ÎCCJ, decizie (scj.ro #85323)

Funcție publică. Drept disciplinar. Sancțiune disciplinară. Termenul de exercitare a acțiunii în anulare Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea disciplinară aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul art.74 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în termenul de 30 de zile prevăzut în alin.1 al art.5 al Legii nr.29/1990, iar nu în termenul de un an prevăzut în alin.5 al aceluiași articol. (Secția de contencios administrativ, decizia 641 din 18 februarie 2003) Reclamantul M. D. C. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menționat a fost sancționat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în rețeaua Ministerului Finanțelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoștință și care greșit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa rețeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este și nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispozițiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancțiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a admis acțiunea și a anulat ordinul contestat, reținând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze și să sancționeze comportamentul utilizatorului. Sub aspectul legalității, instanța reține că măsura dispusă încalcă dispozițiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor care a susținut excepția prescrierii dreptului la acțiune față de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanța în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului. Recursul este fondat. În conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999, art.74, funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ. Astfel fiind, și cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanței de contencios nu poate fi decât termenul de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Față de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancționare la 10.10.2001, acțiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depășirea acestui termen. Susținerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată și urmează a fi respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-și producă toate efectele. În speță, actul dedus judecății este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administrației publice centrale, dar care în același timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reține că în mod greșit instanța fondului a considerat acțiunea ca fiind formulată în termen. Recursul a fost admis, iar acțiunea a fost respinsă ca tardivă.