin. (6) raportat la art. 50 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială s-au săvârșit faptele.
Procedând în acest fel, judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel București a pronunțat o soluție în deplină conformitate cu dispozițiile legale în materie, astfel că susținerile recurentului inculpat privind judecarea cauzei în fond de către o instanță necompetentă după calitatea persoanei sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, soluție în raport de care nu va mai proceda la examinarea cererii de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.
Ca urmare, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 941/A din data de 22 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2020.