ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2903/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2903/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia

nr. 2903/2014

Deliberând asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 408 din data de

27 august 2013, Tribunalul

Dâmbovița,

în

baza art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74

lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul A., la 4 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b) și e) C. pen. anterior pe o perioadă

de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71,

64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. anterior.

În baza art. 86

1

C.

pen. anterior s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 86

2

C.

pen. anterior s-a stabilit termen de încercare 6 ani, compus din 4 ani cuantumul

pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița desemnat cu supravegherea

acestuia, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Măsurile de supraveghere prevăzute

la lit. b), c) și d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen. anterior, s-a impus inculpatului și obligația de a nu

intra în legătură cu partea vătămată B.

S-a atras atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. anterior potrivit cărora, în

cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere

stabilite sau a obligației impuse sau a comiterii unei noi infracțiuni

în termenul de încercare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

se revocă, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen. anterior, s-a suspendat pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei

închisorii și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. anterior

s-a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive începând cu 20 mai 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (3)

lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. x/U/2013

din 21 mai 2013 emis de Tribunalul Dâmbovița, dacă nu este arestată

în altă cauză.

În baza art. 13 alin. (1), (2),

(3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. anterior a condamnat

pe inculpatul C., la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71,

64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 86

1

C.

pen. anterior s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 86

2

C.

pen. anterior s-a stabilit termen de încercare 6 ani, compus din 4 ani cuantumul

pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița desemnat cu supravegherea

acestuia, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații

de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Măsurile de supraveghere prevăzute

la lit. b), c) și d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen. anterior, s-a impus inculpatului și obligația de a nu

intra în legătură cu partea vătămată B.

S-a atras atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 86

4

C. pen., potrivit cărora în cazul neîndeplinirii,

cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite sau a obligației

impuse sau a comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere se revocă, dispunându-se executarea

în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen. anterior, s-a suspendat pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei

închisorii și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. anterior

s-a computat din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive începând cu 20 mai 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (3)

lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. x/U/2013

din 21 mai 2013 emis de Tribunalul Dâmbovița, dacă nu este arestată

în altă cauză.

În baza art. 346 C. proc. pen.

anterior s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea

vătămată B., asistată de reprezentant legal D., cu același

domiciliu, obligând inculpații în solidar către aceasta la plata sumei

de 5000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, a obligat pe fiecare inculpat la câte 1200 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care 100 RON reprezintă onorariul apărătorului

desemnat din oficiu părții vătămate minore și care va fi

avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița,

iar 2000 RON cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2012

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpaților A., și C., aflați în Penitenciarul Mărgineni,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, fapta constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2012,

au recrutat pe partea vătămată B. - elevă în clasa a IX-a la

Liceul E. (Liceul nr. XX) din Târgoviște și prin constrângere, respectiv

prin exercitarea de acte de amenințare, au determinat-o să întrețină

relații sexuale cu diverse persoane.

Potrivit actului de sesizare al

instanței inculpații A. și C. sunt foști boxeri amatori, câștigători

în perioada anterioară a unor titluri în campionatele naționale de box

ale României la categoriile de vârstă la care au participat. Având acest „palmares"

și „renume", în a doua jumătate a anului 2012, inculpații și-au

petrecut mare parte din timp în zona Liceelor nr. XX și nr. YY din Târgoviște,

creându-și printre elevii acestor licee o imagine de persoane violente care,

prin acte de amenințare sau de violență fizică efectivă,

solicitau elevilor diverse sume de bani sau telefoane mobile pe care și le

însușeau. Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat

că elevilor liceelor respective le era teamă de cei doi inculpați.

Cu ocazia audierii sale, partea

vătămată B. a precizat că, în cursul lunii octombrie 2012, prin

intermediul martorei F. - colegă de clasă, i-a cunoscut pe inculpații

A. și C., aceștia fiind persoane cunoscute ca fiind violente, în zona

liceului în care învăța. După o perioadă de timp, a fost căutată

la poarta liceului de către inculpatul C., însă a refuzat să iasă.

