Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85466)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85466) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligații fiscale. Facilități prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.11/1999. Omisiunea plății unei sume infime din totalul impozitelor și taxelor datorate. Consecințe Nu este rău platnic și nu trebuie exclus de la beneficiul reducerii obligațiilor fiscale reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/1999, contribuabilul care a omis plata unei sume infime în comparație cu totalul impozitelor și taxelor plătite . Decizia nr.714 din 26 februarie 2002 Societatea Comercială „R” SRL a solicitat anularea deciziei nr.1461 din 31 octombrie 2000 a Ministerului Finanțelor precum și a actelor administrative premergătoare prin care i-a fost respinsă cererea de reducere a obligațiilor fiscale aferente anului 1999 în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/1999.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit autoritățile fiscale nu au fost de acord cu reducerea cu 1/12 din totalul plăților efectuate la bugetul de stat în anul 1999, deși a dovedit că a achitat în termen la bugetul de stat suma de 2.174.037.729 lei reprezentând impozit pe profit, TVA și impozit pe salarii, , potrivit prevederilor art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/1999, conform înregistrărilor proprii, astfel cum este menționat în pct.3 al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/1999; că diferența stabilită ca neachitată pentru TVA și reținută ca motiv de neacordare a facilităților fiscale este de doar 22.000 lei, - diferență nesmnificativă în raport cu suma de pese două miliarde lei achitată în termen la bugetul de stat – rezultat dintr-o eroare strecurată în momentul transferului bancar cu privire la comisionul bancar și a fost achitat în 15 zile în urma depistării acestei erori, la fel și majorările de întârziere aferente de 14.982 lei, ceea ce exclude posibilitatea de a se reține că a acționat cu rea-credință și a întârziat plata acestei sume, cu atât mai mult cu cât eroarea a fost remediată de urgență.

Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.180 din 5 iunie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr.1461 din 31 octombrie 2000 a Ministerului Finanțelor, dispoziția nr.94 din 9 august 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj, Hotărârea nr.61 din 22 iunie 2000 a Administrației Financiare Cluj-Napoca precum și procesul verbal de control din 8 iunie 2000, obligând totodată pe pârâți să recunoască societății comerciale dreptul la facilități fiscale în sumă de 181.169.811 lei aferente anului 1999, reprezentând reducerea cu 1/12 parte a plăților efectuate la bugetul statului.

Instanța de fond a reținut, că obligațiile reclamantei față de bugetul de stat au fost calculate, înregistrate și achitate la termenele legale, cu excepția sumei de 22.000 lei TVA, calculată de societate ca datorată în luna august, dar, dintr-o eroare de decontare a bîncii, această sumă nu a intrat la buget, ci s-a decontat drept comision bancar; că nevirarea sumei de 22.000 lei TVA la buget este o eroare de înregistrare atât în contul bancar cât și la nivelul societății, iar valoarea infimă a greșelii, depistată cu ocazia verificării efectuate de autoritățile fiscale nu se poate considera ca fiind o restanță de plată, eroarea de calcul săvârșită de bancă sau de operatorul contabil fiinnd fără relevanță în raport cu cuantumul sumei achitată la termen și nu poate conduce la concluzia că reclamanta nu și-a achitat plățile.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj Napoca și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.

Prin ambele recursuri se susține, în esență, că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal, aceasta fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/1999, a Normelor metodologice de aplicare a acesteia și a Ordonanței Guvernului nr.70/1994republicată; că, deși reclamanta a achitat suma de 36982 lei (22.000 lei TVA + 14.982 lei majorări de întârziere), cu ordinul de plată nr.219 din 13 iunie 2000 în termen de 15 zile de la constatare, instanța de fond a reținut în mod greșit că acesta poate beneficia de prevederile art.5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/1999, întrucât diferența de 22.000 lei TVA neachitată nu este o diferență de plată constatată de organul de control ci reprezintă o obligație de plată constituită de societate ca datorată la bugetul de stat și neachitată în termenul legal (căreia îi sunt aplicabile prevederile art.9 alin.2 din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/1999).

S-a mai susținut că astfel societatea nu se încadrează în prevederile art.1, 2 și 5 din Ordonanța de urgență a guvernului nr.11/1999 și nu poate deci beneficia de facilitățile solicitate, pe care instanța a dispus în mod greșit a i se acorda. Recursurile sunt nefondate. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11 din 24 februarie 1999 precum și Ordinul Ministrului Finanțelor cu nr.561/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonanței constituie acte normative ce-și au rațiunea în necesitatea de a stimula contribuabilii persoane juridice de a-și achita integral și la termenele legale toate obligațiile curente la bugetul de stat prin acordarea unor facilități celor din categoria „buni platnici”.

În cauză, este necontestat că, pentru anul 1999, societatea reclamantă a achitat la bugetul de stat o sumă de peste 2 miliarde lei. În ceea ce privește plata sumei de 22.000 lei cât și a majorărilor de întârziere aferente acesteia se reține că în mod corect instanța de fond le-a considerat diferențe de plată constatate cu ocazia verificărilor și achitate cu ordinul de plată nr.219 din 13 iunie 2000. Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legislației în vigoare, în litera și spiritul acesteia, pronunțând o sentință legală și temeinică, de natură a pune în drepturi un contribuabil bun platnic căruia pentru o eroare nesemnificativă, remediată în termen, nu i se poate aplica același tratament cu cel al rău platnicilor.

De altfel, din însăși modul de redactare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.11/1999 rezultă că ivirea unor astfel de situații, în care se află societatea reclamantă, au fost prevăzute, indicându-se soluțiile corespunzătoare, iar interpretările restrictive și rigide date de autoritățile fiscale acestor reglementări conduc la promovarea unor aprecieri artificiale de natură a lipsi respectivul act normativ de chiar rațiunea pentru care a afost adoptat, aceea de a încuraja și stimula bunul platnic a obligațiilor la bugetul de stat. În consecință, recursurile au fost respinse ca nefondate.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84952)
„PR” SRL pentru suma de 9.017 lei, reprezentând diferență de impozit pe profit pe anul 2001, dobânzi și penalități de întârziere aferente. Aceste debite au rezultat din calculul impozitului pe profit pe anul 2001 prin considerarea ca fiind
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85514)
Taxă vamală. Bunuri importate cu destinația majorării capitalului social al societății comerciale. Facilități Scutirea de taxe vamale, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/1997, operează numai dacă operațiunile s-au înscris, în
ÎCCJ 2004-12-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8810/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC V.E. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, a solicitat anularea, ca nelegală, a deciziei nr. 456 din 28
ÎCCJ 2003-05-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1831/2003
formulat recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând confuzie între impozitul pe salarii și impozitul pe venituri din salarii, aplicând în mod greșit prevederile O.U.G.
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85414)
Impozit pe profit. Nerealizarea de venituri. Derularea unor credite bancare neperformante, prin folosirea acestora în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate. Consecințe Pierderile societății comerciale, care nu se datorează
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă