ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr.

425/A/2016

Asupra apelurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/312/2008/a de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

, î

n baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-au respins cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate formulate de condamnații

A. și

B.

S-au admis în principiu contestațiile în anulare formulate de condamnații

A. și

B. cu privire la Decizia penală nr. 902 din 14 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale

, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Condamnații A. și B. au formulat contestații în anulare împotriva Deciziei penale nr. 902 din data de 14 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, susținând că aceasta este nelegală, întrucât au fost condamnați, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, situație prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 22 C. pen.

Prin decizia penală nr. 902 din 14 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații B.

și A.

împotriva sentinței penale nr. 3745 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, care a fost desființată în parte, în latură penală, și rejudecându-se cauza pe fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare (5 (cinci) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 (un) an închisoare, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente de:

- pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată si continuată

, prev. de art.

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 - 248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.

, faptă din anul 2006;

- pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice în formă calificată si continuată, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248- 248

1

C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.

, faptă din anul 2006

;

- pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, combinat cu art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.

, faptă din anul 2006;

- pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual

, prev. de

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.,

faptă din anul 2006;

- s-a înlăturat sporul de 1 (un) an închisoare aplicat inculpatului prin sentința apelată.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind pedeapsa complementară, prev. de art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969 cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., pe o perioada de 3 ani, aplicată inculpatului prin sentința apelată, pentru fiecare din infracțiunile precizate mai sus.

În baza disp. art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea disp. art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual

, prev. de

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969, combinat cu art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.,

faptă din anul 2006

, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza disp. art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea disp. art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată,

prev. de art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.,

faptă din anul 2006.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat din două infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 - 248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P. și respectiv, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 - 248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P., într-o singură infracțiune de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) N.C.P., cu aplic. art. 309 N.C.P., art. 35 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 238 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/2012, art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 79 alin. (3) C. pen. și cu aplic. disp. art. 5 din N.C.P. (legea mai favorabilă), faptă din cursul anului 2006.

În baza disp. art. 13/2 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) N.C.P., cu aplic. art. 309 N.C.P., art. 35 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 238 alin. (1) lit. b) din Legea nr. art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 79 alin. (3) C. pen., cu aplic. disp. art. 5 din N.C.P. (legea mai favorabilă), infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, a fost condamnat inculpatul

B.

la pedeapsa de : - 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice ; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, pe o durată de 4 (patru) ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primăria comunei Ion Roată, județul Ialomița.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

Prin aceeași decizie, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată inculpatei

A.,

în pedepsele componente de:

- pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată

, prev. de art.

13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248-248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.,

faptă din anul 2006

;

S-a înlăturat pedeapsa complementară prev. de art.

65 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., pe o perioada de 3 ani.

- pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice în formă calificată si continuată

, prev. de art.

13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248-248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P.,

faptă din anul 2006

.

S-a înlăturat pedeapsa complementară prev. de art.

65 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., pe o perioada de 3 ani.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpată din două infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 - 248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P. și respectiv, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 - 248

1

C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 N.C.P., într-o singură infracțiune de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) N.C.P., cu aplic. art. 309 N.C.P., art. 35 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 238 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/2012, art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., cu aplic. disp. art. 5 din N.C.P. (legea mai favorabilă), faptă din cursul anului 2006.

În baza disp. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) N.C.P., cu aplic. art. 309 N.C.P., art. 35 alin. (1) C. pen. și a disp. art. 238 alin. (1) lit. b) din Legea nr. art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen., cu aplic. disp. art. 5 din N.C.P. (legea mai favorabilă), infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, a fost condamnată inculpata

A. la pedeapsa de : - 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., au fost interzise inculpatei cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice ; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa funcția în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primăria municipiului Slobozia, județul Ialomița.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Au fost înlăturate disp. art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. din 1969, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, față de inculpații B. și A.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părțile civile C., D., E., F. și G., H., I., și J., împotriva

sentinței penale nr. 3745 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

În ceea ce privește cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53, art. 129 din Constituția României și art. 6, art. 13, art. 14, art. 18 din

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Curtea Europeană a Drepturilor 0muluiO)

, invocate de cei doi contestatori prin avocații aleși, Curtea apreciază că acestea se impun a fi respinse, pentru următoarele considerente:

În motivarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, contestatorii au arătat, în esență, că excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. au fost invocate pentru că articolul vizat contravine dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 53, art. 129 din Constituția României, pentru motivele arătate pe larg în practicaua încheierii.