La scurt timp a fost sunată de către acesta și în momentul în care

a refuzat să iasă în fața liceului, C. i i-a dat la telefon pe inculpatul

A. care a amenințat-o că dacă nu iese, când pleacă acasă

„va avea grijă de ea". De teamă, a ieșit la poarta liceului

unde s-a întâlnit cu cei doi, iar inculpatul A. a amenințat-o, afirmând că

„dacă nu face așa cum zice el o va omorî cu bătaia". Totodată,

acesta i-a spus că arată foarte bine și că „poate face foarte

mulți bani atât pentru el cât și pentru ea". Intrebându-l ce vrea

să spună, acesta a amenințat-o din nou și i-a spus să nu

mai pună întrebări. Uterior, profitând de teama indusă părții

vătămate, cei doi inculpați au determinat-o pe aceasta să întrețină

relații sexuale contra cost cu mai multe persoane, identificați fiind

martorul G., precum și numitul H. De teamă, partea vătămată

nu a spus nimic părinților săi, făcând însă acest lucru

doar în momentul în care aceștia au fost chemați de către directorul

instituției de învățământ întrucât fiica lor acumulase mai multe

absențe. În acest context au fost sesizate și organele de urmărire

penală.

Procurorul a apreciat că declarațiile

părții vătămate B. se coroborează cu întreg materialul

de urmărire penală administrat în cauză, astfel martorii F. și

I. confirmând susținerile acesteia, arătând că îi cunosc pe cei doi

inculpați, că inculpatul A. se manifesta violent față de elevii

liceului, chiar lovind pe unii dintre aceștia și solicitându-le diverse

sume de bani. De asemenea, acestea au arătat că partea vătămată

le-a povestit ceea ce s-a întâmplat și că ele știau că B. era

dusă să întrețină relații sexuale pe bani cu diverși

inculpați pe care îi găsea inculpatul A. Totodată, au precizat că

și lor li s-a propus de către inculpat să facă același

lucru, iar în momentul în care în liceu s-a aflat că B. se prostituează,

au fost agresate de către acesta determinat de faptul că inculpatul bănuia

că ele au fost cele care au vorbit.

Martorul G. a declarat că

îl cunoaște de foarte mulți ani pe inculpatul C., iar prin luna noiembrie

2012, întâlnindu-se în Târgoviște, acesta i-a spus „că are o fată

cu care poate întreține relații sexuale pe bani". Deși, inițial

a refuzat, în aceeași zi în care i s-a făcut propunerea, s-a întâlnit

întâmplător cu inculpatul C. în zona din Târgoviște. Acesta era însoțit

de către un băiat pe nume A. (pe care l-a recunoscut ca fiind inculpatul

A.), ambii spunându-i că au o fată. A acceptat propunerea lor, iar inculpatul

A. a adus la el o fată pe nume B. cu care a mers la un motel din Târgoviște,

întreținând relații sexuale.

Învinuitul J. a menționat

că, la sfârșitul anului 2012 - perioadă în care el era taximetrist

- a fost contactat de către inculpatul A., care i-a spus că are o fată

care practică prostituția și i-a cerut să-i facă legătura

cu clienți de pe TAXI care caută astfel de fete. De asemenea, inculpatul

i-a comunicat că fata poate să meargă cu clienții doar dimineața,

deoarece este de la țară și face naveta. După un interval de

timp, a fost contactat telefonic de către inculpat care i-a cerut să vină

și să o ducă pe fata respectivă într-o anume locație. După

mai multe discuții, a acceptat și a dus-o pe fata respectivă - care

se numea B. - la locuința numitului H., luând-o de acolo după aproximativ

35-40 minute.

Inculpatul C. a confirmat, la rândul

său, că partea vătămată B. a întreținut relații

sexuale cu mai multe persoane, cel care găsea clienții fiind inculpatul

A.

Totodată, martorul K. - directorul

instituției de învățământ - a arătat că, aflând despre

problemele pe care partea vătămată le are, a discutat cu B. Ulterior

discuției, pentru a evita ca părinții minorei să afle ce se

întâmplă, inculpatul C. s-a prezentat la directorul liceului, afirmând că

este vărul acesteia și interesându-se dacă se vor lua măsuri

în legătură cu conflictul respectiv.

Din adresa din 16 mai 2013 a Liceului

Teoretic E. a rezultat ca ulterior evenimentelor a căror victima a fost, partea

vătămată a urmat ședințe de consiliere individuală

la cabinetul de consiliere psihopedagogică.

Inculpații A. și C. au

fost reținuți prin ordonanțele Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița,

pentru 24 ore, de la 20 mai 2013 până la 21 mai 2013. Prin încheierea nr. 22

din 21 mai 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2013, Tribunalul Dâmbovița

a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de

29 zile, respectiv începând cu 21 mai 2013 și până la 18 iunie 2013, fiind

emise mandatele de arestare preventivă numerele: x/U/2013 și y/U/2913.

După înregistrarea dosarului

la instanță, la data de 05 iulie 2013 în baza disp. art. 300

1

alin.

(3) C. proc. pen. anterior a fost menținută arestarea preventivă

a inculpaților, apreciindu-se că subzistă temeiurile avute în vedere

la momentul arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen. anterior, și că acestea impun în

continuare privarea lor de libertate, respingându-se ca neîntemeiată cererea

privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.

Având în vedere starea de minoritate

a părții vătămate B. în baza disp. art. 44 din Legea nr. 678/2001

instanța a dispus desemnarea unui apărător din oficiu și potrivit

art. 24 din același act normativ a declarat ședință nepublică

pe tot parcursul soluționării cauzei.

Partea vătămată

B. asistată de reprezentant legal D. s-a constituit parte civilă în cauză

cu suma de 5000 RON reprezentând daune morale.

Cum inculpații au declarat,

înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunosc săvârșirea

faptelor reținute în actul de sesizare așa cum au fost dovedite în faza

de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe, cu

excepția înscrisurilor în circumstanțiere, respectiv caracterizare, adeverința

de studii și de încadrare în muncă, acte de stare civilă, diplome

obținute din activitatea sportivă depuse de către inculpatul A.,

precum și caracterizări, certificat de calificare profesională și

de absolvire cursuri școlare, diplome provenite din activitatea sportivă,

constatând îndeplinite condițiile prev. de dispozițiile art. 320

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, instanța a admis cererea lor

de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat,

procedând la judecarea cauzei conform respectivei proceduri.

Față de actele și

lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: inculpații

A. și C. au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Situația de fapt ce rezultă

din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, probe în

baza cărora inculpații au solicitat să fie judecați conform

art. 320

1

C. proc. pen. anterior, este aceea că în a doua jumătate

a anului 2012, mai precis în cursul lunii octombrie a acestui an, au recrutat pe

partea vătămată B. - minora în vârstă de 15 ani și prin

constrângere, respectiv prin exercitarea de acte de amenințare, au determinat-o

să întrețină relații sexuale cu diverse persoane.

La stabilirea sus-menționatei

situații de fapt, în afara declarației inculpaților care recunosc

faptele ce fac obiectul judecării lor, dar care, potrivit dispozițiilor

art. 69 C. proc. pen. anterior, pot constitui probe în măsura în care se coroborează

cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul dovezilor existente

în cauză, instanța a avut în vedere și declarațiile părții

vătămate potrivit cărora, în urma amenințării ei cu bătaia

de către inculpați, pe care i-a cunoscut prin intermediul colegei sale

martora F. la Liceul E., unde ambele învățau, a întreținut de 3 ori

acte sexuale în schimbul unor sume de bani cu diverse persoane, dintre care au fost

identificați numitul H. și martorul G. - cel din urma confirmat acest

lucru și precizând că partea vătămata i-a fost prezentată

de inculpatul C., declarațiile martorelor F. și I., potrivit cărora

aveau cunoștință despre faptul că partea vătămata

era dusă de inculpatul A. să întrețină relații sexuale

contra cost, celei dintâi fiindu-i teama de inculpat, declarația martorului

J. potrivit căruia i s-a cerut de către inculpatul A. să-i facă

legătura cu diverși clienți care căutau fete ce practicau prostituția,

o dată el transportând-o pe B. cu TAXI-ul pe care-l conducea la locuința

numitului H., de unde a luat-o după 35-40 de minute.

În urma evaluării material

probator, cu respectarea dispozițiilor art. 62 și 63 C. pen. anterior,

s-au stabilit împrejurările comiterii faptelor așa cum au fost expuse,

încadrarea juridică dată acesteia - infracțiunea de trafic de minori

prevăzuta de art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 comisa de două persoane împreuna, prin amenințare,

asupra unei persoane în vârstă de 15 ani, precum și vinovăția

inculpaților care au recunoscut comiterea infracțiunilor ce fac obiectul

judecării lor, ceea ce le va atrage condamnarea.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpaților s-a avut în vedere pe de o parte că prin comiterea faptelor

s-au adus atingere mai multor valori sociale ocrotite de legea penală, precum

libertatea de voință și acțiune, dar și demnitatea subiectului

pasiv al infracțiunii, gravitatea unor astfel de infracțiuni, iar pe de

altă parte împrejurările comiterii faptelor cu referire la perioada scurtă

de timp în care inculpații au acționat - cea. o lună, activitatea

lor materializându-se potrivit declarației părții vătămate

într-un număr redus de acte materiale, date privind persoana inculpaților,

cei doi nesuferind condamnări până în prezent aspect ce rezulta din cazierul

lor judiciar și beneficiind de circumstanțe personale favorabile probate

cu adeverințele, caracterizările și diplomele obținute din activitatea

sportivă depuse ceea ce denotă o conduită bună înainte de săvârșirea

infracțiunilor cu consecința atragerii în favoarea lor a circumstanței

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, toate acestea materializându-se

în aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special, rezultat în urma aplicării

reducerii limitelor de pedeapsa prevăzute în norma de incriminare în condițiile

art. 320

1

C. proc. pen. anterior, închisoarea în acest cuantum răspunzând

corespunzător funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate

ale pedepsei.

Pentru întregirea repercusiunii

penale s-au aplicat inculpaților pedepsele complementare constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) și e) C.

pen. anterior pe o perioadă de 2 ani, dar și pedepsele accesorii prev.

de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza II și b) și e) C. pen. anterior.

În ceea ce privește individualizarea

judiciara a executării pedepsei, constatând îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 86

1

C. pen. anterior cu referire la cuantumul

pedepsei, la împrejurarea că inculpații nu au fost condamnați anterior

și ținând seama de persoana lor, tineri fiind, de atitudinea procesuală

corectă, de faptul că au fost de acord să plătească părții

vătămate daunele morale în cuantumul solicitat de acesta, în libertate

fiind putând realiza venituri din care să-și îndeplinească obligația,

de faptul că au fost reținuți și arestați preventiv ca

urmare a săvârșirii faptelor o perioadă de mai mult de 3 luni, ceea

ce i-a făcut să perceapă rigorile legii penale, s-a apreciat că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru ei

și, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârși

infracțiuni.

Ca urmare, s-a suspendat sub supraveghere

executarea pedepsei, stabilindu-se termenul de încercare constituit din cuantumul

respectivei pedepse la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani, pe parcursul

căruia inculpații se vor supune tuturor măsurilor de supraveghere

reglementate de art. 86

3

C. pen. anterior, dar și obligației

prev. de art. 86

3

alin. (3) C. pen. anterior de a nu intra în legătura

cu partea vătămată B., atrăgânduli-se totodată atenția

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior.

Față de dispozițiile

art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării sub supraveghere a

pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Întrucât, față de inculpați

s-a luat măsura reținerii pe 24 de ore și a arestării preventive

începând cu data de 20 mai 2013, în baza disp. art. 88 C. pen. anterior s-a dedus

din pedeapsa aplicată perioada curgând de la respectiva dată la zi, iar

în baza disp. art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea

de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați

în altă cauză.

Sub aspect civil, față

de împrejurarea că inculpații au achiesat la pretențiile părții

civile, acesta din urma solicitând suma de 5.000 RON pentru repararea prejudiciului

moral produs de cei dintâi prin comiterea faptelor, față de dispozițiile

art. 16 alin. (2) și (3) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora inculpații

pot recunoaște, în totalitate, pretențiile părții civile. în

acest caz instanța obligându-i la despăgubiri în măsura recunoașterii,

în temeiul art. 346 C. proc. pen. anterior tribunalul a admis acțiunea civilă

așa cum a fost formulată, obligându-i pe inculpați în solidar către

partea civilă minoră, la plata sumei de 5000 RON reprezentând daune morale.

De asemenea, în baza disp.

art. 191 C. proc. pen. anterior, inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

II. Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție

- D.I.I.C.O.

T. - Biroul Teritorial Dâmbovița și inculpații A. și C.,

arătând că aceasta este

nelegală și netemeinică.

Astfel, în dezvoltarea motivelor

de apel, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița, a susținut că

instanța de fond - Tribunalul Dâmbovița, nu a făcut o justă

individualizare judiciară a pedepselor și că în mod greșit a

dispus ca executarea pedepselor de câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor

pe o perioadă de câte 2 ani, aplicate inculpaților A. și C., să

fie suspendate sub supraveghere, conform art. 86

1

C. pen. anterior și

nici nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante față

de aceștia.

Cea de-a doua critică se referă

la faptul că în speță, dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen.

anterior, referitoare la circumstanțele atenuante personale au fost greșit

aplicate, deoarece norma materială de care trebuia să țină seama

instanța de fond, este cea prevăzută de disp. art. 76 lit. b) C.

pen. anterior, în condițiile în care prin reținerea disp. art. 320

1

C. proc. pen. anterior, limita minimă a pedepsei prevăzută de disp.

art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001, redusă cu o treime, este de 6, 8 ani închisoare.

S-a susținut că prima

instanță nu a dat o justă interpretare și aplicare a disp. art.

72 C. pen. anterior și ca atare, pedepsele de câte 4 ani închisoare nu sunt

de natură să realizeze scopul prev. de art. 52 C. pen. anterior și

să respecte principiul proporționalității în raport de gradul

de pericol social al infracțiunilor. în condițiile în care fapta reținută

în sarcina inculpaților prezintă un grad de pericol ridicat și ca

atare, nu trebuiau reținute nici circumstanțe atenuante personale în favoarea

acestora și nici suspendarea sub supraveghere a pedepselor.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea în parte a sentinței și înlăturarea movului de

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpații, prin apărători

aleși au susținut la rândul lor că pedepsele aplicate sunt prea mari,

solicitând reducerea cuantumurilor și menținerea modalității

de executare a acestora.

Curtea, verificând hotărârea

atacată, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. anterior, pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile invocate și

din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd

disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a constatat că apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița este fondat, iar apelurile declarate

de către inculpații A. și C. sunt nefondate.

Pe baza probatoriilor administrate

de către organul de cercetare penală, respectiv procesul verbal de sesizare

din oficiu, declarațiile părților vătămate B., declarațiile

martorilor F., I., K., G. și D. și coroborate cu declarațiile de

recunoaștere ale inculpaților C. și A., instanța de fond a reținut

o corectă situație de fapt, așa cum a fost expusă pe larg în

cuprinsul acestei decizii, a dat o încadrare juridică corespunzătoare

faptei reținute în sarcina inculpaților.respectiv cea prevăzută

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 modificată, aspecte față de care nu s-au formulat critici.

Cu privire la apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D J.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița.

Critica ce vizează individualizarea

judiciară a pedepselor a fost apreciată ca întemeiată.

Ținând seama că inculpații

au adoptat o poziție procesuală sinceră pe parcursul procesului penal,

iar în instanță au solicitat ca judecata să se facă după

procedura prev.de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, pe baza probelor

administrate la urmărirea penală, pentru a beneficia de reducerea limitelor

de pedeapsă cu o treime și că nu au antecedente penale, s-a apreciat

că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea acestora

circumstanțele atenuante personale prev. de art. 74 C. pen. anterior.

Ținând seama de faptul că

prin aplicarea disp.art. 320

1

C. proc. pen. anterior, limita minimă

a pedepsei redusă cu o treime este de 6, 8 ani închisoare, norma materială

ce trebuia a fi aplicată este cea prevăzută de disp. art. 76

lit. b) C. pen. anterior și nu art. 76 lit. a) C. pen. anterior, cum greșit

a reținut prima instanță.

