ÎCCJ, decizie (scj.ro #83650)

Vânzare-cumpărare

de terenuri intravilane, aferente activelor cumpărate.Drept de

preemțiune.Justificare legală, în cazul terenurilor agricole; Legea nr.18/1991

Vânzarea-cumpărarea

de terenuri intravilane, aferente activelor, pentru care există  doar certificatul

de atestare a dreptului de proprietate, nu poate fi anulată  pe motiv că

cel care a cumpărat activele nu și-a exercitat dreptul de preemțiune în

termenul de 30 de zile prevăzut de art.69 alin.4 din Legea nr.18/1991, precum

în cazul terenurilor agricole.

Secția comercială, decizia nr.57 din 15

ianuarie 2002

Prin sentința civilă nr.1580 din 18 octombrie 1999, Tribunalul Dolj a admis

acțiunea reclamanților SC „R.C.” SRL Craiova și SC „S” SRL împotriva pârâtelor

SC „C” SA Craiova și SC „B” Craiova SA, și a constatat nulitatea parțială a

contractului de vânzare-cumpărare, dispunând repunerea părților în situația

anterioară, instanța reținând, că după ce a obținut  titlul de

proprietate, pârâta nu a mai vândut terenul reclamanților, conform prevederilor

HG nr.331/1992, ci l-a vândut altei pârâte SC Bere Craiova SA.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr.1054 din 13 septembrie 2000  a admis apelurile pârâtelor și a

schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii, cu motivarea că bunurile

cumpărate de reclamanți, două magazii și un șopron, constituie active și le

sunt aplicabile prevederile HG nr.331/1992 dar că, reclamanții nu și-au

exercitat dreptul de preemțiune în termenul legal de 30 de zile prevăzut de

art.69 din Legea nr.18/1991 și ca atare, în mod legal, terenul putea fi vândut

altui cumpărător, fără a fi anulat contractul de vânzare.

Invocând motivul prevăzut de art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ,. reclamanta SC

„R.C.” SRL a declarat recurs, susținând, în legătură cu dreptul de preemțiune,

că decizia instanței de apel este greșit motivată pe dispozițiile Legii

nr.18/1991, care nu sunt aplicabile în cazul terenurilor intravilane, cum este

în speță.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că în contractul inițial s-a prevăzut

predarea terenului aferent construcțiilor cumpărate urmând ca problema

dreptului de proprietate să se reglementeze ulterior.

Potrivit prevederilor legale HG nr.331/1992 la care face trimitere actul de

vânzare-cumpărare, terenurile aferente activelor vândute, în temeiul Legii

nr.58/1991, anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății vânzătoare

vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective la cererea acestora și

la un preț determinat prin negociere directă.

Pentru realizarea opțiunii de cumpărare,societatea comercială vânzătoare era

obligată ca în termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate să anunțe cumpărătorul activului.

Pârâtele, însă, au încercat să acrediteze ideea că reclamanții au cumpărat

acele construcții intitulate mijloace fixe pentru a le demola și a le muta pe

un alt teren.

Instanța de apel și cea de fond, au reținut, corect, că acele construcții

constituie active, în sensul legii, putând funcționa în continuare independent,

fiindu-i opozabile prevederile HG nr.331/1992.

Cu toate acestea, în mod greșit, instanța de apel a pus în discuție dreptul de

preemțiune prevăzut de Legea nr.18/1991, deși  această lege este

aplicabilă numai terenurilor agricole iar nu și celor intravilane, cum este în

speță, astfel că respingerea acțiunii pentru motivul că reclamanții nu și-ar fi

exercitat dreptul de preemțiune în cele 30 de zile prevăzute de art.69 alin.4

din Legea nr.18/1991 nu are justificare legală.

Totodată, nu există nici o probă din care să rezulte că reclamanții au renunțat

la cumpărarea terenului, dimpotrivă din contractul inițial încheiat între părți

a rezultat că aceștia urmau să obțină dreptul de proprietate asupra terenului

pe care erau amplasate construcțiile.

În consecință, recursul a fost admis, iar decizia a fost modificată în sensul

respingerii apelurilor ca nefondate.