ÎCCJ, decizie (scj.ro #85323)

Funcție

publică. Drept disciplinar. Sancțiune disciplinară. Termenul de exercitare a

acțiunii în anulare

Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea disciplinară

aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul

art.74 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în

termenul de 30 de zile prevăzut în alin.1 al art.5 al Legii nr.29/1990, iar nu

în termenul de un an prevăzut în alin.5 al aceluiași articol.

(Secția de contencios administrativ,

decizia 641 din 18 februarie 2003)

Reclamantul

M. D. C.  a chemat în judecată Ministerul Finanțelor, solicitând anularea

ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menționat a fost sancționat

deosebit de sever pentru „acces neautorizat în rețeaua Ministerului

Finanțelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoștință și care

greșit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice

salariat al ministerului poate accesa rețeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este și nelegal, fiind emis cu încălcarea

procedurii instituite de dispozițiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate

cu care, sancțiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către

Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a admis acțiunea

și a anulat ordinul contestat, reținând că fapta reclamantului nu reprezintă o

abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze

și să sancționeze comportamentul utilizatorului.

Sub aspectul legalității, instanța reține că măsura dispusă încalcă

dispozițiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor care a

susținut excepția prescrierii dreptului la acțiune față de împrejurarea că

reclamantul nu a sesizat instanța în termen de 30 zile de la comunicarea

ordinului.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999, art.74, funcționarul public

nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios

administrativ.

Astfel fiind, și cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se

aprecia că termenul de sesizare al instanței de contencios nu poate fi decât

termenul de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990,

termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Față de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancționare

la 10.10.2001, acțiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depășirea acestui

termen.

Susținerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut

de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată  și urmează a

fi  respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere,

înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege

poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din

necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-și

producă toate efectele.

În speță, actul dedus judecății este un act administrativ, fiind emis de o

autoritate a administrației publice centrale, dar care în același timp vizează

un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate

fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reține că în mod greșit instanța fondului a

considerat acțiunea ca fiind formulată în termen.

Recursul a fost admis, iar acțiunea a fost respinsă ca tardivă.