Hotărârea primei instanțe

a fost apreciată ca fiind greșită prin aceea că nu se justifica

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. anterior,

privitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepselor de câte 4 ani închisoare,

aplicate celor doi inculpați, deoarece prin această modalitate de executarea

pedepsei nu se poate realiza scopul preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen.

anterior.

S-a apreciat că trebuia să

se dea o importanță mai mare tipului de infracțiune reținută

în sarcina inculpaților, având în vedere că în ultima perioadă de

timp, acest gen de infracțiuni capătă un caracter de fenomen prin

amploarea deosebită și aduc atingere unora din cele mai importante valori

ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, reprezentând și

una din cele mai grave forme ale criminalității organizate.

Pericolul social al faptei săvârșite

de către cei doi inculpați, rezidă și din faptul că ulterior

sesizării organului de urmărire penală, aceștia au continuat

cu o atitudine amenințătoare și de intimidare a părții

vătămate, aspecte care trebuiau să fie avute în vedere de către

tribunal, atunci când a procedat la stabilirea modalității de executare

a pedepselor.

Pentru aceste considerente, Curtea

a reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița

este fondat și a fost admis conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior.

Drept consecință, s-a

desființat în parte hotărârea primei instanțe, s-a costatat că

în cauză norma materială ce trebuia a fi aplicată alături de

disp. art. 74 lit. a) C. pen. anterior, față de inculpați, este cea

de art. 76 lit. b) C. pen. anterior și nu de art. 76 lit. c) C. pen. anterior,

cum greșit a reținut tribunalul și au fost înlăturate disp.

art. 86

1

, art. 86

2

, art. 86

3

, art. 86

3

alin. (3) și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, privind suspendarea sub supraveghere

a pedepselor de câte 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor pe o perioadă

de câte 2 ani, urmând ca inculpații să execute aceste pedepse în regim

privativ de libertate.

Deoarece, nici la examinarea din

oficiu a sentinței, efectuată sub toate aspectele de fapt și de drept,

așa cum prevăd disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, nu s-au

mai constatat și alte nelegalități, celelalte dispoziții ale

sentinței atacate au fost menținute.

Cu privire la apelurile declarate

de inculpații A. și C.

Critica inculpaților s-au

referit la cuantumurile de pedeapsă stabilite de instanța de fond, pe

care le consideră prea mari, solicitând astfel reducerea acestora.

Pentru considerentele arătate

în analiza criticilor invocate în apelul Parchetului, privind individualizarea judiciară

a pedepselor aplicate acestora, Curtea a costatat că nu se justifică reducerea

cuantumurilor de pedeapsă, motiv pentru care apelurile declarate de inculpați

au fost apreciate ca nefondate și au fost respinse conform art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen. anterior.

III. Împotriva deciziei penale

nr. 6 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat

recurs, în termenul legal, inculpații A. și C.

Recurenții inculpați

A. și C.

au depus

motivele de recurs, în termenul legal, la data de 29 mai 2014.

De asemenea, ambii inculpați

au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei penale atacate, invocând

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

anterior prin prisma greșitei individualizări de către instanța

de apel a pedepselor aplicate și a modalității de executare, iar

în rejudecare reindividualizarea pedepsei, reținerea circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior care sunt câștigate inculpaților

fiind deja aplicate de instanțele de fond și apel, reducerea pedepsei

sub minimele speciale prevăzute de noua lege, iar cu privire la modalitatea

de executare, suspendarea executării acesteia conform art. 91 C. pen. Au mai

solicitat aplicarea art. 5 C. pen. și schimbarea încadrării juridice conform

noii legi care este mai favorabilă.

Analizând recursurile declarate,

Înalta Curte constată că acestea sunt fondate numai cu privire la aplicarea

legii penale mai favorabile pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că,

în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013,

conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în

vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe

și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de

casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parțial

devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în

art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează

în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această

cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă

limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. anterior

prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează

în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile

înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2)

al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare

din oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

la data de 6 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în

speță- referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată

în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului,

prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac și limitat doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen. anterior - când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre

s-a făcut o greșită aplicare a legii, invocat de recurenții

inculpați, se constată că, nu a fost modificat dar a fost exclus

din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar,

pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, respectiv invocarea, în scris, cu

cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Se observă că inculpații

au invocat acest caz de casare în termenul legal, la data de 29 mai 2014 în condițiile

în care primul termenul de judecată a fost la data de 04 iunie 2014.

