ÎCCJ, decizie (scj.ro #83650)

Vânzare-cumpărare de terenuri intravilane, aferente activelor cumpărate.Drept de preemțiune.Justificare legală, în cazul terenurilor agricole; Legea nr.18/1991 Vânzarea-cumpărarea de terenuri intravilane, aferente activelor, pentru care există doar certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu poate fi anulată pe motiv că cel care a cumpărat activele nu și-a exercitat dreptul de preemțiune în termenul de 30 de zile prevăzut de art.69 alin.4 din Legea nr.18/1991, precum în cazul terenurilor agricole.

Secția comercială, decizia nr.57 din 15 ianuarie 2002 Prin sentința civilă nr.1580 din 18 octombrie 1999, Tribunalul Dolj a admis acțiunea reclamanților SC „R.C.” SRL Craiova și SC „S” SRL împotriva pârâtelor SC „C” SA Craiova și SC „B” Craiova SA, și a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, dispunând repunerea părților în situația anterioară, instanța reținând, că după ce a obținut titlul de proprietate, pârâta nu a mai vândut terenul reclamanților, conform prevederilor HG nr.331/1992, ci l-a vândut altei pârâte SC Bere Craiova SA.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.1054 din 13 septembrie 2000 a admis apelurile pârâtelor și a schimbat sentința, în sensul respingerii acțiunii, cu motivarea că bunurile cumpărate de reclamanți, două magazii și un șopron, constituie active și le sunt aplicabile prevederile HG nr.331/1992 dar că, reclamanții nu și-au exercitat dreptul de preemțiune în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art.69 din Legea nr.18/1991 și ca atare, în mod legal, terenul putea fi vândut altui cumpărător, fără a fi anulat contractul de vânzare. Invocând motivul prevăzut de art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ,. reclamanta SC „R.C.” SRL a declarat recurs, susținând, în legătură cu dreptul de preemțiune, că decizia instanței de apel este greșit motivată pe dispozițiile Legii nr.18/1991, care nu sunt aplicabile în cazul terenurilor intravilane, cum este în speță.

Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că în contractul inițial s-a prevăzut predarea terenului aferent construcțiilor cumpărate urmând ca problema dreptului de proprietate să se reglementeze ulterior. Potrivit prevederilor legale HG nr.331/1992 la care face trimitere actul de vânzare-cumpărare, terenurile aferente activelor vândute, în temeiul Legii nr.58/1991, anterior datei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societății vânzătoare vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective la cererea acestora și la un preț determinat prin negociere directă. Pentru realizarea opțiunii de cumpărare,societatea comercială vânzătoare era obligată ca în termen de 15 zile de la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate să anunțe cumpărătorul activului.

Pârâtele, însă, au încercat să acrediteze ideea că reclamanții au cumpărat acele construcții intitulate mijloace fixe pentru a le demola și a le muta pe un alt teren. Instanța de apel și cea de fond, au reținut, corect, că acele construcții constituie active, în sensul legii, putând funcționa în continuare independent, fiindu-i opozabile prevederile HG nr.331/1992. Cu toate acestea, în mod greșit, instanța de apel a pus în discuție dreptul de preemțiune prevăzut de Legea nr.18/1991, deși această lege este aplicabilă numai terenurilor agricole iar nu și celor intravilane, cum este în speță, astfel că respingerea acțiunii pentru motivul că reclamanții nu și-ar fi exercitat dreptul de preemțiune în cele 30 de zile prevăzute de art.69 alin.4 din Legea nr.18/1991 nu are justificare legală.

Totodată, nu există nici o probă din care să rezulte că reclamanții au renunțat la cumpărarea terenului, dimpotrivă din contractul inițial încheiat între părți a rezultat că aceștia urmau să obțină dreptul de proprietate asupra terenului pe care erau amplasate construcțiile. În consecință, recursul a fost admis, iar decizia a fost modificată în sensul respingerii apelurilor ca nefondate.