S-a reținut că, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 519 din 07 iulie 2015, liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție în Completul de 5 judecători a stabilit prin Decizia nr. 14 din 09 februarie 2015 că, pentru ca o cerere de

sesizare a Curții Constituționale a României să fie admisibilă și să creeze obligația trimiterii sale la Curtea Constituțională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice din cauză. Aceeași instanță a mai stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Este adevărat că în cauză par a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv

dispoziția legală atacată ca fiind neconstituțională să facă parte dintr-o lege, să fie ridicată în fața unei instanțe de judecată, să fie ridicată de una dintre părțile din dosar și să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, însă nu este îndeplinită și condiția privind legătura cu soluționarea cauzei.

Această legătură cu cauza nu poate fi interpretată ca una pur formală, ci trebuie subsumată

ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate, așa cum s-a stabilit și prin Deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 și nr. 333/A din 29 septembrie 2015, toate pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În acest sens, Curtea a reținut că din cuprinsul motivelor invocate de contestatori se desprinde mai mult ideea că nemulțumirea lor vizează de fapt

modul în care Codul de procedură penală actual configurează calea de atac a contestației în anulare, apreciind că modalitatea de reglementare a acestei căi de atac

privează anumite categorii de exercitarea ei, întrucât nu pot beneficia de posibilitatea analizării contestației în anulare atunci când există o cauză justificativă ce atrage achitarea inculpatului, ci numai în cazul în care există o cauză de încetare a procesului penal.

Or,

atribuțiile privind această reglementare revin legislativului și exced controlului de constituționalitate, sub acest aspect excepția invocată fiind inadmisibilă, întrucât tinde

la completarea legii procesual penale.

Totodată, dreptul subiectiv de a invoca o excepție de neconstituționalitate nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună-credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituții ori a unei norme legale, aspect reținut și în practica instanței supreme, arătată cu titlu de exemplu mai sus.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul încheierii din camera de consiliu de la data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/312/2008/a de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie

,

apelanții contestatori B. și A. au declarat apel, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a încheierii atacate și admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

În motivele scrise, în esență, s-a susținut că cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - dispoziții în baza cărora s-a formulat contestația în anulare - îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv pe aceea de a avea legătură cu soluționarea cauzei.

S-a arătat că, pe fondul cauzei, în apărare au fost invocate dispozițiile art. 22 alin. (1) C. pen., potrivit cărora „este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu consimțământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol” și s-a apreciat că art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este neconstituțional, întrucât în conținutul său se face referire numai la cauzele de încetare a procesului penal, iar nu și la situațiile de achitare a inculpatului în procesul penal.

Dispozițiile art. 22 alin. (1) C. pen. își au corespondentul în dispozițiile art. 16 lit. d) C. proc. pen., care au ca și finalitate achitarea inculpatului, iar nu încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (5) și (6) C. proc. pen., împrejurare față de care inculpatul condamnat nu mai are posibilitatea exercitării contestației în anulare, acestea fiind considerentele pentru care s-a apreciat că, în această formă, dispozițiile legale invocate sunt neconstituționale, fiind încălcate dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 53 din Constituția României, precum și art. 6, art. 13, art. 14, art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând apelurile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, reținând următoarele:

Soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este pronunțată de Curtea de Apel Ploiești cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de contestatorii B. și A. în cursul examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare declarată împotriva Deciziei penale nr. 902 din 14 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; excepția invocată are în vedere neconstituționalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Norma legală invocată ca neconstituțională, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prevede că, î

mpotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere că îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate trebuie să o aibă în judecarea cauzei.

În cauză, se constată că, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În realitate, așa cum rezultă din motivele scrise, nu se formulează o critică de neconstituționalitate, ci se critică

modul în care Codul de procedură penală configurează calea de atac a contestației în anulare.

În esență, contestatorii susțin că modalitatea de reglementare a acestei căi de atac

împiedică posibilitatea analizării contestației în anulare atunci când există o cauză justificativă ce atrage achitarea inculpatului, întrucât textul de lege invocat face referire numai la cauzele de încetare a procesului penal, nu și la situațiile de achitare ale inculpatului în procesul penal.

În acest context, se reține că instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se putea limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Ca atare, se reține că excepția invocată, în concret, vizează o chestiune de aplicare a textului legal, aspect ce excede competenței instanței de contencios constituțional. Mai exact, criticându-se modul în care au fost redactate dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin invocarea excepției de neconstituționalitate, se tinde la modificarea prevederilor legale menționate și transformarea Curții Constituționale în legislator pozitiv, situație nepermisă de lege.

Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de contestatorii B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul încheierii din camera de consiliu de la data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/312/2008/a de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga apelanții contestatori la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de contestatorii B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul încheierii din camera de consiliu de la data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/312/2008/a de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelanții contestatori la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 noiembrie 2016.