Cu privire la criticile invocate

pe acest caz de casare, s-a invocat greșita aplicare a legii prin prisma greșitei

individualizări de către instanța de apel a pedepselor aplicate și

a modalității de executare, iar în rejudecare s-a solicitat reindividualizarea

pedepsei, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.

a) C. pen. anterior, reducerea pedepsei sub minimele speciale prevăzute de

noua lege, iar cu privire la modalitatea de executare, suspendarea executării

acesteia conform art. 91 C. pen. Au mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen. și

schimbarea încadrării juridice conform noii legi care este mai favorabilă.

În ce privește critica vizând

greșita individualizare a cuantumului pedepsei și a executării acesteia,

se constată că odată cu modificarea fostului caz de casare prevăzut

de pct. 14 prin Legea nr. 2/2013, nu mai este posibilă reindividualizarea pedepsei

dacă aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, fiind

definitiv stabilită de instanța de apel, atât cuantumul pedepsei cât și

modalitatea de executare a pedepsei, astfel că instanța de recurs nu poate

valorifica această critică în lipsa vreunui caz de casare incident în

cauză.

În ce privește circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, acestea sunt câștigate

inculpaților, așa cum s-a arătat mai sus, procesul de individualizare

fiind definitiv stabilit de instanța de apel.

În ce privește aplicarea legii

penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea

de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunilor, instanța

de recurs constată că inculpații au fost condamnați pentru infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior,

art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. anterior, sancționată pe vechea

lege cu limite speciale de pedeapsă de la 10 ani la 20 de ani închisoare și

interzicerea unor drepturi, infracțiune prevăzută în noua lege de

art. 211 alin. (1) și (2) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. sancționată

pe noua lege cu limite speciale de pedeapsă de la 5 ani la 12 ani închisoare

și interzicerea unor drepturi, fiind astfel mai favorabilă noua lege.

motiv pentru care se impune aplicarea art. 5 C. pen.

Față de aceste considerente,

având în vedere faptul că în cauză nu este incident cazul de casare invocat

și nici cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, însă se impune aplicarea

art. 5 C. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpații

A. și C. împotriva deciziei penale nr. 6 din 17 ianuarie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Va casa în parte decizia penală

atacată, cât și sentința penală nr. 408 din data de 27

august 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, numai cu privire

la aplicarea legii penale mai favorabile pentru acești inculpați și

rejudecând în aceste limite:

Va schimba încadrarea juridică

a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2),

(3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. anterior, în infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) rap. la art. 210 alin.

(1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) rap. la art. 374 alin. (4)

C. proc. pen. și art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna

pe inculpații A. și C. la câte o pedeapsă de 3 ani și 4 luni

închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012,

va aplica ambilor inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen., pe o durată

de 2 ani.

Va aplica ambilor inculpați

pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 65, art. 66 alin.

(1) lit. a), b) și f) C. pen.

Va menține restul dispozițiilor

deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații A. și C. împotriva deciziei penale nr. 6 din 17 ianuarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală

atacată, cât și sentința penală nr. 408 din data de 27

august 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, numai cu privire

la aplicarea legii penale mai favorabile pentru acești inculpați și

rejudecând în aceste limite:

Schimbă încadrarea juridică

a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2),

(3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. anterior, în infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) rap. la art. 210 alin.

(1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) rap. la art. 374 alin. (4)

C. proc. pen. și art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă

pe inculpații A. și C. la câte o pedeapsă de 3 ani și 4 luni

închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012,

aplică ambilor inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen., pe o durată

de 2 ani.

Aplică ambilor inculpați

pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 65, art. 66 alin.

(1) lit. a), b) și f) C. pen.

Menține restul dispozițiilor

deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate

de soluționarea recursurilor de față rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor

desemnați din oficiu pentru inculpații A. și C. până la prezentarea

apărătorilor aleși, în sumă de câte 150 RON, se suportă

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru partea civilă B. în sumă de 150 RON, se suportă

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 octombrie 2014.