ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2015

Deliberând

asupra contestațiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnatul R.D.

constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 805/42/2014,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis contestația formulată în baza art. 595 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

de către condamnatul R.D., privind sentința penală nr. 81 din 23 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția l-a penală, modificată și rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 1797 din 27 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, care a fost desființată în parte, numai în ceea ce-l privește pe acest

condamnat și în consecință: în aplicarea dispozițiilor art. 4 din Noul C. pen. intrat

în vigoare la 1 februarie 2014, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6

luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) și c) C. pen., în două pedepse

componente de câte 5 ani și 6 luni închisoare și de câte 5 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) și c) C. pen., aplicate condamnatului

pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.,

rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, în două pedepse de

câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizare a infractorului

prev. de art. 264 C. pen. și a înlăturat de la cele două infracțiuni prev. de

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

dispozițiile prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1968, deoarece au fost dezincriminate

prin intrarea în vigoare a Noului C. pen. prin Legea nr. 187/2012, menținând pedepsele

aplicate pentru aceste fapte.

Conform art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, a recontopit pedepsele

aplicate urmând ca, petentul - condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a lit. b) și c) C. pen.

Din pedeapsa de

executat a scăzut arestul preventiv de la 5 noiembrie 2009 până la 10 decembrie

2010, precum și perioada executată de la data reîncarcerării la zi.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței, a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 88/2012 din

28 mai 2013 emis anterior de Curtea de Apel București, secția penală, și a dispus

emiterea unui nou mandat de executare potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri.

Pentru a dispune

în acest sens, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori,

a reținut că infracțiunea de luare de mită era reglementată în C. pen. din 1969

în disp. art. 254 alin. (1), care prevedea „fapta funcționarului care, direct sau

indirect pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă

promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini,

a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale

de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește

cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani și interzicerea unor drepturi".

În dispozițiile

aceluiași text de lege, în alin. (2), se prevedea că „fapta prevăzută în alin.

(1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește

cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi".

S-a observat că

în Noul C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014, infracțiunea de luare de

mită este incriminată în disp. art. 289 C. pen. și în privința subiectului activ

al infracțiunii se menționează numai funcționarul public, astfel cum acesta este

definit de art. 175 Noul C. pen.

Prin alin.

(2) al art. 289 Noul C. pen., se prevede că fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită

de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune

numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui

act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act

contrar acestor îndatoriri.

Așadar, legiuitorul

a dorit să tranșeze o problemă dezbătută în doctrină, în sensul că notarul public,

executorul judecătoresc sau orice altă persoană care exercită o funcție de interes

public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice,

pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită.

Noul C. pen. nu

mai reține astfel, varianta agravantă a săvârșirii infracțiunii de către un funcționar

cu atribuții de control, așa cum era prevăzut în vechea incriminare din C. pen.

din 1969 în disp. art. 254 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte,

în dispozițiile art. 595 alin. (1) din Noul C. proc. pen., se prevede că „atunci

când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care

s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune,

fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau

o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa,

instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire după caz a dispoziției art. 4

și 6 C. pen.".

S-a apreciat că,

în speța dedusă judecății sunt aplicabile disp. art. 4 C. pen., în sensul că disp.

art. 254 alin. (2) C. pen. anterior, sunt dezincriminate, ele nemaifiind prevăzute

de legea penală nouă, motiv pentru care sub acest aspect contestația formulată de

petentul - condamnat R.D. este fondată, urmând a fi admisă, conform art. 421

1

alin. (7) pct. 2 C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 805/42/2014, Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au formulat

contestație Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție și condamnatul R.D.

În susținerea

contestației Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție a arătat că nu a intervenit dezincriminarea dispozițiilor art. 254

alin. (2) C. pen. anterior.

Condamnatul R.D.

a precizat că va depune motivele contestației până la primul termen de judecată,

iar la data de 26 ianuarie 2015 a transmis o declarație prin care a arătat ca își

retrage contestația.

Examinând contestațiile

formulate, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate,

Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art.

3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația

în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar

sub o altă denumire".

Contestatorul

R.D. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 254

alin. (1) și (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art.

7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum era reglementată la momentul săvârșirii

faptelor și condamnării definitive „Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254

C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții

de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau

judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254

alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții

de control".

Intrarea în vigoare

a Legii nr. 187/2012 a modificat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000  aceasta

având următorul conținut: Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite

de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror;

este organ de  cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare

a contravențiilor, este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 C. pen. se sancționează

cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 C. pen., ale cărei limite se majorează

cu o treime.

Se constată că

dispozițiile art. 254 alin. (2) C. pen. anterior nu au fost abrogate, iar inculpatul

având calitatea de judecător la Tribunalul Prahova se circumscrie persoanelor ce

sunt sancționate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în reglementarea actuală.

În ceea ce privește

contestația formulată de condamnatul R.D., Înalta Curte constată că potrivit

art. 599 alin. (3) C. proc. pen. cererea poate fi retrasă de condamnat când este

formulată de acesta.

Văzând faptul

că persoana condamnată R.D. și-a manifestat voința în sensul retragerii contestației

formulate împotriva sentinței penale nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunțată în

Dosarul nr. 805/42/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, instanța va lua act de declarația de retragere a contestației

formulate de acesta.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale

nr. 154 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa sentința penală atacată și,

rejudecând: va respinge contestația la executare formulată de condamnatul R.D.

Va lua act de

declarația de retragere a contestației formulate de condamnatul R.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

I. Admite contestația

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 154 din 11 decembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Desființează sentința

penală atacată și, rejudecând:

Respinge contestația

la executare formulată de condamnatul R.D.

II. la act de

declarația de retragere a contestației formulate de condamnatul R.D.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina

statului.

Obligă contestatorul

R.D. - la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare pentru soluționarea

cererii în fond, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 ianuarie 2015.